Salary parity for public officials under OUG 83/2014 and allocation of payment liability between employing authority and budget credit officer

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite pentru fiecare în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind .l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei; -obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti la acordarea în temeiul art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţelor salariale constând în:- contravaloarea diferenţelor dintre indemnizaţia rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) şi indemnizaţia efectiv acordată colegilor care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime, începând cu 09.04.2015 data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 şi în continuare, pentru viitor; - precum şi diferenţele dintre cuantumul sporurilor de care beneficiază primit în prezent şi cel care ar fi trebuit să fie acordat; - actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective şi a dobânzilor legale penalizatorii, aferente sumelor datorate începând cu data de la care ar fi trebuit acordate şi în continuare, pentru viitor, până la data plăţii efective.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 132/2016 din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Ploieşti. Au fost respinse ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi necompetenţei materiale invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Instanţa a admis acţiunea, în sensul că a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare dintre reclamanţi noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti la acordarea, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţelor salariale constând în contravaloarea diferenţelor dintre indemnizaţia rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) şi indemnizaţia efectiv acordată colegilor reclamanţilor care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime, începând cu 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 şi în continuare, pentru viitor, precum şi la plata diferenţelor dintre cuantumul sporurilor de care beneficiază reclamanţii în prezent şi cel care ar fi trebuit acordat, sume actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective şi a dobânzilor legale penalizatorii, aferente sumelor datorate, începând cu data de la care ar fi trebuit acordate şi în continuare, pentru viitor, până la data plăţii efective.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti, fiind criticată sentinţa atacată.

Prin motivele de recurs formulate, Ministerul Justiţiei a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia necompetenţei materiale invocată, arătând că aparţine Curţii de Apel Bucureşti competenţa exclusivă de soluţionare a cauzei având ca obiect stabilirea de drepturi salariale, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond apreciind că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând faptul că în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la plata drepturilor salariale, întrucât această obligaţie revine instanţei angajatoare, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Ulterior, la data de 6.06.2019, a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea recurentului Ministerul Justiţiei prin care a fost invocată excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, motivat de faptul că intimaţilor-reclamanţi le-au fost achitate diferenţele salariale de către Curtea de Apel Ploieşti.

Curtea de Apel Ploieşti prin motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanţei de fond, fiind invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că a fost pronunţată Decizia nr. 32/2015 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind clarificată problema de drept care face obiectul prezentului dosar. S-a arătat că plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va respinge recursul formulat de Curtea de Apel Ploieşti şi va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa atacată în sensul că va fi înlăturată obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. Cu privire la recursul formulat de Curtea de Apel Ploieşti

Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa instanţei de fond, Înalta Curte reţine că recurenta arată în esenţă că drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi au fost corect stabilite, fără a exista o discriminare faţă de magistraţii care au îndeplinit vechimea până la data de 31.12.2010.

Această susţinere nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, care reţine că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la acest nivel maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, eliminându-se astfel diferenţele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

Or, din înscrisurile dosarului rezultă faptul că magistraţii care au avansat în gradaţia aferentă vechimii în muncă/funcţie după 01.01.2011, (cum este cazul magistraţilor din prezenta cauză) au beneficiat de o majorare cu 2,5% pentru fiecare gradaţie, pe când magistraţii care au îndeplinit aceste condiţii înainte de 01.01.2011 beneficiază de drepturi salariale într-un cuantum mărit.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond aplicarea în cauză a Deciziei nr. 32/19 octombrie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu care "Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010".

2.1.2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiţiei

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul, fiind casată în parte sentinţa atacată, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de recurent, pe motiv că ar fi emis ordin de salarizare pentru reclamanţi prin care a fost recalculat cuantumul indemnizaţiei brute lunare şi al sporurilor la nivel maxim, începând cu 09.04.2015, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului nu reprezintă critici de nelegalitate ale sentinţei recurate, ci achiesarea tacită a recurentului la soluţia pronunţată.

Se constată că recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., context în care, sentinţa atacată va fi analizată din perspectiva acestor motive de casare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar îl va respinge ca nefondat, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa VI la Legea nr. 284/2010, ci are ca obiect cenzurarea unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim), fiind astfel un litigiu în materia contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită de dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, corect fiind soluţionată de instanţa de primă jurisdicţie.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime

Totodată, se apreciază că nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică.

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

În schimb, Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la achitarea diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat pe pârât să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului de ordonator principal de credite. Or, potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite" se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul Curţii de Apel ca nefondat şi va admite recursul Ministerului Justiţiei, în limitele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 132/2016 din 26 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează, în parte, sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.