Challenge to tax security measures: validity of precautionary seizure based on suspected asset dissipation and non-compliance with document requests

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.01.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 6 Oradea, desfiinţarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/20.12.2016emisă de pârâtă, precum şi suspendarea actului administrativ atacat.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. .37/CA/2017 - P.I. din 29 martie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 6 Oradea.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea în tot a acţiunii aşa cum a fost formulată.

În opinia recurentei, sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală. În mod greşit instanţa de fond a respins ca nefondată contestaţia societăţii, prin interpretarea greşită a stării de fapt şi de drept, ceea ce a dus la inserarea în cuprinsul sentinţei a unor motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Susţine recurenta că prin procesul-verbal nr. x din 15.12.2016, încheiat de intimată, s-a constatat că administratorul societăţii nu a dat curs invitaţiei în vederea luării la cunoştiinţă a rezultatului controlului şi că nu s-au pus la dispoziţia inspectorilor antifraudă toate documentele solicitate şi ca urmare a acestei stări de fapt s-a dispus întocmirea deciziei de instituire de măsuri asigurătorii pentru suma de 2.938.233 RON care reprezintă 1.233.683 impozit pe profit şi 1.704.550 RON TVA.

În acest context, precizează recurenta că nu a primit invitaţia pentru data de 9 decembrie 2016 decât în data de 14 decembrie 2016, astfel că nu putea să ia cunoştinţă de solicitarea intimatei de a se prezenta în data de 9 decembrie 2016 la sediul acesteia.

Recurenta consideră neîntemeiate concluziile la care au ajuns inspectorii antifraudă şi abuzivă instituirea măsurilor asigurătorii.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă a probatoriului administrat în cauză şi a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/20.12.2016, emisă de intimata-pârâtă, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii până la concurenţa sumei de 2938233 RON asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale recurentei-reclamante, reţinându-se că există pericolul ca societatea recurentă să se sustragă de la urmărire, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Conform art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile."

Alineatul 3 al aceluiaşi text de lege statuează că "aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare."

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă caracterul de excepţie al măsurilor asigurătorii precum şi condiţia necesară şi suficientă pentru ca astfel de măsuri să poată fi instituite, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Prin urmare, instituirea măsurilor asigurătorii sunt determinate de un comportament fiscal îndoielnic al contribuabilului de natură a crea suspiciunea că există pericolul ca acesta să se sustragă de la colectarea creanţelor fiscale şi sunt aplicate pentru protejarea unor creanţe estimate de inspectorii antifraudă în urma unui control preliminar efectuat în conformitate cu atribuţiile acestora stabilite prin lege.

Înalta Curte este în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi cu motivele reţinute de aceasta în considerentele sentinţei recurate, în sensul că în speţă, este întrunită condiţia prevăzută de lege pentru a se putea institui măsura sechestrului asigurator asupra conturilor bancare ale recurentei-reclamante.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că nu a primit invitaţia pentru data de 09.12.2016 decât în data de 14.12.2016, astfel că nu se putea prezenta pentru a pune la dispoziţia intimatei-pârâtei documentele solicitate, sunt neîntemeiate. La dosarul cauzei există mai multe elemente care fundamentează instituirea măsurilor asiguratorii asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale recurentei-reclamante.

Astfel, din confirmarea de primire existentă de la dosar, rezultă că invitaţia a fost trimisă la sediul recurentei-reclamante şi recepţionată de aceasta în data de 13.12.2016, aşadar cu două zile anterior datei pentru care era formulată, astfel că a avut timpul necesar pentru a da curs acesteia. Faptul că invitaţia a fost ridicată de către o persoană neautorizată de către recurentă, nu poate atrage nevalabilitatea invitaţiei, recurenta fiind răspunzătoare pentru modul în care înţelege să îşi organizeze compartimentul de ridicare a corespondenţei, neputându-se prevala de propria culpă.

Mai mult decât atât, recurenta a fost invitată să depună documentele relevante şi pe parcursul controlului antifraudă, din procesul-verbal întocmit la finalizarea acestui control rezultând că, recurenta nu a dat curs decât parţial acestei invitaţii prin depunerea doar a unei părţi dintre documentele solicitate.

Instanţa reţine că, toate aceste elemente, justifică pericolul ca recurenta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanţei fiscale estimate în urma controlului antifraudă, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurilor asigurătorii.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei privind posibilitatea de a-i fi afectată activitatea prin luarea măsurilor asigurătorii, corect s-a reţinut că o astfel de posibilitate, chiar dacă ar exista, nu este de natură să atragă nelegalitatea măsurii asigurătorii instituite.

Pe de altă parte, instanţa reţine că, măsurile asigurătorii sunt măsuri de indisponibilizare şi conservare de natură să împiedice contestatoarea ca, până la emiterea unui titlu de creanţă, să distrugă ori să înstrăineze bunurile ori, după caz, să îşi diminueze activul patrimonial. Prin urmare, este evident că măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită, ci mijloace procesuale care au ca scop doar asigurarea părţii, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite dacă va obţine titlu executoriu.

Prin urmare, indisponibilizarea bunurilor nu echivalează cu executarea lor, scopul fiind doar protejarea creanţei identificate de organele de control ca fiind datorată bugetului general consolidat.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 37/CA/2017 - P.I. din 29 martie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2019.