Competence of Financial Supervisory Authority versus Central Depository to approve direct transfer of ownership of securities acquired through forced execution.

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 21 noiembrie 2016, reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să emită o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra celor 4.813 acţiuni din patrimoniul societăţii B. SA în patrimoniul A. SA, în baza Certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la 2 februarie 2017, reclamanta a solicitat îndreptarea greşelilor materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul radierii menţiunii "să stabiliţi în sarcina Depozitarului Central obligaţia de a înregistra transferul de proprietate asupra acestor acţiuni."

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin Încheierea de şedinţă de la 10 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale, considerând că obiectul cererii de chemare în judecată este cel formulat la pagina 1, în sensul obligării pârâtei ASF de a emite o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra celor 4.813 acţiuni din patrimoniul societăţii societăţii B. SA în patrimoniul A. SA, în baza certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C.

De asemenea, a respins cererea de introducere în cauză a Depozitarului Central în raport de obiectul cu care instanţa a fost învestită, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că pârâta, în opţiunea reclamantei, are competenţa de a aproba acest transfer de proprietate.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, Curtea a calificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind o excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că în motivarea acestei excepţii se menţionează că o altă persoană juridică decât pârâta A.S.F. ar avea competenţa de a îndeplini obligaţia invocată de reclamantă în cuprinsul cererii, şi a unit această din urmă excepţie cu fondul cauzei.

Prin Sentinţa nr. 619 din 24 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a obligat pârâtă să emită o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra a 4813 acţiuni din patrimoniului SC B. SA în cel al reclamantei, în baza certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că prin adresa înregistrată la A.S.F. sub nr. x din 11 august 2016, reclamanta a solicitat paratei să aprobe transferul în patrimoniul acesteia a dreptului de proprietate asupra 4.813 acţiuni D. deţinute de B. SA şi să stabilească în sarcina Depozitarului Central obligaţia de a înregistra transferul de proprietate asupra acestor acţiuni ca soluţie pentru valorificarea valorilor mobiliare ce fac obiectul executării silite în baza C. proc. civ., printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată, prin metoda «vânzare specială la ordin», reglementată prin dispoziţiile Codului Bursei de Valori Bucureşti SA

A mai reţinut că, prin Adresa nr. x din 12 septembrie 2016, pârâta a solicitat reclamantei să comunice copii ale documentelor la care face referire prin Adresa nr. x din 11 august 2016, respectiv corespondenţa purtată cu Depozitarul Central SA, cu Bursa de Valori Bucureşti SA. cu E. SA, Sentinţa civilă nr. 1517/2012, cererea de executare silită nr. x/2012, actul de adjudecare întocmit în favoarea A. SA, notificarea societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti din 11 februarie 2013, precum şi orice alte informaţii pe care le deţine în speţă, iar cu Adresa x din 16 septembrie 2016, reclamanta i-a comunicat copii certificate ale următoarele înscrisuri:

- Sentinţa civilă nr. 1517/2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în data de 23 martie 2012

- Încheierea nr. 5515 din 11 iulie 2012 prin care a fost încuviinţată executarea silită împotriva societăţii B. SA, în temeiul titlului executoriu Sentinţa civilă nr. 1517/2012;

- proces-verbal din data 16 decembrie 2012, prin care au fost declarate sechestrate definitiv, un număr de 14.317 acţiuni deţinute de societatea B. SA la societatea A. SA

- anunţ de vânzare mobiliară din data de 22 ianuarie 2013, prin care societatea civilă profesională de executori judecătoreşti a anunţat că în data de 30 ianuarie 2013 va opera transferul direct de proprietate asupra unui număr de 14.317 acţiuni deţinute de B. SA la societatea A. SA

- proces-verbal al societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti din 30 ianuarie 2013 Dovada de adjudecare/preluare a bunurilor mobile, care atestă preluarea de către subscrisa a unui număr de 14.317 acţiuni deţinute de B. SA la societatea A. SA

- Adresa nr. x din 8 noiembrie 2012 emisă de Depozitarul Central SA Adresa nr. x din 7 februarie 2013 emisă de E..

- cererea din data de 12 decembrie 2012 formulată de societatea civilă profesională de executori judecătoreşti, înaintată Bursei de Valori Bucureşti.

- Adresa nr. x din 8 ianuarie 2013 prin care BVB răspunde cererii din 12 decembrie 2012.

- notificarea comunicată de reclamanta prin intermediul societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti către Depozitarul Central SA, prin care solicită operarea transferului direct al proprietăţii asupra unui număr de 14.317 acţiuni deţinute de B. SA la reclamanta.

- Adresa Depozitarului Central nr. 41191 din 14 martie 2013.

- Adresa C.N.V.M. nr. x din 15 martie 2013.

Totodată, a constatat că, prin Sentinţa civilă nr. 1517 din 23 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, Tribunalul Specializat Cluj a dispus respingerea cererii formulate şi precizate de reclamanta SC B. SA împotriva pârâţilor SC A. SA, prin Consiliul de Administraţie, F., G. SA Cluj-Napoca, H., I. şi J., ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâta SC A. SA. A respins cererile de intervenţie în interesul reclamantei formulate de intervenientele SC K. SA, SC L. SA şi SC M. SA. A obligat, în solidar, reclamanta şi intervenientele în interesul reclamantei să-i achite pârâtei SC A. SA suma de 26.922.88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr. 5515 din 11 iulie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă a admis cererea formulată de petenta SCPEJ C., şi a încuviinţat executarea silită, la cererea creditorului SC A. SA, împotriva debitorului SC B. SA, în temeiul titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 1517/2012 pronunţată la data de 23 martie 2012, de către Tribunalul Specializat Cluj, în Dosar nr. x/2011, rămasă irevocabilă.

Potrivit Procesului-verbal din 16 octombrie 2012, emis de SCPEJ C., au fost sechestrate un număr de 14.317 acţiuni deţinute de debitorul B. SA la reclamanta., în valoare totală de 35.790,57 RON calculată ca produs între numărul de acţiuni menţionat şi valoarea nominală a unei acţiuni, sumă compusă din 26.922,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi 8.867,69 RON reprezentând cheltuieli de executare silită, constituind titlu executoriu potrivit art. 3717 alin. (4) C. proc. civ.

Prin anunţul de vânzare imobiliară din data de 22 ianuarie 2013 SCPEJ C. luând în considerare titlul executoriu Sentinţa civilă nr. 1517/1258/2011 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj din data de 23 martie 2012 în dosarul nr. x şi procesele-verbale privind cheltuielile de executare din data de 2 octombrie 2012, respectiv 18 ianuarie 2013, prin care debitoarea B. SA a fost obligată să achite reclamantei cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare silită în valoare totală de 39.471.20 RON, imposibilitatea executării silite prin vânzare la licitaţia publică (Adresa BVB nr. x din 8 ianuarie 2013), în temeiul art. 448 C. proc. civ. şi art. 81 alin. (1), lit. f) şi art. 96 alin. (8) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, anunţă debitorul că, în data de 30 ianuarie 2013, orele 14 se va opera transferul direct de proprietate asupra unui număr de 4.813 deţinute de debitorul menţionat

Prin Procesul-verbal încheiat în data de 30 ianuarie 2013 de către SCPEJ C. s-a menţionat faptul că "urmează să se efectueze transferul direct de proprietate asupra unui număr de 4.813 acţiuni deţinute de debitoare la A. S.A" având în vedere faptul că până la data prezentei, debitoarea nu şi-a achitat creanţa, fapt constatat în prezenţa creditoarei A. SA şi în absenţa debitoarei B. SA, care deşi a fost anunţată nu s-a prezentat.

În data de 30 ianuarie 2013, potrivit Dovezii de adjudecare/preluare a bunurilor mobile eliberate de SCPEJ C., s-a atestat faptul că reclamanta a preluat în contul creanţei sale, prin transfer direct de proprietate, un număr de 4.813 acţiuni deţinute de debitoarea B. SA la reclamanta, în valoare de 39.466.6 RON (având în vedere valoarea de piaţă a unei acţiuni 8,2 RON/acţiune) în temeiul art. 448 C. proc. civ. şi art. 81 alin. (1), lit. f) şi art. 96 alin. (8) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005.

În aceeaşi dovadă de adjudecare/preluare a bunurilor se menţionează faptul că "prezenta dovadă a fost întocmită şi constituie titlu de proprietate asupra bunurilor arătate mai sus, conform art. 447. alin. (2) şi (3) C. prov. civ."

Prin adresa înregistrată la Depozitarul Central sub nr. x din 11 februarie 2013, SCPEJ C. au notificat Depozitarul Central pentru a proceda de îndată la operarea transferului direct de proprietate asupra acţiunilor deţinute de debitoarea SC B. SA la emitentul SC A. SA.

Prin Adresa nr. x din 15 martie 2013, CNVM a comunicat Depozitarului Central SA următorul punct de vedere:

"Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. x din 1 februarie 2013. înregistrată la CNVM cu nr. x din 4 februarie 2013, completată prin Adresa x din 11 februarie 2013. înregistrată la CNVM cu nr. x din 12 februarie 2013, prin care ne supuneţi atenţiei solicitarea adresată Depozitarului Central de către societatea civilă profesională de executori judecătoreşti C. privind înregistrarea transferului direct de proprietate asupra unui număr de 4.813 acţiuni deţinute de debitorul SC B. SA la SC A. SA. în temeiul art. 448 C. proc. civ. şi art. 81 alin. (1) lit. f) şi art. 96 alin. (8) din Regulamentul nr. 13/2005 şi în conformitate cu hotărârea adoptată în şedinţa CNVM din data de 12 martie 2013. vă comunicăm următoarele:

- Sentinţa civilă nr. 1517 din 23 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. x/2011, a avut ca obiect acţiunea formulată de SC B. SRL în contradictoriu cu SC A. SA Cluj-Napoca, N., F., O., P., J., H. şi G. SA Cluj-Napoca cu privire la autorizarea convocării AGA.

- Tribunalul Specializat Cluj a dispus prin Sentinţa civilă nr. 1517 din 23 martie 2012 "... Obligă, în solidar, reclamanta şi intervenientele în interesul reclamantei să-i achite pârâtei SC A. SA suma de 26.922,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată."

În acest context, SC Depozitarul Central SA nu poate opera înregistrarea transferului direct în cauză în temeiul art. 81 lit. f) din Regulamentul nr. 13/2005. cu modificările şi completările ulterioare, deoarece dispozitivul sentinţei respective nu conţine nicio referire la acest transfer de acţiuni emise de SC A. SA"

Faţă de situaţia de fapt reţinută, judecătorul fondului a conchis că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. j) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 pentru a opera transferul direct de proprietate, acţiunea reclamantei fiind întemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 619 din 24 februarie 2017 şi încheierii din data de 10 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând casarea sentinţei şi a încheierii recurate, respingerea cererii de îndreptare a greşelilor materiale formulată de reclamantă, introducerea în cauză a Depozitarului Central, în temeiul art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., admiterea excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a A.S.F, iar în măsura rejudecării litigiului în fond, respingerea acţiunii în contradictoriu cu A.S.F. ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Încheierii din data de 10 februarie 2017, recurenta a solicitat admiterea lui şi, în consecinţă, introducerea în cauză a Depozitarului Central în temeiul art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., admiterea excepţiilor inadmisibilităţii cererii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte A.S.F, în raport cu prevederile legale invocate.

A arătat recurenta că, prin Încheierea din 10 februarie 2017, instanţa de fond a respins cererea A.S.F. de introducere în cauză a Depozitarului Central pentru că astfel a cerut reclamanta, iar nu pentru că ar fi analizat şi argumentele şi textele legale incidente în speţă invocate de către pârâta A.S.F prin întâmpinare, hotărârea fiind astfel nelegală, prin lipsa motivelor care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

A criticat recurenta şi argumentele aduse de instanţa de fond în ceea ce priveşte calificarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de ASF, ca o excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, recurenta-pârâtă a adus argumente diferite în susţinerea şi invocarea celor două excepţii, aspecte pe care însă instanţa de fond nu le-a avut în vedere.

Pornind de la o premisă eronată, respingând excepţiile ridicate de ASF prin întâmpinare, fără a proceda la o analiză detaliată a aspectelor şi textelor legale invocate în susţinerea lor, instanţa de fond a construit întreaga motivare de admitere a acţiunii reclamantei, pornind strict de la motivele invocate de reclamantă în conţinutul acţiunii şi fără a examina şi aspectele invocate de pârâta ASF prin întâmpinare.

În acest context, instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 lit. j) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, argumentând unirea celor două excepţii (a inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a A.S.F), prin aceea că "în motivarea acestei excepţii se menţionează că o altă persoană juridică decât pârâta A.S.F. ar avea competenţa de a îndeplini obligaţia invocată de reclamantă în cuprinsul cererii".

Instanţa de fond trebuia să procedeze la analizarea speţei pornind de la excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contradictoriu cu A.S.F., dar raportat la dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. g) şi lit. j) din Regulamentul A.S.F nr. 13/2005, a arătat recurenta că în cauză este discutabilă inclusiv calitatea sa procesuală pasivă a A.S.F, întrucât în materia transferurilor directe de proprietate asupra valorilor mobiliare competenţele decizionale ale A.S.F. sunt limitate legal doar la cazurile expres prevăzute de dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. g) şi j) din Regulamentul nr. 13/2005 privind autorizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare şi contrapărţilor centrale.

Pentru toate celelalte cazuri de transfer direct al dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, singura entitate învestită cu atribuţii legale în măsură să decidă cu privire la legalitatea şi oportunitatea transferurilor directe asupra valorilor mobiliare este Depozitarul Central SA, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 13/2005 privind autorizarea şi funcţionarea Depozitarului Central, caselor de compensare şi contrapărţilor centrale.

În recursul formulat împotriva sentinţei instanţei de fond, recurenta pârâtă a arătat, în esenţă, că prin Adresa nr. x din 11 august 2016, înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. R.G. 57952 din 11 august 2016, intimata A. SA a solicitat Autorităţii să aprobe transferul în patrimoniul acestuia a dreptului de proprietate asupra 4.813 acţiuni D. deţinute de B. SA şi să stabilească în sarcina Depozitarului Central obligaţia de a înregistra transferul de proprietate asupra acestor acţiuni ca soluţie pentru valorificarea valorilor mobiliare ce fac obiectul executării silite în baza C. proc. civ., printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată, prin metoda «vânzare specială la ordin», reglementată prin dispoziţiile Codului Bursei de Valori Bucureşti SA

Având în vedere că, în condiţiile actuale ale Codului B.V.B., este acoperită de jure derularea executării silite în baza C. proc. civ., prin metoda de executare "vânzare specială la ordin", conform art. 228 alin. (3) cu trimitere la art. 96 alin. (7) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005, soluţia solicitată de reclamantă nu se încadrează în excepţiile de la art. 79 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 privind autorizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare şi contrapărţilor centrale, cu modificările şi completările ulterioare ("Regulament"), instituite expres şi limitativ în art. 81 şi art. 811 din Regulamentul menţionat.

Având în vedere cererea x din anul 2016, speţa a fost analizată, inclusiv faţă de istoricul cazului începând din anul 2013, între cele două momente înregistrându-se o pasivitate de 3 ani, perioadă în interiorul căreia a intervenit posibilitatea valorificării pachetului de acţiuni pe piaţa de capital, în condiţiile dispoziţiilor Codului BVB - art. 228 alin. (3) astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1939 din 19 august 2015.

În ceea ce priveşte argumentele reţinute de instanţă, în considerarea faptului că sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 lit. j) din Regulament, atât prin întâmpinare cât şi prin documentele depuse la dosarul cauzei, a susţinut recurenta că a demonstrat că solicitarea A. SA nu se încadrează în excepţiile prevăzute la art. 81 şi la art. 811 din Regulament, respectiv în situaţia în care ar fi necesară aprobarea expresă a A.S.F.

Referitor la competenţa reţinută în sarcina A.S.F. de instanţa de fond, în ceea ce priveşte operarea transferul direct de proprietate, a reiterat faptul că aceasta nu este fundamentată legal şi interpretează extensiv/adaugă la prevederile legale exprese care prevăd situaţiile în care, în conformitate cu prevederile art. 81, alin. (1) din Regulament, Autoritatea are prerogativa legală să decidă exclusiv cu privire la următoarele situaţii de transfer direct al dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare lit. g) şi j).

Pentru toate celelalte cazuri de transfer direct al dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, singura entitate investită cu atribuţii legale, în măsură să decidă cu privire la legalitatea şi oportunitatea transferurilor directe asupra valorilor mobiliare, este Depozitarul Central SA, fără a fi necesar acordul/avizul/aprobarea A.S.F., pe baza documentelor corespunzătoare fiecărui caz.

În speţă A.S.F. nu avea şi nu are calitatea să se pronunţe cu privire la situaţiile de transfer direct date prin Regulament în sarcina Depozitarului Central SA şi, pe cale de consecinţă, nici răspunsul către petenta A. SA nu putea conţine o decizie de admitere/de respingere a solicitării reclamantei.

A mai susţinut recurenta că, pe fondul confuziei create de reclamantă, pe care curtea de apel, prin încheierea de şedinţă din data de 10 februarie 2017, a înţeles să o perpetueze, a fost obligată să emită o decizie de aprobare a transferului direct de proprietate, respingându-se, totodată, cererea sa de introducere în cauză a Depozitarului Central SA, prin unirea lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul cauzei.

Prin hotărârea pronunţată instanţa a făcut abstracţie de faptul că transferul direct al valorilor mobiliare, în condiţiile dispoziţiilor Regulamentului, se face cu luarea în considerare a limitelor impuse de competenţele prevăzute în sarcina celor 2 entităţi, respectiv, ca regulă generală, Depozitarul Central SA având această calitate, iar A.S.F numai în situaţii excepţionale, limitativ enumerate.

Recurenta a mai solicitat ca, în soluţionarea recursului, să fie avute în vedere şi toate aspectele precizate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, prin care a explicat, pe larg, considerentele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţionării cererii ce i-a fost adresată de reclamantă.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, combătând punctual fiecare critică dezvoltată în cuprinsul memoriului de recurs şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la solicitarea de introducere în cauza de către instanţa de recurs a Depozitarului Central SA, în conformitate cu art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., a invocat inadmisibilitatea cererii în raport cu dispoziţiile imperative ale art. 478 alin. (1) coroborate cu art. 494 din C. proc. civ.

Intimata reclamantă a arătat că a justificat calitatea procesuala pasivă a A.S.F prin indicarea obiectului (aprobarea de către A.S.F a transferului direct în patrimoniul subscrisei a dreptului de proprietate asupra a 4.813 acţiuni), a motivelor de fapt (executarea silita asupra acţiunilor în baza unei proceduri speciale, reglementata prin legi speciale) şi a motivelor de drept (art. 81 alin. (1) lit. j) din Regulamentul nr. 13/2005).

A mai susţinut că orice referire la "condiţiile actuale ale Codului B.V.B", respectiv la art. 228 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1393 din 19 august 2015, sunt neavenite şi nu pot fi analizate de către instanţa de recurs. Prima instanţa s-a raportat în mod corect la prevederile legale de la data valorificării valorilor mobiliare, preluarea acestora în contul creanţei fiind expres reglementată.

Recurenta pârâtă ASF a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat al recurentei pârâte de a emite o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra celor 4.813 acţiuni din patrimoniul societăţii B. SA în patrimoniul A. SA, în baza Certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C.

Analizând criticile aduse sentinţei recurate de către recurenta pârâtă ASF, Înalta Curte apreciază, referitor la invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Prin considerentele încheierii şi sentinţei, care justifică primirea susţinerilor reclamantei, s-a răspuns cel puţin implicit şi apărărilor corelative ale recurentei pârâte din întâmpinare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs, privind interpretarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a prevederilor art. 228 alin. (3) din Codul B.V.B coroborat cu art. 96 alin. (7) din Regulamentul 13/2005, art. 79 alin. (1) din Regulament, art. 81 alin. (1) lit. j).

În primul rând, referitor la criticile aduse încheierii de dezbateri din 10 februarie 2017 (parte integrantă a sentinţei), Înalta Curte constată că nu sunt justificate.

Astfel, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor cererea intitulată "de îndreptare a erorilor materiale" în şedinţă publică, aceasta fiind în fapt o precizare a acţiunii, formulată în virtutea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., reprezentanta recurentei pârâte arătând apoi în mod expres că, în această situaţie, punctul 1 din întâmpinarea sa a rămas fără obiect, pentru că ea solicitase tocmai ca reclamanta să precizeze obiectul şi părţile litigiului.

Totodată, aceasta a arătat că a solicitat la punctul 2 din întâmpinare introducerea în cauză a societăţii Depozitarul Central SA, "având în vedere că hotărârea pe care Curtea o va pronunţa strict cu privire la obiectul cererii va avea consecinţe şi asupra acestei societăţi".

Or, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a respins în mod justificat faţă de prevederile art. 78 din C. proc. civ., această din urmă cerere, ţinând seama de obiectul acţiunii astfel cum a fost precizat şi de competenţele legale ale recurentei pârâte, cu atât mai mult, cu cât introducerea în cauză se solicitase, practic, pentru opozabilitate, iar nu pentru că Depozitarul Central SA ar fi fost subiect al raportului juridic dedus judecăţii, în sensul art. 36 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că susţinerile subsumate excepţiei de inadmisibilitate vizau competenţele ASF şi, respectiv ale Depozitarului Central SA în materie, aspecte ce ţin de justificarea calităţii de subiect al raportului juridic litigios şi chiar de fondul acestuia, iar nu de admisibilitatea demersului judiciar al reclamantei.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a calificat excepţia ca fiind una de calitate procesuală pasivă şi a unit-o cu fondul cauzei, soluţionându-le împreună, conform art. 248 alin. (4) din C. proc. civ.

Referitor la criticile aduse soluţiei pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că nu pot fi privite ca întemeiate.

Astfel, faţă de situaţia de fapt ce reiese din înscrisurile depuse la dosar, se constată că în speţă este incident art. 81 lit. j) din Regulamentul C.N.V.M nr. 13/2005, iar nu art. 81 lit. f), cum) pretinde fără temei recurenta pârâtă, putând fi deci operat transferul direct de proprietate de către Depozitarul Central, cu aprobarea expresă a C.N.V.M.

Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, apreciază că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text pentru a opera transferul direct de proprietate asupra acţiunilor şi că nu sunt probate susţinerile recurentei în sensul că intimata şi-ar fi exercitat abuziv dreptul menţionat.

Nu poate fi considerată ca argument determinant în acest sens perioada de 3 ani în care intimata nu a mai reiterat intenţia sa de valorificare a dreptului de creanţă şi în interiorul căreia a intervenit posibilitatea valorificării pachetului de acţiuni pe piaţa de capital, în condiţiile dispoziţiilor Codului BVB - art. 228 alin. (3) astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1939 din 19 august 2015, câtă vreme nu este dovedit că ar fi cunoscut cum urmează să evolueze legislaţia şi ar fi acţionat deliberat pentru obţinerea unui beneficiu necuvenit.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital reglementează şi vânzarea silită a valorilor mobiliare prin însuşirea de către creditori a instrumentelor financiare şi că art. 151 alin. (5), (6) din lege dispune că însuşirea instrumentelor financiare care fac obiect al sechestrului se poate realiza numai în situaţia în care nu a fost posibila stingerea creanţei prin vânzarea instrumentelor financiare respective printr-un intermediar, pe o piaţă reglementata sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare.

În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 971 alin. (1) din Regulamentul nr. 13/2005 potrivit căruia "Executarea silită a ipotecilor mobiliare, a garanţiilor financiare sau, după caz, executarea silită iniţiată ca urmare a instituirii procedurii popririi/sechestrului asupra valorilor mobiliare se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale reglementărilor C.N.V.M. aplicabile, inclusiv ale prezentului regulament."

Art. 96 alin. (7) din Regulamentul nr. 13/2005 prevede că valorificarea acţiunilor se realizează printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, prin metoda vânzare specială la ordin, iar conform art. 96 alin. (8), în situaţia în care creanţa nu va putea fi stinsă prin vânzarea valorilor mobiliare ce fac obiectul popririi/sechestrului sau al unei ipoteci mobiliare, creditorul poate lua în proprietate, în contul creanţei, valorile mobiliare oferite spre vânzare, depozitarul central urmând a opera transferul în contul creditorului, potrivit art. 81 alin. (1) lit. i).

Cum în cauză, valorile mobiliare sechestrate nu au putut fi "oferite spre vânzare", întrucât BVB a comunicat că nu poate proceda la valorificare prin metoda "vânzării speciale la ordin", iar legiuitorul nu a definit cauzele pentru care creanţa nu poate fi stinsa prin vânzarea valorilor mobiliare, în mod temeinic prima instanţă a reţinut că s-a născut posibilitatea legală a preluării valorilor mobiliare în contul creanţei.

Dobândirea proprietăţii ca efect al executării silite a valorilor mobiliare este deci expres reglementată de legea specială, iar recurenta pârâtă are, evident, în competenţă aprobarea operării transferului direct de proprietate, regula stabilită de art. 79 din Regulamentul nr. 13/2005 fiind aceea că transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare are loc la data decontării tranzacţiei în sistemul de compensare decontare administrat de către depozitarul central, iar situaţiile de excepţie în care depozitarul central poate opera transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare sunt cele limitativ enumerate în art. 81 (inclusiv situaţia "j) altor transmisiuni de drepturi, potrivit legilor speciale sau reglementărilor în vigoare, cu aprobarea expresă a C.N.V.M.").

În plus, art. 81 mai prevede că "2) Transferurile de proprietate asupra valorilor mobiliare prevăzute la alin. (1) vor fi operate de către depozitarul central în termen de 3 zile de la formularea cererii şi depunerea documentaţiei complete cerute pentru fiecare caz în parte. (3) În cazul efectuării transferurilor directe de proprietate asupra valorilor mobiliare, reprezentând cel puţin 10% din capitalul social al emitentului, depozitarul central are obligaţia informării imediate a C.N.V.M. şi a pieţei reglementate sau a sistemului alternativ de tranzacţionare, după caz.(...)".

Deci, fiind vorba de un transfer de drepturi reglementat de Legea nr. 297/2004 şi Regulamentul C.N.V.M nr. 13/2005, este necesar actul de aprobare expresă a pârâtei, conform art. 81 lit. j) din Regulament, chiar dacă transferul proprietăţii asupra valorilor mobiliare a avut loc la data preluării acestora în contul creanţei, prin Certificatul de adjudecare din 30 ianuarie 2013, în baza art. 96 alin. (8) din Regulamentul nr. 13/2005, modificat prin Regulamentul nr. 18/2011 ("În situaţia în care creanţa nu va putea fi stinsă prin vânzarea valorilor mobiliare ce fac obiectul popririi/sechestrului sau al unei ipoteci mobiliare, creditorul poate lua în proprietate, în contul creanţei, valorile mobiliare oferite spre vânzare, depozitarul central urmând a opera transferul în contul creditorului, potrivit art. 81 alin. (1) lit. i)").

În raport cu refuzul nejustificat al recurentei pârâte de a emite decizie de aprobare a transferului direct de proprietate asupra a 4813 acţiuni din patrimoniul societăţii B. SA în cel al intimatei reclamante, în temeiul prevederilor legale menţionate şi a Certificatului de adjudecare din 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C., soluţia de admitere a acţiunii apare ca fiind în acord cu dispoziţiile art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Analizând cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, o apreciază întemeiată în parte, urmând să acorde acesteia integral cheltuielile de deplasare (947 RON) şi parţial onorariul de avocat, potrivit dovezilor ce au fost depuse la dosar mai înainte de încheierea dezbaterilor, cheltuielile cu onorariul fiind cenzurate în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în raport cu gradul redus de complexitate şi cu actele procedurale şi prestaţia avocatului în prezenta cauză, soluţionată la primul termen de judecată.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legale şi temeinice încheierea şi sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenta căzută în pretenţii la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei nr. 619 din 24 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Încheierii din 10 februarie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata-reclamantă A. SA a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2019.

GGC - LM