Inadmissibility of objection in cancellation due to non-mandatory party citation in tax jurisdiction proceedings.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de reexaminare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheierii contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare.

Contestatorul susţine, în esenţă, că pentru data când a avut loc judecata, procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, iar contestatorul nu a participat la judecată, instanţa încălcând dispoziţiile art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., art. 43 alin. 4 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 15 alin. 2 din O.U.G. nr. 51/2008.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Potrivit art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În speţă, contestatorul critică faptul că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată din 24 octombrie 2018, însă acest lucru nu este susţinut de actele şi lucrările dosarului.

În cauza de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, citarea părţilor nu este obligatorie.

Sub acest aspect, faţă de considerentele expuse anterior şi în raport cu dispoziţiile legale citate, contestaţia în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. 1şi respectiv art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 24 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.

GGC - OB