Conflict of interests regime for state-owned enterprise directors: exclusion of public official status under Law 188/1999
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice dismissed the appeal filed by the National Integrity Agency, thereby upholding the lower court’s partial annulation of an integrity evaluation report regarding the conflict of interests component. The dispute centered on whether a general director of a state-owned enterprise constituted a "public official" subject to the administrative conflict of interests regime under Law No. 161/2003, after the agency alleged the official had signed sponsorship contracts benefiting an entity where his relative held a position. The court ruled that the statutory definition of a "public official" in Law No. 188/1999 requires an appointment to a specific public function within public administration exercising public power, a status not met by executives in state-owned companies; consequently, the interpretation of the conflict of interests norms must be restrictive, excluding such corporate roles from the agency's jurisdiction in administrative matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 71 din Legea nr. 161/2003, art. 1 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 176/2010, art. 1 din Legea nr. 176/2010, art. 301 alin. (1) din C. pen, art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010; Conflict of interests regime for state-owned enterprise directors: exclusion of public official status under Law 188/1999: Agenţia Naţională de Integritate a fost competentă să evalueze respectarea regimului conflictelor de interese, pe durata exercitării funcţiilor de conducere în cadrul unei societăţi naţionale, de către reclamant, întrucât acesta face parte din categoria de persoane prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 176/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 mai 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x din 25.03.2016, emis de pârâtă.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 233 din 11 octombrie 2016, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/25.03.2016 întocmit de pârâtă în ce priveşte dispoziţiile referitoare la constatarea conflictului de interese în materie administrativă şi a respins în rest acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 70, art. 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Contrar celor reţinute de instanţă, raportul de evaluare a fost întocmit ca urmare a încălcării legislaţiei privind conflictul de interese în materie administrativă în sensul prevăzut de art. 70 si art. 71 din Legea nr. 161/2003.
Agenţia Naţională de Integritate a fost competentă să evalueze respectarea regimului conflictelor de interese, pe durata exercitării funcţiilor de conducere în cadrul unei societăţi naţionale, de către reclamant, întrucât acesta face parte din categoria de persoane prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 176/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Recurenta consideră că tuturor categoriilor de persoane prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010 li se aplică dispoziţiile Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare întrucât, din perspectiva obiectului şi scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţii şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale toate persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcţii şi demnităţi publice", în considerarea căreia le revin obligaţii specifice.
Or, în prezenta cauză, aşa cum şi Curtea Constituţională a retinut prin Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, situaţia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 176/2010 din punct de vedere al scopului Legii nr. 176/2010, este aceeaşi cu a celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici cărora li se aplică.
Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, rezultă foarte clar faptul că, regimul juridic al conflictelor de interese definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 îi este aplicabil şi intimatului.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă prin raportul de evaluare nr. x/25.03.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate au fost, pe perioada supusă evaluării, identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind conflictele de interese:
- în materie administrativă, întrucât intimatul-reclamant s-a aflat în situaţia în care, în exercitarea funcţiei de director general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "B. S.A. Mediaş, a semnat diferite acte având interese personale de natură patrimonială care i-au influenţat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau (a semnat Hotărârea nr. 13/19.07.2012 şi nr. 5/02.04.2013 ale Consiliului de Administraţie al B. S.A. Mediaş, privind aprobarea sponsorizării activităţii C. şi contractele de sponsorizare nr. x/19.07.2012 şi nr. 02.04.2013 în valoare totală de 4.200.000 RON, încheiate de sponsorul "B. S.A. Mediaş cu beneficiarul C.), deşi deţinea funcţia de membru în Consiliul Director al C., iar Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaş nu a fost şi membru al C., şi că ginerele său este angajat antrenor secund de baschet în acest club;
- în materie penală, întrucât s-a aflat în situaţii ce constituie, în raport de dispoziţiile art. 2531 (actual art. 301 alin. (1) din C. pen., elemente de încălcare a legislaţiei penale, în sensul dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010 în exercitarea atribuţiilor de serviciu a participat la luarea unor decizii şi a îndeplinit acte prin care s-au obţinut: a) indirect, foloase pentru ginerele său prin semnarea actelor în baza cărora a fost sponsorizat C., în perioada 2011 - 2015, ginerele său a încasat de la această asociaţie sportivă venituri în sumă totală de 102.806 RON; b) direct, foloase materiale pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani - în temeiul Contractului de lucrări nr. x/08.11.2012 şi documentelor anterioare aferente acestuia, semnate de persoana evaluată, S.C. D. S.A. a încasat de la B. S.A. Mediaş suma de 994.690,86 RON fără TVA, în condiţiile în care persoana evaluată şi E. - acţionarul majoritar al acestei societăţi comerciale s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani dinaintea semnării contractului.
Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2013:
"Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."
Această normă conţine o definiţie generală şi de principiu, aptă de a veni în completarea situaţiilor concrete de conflict de interese reglementate de legiuitor la art. 72, 76 şi 79 din Legea nr. 161/2003 funcţie de diferitele categorii de demnitari sau funcţionari publici avuţi în vedere, fără a se putea susţine că ar fi aplicabilă altor categorii de persoane decât cele prevăzute în normele arătate.
Statutul de funcţionar public este dobândit de persoana care este numită în funcţia publică printr-un act administrativ şi exercită atribuţii specifice prin care se pune în acţiune puterea publică, respectiv atribuţii expres prevăzute de articolul 2 din Legea nr. 188/1999. Aşadar, calitatea de funcţionar public este stabilită prin interpretarea restrictivă a normelor care reglementează acest statut, neputându-se proceda prin interpretare extensivă ori analogie la alte situaţii, neprevăzute expres de lege.
Cu atât mai mult cu cât Anexa la Legea nr. 188/1999 arată în mod expres care sunt funcţiile publice.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că intimatul-reclamant în calitatea sa de director general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaş nu se încadrează în niciuna din categoriile de funcţii sau demnităţi avute în vedere de legiuitor, aşa încât nu se poate susţine că acestuia i s-ar aplica regimul conflictului de interese de natură administrativă prevăzut de Legea nr. 161/2003.
În materie administrativă este aplicabilă definiţia funcţionarului public din Legea nr. 188/1999 aşa cum rezultă din economia art. 2 a acestui act normativ, respectiv acea persoana numită într-o funcţie publică şi care exercită prerogative de putere publică în cadrul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale sau în autorităţile administrative autonome, categorie în care de asemenea nu se încadrează funcţia deţinută de reclamant.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 233/2016 din 11 octombrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.