Inadmissibility of nullity appeal for unraised defect in court composition

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.03.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea "Ordinul Ministrului de Interne nr. 02295 din 30 septembrie 1973", precum şi constatarea, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a nelegalităţii actului administrativ cu caracter individual şi obligarea pârâtului în calitate de autoritate publică emitentă la plata despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate de prejudiciile ce i-au fost aduse prin atitudinea culpabilă a pârâtului.

Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3095 din 18 octombrie 2016, a admis excepţia decăderii şi a respins, ca tardiv formulat, capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului 02295/30.09.1973, a respins, ca inadmisibile, excepţia de nelegalitate a ordinului şi capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru daune morale şi materiale şi, totodată, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca rămasă fără obiect.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Decizia pronunţată în recurs şi atacată cu contestaţie în anulare.

Prin Decizia nr. 2779 din 24 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2016, s-a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 3095 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat

Contestaţia în anulare formulată

Împotriva Deciziei nr. 2779 din 24 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 teza II-a din C. proc. civ. solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul susţine, în esenţă, că hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, reţine cele ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În raport cu aceste prevederi, contestaţia în anulare exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Astfel, pentru a fi admisibilă calea de atac extraordinară este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, toate condiţiile impuse de dispoziţiile legale anterior menţionate.

Contestatorul avea deschisă calea de atac extraordinară numai în situaţia în care ar fi invocat în faţa completului de judecată care a soluţionat definitiv cauza că acesta este alcătuit cu încălcarea normelor referitoare la compunerea instanţei, aspect care nu s-a realizat.

În cauza de faţă, se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, or, contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în recurs, condiţia de admisibilitate neputând fi înlăturată nici de susţinerea că nu ar fi fost cunoscută compunerea completului de judecată anterior sau la momentul pronunţării hotărârii.

Pe de altă parte, motivele invocate de către contestator nu se circumscriu ipotezei de nelegală alcătuire a instanţei. În sfera acestui motiv de contestaţie în anulare intră orice neregularităţi privitoare la compunerea sau constituirea instanţei de recurs.

Dispoziţiile legale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., se referă la participarea la judecată a unui judecător incompatibil, judecarea cauzei de un complet format dintr-un număr de membri necorespunzător celui prevăzut de lege, alcătuirea completului cu un judecător suspendat ori eliberat din funcţie, neparticiparea procurorului la judecată, atunci când legea impune obligativitatea concluziilor sale, neparticiparea la şedinţa de judecată a grefierului sau, după caz, a magistratului-asistent.

În cauză, au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la alcătuirea instanţei.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce se poate exercitata doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, faţă de considerentele expuse anterior şi în raport cu dispoziţiile legale citate, contestaţia în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2779 din 24 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 ianuarie 2020.

GGC - GV