Admissibility of judicial challenge against administrative debt establishment reports: mandatory prior exhaustion of administrative contestation and procedural service defects

Şedinţa publică din data de 24 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit de Agenţia pentru finanţarea Investiţiilor Rurale nr. 28918 din 04.08.2015 şi a măsurilor luate prin acesta cu consecinţa acordării finanţării aferente tranşei a doua.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 319 din 20 octombrie 2016, a respins cererea de repunere în termen, a constatat tardivitatea completării de acţiune şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de A. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.08.2015 emis de Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţinând că prin hotărârea criticată, instanţa de judecată a interpretat greşit prevederile art. 186 şi a art. 204 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului arată că s-a aşteptat un timp suficient primirea deciziei, însă oricât ar fi aşteptat suplimentar până la formularea cererii de chemare în judecată, comunicarea se făcuse la o altă adresă decât cea indicată, ca de altfel şi la o altă adresă decât cea menţionată pe documentele de expediţie. Culpa nu îi aparţine, fiind exclusiv a factorului poştal, dar şi a autorităţii emitente.

Recurenta consideră că a fost pusă într-o situaţie de imposibilitate a luării la cunoştinţă de existenţa deciziei, situaţie dovedită în deplină concordanţă cu prevederile art. 186 C. proc. civ.

Mai mult, instanţa a dat dovadă prin argumentele prin care îşi justifică soluţia, că nu s-a ajuns la o înţelegere corespunzătoare a actului de repunere în termen. Mai precis, astfel cum rezultă foarte clar nu numai din cererea de modificare şi de repunere în termen, dar şi din notele depuse ulterior, s-a solicitat repunerea în termen atât pentru modificarea de acţiune, cât şi pentru cererea împotriva deciziei comunicate abia în data de 21.04.2016.

Argumentarea sumară a instanţei de judecată nu ia în considerare nici motivele, nici documentele depuse în probaţiune, limitându-se la analiza unui element procedural, respectiv termenul în care trebuia realizată modificarea de acţiune.

Recurenta consideră că a dovedit situaţia extraordinară în care s-a aflat, astfel că nu a luat cunoştinţa până în data de 21.04.2016 de decizia de soluţionare a contestaţiei. Semnătura existentă pe dovada de comunicare nu aparţine vreunui reprezentant al său, fiind un fals, efectuând aceasta dovadă pe deplin, atât prin declaraţia factorului poştal, cât şi a reprezentantului Oficiului poştal care ar fi trebuit să asigure livrarea corepondenţei.

Recurenta mai arată că a respectat şi termenul impus legal de 15 zile până la care este necesară îndeplinirea actului, formulând după o zi de la momentul aflării de existenţa deciziei de soluţionare atât cererea modificatoare, cât şi petitul privind atacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, odată cu cererea de repunere în termen. Practic, evenimentul extraordinar care a dus la imposibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul Deciziei nr. 3695/07.10.2015, a determinat, în egala măsură, imposibilitatea modificării acţiunii în termenul prevăzut de art. 204 C. proc. civ. Tuturor acestor argumente li se adaugă atitudinea intimatei care a lăsat în mod intenţionat să tracă toate termenele, exercitându-şi cu rea credinţă drepturile procedurale.

Argumentele reţinute de către echipa de control şi de comisia de soluţionare a contestaţiei nu sunt justificate şi nu există acel element de "condiţii artificiale" reţinut cu privire la cererea de finanţare.

De asemenea, recurenta solicită soluţionarea cauzei pe fond, criticând decizia nr. 3695/2015 şi procesul-verbal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că potrivit O.U.G. nr. 66/2011 art. 21, alin. (19) "Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Conform art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011:

"(1) Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii.

(3) Este îndreptăţit la contestaţie debitorul, personal sau prin reprezentant legal."

Iar potrivit art. 51 din acelaşi act normativ:

"(1)Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2)Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

De asemenea, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la art. 2, alin. (1), lit. c) stabileşte că actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;" iar la art. 5, alin. (2) prevede ca "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară."

Potrivit art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora "Autoritatea publică emitentă a titlului de creanţa în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunţa prin decizie motivata cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz.", text de lege care instituie obligaţia, nu opţiunea, de a soluţiona contestaţiile administrative formulate de beneficiari împotriva titlurilor de creanţă emise.

Astfel, prin O.U.G. nr. 66/2011 se stabileşte în mod imperativ faptul că actele administrative care sunt supuse controlului judiciar pe cale contenciosului administrativ sunt deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare.

Aceste reglementări nu înlătură caracterul de act administrativ al procesului-verbal de constatare însă stabileşte faptul că singurul act ce poate fi atacat pe cale contenciosului administrativ este decizia de soluţionare a contestaţiei. De altfel, având in vedere obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile instituită prin dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, este evident faptul că nu poate fi deschisă calea atacării actului administrativ decât după epuizarea căilor administrative de atac.

Astfel fiind, reglementarea cuprinsă la art. 51, alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este în acord cu logica juridică instituind obligativitatea atacării în principal a deciziei emise în soluţionarea contestaţiei iar in subsidiar şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilirii creanţelor bugetare.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere faptul că art. 158 alin. (1) C. proc. civ. prevede ca "în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156."

În condiţiile în care partea nu a arătat prin contestaţia administrativă formulată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, AFIR a comunicat Decizia de soluţionare a contestaţiei, conform art. 155 C. proc. civ.

Înalta Curte nu va analiza criticile formulate de recurentă pe fondul cauzei, având în vedere că va menţine sentinţa instanţei de fond care a soluţionat cauza pe baza unei excepţii de procedură.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. "A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 319/2016 din 20 octombrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.