Moral damages for traffic accident: appeals against Insurer Guarantee Fund decision dismissed, confirming 900 RON award

Şedinţa publică din data de 24 mai 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 5420/19.04.2017, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 9.100 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire morală ca urmare a suferinţelor înregistrate în urma evenimentului rutier din data de 02.03.2015, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4292 din 9 noiembrie 2019, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 5420/19.04.2017 emisă de pârât, în limita art. 2 din conţinutul acesteia, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata suplimentar în favoarea părţii reclamante şi a sumei de 900 de RON cu titlu de daune morale, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 + 90 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru, respingând în rest cererea de chemare în judecată. ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamantul A. cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au declarat recurs.

I. Reclamantul A., în motivarea recursului, cu privire la reducerea substanţială a cuantumului daunelor morale cuvenite de la 10.000 RON la 900 RON, arată că prima instanţă a analizat superficial ansamblul probator, dimensiunea suferinţelor resimţite fiind foarte mare şi necesitând o privire în detaliu asupra fiecărei laturi ale repercusiunilor accidentului, instanţa de fond dând o interpretare greşită a normelor de drept invocate şi a situaţiei de fapt dedusă judecăţii.

Recurentul-reclamant arată că în urma evenimentului rutier din data de 02.03.2015 a suferit traumatisme ce au determinat transportarea acestuia de urgenţă la spital. Certificatul medico-legal nr. 237 din 13.03.2015 menţionează că a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Zilele de îngrijiri medicale nu reprezintă decât un barometru în aprecierea vindecării, respectiv un etalon la care se raportează cadrele medicale în încadrarea categoriilor de leziuni, însă acestea fluctuează în funcţie de organismul fiecărei persoane şi de gravitatea propriu-zisă a vătămărilor.

Astfel fiind, în cazul său numărul zilelor necesare vindecării a depăşit cu mult cifra evidenţiată de medicii legişti, recuperarea prelungindu-se chiar pe parcursul a mai multor luni, interval, în care, în mod clar nevoile de viaţă au sporit, iar procesul de vindecare a fost prioritar.

Cu toate acestea, prima instanţă nu a luat în calcul perioada de recuperare reală, ci s-a raportat numai la zilele de îngrijiri medicale precizate în Certificatul medico-legal, fără a le mai corobora cu celelalte probe administrate şi susţineri care evidenţiau traumatismele suferite.

Însaşi instanţa de fond recunoaşte faptul ca pârâtul a aplicat greşit criteriile generale de acordare a daunelor, recunoscând astfel suferinţele fizice si psihice, apreciind că se impunea orientarea referinţei de acordare către maximul stabilit prin decizia FGA, însă acordă ca şi despăgubire, o sumă calculată în raport doar de zilele de îngrijiri medicale ci nu raportat la suferinţa fizică şi psihică efectiv suferită.

Recurentul-reclamant mai precizează că a dobândit la nivelul frunţii o tăietură vizibilă de dimensiuni considerabile, care nu se mai poate estompa decât printr-o eventuală intervenţie chirurgicală, fapt ce îl consideră ca fiind un prejudiciu estetic, fiind nevoit mereu să-şi acopere fruntea cu o şapca sau un fes.

II. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin motivele formulate arată că având în vedere că vătămarea corporală a provocat drept consecinţe plaga contuză frontal median, hematom pleoapă superioară glob ocular stg, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 8-9 zile de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 100 RON/zi de îngrijire medicală.

Art. 2 din L 213/2015 dispune la alin. (1) că:

"Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător."

Astfel, FGA nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător şi funcţionează în baza unor dispoziţii legale.

Recurentul-pârât mai arată că nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al vreunui asigurător, în acest caz, B. S.A. şi nu datorează despăgubiri prin "efectul legii", aşa cum a înţeles reclamantul, nu plăteşte pentru asigurătorul în faliment, aspect esenţial pe care instanţa de fond, în mod corect l-a înţeles.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu plăteşte în baza răspunderii contractuale, neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare.

Se confundă obligaţia de plată, care se naşte, se modifică şi se stinge în baza Legii nr. 213/2015, obligaţie de plată condiţionată de declararea stării de faliment a asigurătorului, cu obligaţia de plată a asigurătorului care se naşte, se modifică şi se stinge în baza contractului de asigurare.

Astfel, Fondul plăteşte în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei 16/2015 a ASF ca urmare a deschiderii procedurii de faliment şi nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind cu totul şi cu totul diferite.

În cazul dedus judecăţii reclamantul este beneficiar al asigurării de tip RCA a asiguratului, vinovat de producere a evenimentului, raportul contractual fiind între vinovatul de producere a evenimentului rutier şi asigurătorul B. S.A.

Fiind o asigurare de răspundere civila de tip RCA această asigurare se încheie de către asigurat dar beneficiază nevinovatul de producere a evenimentului, terţ faţă de raportul de asigurare sau după O.G. nr. 54/2016 poate beneficia şi nevinovatul de producere a evenimentului cu posibilitatea ca asigurătorul să se compenseze cu asigurătorul vinovatului de producere a evenimentului - decontarea directa.

În acest caz FGA a preluat de la asigurătorul B. S.A. şi dosarul de daună respectiv dar, pentru ca şi creditorii de asigurare să fie despăgubiţi sunt obligaţi să parcurgă o procedură administrativă necontencioasă obligatorie, procedură respectată de reclamant.

Faţă de cele menţionate mai sus, FGA a procedat şi a analizat cererea reclamantului şi a înscrisurilor depuse de acesta şi a înscrisurilor existente în dosarul de daună preluat de la asigurătorul B. S.A., în baza legii.

În cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparţine asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile Legii nr. 136/1995 şi ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Fondul de garantare a asiguraţilor nu are calitate de asigurător şi între acesta şi asiguraţi nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare încheiat de acestea cu asigurătorii aflaţi în insolvenţă, nefiind succesori/continuatori/reprezentanţi sau mandatari ai asigurătorilor în faliment, neexistând nicio dispoziţie legală în acest sens.

Fondul de garantare a asiguraţilor se va raporta la consecinţele negative suferite de victimă atât pe plan fizic cât si psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială, profesională. În analizarea cererii de plată a petentului, se vor stabili despăgubirile într-o măsură în care să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a părţii civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor. În stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraţilor ţine seama de criterii determinante şi încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ţine seama de aspectele menţionate mai sus şi de practica instanţelor de judecată în situaţii similare.

În urma acestui incident, conform certificatului medico-legal s-a stabilit faptul că, reclamantul a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 8-9 zile de îngrijiri medicale

Referitor la daunele morale, reclamantul susţine ca pârâtul a stabilit cuantumul acestora fără a face o evaluare complexă a situaţiei de fapt, ţinând cont doar de numărul de zile de îngrijire medicală, ceea ce reprezintă numai o parte din evaluarea unei traume, şi anume severitatea acesteia. Mai susţine reclamantul că, prejudiciul moral cauzat în urma accidentului constă în suferinţe fizice şi psihice, prejudiciu estetic, profesional şi familial.

Art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 prevede ca la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere şi daunele morale, "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În lipsa unor criterii şi limite legale, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a inclus şi o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectiva jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeana a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele în continuare arătate.

Cu toate că în cauză au fost formulate motive distincte de recurs, Înalta Curte le va analiza împreună şi va răspunde criticilor formulate de recurenţi prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 5420/19.04.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a dispus: admiterea cererii de plată formulate de creditorul A. pentru suma totală de 900 de RON cu titlu de daune morale şi respingerea cererii de plată cu privire la suma de 9.100 RON reprezentând diferenţa dintre suma solicitată şi suma acceptată.

Recurentul-reclamant A. a adresat recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor o cerere de despăgubire, prin care a solicitat acordarea sumei de 10.000 de RON reprezentând daune morale.

În determinarea cuantumului despăgubirilor de 900 de RON acordate părţii reclamante, recurentul-pârât a susţinut că a avut în vedere situaţia particulară a părţii şi decizia nr. 258/16.11.2016 a directorului general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, din al căror conţinut rezultă o valoare medie a despăgubirilor acordate cuprinsă între 125 de RON şi 200 de RON pe zi de îngrijire medicală, atunci când vătămarea corporală a determinat vătămări minore/vindecabile, adică acelea care necesită un număr maxim de 30 de zile de îngrijiri medicale.

Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările în România (forma în vigoare la data evenimentului rutier) prevedea la art. 49 că "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, (…)", iar la art. 50 că "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri." [s.n.].

Aşadar, în cazul particular al prejudiciilor produse prin accidente de circulaţie, plata despăgubirilor revine societăţii de asigurare cu care a fost încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă pentru autovehicul condus de persoana vinovată de eveniment.

Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor a stabilit un mecanism de garantare a asiguraţilor împotriva riscului de faliment al asigurătorului, art. 15 alin. (2) din Lege stabilind că "Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În cauza de faţă, între părţi singurul aspect litigios privind condiţiile răspunderii civile delictuale este cel reprezentat de evaluarea despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit, recurentul-reclamant susţinând că suma de 900 de RON recunoscută în beneficiul său nu este îndestulătoare.

Or, în cauza de faţă, prin prisma probelor administrate de recurentul-reclamant, situaţia acestuia rezultă a se înscrie în mod obiectiv în contextul configurat prin Anexa nr. 2 la decizia nr. 258/16.11.2016 a directorului general FGA, respectiv a suferit o vătămare corporală ce a necesitat un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a constatat că recurentul-pârât FGA nu a aplicat în mod corect decizia menţionată, căci a acordat recurentului-reclamant un cuantum de 100 RON/zi de îngrijire medicală, în condiţiile în care limitele stabilite erau între 125 şi 200 de RON, iar vătămarea suferită în concret, prin prisma poziţionării sale la nivelul feţei, impunea orientarea referinţei către maximul amintit. Cum estimarea medico - legală a numărului zilelor de îngrijiri medicale a fost de 8 - 9, trebuia acordată relevanţă ultimei cifre (9 zile), dat fiind că nu a fost exclusă suferinţa aferentă nici în cursul acesteia.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect s-a constatat că, în cauză, nu se identifică împrejurări de natură a dispune o sumă în cuantum superior cu titlu de daune morale, respectiv 10.000 de RON în total, nefiind afirmată în cerere şi nici demonstrată existenţa unor urme vizibile în prezent ca urmare a vătămării sau apariţia unor complicaţii ori reducerea capacităţii de muncă, nerezultând o infirmitate/instalarea unui handicap, un prejudiciu estetic grav şi permanent, punerea în primejdie a vieţii persoanei ori pierderea capacităţii sale de muncă.

În contenciosul administrativ, acordarea daunelor morale, alături de cele materiale solicitate de reclamant, este menită să asigure protecţia efectivă a drepturilor persoanei vătămate şi repararea echitabilă a prejudiciului suferit, în raport cu circumstanţele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră infim, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

Nu se poate vorbi despre un nivel minim al daunelor morale, în sensul celor menţionate în recursul reclamantului, de vreme ce în jurisprudenţa naţională şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcţie de circumstanţele cauzei, simpla constatare a existenţei faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g. cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, cererea nr. x/1996, hotărârea din 17 decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005).

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că şi motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat şi nu poate fi primit.

Recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond trebuia să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 451 şi 453 C. proc. civ., respectând criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4242 din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.