Competence for suit brought by trade union on behalf of public servants: domicile of members prevails over union’s seat under Law 554/2004 art. 10(3)–(4)

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 15.04.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SINDFISC, a solicitat instanţei, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, să dispună obligarea acesteia din urmă să pună în aplicare dispoziţiile din nota x din anexa VIII, cap. 1, lit. A), pct. 1 din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017 şi în continuare, în sensul majorării cu 15% a salariului de bază al fiecărui angajat pentru complexitatea muncii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, prin decizie emisă, respectiv să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 283/CA din 28 iunie 2019 a Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare în soluţionarea cererii formulate de către reclamantul Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SINDFISC, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Administrare Fiscală şi s-a trimis dosarul instanţei competente, respectiv Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a reţinut că, întrucât prezenta cauză vizează drepturi ale funcţionarilor publici, categorie ce se poate asocia în sindicat, Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii, prezintă importanţă sub aspectul celor stabilite în legătură cu interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 54/2003. Aşadar, dezlegarea dată prezintă caracter obligatoriu şi în ipoteza cererilor de chemare în judecată formulate de sindicate, în numele membrilor lor ce au calitatea de funcţionari publici, în contextul în care legea de organizare a sindicatelor rămâne pe deplin aplicabilă şi acestor categorii de entităţi, iar prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi au corespondent în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară abrogată de Legea nr. 62/2011). Ca atare, relativ la calitatea procesuală a sindicatelor, dezlegarea instanţei supreme este incidentă şi în situaţia raporturilor de serviciu, legitimarea lor procesuală având acelaşi izvor, sens în care se constată că, fără îndoială, premisa ce trebuie luată în considerare în soluţionarea excepţiei necompetentei teritoriale este reprezentată de faptul că sindicatul deţine calitate procesuală activă şi, prin urmare, în raport de elementul evocat se va determina şi competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.

Totodată, a reţinut că sediul sindicatului reclamant este situat în municipiul Bucureşti, aşa încât, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa teritorială de soluţionare a pricinii revine instanţei de la sediul său, respectiv Tribunalului Bucureşti, fiind în prezenţa unor norme speciale de competenţă teritorială de ordine publică.

A mai apreciat instanţa că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 în circumstanţele în care sindicatul reclamant constituie o persoană juridică de drept privat, nefiind autoritate publică, instituţie publică sau asimilată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, raportat la specificul diferendului, competenţa teritorială nu poate fi stabilită în lumina reglementării art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care devine aplicabilă atunci când reclamantul nu exercită acţiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant ori în situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 5877 din 23 septembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E., toţi reclamanţii prin Sindicatul Naţional Finanţe Publice-SINDFISC în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Constatând-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, competenţa aparţinând instanţei de la domiciliul reclamanţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte reţine că acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional Finanţe Publice-SINDFISC în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A., B., C., D. şi E., funcţionari publici, fiind aplicabile, în stabilirea competenţei materiale, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, în vigoare la data acţiunii, 10.12.2018, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, competenţa de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Anterior modificării prin Legea nr. 212/2018, art. 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincţie după cum acţiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, textul legal instituie o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres şi la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Reclamanţii-membri de sindicat domiciliază în judeţul Bihor şi acţiunea a fost formulată în numele lor de Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SINDFISC. Astfel, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentat şi nu de reclamant.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Satu Mare, competent după domiciliile reclamanţilor.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. prin Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SINDFISC în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - OB