Nullity of tax appeals for failure to formulate specific illegality critiques under mandatory cassation grounds

Şedinţa publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:

1. Anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.11.2014 şi a deciziei de impunere nr. x/11.11.2014, emise de ANAF - DGAMC, în ceea ce priveşte: suma de 3.504.946 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, precum şi majorările de întârziere de 3.011.632 RON şi penalităţile aferente de 525.742 RON; suma de 578.948 RON reprezentând impozit pe profit aferent anilor 2008-2009, stabilit suplimentar de plată, precum şi dobânzile de 368.215 RON şi penalităţile aferente de 86.843 RON; diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2010-2011 cu suma de 4.655.571 RON.

2. Anularea dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele fiscale nr. 88102/11.11.2014 emise de ANAF - DGAMC, referitoare la diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2010-2011 cu suma de 4.655.571 RON.

3. Anularea în parte a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 66/12.03.2015 emisă de ANAF - DGSC, în măsura în care au fost anulate şi actele de mai sus.

4. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3409 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; a anulat, în parte, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/11.11.2014 şi decizia de impunere nr. x/11.11.2014, emise de ANAF-DGAMC, în ceea ce priveste: suma de 3.504.946 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, precum şi majorările de întârziere de 3.011.632 RON şi penalităţile aferente de 525.742 RON; suma de 578.948 RON reprezentând impozit pe profit aferent anilor 2008-2009, stabilit suplimentar de plată, precum şi dobânzile de 368.215 RON şi penalităţile aferente de 86.843 RON; diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2010-2011 cu suma de 4.655.571 RON.

De asemenea, a anulat dispoziţia privind măsurile stabilite de organele fiscale nr. 88102/11.11.2014 emisă de ANAF-DGAMC, referitoare la diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2010-2011 cu suma de 4.655.571 RON şi a anulat, în parte, decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 66/12.03.2015 emisă de ANAF-DGSC, în măsura în care au fost anulate şi actele de mai sus, obligând pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în 300 RON taxa de timbru, 16.254 RON costul traducerilor actelor, 22.500 RON, onorariu de avocat redus în condiţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3409 din 17 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recursuri pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3.1. Prin recursul declarat şi întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut buna credinţă a intimatei-reclamante şi că în mod legal organele de inspecţie fiscală nu au acordat reclamantei scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările în cauză, valabilitatea codurilor de înregistrare în scopuri de TVA fiind o condiţie obligatorie pentru a beneficia de scutirea de taxă prevăzută de lege pentru astfel de operaţiuni, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Mai arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi că respectivele servicii puteau fi efectuate chiar de către reprezentanţii intimatei-reclamante, în mod direct şi fără intermediari.

De asemenea, critică şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată din perspectiva cuantumului sumelor reprezentând onorariul avocaţial şi a cheltuielilor cu traducerea înscrisurilor, câtă vremei instanţa nu a arătat în ce măsură înscrisurile traduse au fost hotărâtoare în pronunţarea soluţiei.

3.2. Prin recursul declarat şi întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În esenţă, susţine că actele administrative fiscale atacate au fost întocmite în mod legal şi că prevederea stipulată de art. 143 alin. (2) lit. a) Codul fiscal nu este condiţionată de buna credinţă a contribuabililor, neputându-se face o asemenea distincţie dacă legea nu o prevede.

Critică şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 453 C. proc. civ., iar în subsidiar solicită cenzurarea acestora conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

4.1. Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, motivată de faptul că recurenta a reluat starea de fapt, fără a aduce critici de nelegalitate sentinţei recurate, sens în care solicită anularea acestui recurs.

Pe fond, solicită respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

4.2. Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, motivată de faptul că recurenta a reluat starea de fapt, fără a aduce critici de nelegalitate sentinţei recurate, solicitând anularea recursului.

Pe fond, solicită respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor formulate de pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile sunt nule, potrivit considerentelor de mai jos.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că cererile de recurs nu îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentele-pârâte ca temei de drept al cererilor de recurs.

De altfel, criticile recurentelor nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând doar înşiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei şi expunerea unor texte de lege, ce nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.

Mai mult, nici sintagmele "în mod greşit instanţa de fond a reţinut", inserată în recursul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ori "instanţa de fond în mod greşit a reţinut argumentele reclamantei", inserată în recursul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, nu reprezintă critici de nelegalitate câtă vreme recurentele nu au indicat în mod expres care sunt normele de drept material pe care le apreciază a fi fost încălcate sau aplicate greşit de către prima instanţă şi nici nu au motivat în concret această apreciere a lor.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererile de recurs formulate de către pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se constată că ambele reprezintă redări ale susţinerilor din întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond şi aflată în vol. IV la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aspectele invocate făcând obiectul analizei instanţei de fond, prin cererile de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate, apt să conducă la casarea hotărârii recurate. Or, această nergularitate a cererilor de recurs este sancţionată cu nulitatea acestora.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Deoarece recurentele-pârâte nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule recursurile declarate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 3409 din 17 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. şi cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus, apreciind că onorariul solicitat rezultat din facturile depuse la dosar este disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, care a constat în formularea a două întâmpinări şi prezenţa la singurul termen de judecată acordat pentru soluţionarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 3409 din 17 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.