Administrative petition response by national security agency: scope of institutional competence and limits of state secrecy excluding unjustified refusal under petition laws

Şedinţa publică din data de 15 mai 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtul Serviciul Român de Informaţii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: să constate faptul, că prin modalitatea în care s-a raportat la petiţia sa din data de 22.05.2015, Serviciul Român de Informaţii a încălcat prevederile Ordonanţei nr. 27/2002; să oblige Serviciul Român de Informaţii la soluţionarea petiţiei sale din data de 22.05.2015 cu respectarea strictă a prevederilor Ordonanţei nr. 27/2002, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau amenzii prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii a arătat că, la data de 22.05.2015 a adresat o petiţie Serviciului Român de Informaţii, în care le-a descris o serie de acţiuni prin care persoane neidentificate deocamdată au încălcat mai multe prevederi ale C. pen., respectiv ale Legii nr. 51/1991 şi prin care i-au fost lezate drepturi elementare, garantate de Constituţie şi de lege.

A susţinut că, având în vedere natura acelor acţiuni, posibilele scopuri urmărite de făptuitori, respectiv o declaraţie de presă a directorului S.R.I., există posibilitatea, ca S.R.I., ca instituţie, ori foşti sau actuali angajaţi ai acestuia, să fie implicaţi în aceste acţiuni.

A arătat că, pentru a elucida acest aspect, a solicitat directorului S.R.I., ca în conformitate cu prevederile art. 2, 3, 4, 5, 8 şi 13 din Ordonanţa nr. 27/2002, să dispună măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate, să se îngrijească ca petiţia să fie soluţionată în termenul legal de 30 zile, iar soluţia să-i fie comunicată în forma cerută, adică purtând cele două semnături şi cu indicarea temeiului legal al soluţiei.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 692 din data de 02.03.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii. A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 692 din data de 02.03.2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în hotărârea instanţei de fond au fost preluate argumentele pârâtului conform cărora în mod corect petiţia reclamantului a fost soluţionată în mod nefavorabil.

Nu există posibilitatea soluţionării nefavorabile în cazul în care se solicită ceva la care cel petiţionat este obligat prin lege. Prin petiţia formulată a descris o serie de evenimente care pot fi în legătură cu SRI şi a solicitat directorului două lucruri: să cerceteze cele semnalate şi să ia măsurile care se impun. A cerceta aspectele semnalate între-o petiţie este obligatorie, conform art. 5 din O.G. nr. 27/2002, deci în cazul acestei solicitări nu se pune problema unei soluţii nefavorabile. Datorită faptului că aspectele semnalate sunt de natură penală, în cazul în care din cercetare rezultă că SRI sau angajaţi al SRI au fost implicaţi în acele activităţi, atunci este obligaţia legală a conducătorului SRI să sesizeze organele de cercetare penală, altfel comite infracţiunea de favorizarea făptuitorului incriminat de art. 269 din C. pen.. Conform art. 4 din O.G. nr. 27/2002 conducătorul SRI are obligaţia de a comunica soluţia în cazul petiţiei reclamantului, rezultatul cercetării şi eventualele măsuri luate.

Recurentul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia comunicată de intimatul-pârât şi consideră că în cazul său există un refuz ce nu poate fi justificat legal.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se constate faptul că, prin modalitatea în care s-a raportat la petiţia sa din data de 22.05.2015, Serviciul Român de Informaţii a încălcat prevederile Ordonanţei nr. 27/2002 şi să fie obligat la soluţionarea petiţiei sale din data de 22.05.2015 cu respectarea strictă a prevederilor Ordonanţei nr. 27/2002, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau amenzii prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că, în răspunsurile transmise petentului, intimatul-pârât a precizat că aspectele prezentate au fost temeinic analizate în vederea decelării incidenţei situaţiei de fapt în aria de responsabilitate a instituţiei, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun şi s-a precizat că potrivit actelor normative specifice în domeniul securităţii naţionale şi a celor corespondente în materie penală, cadrele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, întrucât starea de fapt expusă are implicaţii juridice în sfera dreptului comun.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia comunicată de intimatul-pârât şi consideră că în cazul său există un refuz ce nu poate fi justificat legal.

Instanţa de control judiciar reţine că deşi recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererile depuse, respectiv de a răspunde conform pretenţiilor sale, acesta nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţii pârâte de a răspunde sau a soluţiona cererile, iar răspunsurile transmise de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Prin răspunsul nr. x/23.06.2015, Sectorul Relaţii cu Cetăţenii din cadrul Serviciului Român de Informaţii i-a comunicat reclamantului că aspectele prezentate au fost temeinic analizate în vederea decelării incidenţei situaţiei de fapt în aria de responsabilitate a instituţiei, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun. I s-a comunicat reclamantului că potrivit art. 2 din Legea nr. 14/1992, Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 3 din Legea nr. 51/1991.

De asemenea, s-a menţionat faptul că, activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, executată de S.R.I. intră în sfera secretului de stat şi, ca atare, prin efectul legii, informaţiile din acest domeniu sunt exceptate de la liberul acces al persoanelor acordat în temeiul art. 31 din Constituţie (dreptul al informaţie), ale cărui limite sunt stabilite la alin. (3) - "dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze securitatea naţională", precum şi în temeiul art. 51 (dreptul la petiţionare), ale cărui limite sunt stabilite la alin. (4) - "autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii". S-a arătat că accesul la orice informaţie clasificată este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 182/2002 şi H.G. nr. 585/2002.

La data de 2.07.2015, reclamantul s-a adresat Serviciului Român de Informaţii, arătând că, aspectul care contează, din punctul său de vedere, este ca, dacă autoritatea a constatat că un angajat al său a încălcat legea, acela să fie deferit justiţiei, iar în cazul în care va fi luată o astfel de decizie, să i se comunice numele persoanei respective şi un număr de dosar, pentru că doreşte să se constituie parte în acel proces, fiind persoană vătămată.

La data de 10.08.2015, reclamantul s-a adresat Serviciului Român de Informaţii solicitând să îi comunice dacă autoritatea publică sau angajaţi ai acesteia, au fost implicaţi în activităţile semnalate în petiţia sa din 22 mai şi, dacă da, ce măsuri au fost luate împotriva celui/celor vinovat/vinovaţi.

Prin răspunsul nr. x din 31.08.2015 Sectorul Relaţii cu Cetăţenii din cadrul Serviciului Român de Informaţii a menţionat că atribuţiile Serviciului se circumscriu exclusiv unor categorii de acte/fapte cu incidenţă în planul securităţii naţionale, potrivit celor prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, precum şi faptul că activitatea întreprinsă pentru realizarea securităţii naţionale are caracter secret de stat şi se desfăşoară în strictă concordanţă cu legislaţia naţională, fiind supusă permanent controlului parlamentar.

Or, în această situaţie, în mod corect a reţinut prima instanţă că recurentul-reclamant a primit răspuns din partea Serviciului Român de Informaţii. Faptul că acesta nu a primit răspunsul dorit, deoarece cererea reclamantului nu a fost soluţionată în modalitatea pretinsă, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul neputând fi condiţionat de soluţionarea favorabilă a cererii acestuia, aspect ce rezultă şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, potrivit cărora "autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă."

De asemenea, Înalta Curte constată că în cazul faţă, nu îi poate fi imputată intimatului-pârât împrejurarea că, urmare a cererii recurentului-reclamant nu a procedat la comunicarea unui anumit răspuns, în sensul dorit de către acesta, răspunsul dat este motivat, conducătorul SRI a ţinut cont de dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 27/2002, a comunicat răspunsul în concordanţă cu petitul cererii şi în limitele stabilite de lege.

7. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 692 din 02 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.