Statutory 30-day deadline for supervisory authority to issue substantive decision on data subject complaint

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea plângerii înregistrate sub nr. x/05.12.2016, precum şi aplicarea penalităţilor şi a amenzii, reglementate de art. 18 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1799 din 17 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă;

- a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

- a respins excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, excepţia netimbrării cererii, excepţia prematurităţii cererii, excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţia lipsei de obiect a cererii şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate;

- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;

- a obligat pârâta să soluţioneze plângerea reclamantului, înregistrată sub nr. x/05.12.2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe;

- a respins cererea privind aplicarea penalităţilor prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi a amenzii prevăzute de art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiată;

- a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1799 din 17 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

Prevederile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 devin incidente numai în situaţia în care autoritatea de supraveghere stabileşte, după, caz, necesitatea emiterii unei decizii, potrivit alin. (5), şi dispune luarea unor măsuri specifice pe lângă cele de sancţionare contravenţională a operatorului.

Or, în situaţia de faţă, nu s-a impus luarea unor asemenea măsuri faţă de operator, prin intermediul unei decizii la care face referire textul art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001. De altfel, legiuitorul nu impune emiterea de către autoritatea de supraveghere a unei decizii către persoana vizată.

De asemenea, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, rezultă că autoritatea de supraveghere este abilitată să emită o decizie în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii, numai în cazul în care consideră că este necesară aplicarea unei măsuri dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeaşi lege, iar în cazul de faţă, nu se poate vorbi despre luarea unei măsuri dintre cele enumerate de acest text legal, astfel că dispoziţiile art. 25 referitoare la termenul de 30 de zile, nu se aplică.

De altfel, având în vedere durata demersurilor efectuate pentru soluţionarea unei petiţii, raportat şi la complexitatea unor petiţii, soluţionarea în mod final a unei plângeri nu se poate efectua în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia.

În raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu se poate reţine că intimatul-reclamant a fost vătămat de o autoritate publică deoarece s-a răspuns petiţiei formulate de acesta, s-a soluţionat în termen plângerea şi reclamantul nu s-a declarat nemulţumit de răspunsul primit.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, iar în subsidiar, a solicitat să se constate că sentinţa civilă recurată este legală cu privire la fondul dedus judecăţii şi că este nelegală, sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a susţinut, în esenţă, că deşi instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, prin dispozitivul sentinţei a nesocotit prevederile art. 4 şi art. 5 din C. proc. civ., astfel că hotărârea este lipsită de efectivitate, ceea ce pe cale de consecinţă, constituie o încălcare a principiului priorităţii dreptului comunitar.

Intimatul a învederat că recurenta nu a soluţionat în termen legal plângerea pe care acesta a formulat-o, a interpretat dispoziţiile Legii nr. 677/2001 cu nerespectarea Directivei 95/46/CE şi a abuzat de atributul de independenţă stipulat de art. 21 alin. (2) din legea menţionată, motiv pentru care înţelege să repună în discuţiile excepţiile invocate în faţa primei instanţe.

În acest sens, intimatul a precizat că invocă: excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1), (5) şi (6) şi art. 6 alin. (1) din Procedura de soluţionare a plângerilor şi sesizărilor, raportat la Directiva 95/46/CE; excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 677/2001, raportat la Directiva 95/46/CE; excepţia de nelegalitate şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001; excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 677/2001.

Intimatul-reclamant a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 677/2001, face obiectul Dosarului nr. x/2017, precizând că nu înţelege să solicite sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 ianuarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Critica recurentei-pârâte vizând soluţia dată de către instanţa de fond excepţiei prematurităţii acţiunii, este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă.

Împrejurarea că la data introducerii acţiunii în instanţă, plângerea reclamantului se afla în curs de soluţionare, nu exclude de la controlul judecătoresc omisiunea autorităţii pârâte de a soluţiona în termen legal plângerea, reţinându-se că, în speţă, nu se contestă rezultatul investigaţiei, ci se solicită obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui astfel de rezultat definitiv.

În contextul evidenţiat, existenţa unui termen legal de soluţionare a plângerii reclamantului, constituie un aspect care implică cercetarea fondului cauzei, fiind neîntemeiată excepţia prematurităţii acţiunii.

Instanţa de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului, reţinând că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, în care trebuie comunicată decizia autorităţii de supraveghere cu privire la aspectele semnalate.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, acest termen legal nu priveşte doar ipoteza reglementată de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 677/2001, care se referă la măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeaşi lege, ci alin. (6) al art. 25 impune în sarcina autorităţii pârâte obligaţia de a emite o decizie, fără a distinge dacă plângerea a fost apreciată întemeiată sau a fost respinsă.

Rezultă astfel că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 instituie obligaţia autorităţii de supraveghere de a emite o decizie în termen de 30 de zile de la primirea plângerii, decizie care trebuie să cuprindă o soluţie pe fondul plângerii.

Distinct de interpretarea dată acestor dispoziţii cuprinse în legea specială, chiar în ipoteza în care s-ar da eficienţă susţinerilor recurentei cu privire la dispoziţiile art. 25 alin. (6) din lege, se constată că şi prevederile de drept comun, reprezentate de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, impun un termen de soluţionare a plângerii, respectiv 30 de zile de la data înregistrării acesteia.

În acord cu judecătorul fondului, se reţine că prevederile art. 6 alin. (1) din Procedura de soluţionare a plângerilor şi sesizărilor, publicată pe site-ul autorităţii de supraveghere, nu sunt incidente în cauză în defavoarea normelor cu valoare de lege redate anterior, astfel încât, nu pot justifica nerespectarea termenului legal de 30 de zile pentru soluţionarea plângerii.

În speţă, răspunsul autorităţii de supraveghere înregistrat sub nr. x/04.01.2017, prin care se comunică reclamantului faptul că aspectele semnalate urmează a face obiectul unei investigaţii, iar rezultatul demersurilor îi va fi adus la cunoştinţă, constituie o simplă informare cu privire la primirea plângerii şi demararea verificărilor, nefiind un răspuns formulat în urma analizării pe fond a cererii.

Susţinerile recurentei în sensul că termenul instituit de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 reprezintă un termen de recomandare prin prisma dificultăţilor expuse pentru soluţionarea plângerii, nu pot fi primite, având în vedere că motivele invocate de autoritatea pârâtă nu vizează în concret plângerea reclamantului, reprezentând considerente cu caracter generic referitoare la activitatea de investigare pe care pârâta o derulează.

În consecinţă, reţinând că, în cauză, autoritatea de supraveghere nu a făcut dovada soluţionării plângerii reclamantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării, în mod corect prima instanţă, în temeiul art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze plângerea reclamantului în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei recurate.

Susţinerile intimatului-reclamant referitoare la soluţiile date de către instanţa de fond cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi cele privind încălcarea, prin dispozitivul sentinţei atacate, a prevederilor art. 4 şi art. 5 din C. proc. civ., republicat, nu vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar, având în vedere că aceste susţineri nu au fost formulate de către reclamant prin intermediul căii de atac a recursului şi nu vizează motive de ordine publică, care să permită examinarea lor în prezenta cale de atac.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva Sentinţei nr. 1799 din 17 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - NN