Judicial authorization of simultaneous unannounced competition inspections across multiple entities under a single court order

Deliberând asupra prezentei contestaţii, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 din 26 martie 2019, modificată şi completată ulterior, intimatul consiliul Concurenţei a solicitat Curţii de Apel Bucureşti autorizarea desfăşurării unei inspecţii inopinate în trei zile consecutive la sediul social şi în alte spaţii puncte de lucru în care îşi desfăşoară activitatea un număr de 11 întreprinderi.

Prin încheierea din Camera de consiliu nr. 7 din 28 martie 2019, pronunţată de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis cererea modificată şi completată de autorizare judiciară, autorizându-se desfăşurarea inspecţiei inopinate în trei zile consecutive din perioada 8 - 12 aprilie 2019, cu menţiunea că perioada concretă de desfăşurare a inspecţiilor va fi circumstanţiată prin ordin ulterior al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, în interiorul intervalului autorizat.

În motivarea încheierii, întemeiate în drept pe art. 38 şi art. 40 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, s-a reţinut în esenţă că investigaţia Consiliului Concurenţei, declanşată din oficiu prin Ordinul nr. 118 din 28 februarie 2017 şi extinsă prin Ordinul nr. 289 din 13 martie 2019 ale Preşedintelui Consiliului, urmăreşte analiza contextului în care a funcţionat relaţia complexă de colaborare dintre unităţile reparatoare A. şi societăţile de asigurare, prin care s-au stabilit, între altele, tarife orare pentru manoperă, discounturile la preţul pieselor de schimb, valoarea coeficienţilor de vopsitorie utilizaţi în programele software de calculaţie a valorii reparaţiilor, vânzarea poliţelor de asigurare şi direcţionarea autovehiculelor către reparatorii autorizaţi B..

Reţinând existenţa unor indicii că acţiunile reparatorilor autorizaţi nu au fost rezultatul unor politici comerciale independente, ci al unei acţiuni comune de stabilire a unor tarife unice de manoperă, a valorii discounturilor la piesele de schimb şi a altor condiţii comerciale utilizate în relaţia cu societăţile de asigurare, practici ce pot constitui o încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi a art. 101 alin. (1) din TFUE, instanţa a apreciat necesară inspecţia inopinată în scopul identificării eventualelor documente doveditoare, ca fiind cel mai eficient instrument de investigaţie pus de legiuitor la dispoziţia autorităţii de concurenţă datorită elementului său surpriză.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie întreprinderea C. SA, în baza art. 40 alin. (7) din Legea nr. 21/1996.

În motivarea contestaţiei, a fost invocată, în prealabil, protecţia de care se bucură întreprinderea în cadrul inspecţiilor inopinate din punctul de vedere al garanţiilor oferite în procesul penal, conform art. 6 din Convenţie, considerat aplicabil şi dreptului concurenţial, cu exemple din jurisprudenţa CEDO.

Ca motive de nelegalitate a hotărârii contestate, s-a invocat că aceasta nu respectă condiţiile esenţiale prevăzute de Legea concurenţei, respectiv faptul că legea nu prevede posibilitatea autorizării unei inspecţii cu privire la mai multe întreprinderi printr-un singur instrument judiciar, iar încheierea nu cuprinde o analiză individuală a indiciilor privind existenţa unei posibile încălcări în raport cu fiecare întreprindere şi, în mod special, a circumstanţelor care ar permite efectuarea unei inspecţii la sediul social al C.

A mai imputat contestatoarea neverificarea temeinică a îndeplinirii condiţiilor de legalitate a măsurii de efectuare a inspecţiei inopinate la sediul C., măsura pe care o critică pentru caracterul arbitrar şi disproporţionat, precum şi motivarea insuficientă a încheierii.

Analizând încheierea contestată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestaţia formulată de întreprinderea C. SA, pentru următoarele considerente:

Încheierea contestată nu este nemotivată, având conţinutul prevăzut de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care impun pentru hotărârea judecătorească (indiferent dacă aceasta este pronunţată într-o procedură contencioasă sau necontencioasă) cerinţa de a cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile.

În speţă, fiind incidentă procedura necontencioasă a autorizării judiciare, motivarea încheierii a privit, evident, doar cererea petentei şi analiza înscrisurilor ataşate acesteia, precum şi raţionamentul logico-juridic pe care judecătorul şi-a întemeiat soluţia pronunţată.

De asemenea, se constată că încheierea respectă condiţiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 21/1996.

Astfel, din considerentele hotărârii rezultă că s-a procedat la analizarea informaţiilor de natură să justifice inspecţia, cuprinse în cererea de autorizare, judecătorul relevând aspectele de fapt şi temeiurile de drept pentru care a apreciat cererea ca fiind întemeiată şi indicând expres spaţiile în care urmează să se desfăşoare inspecţia, astfel cum impun prevederile art. 40 alin. (3) din lege.

Potrivit art. 38 din Legea nr. 21/1996, "(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie, cu excepţia inspectorilor debutanţi, şi au următoarele puteri de inspecţie:

a) să intre în spaţiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile ori asociaţiile de întreprinderi le deţin legal şi/sau îşi desfăşoară activitatea;

b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiilor de întreprinderi, indiferent de locul în care sunt depozitate şi de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate;

c) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi explicaţii cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi să consemneze sau să înregistreze răspunsurile acestora;

d) să ridice sau să obţină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau din alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi;

e) să sigileze orice amplasament destinat activităţilor întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi şi orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi, pe durata şi în măsura necesară inspecţiei.

(11) În cursul inspecţiei inopinate, informaţiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral şi ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii, urmând ca prelevarea informaţiilor necesare investigaţiei să se realizeze în prezenţa reprezentantului întreprinderii/asociaţiei de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenţei.

(12) Măsurile prevăzute la alin. (11) se realizează în baza ordinului emis de preşedintele Consiliului Concurenţei şi a autorizării judiciare, prevederile art. 40 fiind aplicabile în mod corespunzător.

(2) Inspectorii de concurenţă cu puteri de inspecţie vor proceda la actele prevăzute la alin. (1) numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obţinute informaţii considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, iar rezultatul acestora va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare şi inventariere.

(3) Inspectorii de concurenţă cu puteri de inspecţie pot face inspecţii inopinate şi pot solicita orice fel de informaţii sau justificări legate de îndeplinirea misiunii, atât la faţa locului, cât şi la convocare la sediul Consiliului Concurenţei.

(4) Inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei. O copie certificată a acestui ordin şi a autorizării judiciare se comunică întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi supuse inspecţiei dispuse cu respectarea dispoziţiilor alin. (2). (...)

În conformitate cu prevederile art. 39 din acelaşi act normativ, "În baza autorizării judiciare date prin încheiere, conform art. 40, inspectorul de concurenţă; poate efectua inspecţii în spaţiile prevăzute la art. 38, precum şi în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparţinând conducătorilor, administratorilor, directorilor şi altor angajaţi ai operatorilor economici sau asociaţiilor de operatori economici supuşi investigaţiei."

În art. 40 sunt prevăzute condiţiile în care se pot realiza măsurile prevăzute la art. 38 alin. (11) şi inspecţiile în alte spaţii, prevăzute la art. 39, astfel:

"(1) Inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii, potrivit prevederilor art. 39, doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta. O copie certificată a ordinului de inspecţie şi a autorizaţiei judiciare se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecţiei înainte de începerea acesteia.

În acest context legal apare ca nefondată critica formulată de contestatoare cu privire la faptul că în mod nelegal s-ar fi încuviinţat efectuarea inspecţiei la mai multe întreprinderi prin aceeaşi hotărâre.

Înalta Curte arată că nu este prevăzută, nici în Legea nr. 21/1996, nici în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003, vreo interdicţie ca inspecţia, inclusiv cea inopinată, să se desfăşoare la mai multe întreprinderi simultan ori ca aceasta din urmă să fie autorizată printr-o singură încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile în care este vorba despre aceeaşi procedură de investigaţie.

Dimpotrivă, legea se referă expres la o pluralitate de spaţii ce pot fi inspectate în baza unei autorizări judiciare unice, fără a se face vreo distincţie după cum acestea aparţin uneia sau mai multor întreprinderi investigate.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, "În cazul în care inspecţia trebuie desfăşurată simultan în mai multe spaţii dintre cele prevăzute la art. 39, Consiliul Concurenţei va introduce o singură cerere, instanţa pronunţându-se printr-o încheiere în care se vor indica spaţiile în care urmează să se desfăşoare inspecţia."

De altfel, contestatoarea nici nu a arătat care ar fi vătămarea la care a fost expusă şi care a decurs exclusiv din faptul autorizării judiciare date prin aceeaşi încheiere, iar nu prin încheieri diferite, pentru inspecţia inopinată la sediul său.

De asemenea, nici măsura inspecţiei inopinate, nici autorizarea judiciară a acesteia prin încheierea contestată nu sunt, în aprecierea Înaltei Curţi, arbitrare, aşa cum susţine contestatoarea, câtă vreme s-a dovedit realitatea declanşării unei investigaţii ample, existând indicii pentru practici prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 (respectiv, art. 101 din TFUE, fost art. 81 din TCE).

De asemenea, măsurile nu sunt nici excesive, disproporţionate, având în vedere gravitatea încălcării suspectate, importanţa elementelor de probă căutate şi probabilitatea rezonabilă ca documente privind activitatea care are legătură cu obiectul inspecţiei să fie păstrate în incintele pentru care se solicită autorizaţia.

În acest context, corect a reţinut judecătorul că, în cererea formulată de intimatul Consiliul Concurenţei, au fost relevate indicii că în spaţiile precizate pot fi găsite documente sau pot fi obţinute informaţii considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii investigatorilor, respectiv care ar fi pertinente pentru a dovedi o încălcare gravă a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi a art. 101 alin. (1) din TFUE.

Nu se poate reţine că încheierea ar fi insuficient motivată, în sensul că nu s-a făcut o analiză individuală a indiciilor pentru fiecare întreprindere, respectiv, că nu s-a arătat distinct fapta imputată întreprinderii contestatoare.

Înalta Curte constată, din examinarea considerentelor încheierii, că s-au reţinut indicii privind o posibilă încălcare constând în acţiuni comune ale reparatorilor autorizaţi de stabilire a unor tarife unice de manoperă, de discounturi la piesele de schimb şi a altor condiţii comerciale utilizate în relaţia cu societăţile de asigurare (privind vânzarea poliţelor de asigurare şi direcţionarea autovehiculelor către reparatorii autorizaţi B.), societăţi între care se numără şi C. SA.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a adus nicio atingere garanţiilor invocate de contestatoare în temeiul art. 6 din Convenţie şi al jurisprudenţei CJUE.

În acest sens, se constată, pe de o parte că situaţia din speţă nu este similară situaţiilor din cauzele invocate de contestatoare, iar, pe de altă parte, că hotărârea din cauza T-339/04 France Télécom SA împotriva Comisiei, ca şi cea din cauzele conexate C-97/87, C-98/87 şi C-99/87 Dow Chemical Iberica, SA, şi alţii împotriva Comisiei, sunt mai curând contrare susţinerilor contestatoarei.

Astfel, în prima cauză invocată, instanţa europeană a arătat că "respectarea principiului proporţionalităţii presupune ca măsurile preconizate să nu cauzeze inconveniente disproporţionate şi inacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecţia în cauză."

În acest context, a precizat că, "atunci când o decizie de inspecţie urmăreşte numai să permită Comisiei reunirea elementelor necesare pentru aprecierea eventualei existenţe a unei încălcări a tratatului, o astfel de decizie nu încalcă principiul proporţionalităţii", întrucât "este de datoria Comisiei să aprecieze, în principiu, dacă o anumită informaţie este necesară pentru a se putea detecta o încălcare a regulilor de concurenţă şi, chiar dacă aceasta dispune deja de indicii sau chiar de elemente de probă referitoare la existenţa unei încălcări, este legitim ca Comisia să considere necesar să dispună verificări suplimentare care să îi permită să aprecieze mai bine încălcarea sau durata acesteia".

A mai reţinut că "decizia atacată indică, de asemenea, pe un plan mai general, că Comisia suspecta reclamanta de practici tarifare contrare articolului 82 CE, indicaţie care era suficientă, în sine, pentru a justifica inspecţia."

Tribunalul de primă instanţă a concluzionat că "era acceptabil, ţinând seama de obiectivele unei examinări adecvate a cauzei, să se dispună desfăşurarea unei inspecţii pe calea unei decizii, în scopul de a se garanta eficacitatea acestei inspecţii."

De asemenea, în cauzele conexate, CJUE a statuat, sub aspectul motivării deciziei de investigare că, "deşi Comisia nu este obligată să comunice destinatarului unei decizii prin care se dispune o investigaţie toate informaţiile de care dispune cu privire de pretinsele încălcări şi nici să dea o încadrare juridică riguroasă acestor încălcări, ea trebuie, în schimb, să indice în mod clar faptele pretinse pe care intenţionează să le investigheze. (...) delimitarea exactă a pieţei în cauză, calificarea juridică exactă a presupuselor încălcări şi indicarea perioadei în cursul căreia ar fi fost comise aceste încălcări nu sunt esenţiale într-o decizie de verificare, cu condiţia ca aceasta să conţină elementele esenţiale prezentate mai sus."

Or, în speţă, atât în cuprinsul Ordinului nr. 118 din 28 februarie 2017 de declanşare a investigaţiei, cât şi în încheierea de autorizare contestată se regăsesc, în mod evident, aspectele considerate esenţiale de către Curte.

Faţă de aceste împrejurări de fapt şi de drept, în baza art. 40 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea C. SA împotriva Încheierii nr. 7 din data de 28 martie 2019 pronunţate de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 mai 2019.

GGC - LM