Challenge to tax security garnishment against non-debtor third party: statutory priority of judicial review over administrative notification

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 102 din 3 mai 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa şi a anulat Decizia nr. x din 16 ianuarie 2017.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 102 din data de 3 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea Sentinţei civile nr. 102/CA din data de 3 mai 2017 şi rejudecând contestaţia, respingerea acesteia ca neîntemeiată, menţinerea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 ca vădit temeinică şi legală şi respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

I. Sentinţa civilă nr. 102 din data de 3 mai 2017 a fost data cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 488 alin. d) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de pârâtă doar în ceea ce priveşte clientul neîncasat A. SRL, înscris în contul 4111 conform balanţei editată la 21 decembrie 2016.

Direcţia Regională Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Constanţa este emitenta Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii x din 16 ianuarie 2017 care a fost dată în temeiul art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015 pentru SC B. SRL, în conţinutul căreia nu se regăseşte în niciun fel contestatoarea SCA. SRL, iar la modul de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii a fost prevăzută poprire asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terţ.

Reţinerea instanţei de fond potrivit căreia "prin Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 - fila x pârâta a comunicat reclamantei înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate către SC B. SRL ...". este total eronată, întrucât instituţia emitentă a adresei de înfiinţare a popririi este Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa - instituţie publică cu personalitate juridică astfel cum reiese din prevederile art. 13 alin. d) din H.G. nr. 520/2013 actualizată privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În speţa de faţă, este vorba de o decizie emisă de un organ de control, respectiv de Direcţia regională antifraudă Constanţa, prin care au fost dispuse măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, însă aceste măsuri au fost instituite efectiv de către organul de executare competent, în speţă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Instanţa a reţinut că "înfiinţarea popririi asigurătorii a fost dispusă în considerarea Deciziei nr. 782 din 16 ianuarie 2017 şi a referatului justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017, acte din care nu rezultă că reclamanta ar datora vreo sumă de bani către B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terţ poprit.

Referitor la acest aspect, invocă prevederile art. 236 din Legea nr. 207/2017 privind Codul de procedură fiscală prin care este reglementată procedura ce vizează terţul poprit.

Referitor la faptul că societatea A. SRL a făcut dovada în faţa instanţei de fond că nu are datorii la societatea B. SRL, reclamanta A. SRL putea proba acest aspect şi în fata organelor de executare silită - Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa aşa cum este statuat în art. 236 alin. (10) din C. proc. fisc. care prevede că "în situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi". Aşadar, societatea A. SRL avea la îndemână instrumente prevăzute de legiuitor pentru a proba faptul că activitatea desfăşurată cu societatea B. a fost încheiată prin stingerea creanţelor existente, dar a ales să atace în instanţă o decizie emisă într-o chestiune care nu o priveşte în mod direct.

Referitor la faptul că instanţa a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de DRA 2 Constanţa pentru contribuabilul B. SRL, invocă dispoziţiile art. 237 C. proc. fisc. care prevede că "dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi". Având în vedere aspectele menţionate, instanţa de fond s-ar fi putut pronunţa cu privire la măsura popririi asigurătorii instituite pentru reclamanta A. SRL şi nu asupra întregii decizii doar pentru că în optica instanţei "nu rezultă că reclamanta ar datora vreo suma de bani către B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terţ poprit."

Prin faptul ca instanţa de fond a anulat în totalitate o decizia de instituire a masurilor asigurătorii adresata altui operator economic, în condiţiile în care chiar contestatoarea SC A. SRL a solicitat anularea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii doar în ceea ce o priveşte, în calitate de terţ poprit, instanţa de fond, putea, cel mult, admite în parte contestaţia.

II. Sentinţa civilă nr. 102/CA din data de 3 mai 2017 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. d) pct. 6 C. proc. civ.

în ceea ce priveşte motivarea instanţei, aceasta lipseşte întrucât în dispozitivul hotărârii este reluată situaţia de fapt aşa cum a fost aceasta percepută de părţile implicate în cauză.

Instanţa a făcut referire la art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de DRA 2 Constanţa cu privire la contribuabilul B. SRL care a făcut obiectul unor verificări efectuate de inspectorii antifraudă din cadrul DRA 2 Constanţa referitor la activitatea desfăşurată în relaţie cu societăţi cu comportament fiscal inadecvat.

Totodată, atât referatul justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017 cât şi decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 au fost emise cu respectarea prevederilor OPANAF nr. 25.46/2016 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare. Din analiza modelului de întocmire a deciziei aşa cum este acesta prevăzut în anexa 3 din OPANAF nr. 2.546/2016, reiese faptul că precizarea instanţei conform căreia din decizie nu rezultă că societatea A. SRL ar datora vreo sumă de bani societăţii B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terţ poprit, nu este fundamentată întrucât în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 s-a procedat la identificarea sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane, în speţă a sumelor datorate de societatea A. SRL către societatea B. SRL. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 a fost întocmită pe baza documentelor puse la dispoziţie de societatea B. SRL, respectiv balanţa sintetică şi balanţa terţi editate la 31 decembrie 2016. Punerea în aplicare a a măsurilor prevăzute în decizia sus menţionată a revenit organelor de executare.

III. Sentinţa civilă nr. 287 din data de 5 octombrie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8N C. proc. civ.).

Societatea B. SRL pentru care a fost emisă de decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 de către DRA 2 Constanţa a formulat acţiune în instanţă prin care a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, stadiu procesual fond, Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, iar prin faptul că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 a fost anulată în totalitate prin sentinţa recurată, apreciază că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Atât societatea B. SRL cât şi furnizorii acesteia, respectiv societăţile C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, fac parte dintr-un circuit evazionist pentru care s-a încheiat act de sesizare penală care a fost înaintat organelor de urmărire penală.

Totodată, sunt aplicabile prevederile art. 227 alin. (2), respectiv art. 304 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.. Având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate, informaţiile referitoare la stadiul cercetărilor penale nu pot fi comunicate întrucât este necesară asigurarea confidenţialităţii informaţiilor dosarului penal, în vederea evitării compromiterii intereselor justiţiei şi a divulgării informaţiilor nepublice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. SRL, legal citată, a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Nu contesta faptul ca în balanţa societăţii controlate B. SRL societatea reclamantă figurează ca şi client neîncasat în contul 4111, însă nu poate fi responsabilă de corectitudinea înregistrărilor contabile ale lui B. SRL,

Suma datorată de societatea A. SRL este zero, având în vedere următoarele considerente:

• În procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, reclamanta a depus plan de reorganizare în cadrul căruia a prevăzut plata creanţelor creditorilor înscrişi la masa credală, plan aprobat de adunarea creditorilor şi confirmat de instanţa prin Sentinţa civilă nr. 3231 din 22 octombrie 2012 (publicată în BPI nr. 15905 din 8 noiembrie 2012), plan întocmit în baza tabelului definitiv al creanţelor în care B. SRL nu a fost înregistrat.

• Potrivit disp. art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "Când sentinţa prin care se confirma un plan intra în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător;

creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţa de confirmare a planului"

După închiderea procedurii insolvenţei nu au mai existat relaţii contractuale între cele două societăţi

Totodată, nu îi este imputabil faptul că societatea B., deşi notificată cu respectarea art. prevederilor art. 61 şi 62 din Legea nr. 85/2006 asupra deschiderii procedurii insolvenţei, nu a înţeles să efectueze operaţiunea de înregistrare în propria evidenţă contabilă, în contul nr. 4118 - clienţi incerţi sau în litigiu, creanţa ce pretindea a o deţine faţă de noi.

Se impunea ca B. SRL să formuleze cerere de admitere a creanţei până la data de 14 iunie 2012, termen ce i-a fost notificat prin Adresa nr. x din 7 mai 2012, astfel încât creanţa să fie înscrisă în tabelele preliminar şi definitiv. Or, societatea controlată de intimată nu a formulat o astfel de cerere şi nici nu a atacat cu contestaţie tabelul preliminar cu privire la neînregistrarea creanţei sale. Procedând în maniera arătată, B. nu a dobândit calitatea de creditor în procedura insolvenţei.

Obligaţiile asumate prin planul de reorganizare au fost executate, Tribunalul Constanţa - judecătorul sindic prin Sentinţa civilă nr. 931 din 25 aprilie 2016 publicată în BPI nr. 8510 din 3 mai 2016 a constatat executat planul de reorganizare, a dispus radierea menţiunilor înscrise potrivit Sentinţei civile nr. 539 din 7 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 132 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi, potrivit art. 135 din lege, a dispus notificarea sentinţei către DGRFP Galaţi, AJFP Constanţa şi Oficiul Registrului Comerţului.

În atare situaţie, potrivit art. 76, B. nu mai are dreptul să-şi realizeze creanţele împotriva intimatei-reclamante, ulterior închiderii procedurii, întrucât societatea nu a fost condamnată pentru bancrută simplă sau frauduloasă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Cu privire la sentinţa atacată, analizată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor intimatei-reclamante, invocate prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază că temeinică şi legală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. SRL s-a adresat Curţii de Apel Constanţa solicitând efectuarea unui control jurisdicţional de legalitate asupra actului administrativ Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

Reclamanta se consideră vătămată prin actul administrativ contestat, invocând mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, în fapt, prin Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 emisă în Dosarul fiscal nr. x/2017, AJFP Constanţa - Serviciul de Colectare şi Executare Silită a Persoanelor Juridice i-a comunicat înfiinţarea popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului B. SRL, cu sediul în sat Poarta Albă, comuna Poarta Albă, jud. Constanţa.

Adresei de înfiinţare a popririi asigurătorii i-a fost anexată Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. înregistrare x din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

În decizia menţionată se consemnează că măsurile asigurătorii - sechestru asigurător şi poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare şi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi - au fost dispuse întrucât s-a constatat existenţa pericolului ca B. SRL să se sustragă de la urmărire, să ascundă sau să risipească patrimoniul sau, în condiţiile în care prejudiciul adus bugetului a fost estimat la suma de 3.107.767 RON.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că potrivit dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015:

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

Prin Decizia nr. 792 din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii, în temeiul art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015, până la concurenţa sumei de 4.661.650 RON, asupra bunurilor mobile, sumelor datorate de terţe persoane şi conturilor de disponibilităţi ale SC B. SRL.

Prin Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 - fila x - pârâta a comunicat reclamantei înfiinţarea popririi asigurătorii asupra sumelor datorate către SC B. SRL, până la concurenţa sumei de 3.107.768 RON, reprezentând obligaţii fiscale - impozit pe profit, TVA, accize - datorate bugetului de stat.

Înfiinţarea popririi asigurătorii a fost dispusă în considerarea Deciziei nr. 792 din 16 ianuarie 2017 şi a Referatului justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017, acte din care nu rezultă că reclamanta ar datora vreo sumă de bani către SC B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terţ poprit.

Reclamanta face obiectul procedurii insolvenţei, prin Sentinţa civilă nr. 539 din 7 mai 2012 fiind deschisă procedura insolvenţei în formă generală, debitoarea - reclamantă exprimându-şi intenţia de reorganizare a activităţii.

Hotărârea de deschidere a procedurii a fost publicată în B.P.I. nr. 7431 din 24 mai 2012, iar notificarea comunicată către SC B. SRL la data de 7 mai 2012, fără ca aceasta să se înscrie la masa credală.

În atare situaţie, SC B. SRL nu mai are calitatea de creditoare a debitoarei-reclamante SC A. SRL şi, pe cale de consecinţă, înfiinţarea popririi asigurătorii este nelegală.

Aceasta pentru că la momentul înfiinţării popririi asigurătorii reclamanta nu se mai legitima din punct de vedere a calităţii de terţ poprit, aceasta nedatorând vreo sumă de bani către debitoarea SC B. SRL.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., se susţine de către recurentă faptul că Sentinţa civilă nr. 102 din data de 3 mai 2017 a fost data cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

În dreptul procesual civil, excesul de putere evocă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv de recurs ce atrage casarea hotărârii atacate.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Extinderea sferei de aplicare a dispoziţiilor procedurale, privind acest motiv de recurs, vizează situaţii precum: denegarea de dreptate ori ignorarea cadrului procesual al litigiului.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".

Prin cererea de chemare în judecata, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisa de parata doar în ceea ce priveşte clientul neîncasat A. SRL, înscris în contul 4111, conform balanţei editata la 21 decembrie 2016.

Faptul că Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 prin care s-a comunicat reclamantei înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate către SC B. SRL a fost emisă de către Direcţia General Regională a Finanţelor Publice Galaţi -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa iar în speţa de faţă se contestă o decizie emisă de un organ de control, respectiv de Direcţia Regională Antifraudă Constanţa, prin care au fost dispuse măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, nu prezintă relevanţă în cauză, prin prisma criticilor formulate de către recurentă, instanţa de fond reţinând judicios că "înfiinţarea popririi asigurătorii a fost dispusă în considerarea deciziei nr. 782/16 ianuarie 2017 şi a referatului justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017, acte din care nu rezultă că reclamanta ar datora vreo sumă de bani către B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terţ poprit."

Este evident că efectele hotărârii judecătoreşti se produc inter-partes, ea fiind obligatorie şi producând efecte numai între părţi, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., astfel că anularea actului administrativ-fiscal contestat vizează doar măsurile ce o privesc pe reclamantă.

Referitor la susţinerea potrivit căreia societatea A. SRL putea proba faptul că nu are datorii către B., în considerarea art. 236 alin. (10) din Codul de procedură fiscală care prevede că "în situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi, textul legal nu o privează de accesul la justiţie recunoscut celor care se consideră vătămaţi printr-un act administrativ.

Calea aleasă de reclamantă nu este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 237 C. proc. fisc. care dispune că "dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi". De altfel, recurenta pârâtă nici nu a invocat, în faţa instanţei de fond, o presupusă inadmisibilitate a demersului reclamantei, prin prisma dispoz. art. 237 C. proc. fisc. , instanţa de fond pronunţându-se, indirect, cu privire la măsura popririi asigurătorii instituite pentru reclamanta A. SRL, prin anularea deciziei de instituire a măsurii asigurătorii în ceea ce o priveşte.

Aşa cum s-a arătat mai sus, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond nu a anulat în totalitate decizia de instituire a masurilor asigurătorii adresata altui operator economic, ci doar în ceea ce priveşte masurile asigurătorii ce o privesc pe reclamantă, raportat la principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 C. proc. civ., acesta vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării.

Contrar afirmaţiei recurentei, hotărârea are o argumentare logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

De principiu, un raţionament logico-juridic eronat pot conduce la o nemotivare însă faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu acesta nu poate echivala cu o nemotivare.

În analiza deciziei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.

Nici susţinerile potrivit cărora Sentinţa civilă nr. 287 din data de 5 octombrie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) nu pot fi primite.

Se susţine de către recurentă că societatea B. SRL pentru care a fost emisă de decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017de către DRA 2 Constanţa a formulat acţiune în instanţă prin care a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, stadiu procesual fond, Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, iar prin faptul că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 a fost anulată în totalitate prin sentinţa recurată, apreciază că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Pentru considerentele deja expuse, raţionamentul părţii nu poate fi primit.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa împotriva Sentinţei nr. 102 din 3 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa împotriva Sentinţei nr. 102 din 3 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - LM