Eligibility of administrative and salary costs in EU-funded projects: statutory prescription period and interpretation of maximum salary caps

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovaţie din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, anularea Deciziei nr. 9919 din 4 august 2015 emisă de pârâtă (comunicată la data de 12 august 2015 şi înregistrată la USAMVB Timişoara sub nr. x din 12 august 2015) şi, prin urmare, admiterea în totalitate a contestaţiei formulate împotriva Proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 3 iunie 2015, y din 3 iunie 2015, z din 3 iunie 2015, w din 3 iunie 2015, t din 3 iunie 2015, s din 3 iunie 2015, anularea acestor procese-verbale şi a scrisorilor aferente acestora de notificare a debitelor (nr. x din 9 iunie 2015, y din 9 iunie 2015, z din 9 iunie 2015, w din 9 iunie 2015, t din 9 iunie 2016) cu consecinţa exonerării reclamantei de plata corecţiilor financiare aplicate şi declararea sumelor respinse la plată ca fiind eligibile.

Numiţii A., B., C., D. şi E. au formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei, arătând că sunt membri în echipa managerială a Proiectului în discuţie şi, în consecinţă, beneficiarii drepturilor salariale ce au fost plătite pretins necuvenit.

Prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu cererea de intervenţie, titularii acesteia devenind părţi în cauză în calitate de intervenienţi accesorii.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2904 din 5 octombrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovaţie din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte Procesele-verbale nr. x şi nr. 8628 din 3 iunie 2015, că acestea au fost anulate prin decizia de soluţionare a contestaţiilor, astfel încât criticile reclamantei privind aceste procese-verbale sunt lipsite de obiect.

De asemenea, a constatat că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a adus vreo critică Procesului-verbal nr. x din 3 iunie 2015, deci nu există motive pentru care să se dispună anularea lui. Astfel, neregularitatea constatată se referă la neeligibilitatea tarifelor pentru modificare autorizaţii de utilizare percepute de CNCAN, pe care reclamanta nu o critică, motivele acţiunii sale referindu-se la cheltuielile generale de administrare şi cheltuielile salariale ale echipei de management, care fac obiectul celorlalte procese-verbale contestate.

Referitor la criticile reclamantei privind Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, s-a reţinut de către prima instanţă că, în vreme ce reclamanta susţine că cheltuielile respective au fost calculate corect, conform Metodologiei de calcul nr. 8890 din 2 noiembrie 2009 şi clarificărilor Organismului Intermediar, din cuprinsul procesului-verbal rezultă că motivul pentru care a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 173.441,67 RON l-a reprezentat faptul că au fost considerate neeligibile cheltuielile generale de administrare, reprezentate de TVA şi accize din CR 7, conform dispoziţiilor contractuale şi legale.

În ceea ce priveşte Procesele-verbale nr. x şi 8627 din 3 iunie 2015 prin care s-au considerat ca fiind neeligibile cheltuielile salariale efectuate cu depăşirea plafonului de salarii plătite echipei manageriale din CR 4 şi CR 5, a reţinut instanţa că un prim aspect invocat de reclamantă se referă la faptul că ar fi intervenit prescripţia extinctivă potrivit art. 2517 din noul C. civ.

Or, în speţă nu este aplicabil termenul comun din materie civilă, ci termenul prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia "dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare".

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (5) din contract, "până la încetarea valabilităţii contractului, beneficiarul are obligaţia de a păstra şi de a pune la dispoziţia OI, AM, ACP, AA, CE şi oricărui alt organism abilitat de a efectua verificări asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile, toate documentele aferente Proiectului, inclusiv inventarul asupra activelor dobândite prin Instrumente Structurale".

Rezultă că pârâta putea identifica nereguli pe toată perioada de derulare a contractului, astfel că termenul de prescripţie nu curge de la data efectuării plăţilor, ci cel mai devreme de la data constatării neregulii, când pârâta a luat cunoştinţă de naşterea dreptului său de a stabili în sarcina reclamantei creanţa bugetară rezultată din nereguli.

Referitor la legalitatea şi temeinicia reţinerii de către pârâtă a caracterului neeligibil al cheltuielilor cu salariile echipei manageriale ce depăşesc plafonul prevăzut în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 pentru costurile salariale directe, a reţinut instanţa că sunt reglementate limite maxime în euro/om/lună, iar în Nota din această anexă se prevede că "Limita maximă cuprinde toate taxele şi impozitele datorate de angajat şi se aplică tuturor veniturilor realizate de către o persoană pentru participarea la unul sau mai multe proiecte în cadrul Planului naţional II".

Prevederile de mai sus nu cuprind o menţiune expresă că limita maximă are în vedere un program normal de muncă, însă dispoziţiile trebuie interpretate în sensul de a asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor şi coroborate cu prevederile din legislaţia muncii, exigenţe care impun interpretarea că plafonul respectiv s-a referit la programul normal de muncă de 8 ore/zi şi 40 de ore/săptămână.

Din acest motiv, Instrucţiunea din 26 ianuarie 2011 a Directorului General al Direcţiei Generale Organism Interimar nu reprezintă un act normativ ce trebuia publicat în Monitorul Oficial, ci doar un act prin care se interpretează în scopul aplicării unitare de către persoanele din subordinea emitentului a prevederilor cuprinse în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007, interpretarea fiind făcută în acord cu dispoziţiile actului normativ de rang superior.

Potrivit par. 3 din Instrucţiunea de mai sus "Plafoanele prevăzute în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 sunt exprimate în euro/om/lună la normă de lucru întreagă, adică 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână pentru orice persoană în vârstă de peste 18 ani, conform Codului Muncii. Dacă o persoană lucrează pe proiect cu jumătate de normă, de exemplu, plafonul lunar maxim corespunzător funcţiei sale/gradului său profesional se reduce la jumătate. Durată maximă a timpului de muncă pe proiect trebuie să respecte, evident, prevederile Codului Muncii, iar orele suplimentare se rambursează respectând plafonul orar ce revine funcţiei/gradului profesional".

Această prevedere nu este în contradicţie cu cea cuprinsă în H.G. nr. 475/2007, ci în acord cu aceasta şi cu prevederile Codului muncii, criticile reclamantei şi ale intervenienţilor, cu privire la acest aspect, fiind neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 2904 din 5 octombrie 2016 au declarat recursuri motivate reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" şi intervenienţii A., B., C., D. şi E..

Recursul reclamantei Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" a fost întemeiat în drept doar pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, însă criticile de nelegalitate dezvoltate pot fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă de instanţa de control judiciar.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat că instanţa a cercetat sumar conţinutul cererii de chemare în judecată, întrucât, la o analiză mai atentă se observă faptul că reclamanta a invocat, faţă de procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, atât critici procedurale cât şi de fond: faptul că creanţa bugetară stabilită în cuprinsul sau ca urmare a stabilirii corecţiilor financiare este prescrisă conform art. 2571 C. civ.

Contrar celor reţinute prin sentinţă, a arătat - în cuprinsul răspunsului la întâmpinare - faptul că "referitor la contestarea Procesului-verbal nr. 8623 din 3 iunie 2015 considerăm că este întemeiată deoarece în speţe similare, pentru aceleaşi laboratoare, Computer tomograf şi Raze X, au fost solicitate şi rambursate contravaloarea avizelor legale emise de autorităţile în domeniu, inclusiv de CNCAN. Mai mult, în cadrul Proiectului, pentru aceste laboratoare au fost achiziţionate atât lucrările cât şi echipamentele cu serviciul de punere în funcţiune inclus în ofertă."

Aşadar, motivul pentru care instanţa a respins cererea reclamantei privitor la acest proces-verbal (acela că nu au fost formulate critici împotriva acestuia) nu poate fi reţinut ca pertinent, reclamanta invocând, în plus, şi faptul că a existat o practica în sensul recunoaşterii ca eligibile a cheltuielile reprezentate de tarife pentru modificare autorizaţii de utilizare percepute de CNCAN.

Privitor la Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, instanţa nu a cercetat susţinerile reclamantei, invocând doar conţinutul Anexei 1, pct. 24 din Ordinul MEF nr. 2508/2007 care aproba listele de cheltuieli eligibile în cadrul Programului POS CCE 2007 - 2013 şi faptul că aceste cheltuieli generale de administrare reprezentate de TVA şi accize nu se regăsesc în sfera celor eligibile.

Concluzia este netemeinică şi nelegală, deoarece iniţial suma a fost utilizata şi decontata în baza unei metodologii transmise şi acceptate prin adresa din 2 noiembrie 2009.

Procentul de 11,6% reprezentând Cheltuieli Generale de Administrare s-a aplicat facturilor plătite de către USAMVBT pentru utilităţi în baza unui calcul având în vedere: suprafaţa spaţiului, utilizare şi procent de folosire, astfel cum se arată în "Metodologia de calcul a cheltuielilor de administraţie" nr. 8890 din 2 noiembrie 2009, spatii utilizate în scopul implementării Contractului nr. x din 1 martie 2009 şi a Actului adiţional nr. x înregistrat cu nr. x din 14 august 2009.

Prin CR 7, înregistrată la ANCS cu numerele 58 din 18 februarie 2013, 87 din 27 februarie - 2013 şi 368 din 19 noiembrie 2013 s-a solicitat rambursarea unor cheltuieli de tip Cheltuieli Generale de Administraţie, iar conform Notificării emise de pârâtă cu nr. x din. 23 martie 2013, privind situaţia cererii de rambursare nr. x, sumele au fost aprobate respectând metodologia transmisă.

Prin urmare, conform regulilor de calcul stabilite de către parata prin Metodologia de calcul a cheltuielilor de administraţie nr. 8890 din 2 noiembrie 2009 şi, urmare a clarificărilor avute cu Organismul Intermediar au fost calculate şi solicitate la rambursare cheltuielile generale administrative, fiind aprobate la rambursare, atât de Organismul Intermediar, cât şi de Autoritatea de Management. Prin chiar Raportul de audit nr. x din 27 iunie 2014 realizat la finalul proiectului de Autoritatea de management, se certifică - prin aprobarea sumelor înscrisa la CGA (Cheltuieli Generale de Administraţie) - efectuarea corectă a calculului cu privire la aceste cheltuieli şi, prin urmare, temeinicia şi legalitatea solicitării acestora la rambursare, ceea ce s-a şi realizat prin plata acestor cheltuieli de administrare.

Cu toate acestea, după ce a declarat o dată cheltuielile ca fiind eligibile, prin Procesul Verbal nr. x din 3 iunie 2015 care stabileşte corecţii financiare, reprezentând titluri de creanţa, pentru nereguli constatate la categoria cheltuieli generale de administraţie (CGA), pârâta declară suma de 173,441,67 RON ca fiind neeligibile şi solicită în mod netemeinic şi nelegal, restituirea acesteia.

Privitor la Procesele-verbale nr. x, nr. 8627 şi nr. 8628 din 3 iunie 2015 (corectat în urma admiterii parţiale a Contestaţiei prin Procesul-verbal 10182 din 13 august 2015), s-au stabilit creanţe bugetare în cuantum de 86.545 RON, 88.788 RON şi, respectiv, 211.459 RON (din totalul iniţial de 890.519 RON înscris în procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015), considerându-se greşit ca fiind neeligibile cheltuielile salariate efectuate cu depăşirea plafonului de salarii plătite echipei manageriale conform CR 5, CR 4 şi CR2, CR3 şi CR6.

Cu privire la corectarea Procesului-verbal nr. x din 3 iunie 2015 prin Procesul-verbal nr. x din 13 august 2015, suma rezultată este de asemenea greşită, întrucât autoritatea de management a luat în calcul la numita B., aferent CR6, şi plata salariului la 12 martie. Or, în luna martie acesteia nu i-a fost acordat salariu.

Instanţa a reţinut doar "un prim aspect" invocat de reclamanta şi anume cel al intervenirii prescripţiei de 3 ani, considerând că acesta nu este justificat şi combătându-l prin aprecierea ca aplicabile a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Instanţa a apreciat ca termenul nu este de 3 ani, ci de 5 ani, şi nu începe să curgă de la data efectuării plăţilor, astfel cum susţinuse reclamanta, ci "cel mai devreme de la data constatării neregulii, când pârâta a luat cunoştinţă de naşterea dreptului sau de a stabili în sarcina reclamantei creanţa bugetară rezultată din nereguli".

Se omite însă de către instanţă un aspect major şi anume faptul ca anterior desfăşurării controlului, prin CR4, înregistrata la ANCS cu nr. x din 30 ianuarie 2012 reclamanta a solicitat rambursarea unor cheltuieli de management proiect şi conform Notificării privind situaţia CR 4 cu nr. x din 21 martie 2012, iar sumele au fost aprobate integral.

Prin CR5, înregistrata la ANCS cu nr. x din 28 februarie 2012, reclamanta a solicitat rambursarea unor cheltuieli de management proiect şi conform Notificării privind situaţia CR 5 cu nr. x din 21 martie 2012, iar sumele au fost aprobate integral.

Prin urmare, aceleaşi persoane care au verificat şi aprobat Notificările privind situaţia cererilor de rambursare (şi în care nu au fost respinse sume privind plata salariilor echipei de management) sunt aceleaşi care au avizat şi aprobat PV de constatare a neregulilor.

Au fost încălcate astfel flagrant principiile C. proc. civ., cel în privinţa căruia nimeni nu poate Invoca propria culpă în apărarea sa ("nemo auditur propriam turpitudinem allegans") şi cel privind exercitarea cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege a drepturilor procedurale.

Prin aceasta poziţie, parata a cauzat daune reclamantei, care ar fi putut fi preîntâmpinate, întrucât daca aceasta ar fi fost sesizata de posibile nereguli privind neîncadrarea în limitele salariate prevăzute de H.G. nr. 475/2007 la prima cerere de rambursare privind cheltuielile salariale - CR2 din 31 ianuarie 2011 aprobată şi notificată în data 8 august 2011, data ulterioara "Instrucţiunii" invocate în fundamentarea Proceselor-verbale, aspectele ar fi fost clarificate la vremea respectiva şi pretinsele nereguli nu ar mai fi fost repetate în cererile de rambursare ulterioare (CR3, CR4, C5 şi CR6).

Şi interpretarea data de ANCSI articolelor 112 şi 114 din C. muncii este eronată. Prevederile acestor articole din Codul muncii se aplică pe fiecare contract de muncă în parte şi nu prin cumularea orelor din toate contractele de muncă pe care le are o persoană, aspect confirmat şi de adresa primită din partea ITM Iaşi, depusă la dosarul primei instanţe.

Concluzia este susţinută şi de prevederile Directivei Europene care reglementează timpii de lucru şi timpii de odihna:

"Directiva 2003/8S/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru- CAPITOLUL 2 PERIOADE MINIME DE REPAUS. ALTE ASPECTE ALE ORGANIZĂRII TIMPULUI DE LUCRU-"Articolul 3 - Repausul zilnic - Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore."

A arătat recurenta că a invocat această Directivă şi în faţa primei instanţe, doar că exemplu în sensul în care şi legislaţia europeană permite să se lucreze 13 ore pe zi.

Instanţa nu a luat în considerare niciunul dintre aceste aspecte invocate în mod concret, fundamentându-şi concluziile exclusiv prin prisma prevalării de dispoziţiile "Instrucţiunii" din 26 ianuarie 2011 a Directorului General al Direcţiei Generale Organism Interimar din cadrul instituţiei parate, a cărui aplicabilitate a fost contestată de recurenta-reclamantă.

"Instrucţiunea clarificatoare" emisă de ANCSI în 26 ianuarie 2011 nu este opozabilă reclamantei pentru că nu i-a fost comunicată şi nici publicată în Monitorul Oficial sau asumată de conducătorul instituţiei.

Prin urmare, faţă de cele prezentate, se poate constata cu uşurinţa ca Ordinul nr. 2508 din 31 decembrie 2007 şi H.G. nr. 475/2007 nu fac referire la plafonarea normei la 8 ore. Dimpotrivă, calculul plafonului se face prin cumularea veniturilor salariale şi limitele maxime se aplica la suma venitului brut obţinut de o persoana, din participarea la realizarea de proiecte.

Limitarea plafoanelor prevăzute în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 la 40 de ore pe săptămână, 8 ore pe zi, încalcă dreptul oricărui angajat care doreşte să lucreze mai mult de 8 ore pe zi în baza mai multor contracte de munca, lucru pe care legislaţia naţională în vigoare (în speţă, Codul Muncii) şi comunitară (Directiva 2003/88/CE) îl permite.

De altfel, alte programe care utilizează fondurile structurale (de exemplu, POSDRU) reglementează clar şi fără echivoc: "Limita zilnică maximă care poate fi decontată per expert trebuie sa se încadreze în limita maxima de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână reprezentând ore lucrate în proiecte finanţate din Fondul Social European - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane inclusiv norma de bază, stabilite prin contractele încheiate. Tot ce depăşeşte aceasta limita nu se va deconta din POSDRU." "Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale 2014".

Or, instanţa nu s-a pronunţat şi nu a ţinut seama de aceste apărări ale reclamantei, ele nefiind nici măcar amintite în cuprinsul motivării sentinţei.

Prin recursul declarat, recurenţii intervenienţi A., B., C., D. şi E. au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., şi au arătat că, achiesând la argumentele reclamantei din cererea introductivă, susţin următoarele argumente suplimentare:

Proiectul în discuţie a fost deja implementat într-o pondere de 100%, iar Instrucţiunile privind cheltuielile salariale pe proiectele Axei prioritare 2 "Competitivitate prin CDI" a POS-CCE din 26 ianuarie 2011 nu pot fi aplicate Proiectului şi nici modului în care au fost calculate drepturile salariale cuvenite recurenţilor intervenienţi, în calitate de membri ai echipei manageriale, întrucât sunt posterioare momentului declanşării implementării Proiectului.

Instrucţiunile mai sus evocate nu au fost publicate nicăieri, cu atât mai puţin în Monitorul Oficial, deşi constituiau un act administrativ cu caracter normativ, nepublicarea atrăgând sancţiunea inexistenţei lor.

Instrucţiunile criticate nu au fost nici asumate de către autoritatea competentă şi nici de agentul competent al puterii publice, fiind elaborate sub semnătura unui director general din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică - Direcţia Generală Organism intermediar.

Acestea ar fi trebuit asumate de către ministrul educaţiei naţionale sau să îmbrace forma ordinului comun de care face vorbire art. 13 alin. (2) şi (3) din H.G. cu nr. 759/2007, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte.

Aceste instrucţiuni se adresează tuturor beneficiarilor de finanţare şi se aplică în baza H.G. nr. 759/2007, fiind act administrativ cu caracter normativ, şi ar fi trebuit publicate în Monitorul Oficial al României, conform art. 11 alin. (1) din Legea cu nr. 24/2000.

Raportat la toate aceste aspecte, calcularea şi, respectiv, stabilirea drepturilor salariale ale recurenţilor în cadrul proiectului în discuţie s-a făcut într-o manieră corectă, contrar celor susţinute de autoritatea intimată prin actele administrative contestate.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Autoritatea intimată pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

În esenţă, a arătat temeiurile pe care îşi justifică în prezentul litigiu calitatea procesuală pasivă Ministerul Cercetării şi Inovării, ca succesor în drepturi al ANCSI, şi a combătut punctual motivele recursului recurentei reclamante, cu argumente cuprinse în hotărârea recurată şi în actele administrative contestate.

A mai susţinut intimata inadmisibilitatea formulării de critici împotriva Procesului-verbal nr. x din 13 august 2015, care nu a făcut obiectul Deciziei nr. 9919 din 4 august 2015 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva Proceselor-verbale nr. x din 3 iunie 2015, nr. y din 3 iunie 2015, nr. z din 3 iunie 2015, nr. w din 3 iunie 2015, nr. t din 3 iunie 2015 şi nr. 8628 din 3 iunie 2015.

Cu privire la recursul formulat de recurenţii intervenienţi, intimata a reiterat considerentele privind neeligibilitatea cheltuielilor ce depăşesc plafonul maxim admis pentru salarii şi a combătut susţinerile recurenţilor cu privire la inopozabilitatea/inexistenţa Instrucţiunilor.

Recurenta reclamantă a depus întâmpinare la recursul intervenienţilor accesorii, prin care a solicitat admiterea acestuia, reiterând principalele susţineri din recurs şi din acţiunea introductivă referitoare la eligibilitatea cheltuielilor cu salariile membrilor echipei.

De asemenea, a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei, invocând aceleaşi aspecte.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 3 iunie 2015, nr. y din 3 iunie 2015, nr. z din 3 iunie 2015, nr. w din 3 iunie 2015, nr. t din 3 iunie 2015, nr. s din 3 iunie 2015, în cadrul acţiunii în anulare formulate împotriva Deciziei nr. 9919 din 4 august 2015 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva proceselor-verbale.

Acţiunea sa a fost respinsă, atât reclamanta, cât şi intervenienţii accesorii formulând recursuri prin care au criticat soluţia.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta reclamantă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" în cererea sa de recurs.

Astfel, cu prioritate, se constată că, prin Decizia nr. 9919 din 4 august 2015, intimata pârâtă ANCSI (în prezent, Ministerul Cercetării şi Inovării) a admis în parte contestaţia şi a anulat Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, în considerarea preexistenţei Procesului-verbal nr. x din 7 octombrie 2014, întocmit pentru aceeaşi abatere, şi a principiului ne bis in idem, precum şi Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015 (în cazul acestuia din urmă stipulându-se că structura de control urmează să emită un nou proces-verbal prin care să se stabilească suma corectă).

A fost respinsă în rest contestaţia, respectiv în ceea ce priveşte Procesele-verbale nr. x, nr. 8625, nr. 8626 şi nr. 8627 din 3 iunie 2015 (deşi în dispozitivul Deciziei se menţionează nr. 8628 în loc de nr. 8627, fiind vorba evident de o simplă eroare materială).

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că toate criticile de nelegalitate din acţiunea introductivă care vizau procesele-verbale deja anulate în procedura contestării administrative sunt lipsite de obiect.

Totodată, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei referitoare la Procesul-verbal nr. x din 13 august 2015, care a înlocuit Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond, întrucât este vorba de un act administrativ de-sine-stătător, doar decizia de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva acestuia fiind susceptibilă de a fi contestată la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cât priveşte critica adusă sentinţei, în sensul că nu s-ar fi avut în vedere argumentele privind prescripţia dreptului de a stabili creanţa bugetară şi în ceea ce priveşte Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015 (întocmit pentru neregularitatea referitoare la neeligibilitatea tarifelor pentru modificare autorizaţii de utilizare percepute de CNCAN), prima instanţă considerând greşit că anularea acestuia s-a cerut pur formal, Înalta Curte constată că, referitor la toate creanţele bugetare stabilite prin procesele-verbale contestate, întocmite la aceeaşi dată, 03 iunie 2015, sunt deplin valabile argumentele expuse de instanţa de fond referitoare la prescripţia extinctivă invocată de recurenta reclamantă prin raportare la art. 2517 din C. civ. ("termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen").

Într-adevăr, în această materie nu este aplicabil menţionatul termen general de prescripţie, ci termenul special de prescripţie de 5 ani reglementat de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 ("dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare").

Pe de altă parte, potrivit prevederilor contractuale asumate de recurentă, autoritatea competentă poate efectua verificări şi, deci, constata eventualele nereguli pe toată perioada de implementare a proiectului, dar şi în perioada ulterioară de monitorizare de 5 ani de la finalizarea implementării, astfel că dreptul de stabilire a creanţelor bugetare nu era prescris la data întocmirii proceselor-verbale contestate.

Referitor la criticile reclamantei privind Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015, în sensul că cheltuielile au fost calculate corect, conform Metodologiei de calcul nr. 8890 din 2 noiembrie 2009 şi clarificărilor Organismului Intermediar, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, întrucât nu incorectitudinea calculului a fost reţinută prin procesul-verbal respectiv, ci caracterul neeligibil al cheltuielilor generale de administrare, reprezentate de TVA şi accize din CR 7, soluţie legală în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x din 1 august 2009 ("TVA este o cheltuială neeligibilă din asistenţa financiară nerambursabilă prin POS CCE") şi ale Anexei 1 pct. 24 din Ordinul MEF nr. 2508/2007 (de aprobare a listelor de cheltuieli eligibile în cadrul Programului POS CCE 2007 - 2013).

Nici faptul că cheltuielile respective au mai fost verificate anterior de aceeaşi entitate şi considerate eligibile, fiind aprobată plata acestora către recurentă nu este relevant în cauză, întrucât o astfel de împrejurare nu poate înlătura posibilitatea efectuării controlului ex post şi, deci, nici depistarea unor nereguli în urma verificărilor de alte structuri competente, această posibilitate fiind prevăzută expres în Contractul de finanţare.

Tot astfel, Înalta Curte constată că, prin Procesele-verbale nr. x din 3 iunie 2015 şi nr. y din 3 iunie 2015, au fost în mod temeinic şi legal considerate ca fiind neeligibile cheltuielile salariale achitate în contul echipei manageriale din CR 4 şi CR 5, întrucât au fost efectuate cu depăşirea plafonului maxim prevăzut de art. 9 alin. (1) şi Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007 pentru costurile salariale directe şi cu nerespectarea notei din anexă care prevede expres că "Limita maximă cuprinde toate taxele şi impozitele datorate de angajat şi se aplică tuturor veniturilor realizate de către o persoană pentru participarea la unul sau mai multe proiecte în cadrul Planului naţional II".

Analizând, în continuare, cererea de recurs formulată de recurenţii intervenienţi persoane fizice, Înalta Curte constată, în ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurenţi.

Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie accesorie cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îi nemulţumesc pe recurenţi, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, recurenţii intervenienţi nu au indicat punctual care ar fi acea apărare a lor pe care instanţa nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puţin implicit - prin considerentele sentinţei şi care, în plus, ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluţie pe fondul cauzei (soluţia asupra cererii de intervenţie accesorie fiind în interdependenţă cu aceasta) .

În privinţa criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt deplin valabile considerentele deja expuse mai sus în analiza recursului recurentei reclamante (ale cărui motive recurenţii intervenienţi au arătat expres că înţeleg să le susţină integral).

Referitor la susţinerile suplimentare ale recurenţilor intervenienţi privind cheltuielile salariale ale echipei de management, Înalta Curte reţine următoarele:

Intervenientul A. a fost lider de Proiect, iar ceilalţi membri ai echipei au avut, în cadrul Proiectului, următoarele poziţii: D. - asistent manager; C. - responsabil achiziţii; E. - responsabil juridic şi de comunicare; B. - director economic al Universităţii.

Critica acestora în sensul că stabilirea caracterului neeligibil al cheltuielilor salariale efectuate peste plafonul maxim prevăzut de H.G. nr. 475/2007 nu este legală, întrucât s-ar fi realizat prin aplicarea retroactivă a Instrucţiunilor care constituiau un act normativ ce nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României şi nici asumat de reprezentantul legal al instituţiei emitente nu poate fi primită.

Astfel, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, pe de o parte, Instrucţiunile emise de Directorul General al AM POS CCE nu sunt acte administrative cu caracter normativ, pentru a necesita publicarea în Monitorul Oficial al României în condiţiile Legii nr. 24/2000 şi, mai ales, nu au constituit baza legală a verificării precizată în procesele-verbale.

Pe de altă parte, aceste instrucţiuni, ce constituie îndrumări date de conducătorul autorităţii de management organismelor intermediare, în limitele competenţelor sale legale şi regulamentare comunitare, nu adaugă şi nici nu vin în conflict cu prevederile legale incidente şi cu menţiunile din Cererea de finanţare aprobată (32 ore/membru/lună - dosar fond).

Totodată, în contractele individuale de muncă cu timp parţial se menţionează că prevederile acestora se completează cu prevederile Codului muncii, iar în Decizia de numire a echipei de management se precizează că decontarea cheltuielilor salariale se realizează conform Ordinului MEF nr. 2508 din 31 decembrie 2007, iar la art. 7 din acest Ordin, se stipulează expres că "Cheltuielile salariale pe proiect se cumulează per persoană cu toate veniturile salariale directe obţinute din contractele de finanţare încheiate din fondurile Axei prioritare Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare şi din fondurile alocate Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Inovare II pentru perioada 2007 - 2013 şi nu pot depăşi plafoanele prevăzute în Anexa 3 la H.G. nr. 475/2007".

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile formulate de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" şi intervenienţii A., B., C., D. şi E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" şi intervenienţii A., B., C., D. şi E. împotriva Sentinţei civile nr. 2904 din 5 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2019.

GGC - LM