Taxpayer's request to suspend tax assessment execution rejected as unfounded; suspension denied and tax liabilities remain enforceable.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.08.2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe intimatele: Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti; Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu solicitând suspendarea executării actului administrativ fiscal denumit Decizie de impunere nr. x/26.07.2017, prin care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu au stabilit debite suplimentare de plată în sumă totală de 2.627.030 RON, din care TVA în sumă de 1.573.577 RON şi impozit pe profit în sumă de 1.053.453 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3696 din data de 13.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, având ca obiect suspendare executare a Deciziei de impunere nr. x/26.07.2017.

Totodată, s-a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în sumă de 16127 RON achitată conform recipisei de consemnare nr. x, emise de B. la 25.08.2017.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 3696 din data de 13.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, s-au arătat următoarele:

Pentru conturarea cazului temeinic justificat, instanţa nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea în anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept în măsură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ

Odată cu cererea de suspendare a executării s-a depus şi contestaţia împotriva actului administrativ fiscal x nr. 91/26.07.2017, în cuprinsul căreia erau invocate toate aspectele pe care le-am considerat a fi nelegale.

Echipa de inspecţie fiscală a efectuat acest control pe o perioada de 157 de zile, în condiţiile în care la un contribuabil mic, perioada de inspecţie fiscală, conform prevederilor Codului de procedură fiscală era de cel mult 90 de zile, după împlinirea acestui termen, inspecţia fiscală era obligatoriu să înceteze, fără a se emite actul fiscal, aşa cum este prevăzut la art. 126 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 207/2015 - privind Codul de procedură fiscală, durata efectuării inspecţiei fiscale nu putea fi mai mare de 45 de zile, având în vedere ca aşa cum am mai spus la data emiterii Avizului nr. x/21.09.2016, societatea avea calitatea de contribuabil mic.

Instanţa de fond nu trebuia să antameze fondul cauzei, având în vedere faptul că aceasta nu era învestită cu judecarea fondului şi nici cu judecarea unei suspendării a unui act administrativ fiscal, în condiţiile în care s-ar fi depus o cerere de chemare în judecată care să conducă la anularea actului administrativ fiscal.

Cererea de suspendare formulată a avut la bază o prevedere nouă inclusă în Codul de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015, care acordă această posibilitate agentului economic de a solicita suspendarea până la soluţionarea contestaţiei administrative. Cele invocate de către noi în cererea de suspendare nu erau de natură a analiza fondul cauzei, ci de a scoate în evidenţă că este imposibil să consideri cheltuieli nedeductibile în cuantum de 60% din valoarea de investiţie a unei lucrări, plăţi aprobate şi decontate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în condiţiile în care comportamentul fiscal al subscrisei a fost unul corect.

La dosarul cauzei la judecarea fondului s-a depus un dosar cu planşe foto, în aşa fel încât instanţa de judecată să aprecieze, fără a antama fondul, cam ce înseamnă o investiţie şi cam ce înseamnă 60% din această investiţie. De altfel, în momentul în care s-a solicitat depunerea acestor planşe foto, instanţa aproape că a dat de înţeles că nu este interesată.

Instanţa de fond, a considerat că nu există un caz bine justificat şi că prin punerea în aplicare a actului administrativ fiscal, a cărui suspendare a solicitat nu se produce o pagubă.

În cererea de suspendare am invocat faptul că, prin trecerea la forma de executare a actului administrator fiscal, societatea este pusă în imposibilitatea de a continua activitatea.

Instanţa de fond a considerat că nici aceste argumente nu constituie un caz bine justificat, însă, societatea, după respingerea cererii de suspendare, a depus o cerere de intrare în insolvenţă, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2011J

În acest mod, societatea nu va mai putea participa la licitaţiile organizate de către unităţile administrativ teritoriale, probabil acesta fiind scopul, iar salariaţii, în prag de iarna, mai mult că sigur ca vor fi disponibilizaţi.

4. Apărările intimatei

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la instanţa de fond.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau autorităţii ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Codul de procedură fiscală impune, pe lângă respectarea celor două condiţii, depunerea unei cauţiuni, conform dispoziţiilor art. 278 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, obligaţie pe care reclamanta a îndeplinit-o până la soluţionarea cererii.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumţie de legalitate, de autenticitate şi veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuşi titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiţionată de existenţa unor cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Curtea reţine că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecăţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În speţă, Înalta Curte constată că nu există indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative contestate.

Motivul de recurs privind depăşirea de către echipa de control a perioadei de inspecţie fiscală nu poate fi analizat într-o cerere de suspendare întrucât, pe de o parte nu există vreo sancţiune cu nulitatea absolută a deciziei de impunere pentru această împrejurare, iar reclamanta-recurentă ar trebui să dovedească o vătămare rezultată în urma acestei acţiuni, ceea ce nu se poate face decât antamând fondul cauzei şi administrând probe în acest sens.

Referirea la cheltuielile nedeductibile este de asemenea nerelevantă pentru a putea fi considerată un caz bine justificat, necesită probatorii pe fondul operaţiunilor invocate.

Nici prejudiciul iminent nu este o condiţie îndeplinită în cauză.

Simpla menţionare a punerii în executare a unei decizii de impunere titlu executoriu nu este în sine un prejudiciu iminent, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, această condiţie fiind implicit analizată prin cazul bine justificat şi în speţă nu a fost evidenţiat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 3696 din 13 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2019.

GGC - NN