Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2301/2019 AI generated

Recovery of rural development aid for breach of business plan: inapplicability of EU error-based reimbursement defense and proportionality limits

Case Number Decizia nr. 2301/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the appeal, thereby upholding the appellate court’s judgment that rejected the beneficiary’s action and affirming the Rural Investment Financing Agency’s decision to reclaim the full financial aid. The dispute concerned an administrative challenge by an individual entrepreneur against a decision and a report of irregularities finding that the beneficiary failed to comply with the agricultural business plan, specifically by altering crop types without prior approval, failing to maintain the registered farm record, and lacking documentary evidence for the estimated economic performance (UDE) and revenue targets. The Court held that the agency’s actions did not violate procedural nullity rules or the principle of proportionality, as the breaches constituted material irregularities under the financing contract and EU regulations that triggered automatic full reimbursement; the Court further ruled that the agency’s post-payment control obligations superseded the beneficiary’s arguments regarding the lack of double-entry bookkeeping requirements, and that the CJEU precedent on "artificial conditions" was inapplicable because it did not establish that the beneficiary intended to circumvent eligibility criteria or that the errors were attributable solely to the competent authority within the regulatory deadline.

Legislator headnote

AI generated

art. 969 din C. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2000, art. 496 C. proc. civ; Recovery of rural development aid for breach of business plan: inapplicability of EU error-based reimbursement defense and proportionality limits: The dispute concerned an administrative challenge by an individual entrepreneur against a decision and a report of irregularities finding that the beneficiary failed to comply with the agricultural business plan, specifically by altering crop types without prior approval, failing to maintain the registered farm record, and lacking documentary evidence for the estimated economic performance (UDE) and revenue targets. The Court held that the agency’s actions did not violate procedural nullity rules or the principle of proportionality, as the breaches constituted material irregularities under the financing contract and EU regulations that triggered automatic full reimbursement; the Court further ruled that the agency’s post-payment control obligations superseded the beneficiary’s arguments regarding the lack of double-entry bookkeeping requirements, and that the CJEU precedent on "artificial conditions" was inapplicable because it did not establish that the beneficiary intended to circumvent eligibility criteria or that the errors were attributable solely to the competent authority within the regulatory deadline.

Keywords

AI generated
procedural nullity rural development principle of proportionality proportionality requirements challenge of administrative decisions aid in the agricultural sector

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded, cited in the dispositive to justify the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x din 5 aprilie 2016, reclamantul A. - Persoană Fizică Autorizată a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 36169 din 1 octombrie 2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24 iulie 2015, emise de către pârâtă; suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24 iulie 2015, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 223 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A. - Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei civile nr. 223 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. - Persoană Fizică Autorizată, criticând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, s-au arătat următoarele:

Sentinţa atacată este nelegală, din prisma următoarelor motive prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate, nu a examinat prin prisma dispoziţiilor legale în materie dacă probele existente la dosar sunt suficiente pentru lămurirea situaţiei de fapt, împrejurare ce echivalează cu necercetarea efectivă a fondului cauzei, prejudiciindu-i dreptul la un proces echitabil, fiind nesocotite prevederile legale aplicabile, precum şi jurisprudenţa europeană recentă în materia fondurilor europene din agricultură.

Instanţa de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele şi motivele invocate, cum nu a administrat nici probaţiunea necesară. Prin cererea de chemare în judecată recurenta arată că a solicitat inclusiv administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, probă care era necesară pentru a lămuri aspecte legate de modul în care s-a efectuat controlul, şi mai ales modul în care s-a ajuns la concluziile din actul atacat. Prin încheierea din 16 iunie 2016, judecătorul fondului a respins această probă, considerând că nu este concludentă, făcând o trimitere la poziţia pârâtei exprimată în întâmpinare.

Instanţa de fond, s-a raportat numai la înscrisurile depuse de către pârâtă ca parte a dosarului administrativ pârâta nu a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza concluziilor din procesul-verbal atacat, depunând doar înscrisurile care au stat la baza aprobării dosarului de finanţare şi respectiv la baza aprobării şi achitării cererilor de plată, ultima tranşă fiind achitată în anul 2013.

Pârâta nu a depus la dosarul cauzei alte documente care au legătură cu controlul din 2015. Aşadar, instanţa de fond a analizat actele atacate prin raportare doar la probele care lămuresc împrejurările vechi, anterioare anului 2013.

Instanţa a analizat cauza fără a se raporta la întreg materialul probator depus, considerând fără temei că înscrisurile depuse de către reclamant nu pot face dovada îndeplinirii obligaţiilor sale pentru că ar fi ulterioare controlului, iar dovada valorificării produselor recoltate nu putea fi anterioară controlului efectuat la începutul verii (pepenii din cultura aferentă anului 2015 au fost valorificaţi după recoltare în luna august a anului 2015, iar actele contabile înlăturate de instanţa de fond tocmai făceau dovada îndeplinirii obligaţiei cu privire la cultura de pepeni din 2015.

Înlăturarea de la administrare şi respectiv de la analiză a acestor probe i-a creat un dezavantaj în raport cu pârâta, ceea ce echivalează cu nerespectarea dreptului la un proces echitabil, încălcându-se astfel art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Consideră recurenta că în condiţiile în care autoritatea contractantă a decis efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe, terenul achiziţionat din ajutorul acordat fiind dobândit în anul 2013, constatarea unor nereguli anterioare achitării celei de-a doua tranşe, în condiţiile în care la nivelul anului 2013 nu au constituit un impediment la plată, face ca aceste nereguli (chiar dacă s-ar admite că sunt fondate) să nu mai poată reprezenta un motiv de reziliere şi recuperare a ajutorului.

În condiţiile în care autoritatea pârâtă, pe baza aceloraşi documente, a emis două opinii total diferite, este rezonabila invocarea şi aplicarea în cauză a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost-efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi.

Instanţa de fond nu a motivat de ce poate fi considerată o "neregulă" modul de implementare a proiectului în acord cu deciziile autorităţii pârâte, în condiţiile în care eliberarea tranşei a doua de plata s-a efectuat cu acceptarea expresă de către pârâtă a faptului că nu avea cum să cultive grâu pe un teren pe care încă nu îl dobândise.

Din Registrul Fermei în care sunt înregistrate lucrările agricole efectuate, rezultă că recurentul a avut activitate agricolă, s-a îngrijit de culturi, iar o mare parte din lucrări le-a efectuat singur, însă instanţa a refuzat să analizeze aceste aspecte.

În ceea ce priveşte reproşul că nu este cultivat terenul cu grâu în anul 2015 a arătat că, astfel cum rezultă şi din Registrul Fermei - poziţiile de registru 79, 81, 82, 83 - în toamna anului 2014 a semănat grâu, însă datorită faptului că nu a răsărit grâul însămânţat, am fost nevoit să efectuez din nou operaţiunea de arat şi discuit a terenului respectiv, pentru a nu-1 lăsa nelucrat. Oricum această înlocuire a culturii de grâu cu culturi de orz, ovăz şi floarea soarelui - efectuată în anul 6 de implementare - a fost imperativ necesară ca urmare a faptului că grâul semănat nu a răsărit datorită condiţiilor climaterice, precum şi probabil datorită altor factori concurenţi- terenul a fost mai mulţi ani cultivat cu aceeaşi cultură. Ovăzul şi floarea soarelui le-a însămânţat în primăvara anului 2015 pe terenul pe care nu a răsărit grâul semănat în toamna anului 2014, iar orzul l-a însămânţat toamna pe una din parcelele pe care nu a răsărit grâul. Desigur că, în septembrie 2015 a însămânţat iarăşi grâu.

Arată recurentul faptul că a invocat prevederile Ghidului Solicitantului vers. 01 din 27 noiembrie 2008 în care se precizează în mod expres modalitatea de analizare a verificării conformităţii şi îndeplinirii planului de afaceri, instanţa de fond nu a motivat în nici un fel de ce a înlăturat de la aplicare aceste prevederi.

Instanţa a înlăturat greşit susţinerea recurentului cu privire la faptul că anul 5 de implementare este anul 2014 şi nu 2015, fără să motiveze pe ce se întemeiază ori care act normativ prevede că anii de implementare a proiectului ar fi ani agricoli care cuprind porţiuni din câte doi ani calendaristici, ceea ce este oricum greşit, mai cu seamă pentru că verificarea veniturilor şi cheltuielilor au fost raportate la anii fiscali, conform înregistrărilor din actele contabile.

Din punct de vedere legumicol, anul calendaristic corespunde cu anul agricol pentru că legumele nu se cultivă de toamna, ci începând de primăvara, pe parcursul anului calendaristic, iar veniturile au fost analizate pe ani fiscali, care sunt anii calendaristici în speţă.

Instanţa de fond a aplicat greşit şi a înlăturat, în mod greşit, de la aplicare o serie de norme de drept material.

Contractul încheiat are putere de lege între părţile contractante, după cum prescria şi art. 969 din C. civ. vechi, în vigoare Ia data încheierii contractului de finanţare. Totodată, H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, la art. 2 alin. (2) lit. c) defineşte contractul de finanţare ca reprezentând documentul juridic încheiat între APDRP şi beneficiar, prin care se stabilesc obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de execuţie, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice, prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă din FEADR în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în PNDR.

Instanţa a greşit, pe de o parte, întrucât contractul nu face distincţie între obligaţiile contractuale nerespectate care ar trebui să facă obiectul remedierilor, prin urmare, orice fel de neregulă trebuie supusă procesului de remediere, pârâta fiind obligată să respecte clauza contractuală invocată mai sus.

Pe de altă parte, pârâta a interpretat eronat că termenul de remediere ar trebui să fie de 30 de zile, care ar fi insuficiente realizării remedierilor. De fapt, cele 30 de zile la care se referă norma contractuală sunt pentru a proceda la demararea operaţiunilor de remediere.

Din această normă contractuală (art. 8 alin. (3) din Prevederile generale ale Contractului de finanţare) - obligatorie pentru pârâtă - se desprind câteva condiţii prealabile necesare a fi îndeplinite înainte de a se proceda la recuperarea integrală a ajutorului financiar, respectiv:

- existenţa unei nereguli/încălcări constatate de Autoritatea Contractantă şi încadrate astfel în norma contractuală, (între cele calificate de contract ca ducând la recuperarea integrală a ajutorului);

- existenţa unei dispoziţii de remediere cu stabilirea unui termen pentru efectuarea remedierii (acest termen trebuie să fie corespunzător şi posibil de realizat, din acest motiv în contract nu se prevede un termen general de remediere, având în vedere specificul activităţilor agricole, acest termen urmând a fi analizat şi stabilit de la caz la caz), respectiv existenţa unei, somaţii cu privire la remediere din partea Autorităţii contractante;

- beneficiarul să nu fi respectat termenul de remediere acordat şi nici să nu fi procedat la demararea operaţiunilor de remediere în cele 30 de zile de la somare.

Totodată, la art. 8 alin. 7 din Anexa I - Prevederi generale se prevede că "sprijinul acordat va fi recuperat daca obiectivele finanţate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat din obiectivul cererii de finanţare, dacă se modifică substanţial proiectul sau în cazul în care acestea îşi modifică destinaţia într-o perioadă de, trei ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăţi)", iar art. 8 alin. 3 prevede pentru aceste nereguli obligaţia autorităţii de a soma cu termen beneficiarul pentru remedierea deficienţelor.

Pârâta nu putea să treacă Ia recuperarea integrală a sprijinului nici în ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (5), dacă nu realiza pentru anii 2014 - 2015 aceleaşi verificări cu privire la respectarea condiţiilor de implementare, iar dacă se constata că nu se mai respectă condiţiile de implementare, atunci se - putea trece doar la recuperarea parţială (în funcţie de gradul de afectare, gravitatea faptelor, componentele afectate de neregulă, astfel cum prevede această normă contractuală, în acord şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011).

Judecătorul fondului nu a aplicat nici Ghidul solicitantului vers. 1 - 27 noiembrie 2008 în care se precizează în mod expres modalitatea de analizare a verificării conformităţii şi îndeplinirii planului de afaceri, respectiv se analizează dacă dimensiunea fermei este de peste 10 UDE (unităţi de dimensiune economica) şi a crescut cu minim 4 UDE de la data aprobării finanţării. Numai în situaţia în care aceşti indicatori nu ar fi fost respectaţi ne-am afla în ipoteza neîndeplinirii activităţilor din Planul de afaceri, aptă de a conduce la recuperarea sprijinului acordat. Din concluziile echipei de control nu rezultă un astfel de aspect, astfel că o decizie de recuperare a ajutorului ar fi abuzivă şi nelegală.

Din Nota de calcul de la dosarul cauzei rezultă că în anul 2014 ferma are dimensiunea economică de 19,1004 UDE (deci mai mult de 10), iar diferenţa faţă de dimensiunea de 14,673 UDE din anul 0 este de 4,4274 UDE (deci o creştere de peste 4 UDE), ceea ce situează ferma în limita indicatorilor de analiză impuşi de Ghidul solicitantului. De asemenea, dacă ne raportăm şi la anul 2015, exploataţia are dimensiunea economică de 18,6966 UDE, iar diferenţa faţă de anul 0 este de 4,0236 UDE, deci şi în anul 2015 ferma mea se situează în limita indicatorilor impuşi de Ghidul solicitantului pentru analiza îndeplinirii planului de afaceri.

Prevederile legale în vigoare pe parcursul derulării contractului de finanţare nu au permis organizarea contabilităţii analitice la persoanele fizice autorizate, iar recurentul a respectat întocmai prevederile fiscale în vigoare în ceea ce priveşte evidenţele contabile, efectuând înregistrările în Registrul de încasări şi plăţi conform prevederilor legale aplicabile. Cu toate că pârâta precizează că nu a solicitat evidenţa contabilă în partidă dublă, aspect pe care îl preia şi instanţa în motivarea sa, totuşi unul din motivele pentru care s-a dispus recuperarea sprijinului este lipsa evidenţei analitice, or evidenţa analitică nu poate fi efectuată decât prin contabilitate în partidă dublă.

O altă greşeală de aplicare a normelor de drept material, o constituie aplicarea greşită a O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi aplicarea greşită a regulamentelor europene pe care le voi arăta mai jos, în principal în ceea ce priveşte aplicarea principiului proporţionalităţii. Preambulul O.U.G. nr. 66/2011 explică nevoia adoptării de urgenţă a acestui act normativ prin necesitatea "implementării principiului proporţionalităţii, în absenţa căruia au fost deja şi pot fi în continuare stabilite debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene".

Judecătorul fondului a apreciat nefondat că orice neregulă, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să ducă la recuperarea integrală a ajutorului, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu şi indiferent de amploarea sau gravitatea acesteia.

Dacă pârâta şi judecătorul fondului ar fi analizat proiectul şi întreg materialul probator din perspectiva acestor acte normative ar fi ajuns la concluzia că scopul ajutorului a fost realizat prin creşterea dimensiunii economice/dezvoltarea fermei, ceea ce înseamnă implicit că nu se poate discuta de o pierdere financiară pentru FEADR, astfel că ceea ce s-a constatat faptic (chiar dacă ar fi fost real integral) nu s-ar fi încadrat în definiţia neregulii prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011.

Aceste constatări faptice ale echipei de control nu pot fi nicidecum încadrate într-un grad de gravitate care să ducă la măsura extremă a recuperării sprijinului, în caz contrar ar fi încălcat principiul proporţionalităţii.

Instanţa trebuia să aplice şi prevederile art. 5 (3) din Regulamentul CE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, care prevede o cauză de excludere de la rambursare, cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat în vreun fel.

Regulamentul CE 65/2011, prin art. 5 alin. (3), exclude de la rambursare plăţile necuvenite, atunci când acestea sunt efectuate ca urmare a unei erori a autorităţii contractante, dacă decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plăţii. "Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil. Cu toate acestea, în cazul în care eroarea este legată de date faptice pertinente pentru calculul ajutorului în cauză, primul paragraf se aplică numai în situaţiile în, care decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plăţii. În condiţiile în care Autoritatea contractantă a decis efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe, terenul achiziţionat din ajutorul acordat fiind dobândit în anul 2013, constatarea unor nereguli anterioare achitării celei de-a doua transe, în condiţiile în care la nivelul anului 2013 nu au constituit un impediment la plată, face ca aceste nereguli.(chiar dacă s-ar admite că sunt fondate) să nu mai poată reprezenta un motiv de reziliere şi recuperare a ajutorului.

Instanţa de fond a nesocotit jurisprudenţa recenta a, CJUE în materie de recuperare a ajutoarelor de la beneficiar, respectiv interpretarea dată în Cauza C-434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia. Instanţa, preluând argumentul pârâtei, arată că motivul înlăturării de la aplicare a acestei jurisprudenţe este faptul că pârâta nu ar fi reţinut crearea unor condiţii artificiale.

Conform interpretării date de către CJUE în Cauza C 434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, condiţiile artificiale care contravin obiectivelor schemei de ajutor implică îndeplinirea cumulativă a două elemente, unul obiectiv şi unul subiectiv. Elementul obiectiv constă în crearea unor condiţii pentru obţinerea plăţilor din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins. Elementul subiectiv constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Aceste elemente nu se pot prezuma, nu pot sta la nivel de suspiciune, ci trebuiau dovedite de către pârâtă, înainte de a proceda la recuperarea sprijinului.

4. Apărările intimatei Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie şi Agricultură

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la instanţa de fond.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin acest motiv de recurs, aşa cum a fost dezvoltat de reclamantă nu s-a arătat care anume reguli de procedură nu au fost respectate de instanţa de fond pentru a se verifica dacă acestea au fost invocate şi în faţa instanţei de fond şi dacă aceste nereguli procedurale produc vreo vătămare condiţionată sau necondiţionată.

Înalta Curte observă că în dezvoltarea acestui motiv de recurs, sunt antamate chestiuni privind lipsa motivării anumitor aspecte ale instanţei de fond, de asemenea chestiuni privind modul în care instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale şi situaţia de fapt. Acestea toate însă, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

Referitor la dispoziţiile art. 8 din Anexa I la contractul de finanţare privind acordarea unui termen de remediere şi neaplicarea Ghidului solicitantului aferent Măsurii 112.

Neregulile constatate prin procesul-verbal înregistrat la AFIR sub nr. x din 24 iulie 2015 au fost următoarele:

Cultura de tuia şi plantaţia de pomi fructiferi găsite pe terenul menţionat în cererea de finanţare, respectiv suprafaţa de 0,45 ha, nu erau întreţinute. Cultura de pepeni pe această solă nu era înfiinţată şi nici terenul nu era pregătit pentru însămânţare sau plantare la data controlului

Conform Planului de cultura inclus în Planul de afaceri, începând cu anul 1 de implementare beneficiarul avea obligaţia că întreaga suprafaţă de teren achiziţionată (3 ha) să o cultive cu grâu. în realitate, suprafaţa respectivă de teren achiziţionată în anul 2013 (anul 3 de implementare) este cultivată cu orz (1,40 ha) şi floarea soarelui (0,74 ha), restul de 0,86 ha fiind necultivată la data controlului;

Terenurile indicate de beneficiar nu corespundeau ca poziţie/bloc fizic cu cele înregistrate la APIA.

Verificând registrul jurnal de încasări şi plăţi cu documentele justificative aferente (facturi, chitanţe, bonuri fiscale) s-a constatat că nu există cheltuieli de întreţinere şi nici încasări din vânzare tuia. Beneficiarul nu a valorificat niciodată până în prezent (finele anului 5 de implementare) cultura de tuia şi nici în momentul de faţă cultura de tuia găsită pe teren nu poate fi valorificată. Din acelaşi registru jurnal de încasări şi plăţi constatăm că beneficiarul a avut producţie de grâu şi pepeni abia din 2012 (anul 2 de implementare), cu toate că ar fi trebuit să aibă din anul 0. Din documentele contabile prezentate de beneficiar, nu au putut fi identificate plăţile privind cheltuielile efectuate pentru înfiinţarea, întreţinerea culturilor prevăzute prin planul de afaceri.

Beneficiarul nu a deschis şi nu a efectuat înregistrări în Registrul fermei.

Faţă de acest tip de nereguli se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că aceste deficienţe nu mai puteau fi remediate de beneficiar.

Recurentul aduce argumente care nu răstoarnă această concluzie, că a înlocuit cultura de grâu cu culturi de orz, ovăz şi floarea soarelui, soluţie imperios necesară deoarece grâul semănat nu a răsărit datorită condiţiilor climaterice - acest argument nu respectă planul de culturi propus în planul de afaceri, reclamantul beneficiar trebuia să solicite aprobarea AFIR pentru aceste modificări conform art. 9 alin. (2) din contract.

În ceea ce priveşte nerealizarea veniturilor estimate, se reţine că beneficiarul avea obligaţia de a ţine o evidenţă a tuturor operaţiunilor efectuate, ori la data controlului s-a constatat că nu a deschis şi nu a efectuat înregistrări în registrul fermei.

Nu are relevanţă ce arată reclamantul-recurent, în sensul că instanţa a analizat actele care au stat la baza cererii de finanţare şi respectiv cele anterioare anului 2013 pentru că s-au analizat Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi documente contabile pentru a se face dovada condiţiilor necesare pentru menţinerea eligibilităţii proiectului din punct de vedere al planului de afaceri.

Faptul că activitatea agricolă şi veniturile obţinute conform documentelor contabile nu se coroborează cu menţiuni legate de planul de afaceri şi înregistrarea din Registrul agricol, conduc la concluzia unor date nereale.

Verificând registrul-jurnal de încasări şi plăţi cu documentele justificative aferente (facturi, chitanţe, bonuri fiscale) s-a constatat că nu există cheltuieli de întreţinere şi nici încasări din vânzare tuia. Beneficiarul nu a valorificat niciodată până în prezent (finele anului 5 de implementare) cultura de tuia şi nici în momentul de faţă cultura de tuia găsită pe teren nu poate fi valorificată. Din acelaşi registru-jurnal de încasări şi plăţi se constată că beneficiarul a avut producţie de grâu şi pepeni abia din 2012 (anul 2 de implementare), cu toate că ar fi trebuit să aibă din anul 0. Din documentele contabile prezentate de reclamant, nu au putut fi identificate plăţile privind cheltuielile efectuate pentru înfiinţarea, întreţinerea culturilor prevăzute prin planul de afaceri;

Reclamantul nu a deschis şi nu a efectuat înregistrări în Registrul fermei;

În ceea ce priveşte culpa autorităţii privind verificarea Planului de afaceri

Nu poate fi reţinută apărarea reclamantului-recurent în sensul că la data avizării celei de-a doua cereri de plată, AFIR nu a depistat nereguli care să constituie impediment la plata celei de-a doua tranşe.

Nu este aplicabil art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei potrivit cărora obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a altei autorităţi.

Înalta Curte constată că APIA, instituţie publică cu personalitate juridică, funcţionează în baza prevederilor O.U.G. nr. 41/2014, iar scopul său îl constituie implementarea tehnică şi financiară a Fondului European pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Conform art. 3 alin. (1) Anexa 1 din contractul de finanţare, beneficiarul s-a angajat să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de Afaceri. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie, beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în Planul de Afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă.

Potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2000 - una din principalele atribuţii ale APDRP este "efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin SAPARD şi FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a se stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar continuă să fie respectate".

Prin urmare, depistarea neregulilor în orice etapă a implementării proiectului şi chiar după acest moment este o obligaţie a autorităţii pârâte.

Aplicarea principiului proporţionalităţii

Instanţa de fond a apreciat corect că nerespectarea principiului proporţionalităţii nu poate fi reţinută în cauză, având în vedere încălcările reţinute, gravitatea faptelor, natura lor şi sancţiunea prevăzută pentru asemenea cazuri.

Potrivit articolului 16 - Neregularităţi din ANEXA I - PREVEDERI GENERALE la contractul de finanţare:

"(1) Prin "neregulă" în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementarilor în vigoare privind asistenta financiara nerambursabila acordata României de Comunitatea Europeana, precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional".

Conform art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans".

Din enunţarea prevederilor de mai sus reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului UE.

Prin semnarea Contractului de Finanţare, beneficiarul şi-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care Art. 11 alin. 3 din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării l unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă.

Nesocotirea de către instanţa de fond a jurisprudenţei CJUE - cauza C-434/2 - Cauza C-434/2 nu are relevanţă în cauză chiar dacă în procesul-verbal de constatare a neregulilor se arată că "există suspiciunea de a nu fi reale".

Condiţiile artificiale care contravin obiectivelor schemei de ajutor şi implică îndeplinirea cumulativă a elementului obiectiv şi subiectiv, se referă la două sau mai multe întreprinderi sau agenţi economici legate între ele de interese financiare sau personale care determină vicierea condiţiilor de eligibilitate la data accesării fondurilor cu încălcarea pagubei ajutorului de minimis.

Referitor la susţinerea recurentului-reclamant că nu are obligaţia de a ţine o evidenţă contabilă în partidă dublă - în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu s-a solicitat beneficiarului acest lucru ci evidenţierea tuturor cheltuielilor şi veniturilor în Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi evidenţă a activităţilor din cadrul fermei (culturi realizate) în registrul fermei. Acestea trebuiau desfăşurate zi de zi, pe măsura efectuării activităţilor proiectului şi nu retroactiv într-o perioadă de remediere, invocată în mod eronat de recurent.

Referitor la neaplicarea Ghidului Solicitantului - versiunea 1 - 27 noiembrie 2008

Recurentul beneficiar a recunoscut că nu a respectat planul de afaceri, lucru consemnat şi în procesul-verbal din 29 mai 2016.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în măsura în care reclamantul nu a făcut dovada evidenţei cheltuielilor de întreţinere şi nici a încasărilor prin vânzarea de culturi conform Planului de afaceri, nici a cheltuielilor de înfiinţare şi întreţinere a Culturilor, este un nonsens a pretinde valorificarea indicatorilor UDE, din moment ce se impută nerealizarea în termen şi modificarea planului de afaceri, neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de afaceri.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. - Persoana Fizică Autorizată împotriva Sentinţei civile nr. 223 din 29 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2019.

GGC - LM