Whether blocking auto access in a renovated historic district constituted discrimination against persons with disabilities under Romanian anti-discrimination law.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 19/13.01.2016 emisă de acesta.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 414 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Primarul municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, precum şi pe cele ale art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000.

În opinia recurentei, interpretarea este eronată având în vedere că în cuprinsul articolului se prevede şi o situaţie de excepţie în partea finală a acestuia, anume cazul în care aceste aşa-zise "prevederi, critici, practici, ar fi adecvate şi necesare".

În plus, în cauza dedusă judecăţii nu se reţine nicio formă de culpă a autorităţii locale şi nici faptul că autoritatea publică locală, prin conduita sa, ar fi impus, în scopul de a dezavantaja persoanele cu handicap, vreo prevedere, criteriu sau practică de natura celor menţionate de legiuitor.

Pentru a proteja zona Centrului Istoric al Municipiului Craiova, aflată în reamenajare, a fost elaborat un Regulament de funcţionare şi acces în zonă, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 211/25.06.2016, conform căruia accesul se realizează în baza unei autorizaţii de liber acces, prin zonele în care sunt amplasate elemente mobile ce permit accesul auto selectiv prin acţionarea acestor elemente.

Numitul B. a adresat solicitare de acordare a autorizaţiei de liber acces în data de 3.06.2015 în calitate de locuitor al zonei şi nicidecum în calitate de persoană cu handicap, aşa cum reiese din cererea acestuia înregistrată sub nr. x/6.06.2015.

Numai că în acea perioadă, în zona respectivă se desfăşurau lucrări de şantier (săpare şanţuri pentru introducerea canalizării) şi se foloseau utilaje de mare tonaj, situaţie în care permiterea accesului ar fi pus în pericol viaţa tuturor locuitorilor zonei, nu numai a persoanelor cu handicap.

Astfel, nu se poate vorbi de o măsură discriminatorie, întrucât în zonă a fost interzis accesul pentru toţi locuitorii, nu doar pentru petent.

Totodată, învederează recurenta că petentul a obţinut autorizaţia de acces şi telecomandă în zona locuinţei, accesul auto fiindu-i asigurat de îndată după finalizarea lucrărilor de şantier.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 26.03.2019 intimatul-pârât A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea Sentinţei nr. 414/4.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Arată intimatul-pârât că instanţa de fond a avut în vedere şi a analizat toate probele administrate.

De asemenea, intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinarea depusă la data de 16.04.2019 a solicitat respingerea recursului, întrucât criticile invocate, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Legiuitorul român a adoptat Legea nr. 448/6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap tocmai pentru a proteja dreptul persoanei cu dizabilităţi la autonomie şi la participarea efectivă la viaţa comunităţii.

Aspectele semnalate de petent au fost analizate din perspectiva dreptului persoanei cu dizabilităţi reclamantul avea obligaţia atât morală cât şi legală să ia măsurile necesare pentru asigurarea accesului auto al acestuia în apropierea imobilului tatălui său.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor invocate în întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 137/2000 cu o acţiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 19/13.01.2016 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că aspectele sesizate de petentul A. intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 şi a aplicat Instituţiei Primarului Municipiului Craiova sancţiunea avertismentului, potrivit art. 26 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, a recomandat părţii reclamate (reclamantul din prezenta cauză) să depună toate diligenţele în vederea respectării principiului egalităţii de şanse în vederea asigurării accesului auto pentru persoanele cu handicap.

S-a reţinut, în esenţă, că pentru a stabili de ce fapta sesizată intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, trebuie analizat dacă reclamanta prin aplicarea Regulamentului de funcţionare şi acces în Centrul Istoric al Municipiului Craiova, a provocat un dezavantaj pentru persoanele cu handicap, în raport cu alte persoane, cu excepţia cazului dacă această măsură de interzicere a accesului auto este justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt adecvate şi necesare.

De asemenea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a analizat sesizarea din perspectiva dreptului persoanei cu dizabilităţi la autonomie şi a dreptului de participare efectivă la viaţa comunităţii.

Prima instanţă a examinat motivele de nelegalitate a actului administrativ jurisdicţional, invocate de reclamantă, concluzionând că CNCD a adoptat o hotărâre legală.

Înalta Curte constată că dezlegarea pe care judecătorul fondului a dat-o acestora este judicioasă şi se impune a fi menţinută.

În fapt, din hotărârea contestată reiese că petentul-intimat A., persoană cu handicap a sesizat că i se îngrădeşte accesul cu autoturismul la locuinţa tatălui său, situată în Centrul Istoric al Municipiului Craiova, zonă în care se fac reamenajări.

Concret, prin hotărârea atacată, CNCD a reţinut că prin aplicarea Regulamentului de funcţionare şi acces în Centrul Istoric al Municipiului Craiova, recurenta-reclamantă a provocat un dezavantaj pentru persoanele cu handicap în raport cu alte persoane.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 448/6 decembrie 2006 "Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii: (...) b) prevenirea şi combaterea discriminării; c) egalizarea şanselor; h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap; i) interesul persoanei cu handicap; l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază; m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii".

De asemenea, potrivit art. 5 din Legea nr. 448/2006, prin accesibilitate se înţelege "ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în societate". Prin adaptare se înţelege "procesul de transformare a mediului fizic şi informaţional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap", iar prin egalizarea şanselor se înţelege "procesul prin care diferenţele structurii sociale şi de mediu, infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare devin disponibile şi persoanelor cu handicap".

Plecând de la dispoziţiile legale sus menţionate şi având în vedere contextul factual, respectiv că tatăl petentului locuieşte într-un imobil din Centrul vechi unde se fac reamenajări, realizarea unor căi de acces, adaptate situaţiei existentă în zona respectivă era necesară nu doar pentru petent (persoană cu dizabilităţi) ci şi pentru toate persoanele care locuiesc în zonă.

În cauză s-a reţinut existenţa unui criteriu interzis, anume faptul că petentul-intimat are o dizabilitate, fiind nevoit să se deplaseze cât mai aproape de imobil, şi că între acest criteriu şi tratamentul diferenţiat exista o legătură de cauzalitate.

Astfel, accesul petentului în şi din imobil este restrâns de recurentă prin lipsa luării măsurilor în vederea accesibilizării accesului în imediata apropiere a imobilului, întrucât acesta nu îşi poate exercita dreptul de acces auto în aceleaşi condiţii cu persoanele ce nu prezintă un handicap, în cazul său fiind necesară eliberarea unei autorizaţii de acces în zonă pe perioada derulării lucrărilor de reamenajare a Centrului Vechi.

Accesibilitatea este un factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap, egalizarea şanselor presupunând organizarea libertăţii de mişcare şi de acces în anumite spaţii pentru această categorie a persoanelor cu dizabilităţi.

Întrucât nu a procedat de această manieră şi nu a dat curs solicitării petentului de a emite o autorizaţie de acces în zonă, în conformitate cu necesitatea unei persoane aflate în situaţia acestuia, care avea nevoie de acces în apropierea imobilului în care locuieşte tatăl său, reclamanta a săvârşit o faptă de discriminare, tratând situaţii diferite într-un mod similar.

Împrejurarea că ulterior finalizării lucrărilor de şantier în zona Centrului Vechi, petentul a primit autorizaţiei de acces şi telecomandă nu este de natură să o exonereze pe reclamantă de obligaţia pe care o avea pe perioada desfăşurării respectivelor lucrări, de a asigura accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Legea nr. 448/2016.

De altfel, dispoziţiile art. 63 şi ale art. 65 din Legea nr. 448/2006 instituie obligaţia pentru autorităţi să elibereze autorizaţia de construcţie pentru clădirile de utilitate publică numai în condiţiile respectării prevederilor legale în domeniu, astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Această obligaţie subzistă şi în cazul clădirilor de locuit care se construiesc ori pentru care se realizează lucrări de consolidare, de reabilitare, extindere şi/sau de modernizare cu finanţare din fonduri publice.

Pentru considerentele expuse, în acord cu opinia judecătorului fondului care a pronunţat o hotărâre ce întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că CNCD a adoptat o hotărâre legală.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (6), (8) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Primarul Municipiului Craiova împotriva Deciziei nr. 414 din 4 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - NN