Financing contract termination challenge; forced intervention rejected as inadmissible, appeal upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul se solicită anularea Adresei de reziliere nr. x din 23 februarie 2017, a Procesului-verbal nr. x din 9 martie 2017 de constatare a neregulilor şi a Deciziei nr. 34034 din 15 iunie 2017 de soluţionare a plângerii prealabile, acte administrative emise de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a terţilor A. SRL şi B. SRL, întemeiată pe dispoziţiile art. 68 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză a terţilor chemaţi în judecată în calitate de reclamanţi.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Încheierea din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul art. 68 C. proc. civ., în contradictoriu cu B. SRL şi cu A. SRL.

Instanţa a încuviinţat în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă în contradictoriu cu chematele în garanţie B. SRL şi A. SRL.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de fond cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 şi urm. din C. proc. civ. a formulat recurs C. SRL.

Recurenta-reclamantă a arătat că cererea de chemare în judecată îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă, iar instanţa de fond a pronunţat o încheiere nelegală a cărei casare se impune faţă de îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de textul de lege invocat în susţinerea cererii. Astfel, s-a arătat că recurenta justifică un interes propriu în formularea prezentei cereri; terţii pot pretinde la rândul lor drepturi proprii faţă de Minister; cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar, în raport cu natura litigiului, cererea este admisibilă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a constatat că actele administrative ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au fost emise de pârât exclusiv pentru reclamantă, aceasta fiind sancţionată cu rezilierea contractului de finanţare încheiat doar de ea cu pârâtul şi cu restituirea sumei primite în temeiul acestui contract, în considerarea faptului că cei doi membri ai polului de competitivitate, parte a acordului cadru, A. SRL şi B. SRL, nu şi-au îndeplinit obiectivele contractelor de finanţare încheiate de aceştia cu pârâtul.

Ca atare, instanţa de fond a respins cererea formulată de reclamant, raportat la obiectul şi cauza pricinii de faţă, reţinând faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 68 C. proc. civ., respectiv ca terţii să poată invoca aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, aceştia neputând solicita anularea actelor emise de pârât şi care produc efecte juridice exclusiv în patrimoniul reclamantului.

Instanţa de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant, reţinând că instanţa de fond a realizat o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale.

Astfel, dispoziţiile art. 68 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd faptul că "Oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul."

Or, pe calea acestei cereri de intervenţie forţată, întotdeauna reclamantul are interesul de a asigura opozabilitatea faţă de intervenientul forţat a hotărârii care se va pronunţa asupra cererii principale, în care se statuează asupra existenţei dreptului reclamantului, ce poate fi pretins deopotrivă de către terţ.

Raţiunea reglementării acestei forme de introducere forţată este aceea de a se contesta dreptul celui chemat în judecată forţat şi de a se stabili drepturi numai în favoarea reclamantului iniţial, acesta fiind interesul pentru obţinerea unei opozabilităţi a hotărârii ce se va pronunţa în cauză, fiind, de principiu, inadmisibilă introducerea în cauză a unui alt reclamant care nu a dorit să formuleze acţiunea principală.

Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite în cauză cerinţele stabilite de dispoziţiile art. 68 din C. proc. civ. şi în mod corect instanţa de fond a concluzionat în consecinţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. împotriva Încheierii din 11 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - LM