Application of OUG 83/2014 salary equalization provision to judges and prosecutors within public institutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.01.2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea ordinului de stabilire a unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1.460/2016 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite diferenţele salariale rezultate, precum şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamantă a eventualelor diferenţe salariale rezultate începând cu data de 09.04.2015 la zi.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Ministerul Justiţiei, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurentul a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, în condiţiile în care această normă legală este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, personalul contractual, având în vedere că acestea sunt singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

S-a arătat că instanţa de fond a extins aplicarea normei legale la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-şi soluţia pe intenţia legiuitorului de înlăturare a diferenţelor salariale între persoane aflate în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, fiind criticată soluţia instanţei, întrucât instanţa are atribuţii în ce priveşte aplicarea legii şi nu atributul de a completa norma legală prin interpretarea intenţiei legiuitorului.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

1.5. Note scrise depuse de recurent

Prin notele scrise depuse de recurentul Ministerul Justiţiei, la data de 12 aprilie 2019, s-a precizat faptul că la data de 24.05.2017 a fost emis OMJ nr. 1.490/C/2017, în aplicarea dispoziţiilor OMJ nr. 4.680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor reclamantei A., începând cu data de 9.04.2015, în conformitate cu Legea nr. 71/2015.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Motivul de casare invocat de recurent, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Totodată s-a mai solicitat şi obligarea aceluiaşi pârât la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 9.04.2015.

Înalta Curte reţine că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul O.U.G. prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noţiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) şi (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Înalta Curte reţine ca nefondată critica recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Cât priveşte emiterea OMJ nr. 1.490/C/2017 prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanţilor conform Legii nr. 71/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin acest ordin a fost, în fapt, executată voluntar sentinţa atacată, neputându-se reţine vreun motiv de nelegalitate a acesteia.

Pentru aceste motive toate criticile formulate de recurent sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menţinută de instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 1.460/2016 din 27 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - ED