Religious property restitution denied for failure to prove abusive seizure and intravilan status within statutory deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia "A." Stroeşti a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi Primăria Comunei Todireşti, contestaţie împotriva Deciziei nr. 3.413 din 24.06.2015 emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând obligarea Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să emită o nouă decizie prin care să se retrocedeze în natură imobilul solicitat (19,89 ha teren intravilan şi 4,86 ha teren extravilan).

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa nr. 86/2016 din 05 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Comunei Todiresti şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Parohia A. Stroeşti în contradictoriu cu aceasta pârâtă.

Instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia A. Stroesti în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Parohia A. Stroesti, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că intimata-pârâtă i-a respins cererea de retrocedare, deşi toate actele necesare şi solicitate de Comisie au fost depuse de recurenta-reclamantă odată cu cererea de retrocedare şi numai din acest motiv nu a dat curs solicitării Secretariatului tehnic al Comisiei.

Recurenta a arătat că terenul solicitat este situat în intravilanul localităţii şi se încadrează în dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, fapt menţionat de recurenta-reclamantă în cererea de retrocedare, arătându-se că intimata i-a respins cererea fără ca prin decizia pronunţată să motiveze soluţia în fapt şi în drept.

Recurenta a precizat că imobilul teren în discuţie a fost preluat fără titlu, iar recurenta nu deţine niciun înscris cu privire la prealuarea fără titlu a terenului.

Astfel, a concluzionat recurenta că intimata-pârâtă a avut la îndemână înscrisuri doveditoare şi schiţe pentru identificarea imobilului teren pentru a se pronunţa în sensul admiterii cererii formulate de recurentă.

De asemenea, s-a arătat că recurentei-reclamante nu-i sunt aplicabile prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, deoarece în cererea de retrocedare a menţionat suprafaţa imobilului teren, zona în care este situat imobilul teren şi a indicat înscrisurile pe care înţelege să le folosească în sprijinul cererii sale, fiind depuse la dosar odată cu cererea de retrocedare.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata Comisia Specială de Retrocedare a fost invocată excepţia nulităţii recursului, având în vedere faptul că, deşi recurenta a indicat ca temei al recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu a fost dezvoltat motivul de recurs indicat, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, în sensul că nu au fost indicate normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului.

Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate se circumscriu motivului de casare invocat în susţinerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimată cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte şi va fi respinsă ca neîntemeiată.

2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte reţine că este nefondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat în susţinerea recursului formulat, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte reţine că prin acţiunea introductivă reclamanta Parohia "A." Stroeşti a supus controlului judiciar Decizia nr. 3.413 din 24.06.2015 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 19,89 ha, din jud. Iaşi.

Prin această decizie, intimata-pârâtă a respins cererea de retrocedare formulată de recurenta-reclamantă, constatându-se că recurenta nu a transmis niciun răspuns la adresele nr. x din 28.08.2014, nr. x din 14.07.2009 şi nr. x din 29.09.2008 primite de la autoritatea intimată, prin care se solicita recurentei să depună, în vederea soluţionării cererii de retrocedare, înscrisuri privind precizarea exactă a obiectului cererii de retrocedare, prin indicarea vecinătăţilor actuale ale fiecărui teren în parte; înscrisuri care să ateste deţinerea proprietăţii la momentul preluării abuzive- în copie legalizată şi înscrisuri din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului, în perioada de referinţă a legii.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia A. Stroesti, reţinând în considerente faptul că reclamanta a depus în dovedire în faza administrativă un extras din tabloul întocmit conform art. 236 din Legea Comunală în anul 1904, tabel centralizator cu terenurile şi construcţiile deţinute de parohie în anul 1948, schiţe de amplasament şi declaraţii olografe din septembrie 2015 ale unor persoane, fără a fi depuse la dosar toate înscrisurile necesare soluţionării cererii, înscrisuri pe care autoritatea intimată le-a solicitat recurentei prin adrese repetate.

Instanţa a reţinut că solicitanţii cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligaţia de a proba îndeplinirea cerinţelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deţinut imobilele în proprietate şi că imobile au fost preluate abuziv, iar aceste probatorii sunt prevăzute atât de O.U.G. nr. 94/2000, cât şi de Normele de aplicare a legii prin H.G. nr. 1.164/2002, iar faptul nedepunerii la dosar a tuturor înscrisurilor necesare soluţionării cauzei s-a materializat în decizia ce face obiectul acţiunii judiciare.

Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, recurenta a depus, cu privire la dovada dreptului de proprietate, o serie de acte (extras din tabloul întocmit în anul 1904, conform art. 236 din Legea Comunala şi tabel centralizator cu terenurile şi construcţiile deţinute de parohie în anul 1948), însă aşa cum a constatat instanţa de fond, înscrisurile respective nu menţionează amplasamentul detaliat al fiecărei parcele şi nici vreo menţiune privind faptul ca aceste terenuri s-ar afla în intravilanul sau în extravilanul localităţii.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că dovezile prezentate nu sunt edificatoare, având în vedere că din extrasul întocmit conform art. 236 din Legea Comunală, rezultă ca toate acele suprafeţe de teren au fost primite cu titlu de donaţie de către comună, iar nu de către Parohie, acestea urmând a fi acordate doar în arendă epitropiei în vederea întreţinerii bisericii şi a şcolii din localitate.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că situaţiile întocmite în 1948 nu reprezintă un înscris doveditor al dreptului de proprietate în sensul cerut de dispoziţiile de la pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, acest început de dovada nefiind coroborat cu alte probe. Totodată, în mod corect a apreciat instanţa de fond că declaraţiile olografe prezentate de recurenta-reclamantă nu sunt autentificate, potrivit cerinţelor O.U.G. nr. 94/2000, astfel că nu au valoare probatorie.

Nici dovada preluării abuzive a imobilului nu a fost făcută aşa cum prevăd dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 şi H.G. nr. 1.164/2002, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea, întrucât nu au fost administrate toate aceste probe în termenul de decădere de la art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte reţine că prin art. 32 din Legea nr. 165/2013 s-a instituit, ca măsură privind urgentarea soluţionării cererilor de retrocedare, un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singura dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se considera îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii. Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

Dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu pct. 13 din Normele metodologice prevăd faptul că proba dreptului de proprietate rămâne în sarcina solicitantului, rezultând din dispoziţiile legale aplicabile faptul că solicitanţii cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligaţia de a proba îndeplinirea cerinţelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deţinut imobilele în proprietate şi că imobile au fost preluate abuziv.

Potrivit H.G. nr. 1.164/2002, pct. 13, prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, se înţelege:

a) orice înscrisuri care atesta dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciara, act sub semnătura privata etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuziva, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existentei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţa, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovada scrisa, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege sa se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege sa le folosească în dovedirea cererii sale.

Normele metodologice prevăd:

"1. Dacă odată cu cererea de retrocedare s-au depus acte doveditoare şi solicitantul precizează în mod expres faptul că nu mai are alte probe de administrat, Comisia specială de retrocedare sau unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, va dispune prin decizie motivată asupra cererii solicitantului, în termen de 60 de zile de la data depunerii acesteia.

2. În cazul în care se apreciază ca documentaţia este incompleta şi este necesara completarea acesteia, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii actelor suplimentare solicitate de către Comisia specială de retrocedare ori de către unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, sau, după caz, de la data la care solicitantul precizează în mod expres faptul că nu mai are alte probe de administrat."

Astfel, în raport cu înscrisurile aflate la dosar şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, care a apreciat că a depus la dosarul administrativ toate înscrisurile necesare odată cu cererea de retrocedare şi numai din acest motiv nu a dat curs solicitării Secretariatului tehnic al Comisiei.

În mod greşit a apreciat recurenta că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege.

Or, Înalta Curte reţine că în mod corect autoritatea intimată a procedat la soluţionarea cererii de retrocedare, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu a întreprins niciun demers şi nu a răspuns solicitărilor autorităţii în sensul completării documentaţiei depuse, în termenul prevăzut de dispoziţiile mai sus enunţate, în condiţiile în care autoritatea este obligată să soluţioneze cererile ce-i sunt adresate, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Înalta Curte constată că nici critica ce a vizat nemotivarea în fapt şi în drept a soluţiei pronunţate de intimată nu este întemeiată, întrucât aşa cum a arătat şi instanţa de primă jurisdicţie, decizia a fost emisă ca urmare a nedepunerii în timp util a tuturor dovezilor prin care să se facă dovada celor solicitate.

De asemenea, este nefondată aprecierea cu privire la faptul că instanţa poate să-i soluţioneze favorabil cererea în lipsa înscrisurilor care să facă dovada că recurenta a deţinut imobilele în proprietate şi că acestea au fost preluate abuziv.

La dosarul cauzei se află depus un extras eliberat de Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale şi copia unui inventar al terenurilor şi construcţiilor deţinute în anul 1948 de parohie. Înscrisurile respective nu menţionează amplasamentul detaliat al fiecărei parcele şi nici vreo menţiune privind faptul că aceste terenuri s-au aflat/se află în intravilanul sau extravilanul localităţii. De asemenea, nu s-a putut stabili dacă terenurile se găsesc în intravilanul localităţii, pentru a putea fi supuse regimului instituit de O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) doar terenurile aflate în intravilan pot face obiectul unei restituiri potrivit ordonanţei. Prin schiţele aflate la dosar au fost identificate terenuri care, însumate, au o suprafaţă de 24,75 ha, fără a fi posibilă identificarea celor care compun suprafaţa de 19,89 ha teren intravilan.

În ceea ce priveşte dovada preluării abuzive a imobilului, recurenta a susţinut prin motivele de recurs că imobilul teren a fost preluat fără titlu, fără a deţine vreun înscris privind preluarea fără titlu a imobilului teren. Însă conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 în procedura administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare, solicitanţii trebuie să facă dovada preluării abuzive a imobilelor solicitate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Parohia "A." Stroeşti împotriva Sentinţei nr. 86/2016 din 05 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - ED