Taxpayer loses installment payment bid; book inventory rejected as insufficient collateral.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

La data de 6.05.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrată cererea reclamantei SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia sector 1 a Finanţelor Publice, privind anularea Deciziei nr. x din 26.03.2015 emisă de către pârâtă şi admiterea cererii sale de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 700 din 02 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate cu privire la capătul 2 din cerere şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs SC A. SRL, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 şi ale art. 6 alin. (15) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.853/2011, precum şi ale art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 29/2011.

Recurenta a susţinut că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că ascultarea contribuabilului nu era necesară, în contextul în care acesta şi-a prezentat poziţia prin adresele înaintate organelor fiscale, întrucât dispoziţiile legale sunt imperative, rezultând fără echivoc că organul fiscal are obligaţia de a efectua audierea contribuabilului şi de a întocmi un proces-verbal de audiere, indiferent de corespondenţa purtată, înainte de a emite o decizie.

De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanţa de fond a interpretat greşit motivele pentru care organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităţilor fiscale şi, ca o consecinţă, şi-a fundamentat hotărârea pornind de la o altă premisă decât cea analizată de organul fiscal.

Astfel, s-a arătat că organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităţilor fiscale pe considerentul că stocul de carte nu poate constitui garanţie în vederea recuperării creanţelor fiscale, iar instanţa de fond a dat un alt înţeles motivelor de respingere, considerând că societatea nu şi-ar mai putea continua activitatea şi nici realiza planul de redresare în ipoteza constituirii fondului de carte drept garanţie, întrucât constituirea garanţiei implică indisponibilizarea bunurilor.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinţei atacate, nefiind indicate motivele de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, ci sunt reiterate motivele expuse în cererea introductivă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Înalta Curte analizând cererea de recurs formulată constată că este neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, având în vedere că argumentele prezentate de recurentă se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.1.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte reţine că reclamanta a supus controlului judecătoresc Decizia nr. x din 26.03.2015 emisă de către pârâtă, privind respingerea cererii de acordare a eşalonărilor la plată pe o perioadă de 36 luni, cu privire la suma de 1.227.127 RON, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 29/2011 şi Ordinului nr. 1.853/2011.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că susţinerile reclamantei cu privire la nemotivarea deciziilor atacate, atât cea prin care i s-a respins cererea de eşalonare, cât şi cea privind soluţionarea contestaţiei, nu sunt întemeiate întrucât deciziile au fost motivate.

A reţinut instanţa de fond că decizia privind respingerea cererii de acordare a eşalonărilor la plată nu conţine o motivare amplă, însă aceasta nu înseamnă că decizia nu este motivată. În fapt, s-a reţinut lipsa garanţiei şi, prin urmare, faptul că dosarul este incomplet.

Instanţa de fond a reţinut că rezultă din corespondenţa părţilor că organul fiscal, anterior emiterii deciziei contestate, a solicitat reclamantei constituirea unei alte garanţii, conform adresei de la fila x, adresă emisă în urma unei alte adrese prin care i s-a pus în vedere reclamantei să completeze documentaţia şi să prezinte bunurile ce vor reprezenta garanţii.

S-a reţinut că reclamanta a susţinut, atât în faţa organelor fiscale, cât şi în faţa instanţei, că fondul de carte reprezintă singurul bun pe care îl poate constitui drept garanţie şi a apreciat, în acest context, că organele fiscale în mod corect nu au acceptat drept garanţie stocul de marfă, fondul de carte, întrucât reclamanta nu îşi mai poate continua activitatea şi nici realiza planul de redresare în ipoteza constituirii acestui fond de carte drept garanţie în vederea acordării eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale.

A ajuns la această concluzie instanţa de fond, întrucât constituirea garanţiei implică indisponibilizarea bunurilor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 29/2011.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că ascultarea contribuabilului nu era necesară în contextul în care acesta şi-a prezentat poziţia prin adresele înaintate organelor fiscale.

S-a reţinut că principiul egalităţii în drept sau egalităţii de tratament nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate a deciziilor atacate, pentru că orice societate indiferent de obiectul său de activitate poate consemna sume de bani la dispoziţia organului fiscal, poate aduce scrisori de garanţie bancară, poate depune contracte de ipotecă sau gaj din partea unor terţe persoane ori poate aduce drept garanţie bunuri imobile sau mobile (autoturisme, utilaje etc), iar faptul că în concret reclamanta nu deţine bunuri imobile sau mobile nu înseamnă că este discriminată în vreun fel, ori că organul fiscal ar fi obligat să accepte drept garanţie un fond de marfă.

Înalta Curte constată că principalele critici aduse sentinţei atacate se referă la faptul că instanţa de fond a reţinut că ascultarea contribuabilului nu era necesară, în contextul în care acesta şi-a prezentat poziţia prin adresele înaintate organelor fiscale, precum şi că instanţa a interpretat greşit motivele pentru care organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităţilor fiscale şi şi-a întemeiat hotărârea pornind de la o altă premisă decât cea analizată de organul fiscal.

Or, instanţa de control judiciar constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, iar instanţa de fond în mod corect a soluţionat cauza şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.

Astfel, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, cererea de eşalonare la plată a fost soluţionată cu întârziere de organul fiscal, aceasta pentru că organul fiscal a procedat la emiterea adreselor către contribuabil şi către Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare pentru clarificarea situaţiei contribuabilului. Instanţa de control judiciar reţine că în intervalul 19.11.2014 - 10.02.2015 recurenta-reclamantă nu a dat curs solicitărilor din adresele formulate nici în formă scrisă, nici prin prezentarea la sediul autorităţii fiscale. Ca atare, nu se poate reţine culpa intimatei-pârâte că a procedat la emiterea deciziei fără ascultarea contribuabilului, în condiţiile în care organul fiscal a întreprins demersuri pentru clarificarea şi completarea dosarului contribuabilului, în vederea soluţionării cererii sale, având în vedere şi aspectul că organul fiscal are la îndemână toate informaţiile referitoare la activitatea desfăşurată a contribuabilului, conform declaraţiilor înregistrate anual.

Analizând dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv prevederile art. 186 şi urm. din C. proc. fisc. , referitoare la procedura de acordare a eşalonării la plată, Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile de acordare a eşalonării solicitate de recurenta-reclamantă este, conform art. 186 alin. (1) lit. b), să) aibă constituită garanţia potrivit art. 193 din C. proc. fisc.

Din analiza deciziei atacate, precum şi a sentinţei pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că este formulată o singură concluzie referitoare la garanţia pe care a prezentat-o recurenta (conform adreselor nr. x din 14.08.2014 şi nr. y din 12.09.2014 comunicate intimatei-pârâte), respectiv fondul de carte, şi anume că stocul de carte nu poate constitui garanţie în vederea recuperării restanţelor fiscale.

Instanţa de fond a oferit reclamantei o explicaţie a dispoziţiilor legale aplicate în cauză, arătând că prin constituirea acestei garanţii recurenta-reclamantă ar ajunge în imposibilitatea desfăşurării activităţii, întrucât bunurile aduse drept garanţie nu pot fi nici înlocuite şi nici vândute pe perioada constituirii sechestrului asigurator.

Or, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat asupra condiţiei constituirii unei garanţii, întrucât organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităţilor fiscale societăţii tocmai pe considerentul că stocul de carte nu poate constitui garanţie.

Înalta Curte reţine, în concluzie, că motivul de casare invocat de recurentă nu este incident, întrucât instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 700 din 02 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - ED