Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2221/2019 AI generated

Nullification of cassation appeal due to failure to motivate in statutory deadline

Case Number Decizia nr. 2221/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared null the appeal (recurs) filed by one of the claimants against the appellate decision, thereby upholding the lower court's ruling that the initial appeal against the first-instance judgment was perime; the claimants' challenges to their dismissal orders remain unsuccessful as the procedural defect left the appellate decision in force. The dispute involved a group of public employees from the General Inspectorate for Emergency Situations who sought annulment of orders transferring them to reserve status, arguing illegalities in the selection criteria and reorganization procedures, but their procedural path was interrupted when the Court of Appeals deemed their appeal perime after a suspension for a legality exception. The decisive legal basis was Article 306(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that an appeal must be motivated within the statutory deadline; the failure to provide grounds for the appeal against the perimeter decision rendered the final appeal null, in accordance with the procedural obligations under Articles 303 and 302¹.

Legislator headnote

AI generated

art. 247 C. proc. civ, art. 306 din C. proc. civ, art. 303 alin. (1) din C. proc. civ, art. 3021 din C. proc. civ, art. 129 alin. (1) din C. proc. civ, art. 306 alin. (1) din C. proc. civ; Nullification of cassation appeal due to failure to motivate in statutory deadline: Prin Decizia nr. 112 din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 247 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea recurentului-reclamant U. la dreptul dedus judecăţii în ceea ce priveşte drepturile salariale şi despăgubirile morale.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural deadline article of civil procedure statutory reserve public order grounds legal status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanţii, astfel cum sunt arătaţi în practicaua prezentei hotărâri, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "A.", anularea ordinelor de trecere în rezervă emise de Inspectorul şef din cadrul instituţiei pârâte, repunerea acestora în situaţia anterioară, plata drepturilor salariale cuvenite până la reintegrarea efectivă, plata sumei de 5.000 euro/reclamant cu titlu de daune morale.

La termenul din 19.06.2012 reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a OMAI nr. 600/2005, a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul IGSU; a metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul IGSU; a criteriilor care au stat la baza analizei personalului aflat la dispoziţia unităţii.

Prin încheierea din 03.09.2012 s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Ploieşti în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentinţa nr. 69 din 28.02.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 934 din 25.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin precizarea din 07.07.2014 reclamanţii au solicitat şi anularea parţială a evaluării/selecţiei efectuate de pârât pe baza criteriilor emise, precum şi a examenului/interviului structurat pe subiecte profesionale. Prin Sentinţa nr. 3.000 din data de 26 septembrie 2014, Tribunalul Prahova a respins acţiunea precizată de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., R., V., O., L., U., T., J., X., F., H., K., D., W., Q., Z., AA., BB., P., potrivit încheierii de şedinţă din data de 07.07.2014 şi reclamanţii CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., BB., JJ., KK., LL., MM., NN., AA., OO., PP. şi QQ., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "A.", ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate, iar pe fond, admiterea acţiunii precizate, respectiv anularea Ordinelor de trecere în rezervă, având în vedere neregularităţile care au existat în cadrul operaţiunilor prealabile emiterii acestora.

Prin cererea depusă la termenul din 7 aprilie 2015, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3.1 şi art. 9.3 din Procedura privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul I.G.S.U., parte componentă din Metodologia adoptată de I.G.S.U., raportat la art. 8 alin. (1) şi art. 27 din O.M.A.I. nr. 665/2008,.

Prin încheierea din data de 7.04.2015, instanţa a sesizat Curtea de Apel Ploieşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor invocate de recurenţii-reclamanţi şi a suspendat judecata recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 3.000 din data de 26 septembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Prahova, până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 14.01.2019, cauza a fost repusă pe rol din oficiu.

În şedinţa publică din 11.02.2019, recurentul-reclamant U. a solicitat instanţei să ia act că renunţă la capătul accesoriu de cerere, în ceea ce priveşte drepturile salariale şi despăgubirile morale.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin Decizia nr. 112 din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 247 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea recurentului-reclamant U. la dreptul dedus judecăţii în ceea ce priveşte drepturile salariale şi despăgubirile morale.

Instanţa a admis excepţia perimării recursului invocată din oficiu şi, în consecinţă, a constatat perimat recursul declarat de reclamanţi.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate cu privire la perimare a fost formulată cerere de recurs de către U., fără a fi prezentate motivele cererii de recurs.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat a constatat faptul că recursul nu a fost motivat, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., a constatat că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Întrucât recurentul nu a respectat dispoziţiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de U. împotriva Deciziei nr. 112 din 11 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - ED