Refusal to grant road access authorization under O.G. 43/1997 due to traffic safety and visibility hazards at highway intersection.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 09.03.2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.R.) S.A. la emiterea autorizaţiei prevăzute de art. 46 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi astfel să fie permisă construirea unui drum de acces către terenul aflat în proprietatea reclamantei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2314 din 30 iunie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi admiterea acţiunii, în sensul obligării pârâtei la emiterea autorizaţiei solicitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că din lecturarea sentinţei se observă că instanţa a redat cererile şi apărările părţilor pe parcursul a cinci pagini din cele şase care constituie întreaga hotărâre a instanţei, astfel că motivele pe care şi-a întemeiat efectiv soluţia ocupă doar o singură pagină.

Singurul temei de drept indicat de instanţă este, de altfel articolul indicat de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Atât timp cât în considerentele instanţei nu analizează probele are au fost administrate şi anume; raportul de expertiză efectuat în cauză, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurile incidente cauzei, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod eronat instanţa de fond, invocând dispoziţiile art. 46 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 a respins cererea, considerând că prin crearea unei căi de acces a autovehiculelor pe DN Centura Bucureşti pe terenul proprietatea reclamantei este pusă în pericol siguranţa circulaţiei, având în vedere că din cauza topografiei terenului, vehiculele care ies din bretea pentru a intra pe centură nu au vizibilitate.

Siguranţa circulaţiei, însă, nu este realizată prin construirea unor drumuri/căi de acces care să nu necesite atenţia participanţilor la traficul rutier, ci prin semnalizarea corespunzătoare a condiţiilor de trafic.

Obligaţia amplasării mijloacelor de semnalizare rutieră revine, potrivit art. 29 alin. (4) din O.G. nr. 195/2002, administratorului drumului respectiv. Aşadar, siguranţa circulaţiei nu este obţinută prin configuraţia drumurilor ci prin semnalizarea corespunzătoare a condiţiilor de trafic.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de casare invocate ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ refuzul autorităţii pârâte exprimat prin Adresa nr. x/3.12.2014 de a permite crearea unui drum de acces la terenul proprietatea sa situat în localitatea Ştefăneştii de Jos, Ilfov, din DN Centura Bucureşti.

În esenţă, în cuprinsul adresei autoritatea publică intimată arată că în conformitate cu orografia şi asigurarea unui trafic rutier fluent şi în condiţii de siguranţă, unica soluţie tehnică pentru accesul la proprietatea firmei, situată în zona nodului rutier de la intersecţia dintre A3 şi DN CB, este un acces comun cu societatea S.C. B. S.R.L.

Curtea de apel, soluţionând cauza a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că prin crearea unei căi de intrare/ieşire a autovehiculelor de pe DN Centura Bucureşti către proprietatea reclamantei, chiar în punctul de intersecţie a bretelei de ieşire de pe A3 cu DN Centura Bucureşti (aşa cum s-a propus şi prin raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit în cauză), pune în pericol circulaţia, dat fiind faptul că vehiculele care vin din curbă (ieşind de pe bretea şi virând dreapta pentru a intra pe DN Centura Bucureşti) nu au vizibilitate de la distanţă asupra acestei căi de acces.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt.

Răspunzând punctual criticilor recurentei, Înalta Curte remarcă, mai întâi, că motivul de recurs invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" nu are incidenţă în cauză, întrucât motivarea răspunde adecvat la toate aspectele invocate de reclamantă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Instanţa de fond a efectuat o analiză minuţioasă a probatoriului administrat în cauză - înscrisuri, expertiză tehnică topografică, schiţele de expropriere - şi a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia de respingere a acţiunii, cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a expus în mod clar, logic şi concis argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, chiar dacă acestea se regăsesc în doar două pagini din cele şase ale sentinţei.

În consecinţă, Înalta Curte constată nefondată critica formulată de recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reţinând că mare parte din împrejurările invocate în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează, în realitate, modul în care prima instanţă a dezlegat fondul raportului juridic litigios.

Sentinţa nu este criticabilă nici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 46 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 pentru realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcţii sau activităţi comerciale, căi de acces, instalaţii, fără a periclita siguranţa circulaţiei, sunt obligatorii pe lângă autorizaţia de construire, după caz, acordul prealabil şi autorizaţia de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public, emise de administratorul drumului respectiv.

Este adevărat că pentru determinarea posibilităţii şi a modalităţii de acces, prin crearea unei căi de acces către imobilul proprietatea reclamantei dinspre şoseaua de centură, respectiv dinspre breteaua aferentă autostrăzii A3 a fost încuviinţată proba cu expertiză tehnică judiciară. Însă, fără a prezenta o motivare în sprijinul concluziei sale, expertul judiciar afirmă că "având în vedere că la numai 2,45 m distanţă de limita terenului reclamantei se află un acces la terenul vecin din şoseaua de centură, exista posibilitatea înfiinţării unui nou acces la proprietatea reclamantei din şoseaua de centură (această proprietate fiind ultima înaintea bretelei autostrăzii), fără a împiedica traficul".

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că accesul propus de expert (crearea unei porţi de acces auto în apropierea porţii de acces aparţinând societăţii învecinate S.C. B. SRL) se află în zona de intersecţie a bretelei de ieşire de pe A3 cu DN Centura Bucureşti, chiar la sfârşitul curbei şi începutul liniei drepte a DN Centura Bucureşti, poziţie care în mod evident pune în pericol circulaţia prin lipsa vizibilităţii de la distanţă asupra acestei căi de acces.

Aceasta deoarece calea de acces propusă de expert se află situată chiar la ieşirea din curbă şi orice manevră de intrare sau ieşire a unui vehicul în/de pe proprietatea reclamantei nu ar putea fi anticipată de către şoferii care ies din bretea.

În aceste condiţii, refuzul exprimat de autoritatea pârâtă cu privire la acordarea autorizaţiei prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, nu îndeplineşte cerinţele art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu reprezintă exprimarea explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

În analiza excesului de putere nu poate fi ignorată ideea că în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, precum şi realizarea competenţelor autorităţilor publice.

În aceste coordonate, răspunsul autorităţii intimate, care arată că pentru asigurarea unui trafic rutier fluent şi în condiţii de siguranţă, unica soluţie tehnică pentru asigurarea accesului la proprietatea societăţii reclamante este un acces comun cu societatea S.C. B. S.R.L., nu poate fi considerat nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, reţinând că în cauză nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei recurate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva Sentinţei nr. 2314 din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2019.

GGC - NN