Tax suspension decision invalidated for lack of decisive criminal impact; appeal dismissed, tax authority ordered to pay costs

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la 14.10.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, anularea Deciziei nr. 115/22.04.2015 şi obligarea la soluţionarea pe fond a contestaţiei fiscale formulate împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.01.2015 şi a Deciziei de impunere nr. x/27.01.2015, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1538 din 10 mai 2016, a admis acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidatori B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, cu sediul în Bucureşti, a anulat Decizia nr. 115/22.04.2015 şi a obligat pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţia fiscală formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.01.2015 şi Deciziei de impunere nr. x/27.01.2015, cu privire la suma totală de 9.121.083 RON, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs arătând că hotărârea pronunţata a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

Prin recursul formulat ANAF aduce în esenţă următoarele critici sentinţei recurate:

Astfel, recurenta-pârâtă arată că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că organul de soluţionare "a aplicat formal dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. şi că măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative a fost dată cu exces de putere şi cu încălcarea dreptului la o bună administrare".

Constatările organelor de inspecţie fiscală au condus la transmiterea Sesizării penale nr. x/29.01.2015, însoţită de Procesul-verbal nr. x/29.01.2015, având aceleaşi constatări cu cele din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.01.2015, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/27.01.2015, prejudiciul total produs fiind de 9.121.083 RON, valoare ce se regăseşte integral în Decizia de impunere nr. x/27.01.2015.

Recurenta-pârâtă arată că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.01.2015, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/27.01.2015, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă care constă în faptul că în speţă se pune problema realităţii tranzacţiilor desfăşurate de reclamanta cu societăţi care nu au depus bilanţuri contabile de la înfiinţare, nu au avut angajaţi, sunt în insolvenţă sau radiate, nu figurează cu mijloace de transport înmatriculate sau au întocmite sesizări penale.

Recurenta-pârâtă mai arată că, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt fiscală a fost pe deplin stabilită de către inspectorii fiscali, întrucât, în activitatea de urmărire penală se pot evidenţia alte situaţii de fapt care nu au putut fi reţinute de organele de inspecţie fiscală. Din această perspectivă, întrucât aspectele penale sunt în strânsă legătură cu sumele reţinute prin decizia de impunere, singura soluţie legală este suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

Chiar dacă plângerea penală a fost formulată pe numele administratorilor societăţii, se poate dispune extinderea urmăririi penale şi asupra persoanei juridice şi, de asemenea, aceasta poate fi obligată la suportarea unui prejudiciu ca persoană responsabilă civilmente.

Având în vedere că asupra caracterului infracţional a faptelor constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17.04.2015 pe baza cărora a fost întocmită Decizia de impunere nr. x/17.04.2015 emisă de A.J.F.P. Gorj, organele de cercetare penală urmează să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscala, consideram că Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu se poate pronunţa asupra fondului cauzei până la soluţionarea definitivă a laturii penale, decizia instanţei de fond fiind data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material.

În acest sens, suspendarea soluţionării contestaţiei are natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca temeinică şi legală şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că urmare inspecţiei efectuate la S.C. A. S.R.L., organele de control din cadrul A.J.F.P. Suceava au întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.01.2015, prin care au constatat că reclamanta a desfăşurat operaţiuni comerciale cu mai mulţi furnizorii, societăţi care au un comportament de tip fantomă, întrucât nu îşi desfăşoară activităţile la sediul social declarat, nu au evidenţă contabilă, nu au depus bilanţuri contabile sau declaraţii de inactivitate, etc., sunt declarate inactive sau radiate şi au cazier fiscal.

În baza acestui raport, A.J.F.P. Suceava a emis decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/27.01.2015 prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei totale de 9.121.083 RON.

Totodată, organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Suceava, au întocmit şi transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava Plângerea penală nr. x/29.01.2015, însoţită de Procesul-verbal nr. x/29.01.2015, cuprinzând aceleaşi constatări ca cele redate în raportul de inspecţie fiscală.

Plângerea penală a fost formulată împotriva celor doi administratori ai societăţii reclamante, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Împotriva actelor administrative fiscale, conform art. 205 din C. proc. fisc. , la data de 02.03.2015, reclamanta a formulat contestaţie fiscală.

Prin Decizia nr. 115/22.04.2015, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. a suspendat soluţionarea contestaţiei, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. 2003.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă".

Aşadar, pentru a dispune suspendarea, este necesar să existe o sesizare penală formulată organul care a efectuat activitatea de control, în care să fie indicate indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţionării cauzei în procedura administrativă. Odată îndeplinite cerinţele textului art. 214 alin. (1) lit. a), suspendarea intră în marja de apreciere a organului de soluţionare a contestaţiei, legiuitorul acordându-i acestuia facultatea de a dispune o asemenea măsură.

Prin Decizia nr. 95/2011, Curtea Constituţională arată că "în ceea ce priveşte posibilitatea organului de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă."

Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, neputându-se accepta automat incidenţa acestui caz de suspendare facultativă a soluţionării contestaţiei fiscale în ipoteza oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă fiscală, ceea ce ar putea produce grave prejudicii contribuabililor de bună-credinţă.

În cauză, Înalta Curte constată că pârâta D.G.S.C. a aplicat formal dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. , măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale fiind dată cu exces de putere şi cu încălcarea dreptului la o bună administrare.

Astfel, este adevărat că organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Suceava au întocmit şi transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava Plângerea penală nr. x/29.01.2015, însoţită de Procesul-verbal nr. x/29.01.2015, însă aceste acte cuprind aceleaşi constatări ca cele înscrise în raportul de inspecţie fiscală, care au determinat inspectorii să emită decizia de impunere.

Înalta Curte constată că, situaţia de fapt fiscală relevantă în cauză a fost pe deplin stabilită de către inspectorii fiscali, astfel cum impun prevederile art. 7 şi art. 105 din C. proc. fisc. 2003, din moment ce aceştia au finalizat inspecţia, au întocmit raportul şi au emis decizia de impunere.

Contrar opiniei organului de soluţionare a contestaţiei, Înalta Curte apreciază că soluţia ce ar urma să fie pronunţată în cauza penală nu poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra modului de soluţionare a contestaţiei fiscale întrucât, plângerea penală a fost formulată împotriva celor doi administratori ai societăţii reclamante, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Obligaţia fiscală din decizia de impunere a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante, astfel că, indiferent de soluţia care se va pronunţa în cauza penală, obligaţiile fiscale ale reclamantei rămân cele stabilite prin decizia de impunere, legalitatea acestui act administrativ fiscal urmând a fi analizată şi stabilită, în faza administrativă, de către organul de soluţionare a contestaţiei, iar, în faza judiciară, de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Hotărârea dată în procesul penal va privi administratorii, şi nu societatea comercială, astfel că nu poate avea înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, respectiv dacă societatea reclamantă datorează sau nu suplimentar impozit pe profit şi TVA, precum şi accesoriile aferente acestora.

Pe cale de consecinţă, tot contrar opiniei organului de soluţionare a contestaţiei, Înalta Curte apreciază că între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin raportul de inspecţie fiscală şi impuse societăţii reclamante şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de administratori nu există o strânsă interdependenţă, de care să depindă soluţionarea cauzei pe cale administrativă. Din această perspectivă, nu sunt aplicabile în cauză nici textele indicate de organul de soluţionare din C. proc. pen. referitoare la regula "penalul ţine în loc civilul".

Aşadar, pentru a se dispune suspendarea facultativă prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este necesar sa fie îndeplinite următoarele condiţii:

a) Sesizarea organelor de urmărire penală de către organul fiscal cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni;

b) Infracţiunea pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

Înalta Curte apreciază că soluţia suspendării, juridic fundamentată pe prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. , nu a fost convingător motivată şi nici suficient argumentată.

Este adevărat că norma legală invocată acordă organului administrativ competent, posibilitatea de a suspenda soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat autorităţile în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, însă o astfel de soluţie nu poate fi adoptată decât printr-o decizie motivată.

Din această perspectivă, simplele afirmaţii de ordin general ale organelor de control în sensul îndoielilor referitoare la realitatea operaţiunilor economice desfăşurate de societatea recurentă raportat la constatările organelor de control nu reprezintă, în opinia Înaltei Curţi, motivarea existenţei, în sensul textului de lege citat a indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul deciziei atacate nu au fost examinate şi nici menţionate date şi elemente suplimentare referitoare la sesizarea pretinselor fapte de natură penală.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva Sentinţei nr. 1538 din 10 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 3000 RON, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - NN