Validity of administrative imputation for unentitled rent compensation and calculation of limitation periods for continuous monetary loss in military service

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 29 februarie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară X Huşi, solicitând anularea Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 53/CJI 1082/2015 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi anularea Deciziei de imputare nr. x din 8 mai 2015, emisă de comandantul Unităţii Militare nr. X din Huşi, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 126 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, Unitatea Militară X Huşi, împotriva: Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 53/CJI1082/2015, Decizia de imputare A 1625 din 8 mai 2015 a Comandantului UM X Huşi şi Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 12/CJI 1523/2016 din 3 martie 2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 126 din 27 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul consideră că Sentinţa civilă nr. 126 din 27 iunie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, arătând, în primul rând, că excepţia tardivităţii cercetării administrative a fost în mod greşit respinsa de către instanţa de fond, nefiind efectuată în termenul prevăzut de lege, 60 de zile, de la data când comandantul sau şeful unităţii a luat cunoştinţa de producerea pagubei, conform art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

Prin Adresele nr. x din 2 aprilie 2012 (înregistrata la Unitate cu nr. x din 10 aprilie 2012) şi nr. 9099 din 6 iunie 2012 (înregistrată la Unitate cu nr. Y/20120) AFP Huşi a înştiinţat Unitatea Militară Huşi cu privire la rezilierea contractului lt. col. A. Momentul înregistrării în Unitate a adreselor emise de către AFP este momentul luării la cunoştinţa.

Curgerea termenului de 60 de zile începe de la data de 10 aprilie 2012, data la care comandantul a luat cunoştinţa de existenta posibilului prejudiciu, urmând ca stabilirea realităţii şi întinderii acestuia sa se înscrie în termenul de prescripţie.

Cercetarea administrativa a început în anul 2013, având la baza aceeaşi comunicare AFP din 10 aprilie 2012, condiţii în care nu se poate afirma faptul ca paguba a fost constatata abia în 2013, dar în baza documentului din 2012.

Instanţa de fond a motivat ca nu se poate considera ca data la care comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţa de producerea pagubei ar fi data primirii adreselor de la AFP Huşi în anul 2012, ci momentul la care în urma comparării acestor informaţii primite, cu cele aflate în evidenta unităţii militare, se releva aspecte care ţin de acordarea unor sume în mod necuvenit.

Recurentul este de acord cu aceasta concluzie a instanţei de fond, şi se întemeiază pe aceasta atunci când afirmă ca odată ce a primit informaţiile de la AFP în anul 2012 comandantul unităţii era obligat sa dispună verificarea documentelor, mai precis compararea acestor informaţii primite, cu cele aflate în evidenta unităţii militare imediat după ce a primit aceste informaţii- adică în anul 2012.

Comandantul a dispus o atare verificare; astfel, la dosar, regăsim referatul comandantului UM Huşi prin care solicita verificarea acordării compensaţiilor pentru chirie: "verificaţi cu atenţie şi prezentaţi referatele", acordând termen pana la data de 18 aprilie 2012. La dosar, exista inclusiv adresa x din 15 iunie 2012, în care comandantul solicita prin referat în mod expres: "verificaţi legalitatea contractelor".

Prin urmare, comandantul a desfăşurat în anul 2012 o operaţiune de comparare a acestor informaţii, cu cele aflate în evidenta unităţii militare, astfel încât a luat în mod obiectiv la cunoştinţa de pretinsa neconcordanta intre informaţii şi de pretinsa pagubă, la acel moment.

În aceste condiţii, Ordinul pentru efectuarea cercetării administrative emis la data de 26 aprilie 2013, după ce în prealabil se dispusese din nou, la 15 aprilie 2013, verificarea documentelor, apare ca fiind tardiv.

Nu este just ca data constatării sa depindă de voinţa exclusiva a comandantului, care a dispus aceleaşi verificări şi în anul 2012, dar a ales sa nu dispună începerea cercetării disciplinare.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte tardivitatea aplicării sancţiunii, recurentul susţine că în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, după ce a diminuat decizia de imputare cu valoarea sumelor achitate cu titlu de compensaţie lunara pentru chirie, a menţinut sancţiunea pentru perioada 23 aprilie 2012 - 15 aprilie 2013. Sumele au fost primite în aceasta perioada, iar decizia de imputare a fost emisa în anul 2015, fiind depăşit termenul de un an de Ia data primirii suinelor. Termenele din cuprinsul art. 24 sunt de decădere şi au ca efect pierderea dreptului subiectiv însuşi.

Pe fondul cauzei, recurentul susţine că deciziile contestate sunt nelegale, deoarece reclamantul A. şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de legiuitor.

Astfel, susţine recurentul că în raport de prevederile art. 6 alin. (4) Hotărârea nr. 1362/2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.867/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, în data de 3 august 2011 a încheiat un nou contract de închiriere cu B. pentru perioada 3 august 2011 - 3 august 2013, iar la data de 1 septembrie 2011 a depus un raport scris adresat comandantului UM X Huşi prin care făcea cunoscute aspectele menţionate.

Raportul a fost verificat şi aprobat, existând rezoluţia preşedintelui comisiei de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie.

Astfel, la fila x regăsim Declaraţia 220, înregistrarea la AFP a noului Contract de închiriere nr. x din 18 noiembrie 2011. De asemenea, la fila x se poate verifica Raportul din 1 septembrie 2011, semnat de preşedintele comisiei de acordare a compensaţiei. Pe verso-ul acestui înscris exista menţiunea "analizat în cadrul comisiei" şi este semnat de către cei 5 membri. Atât înscrisul cat şi semnăturile din cuprinsul acestuia au fost analizate de Tribunalul Militar, soluţia fiind scoaterea de sub urmărire penala, astfel existând o prezumţie de legalitate.

Raţionamentul instanţei de fond nu este corect, întrucât indiferent de data la care s-a dispus înregistrarea raportului însoţind noul contract de închiriere, acest contract a fost încheiat în realitate, a fost înregistrat la organele fiscale şi a fost adus ulterior la cunoştinţa unităţii, justificând astfel compensaţia ce a fost acordată.

Prin emiterea Deciziilor contestate, UM Huşi îşi invoca propria culpa, deoarece a analizat iniţial condiţiile acordării, a fost aprobat plata chiriei, iar ulterior, constatându-se pretinse încălcări ale prevederilor legale, a emis deciziile contestate.

În detrimentul concluziei instanţei de fond, recurentul apreciază ca deciziile contestate încalcă principiile dreptului comunitar, principii aplicabile cu prioritate în dreptul naţional, respectiv, principiul prevalentei substanţei asupra formei şi principiul proporţionalităţii, invocând jurisprudenţă CJUE.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi pentru Unitatea Militară X Huşi, a formulat Note scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 aprilie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse de către intimat, precum şi în raport de dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a solicitat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Iaşi efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ jurisdicţional reprezentat de Decizia administrativ jurisdicţională nr. 53/CJI 1082/2015 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi a actului administrativ individual, Decizia de imputare nr. x din 8 mai 2015, emisă de comandantul Unităţii Militare nr. X din Huşi, solicitând anularea acestora.

Prin Decizia de imputare nr. x din 8 mai 2015, emisă de comandantul Unităţii Militare nr. X din Huşi, s-a stabilit răspunderea reclamantului pentru suma de 26.358 RON, reprezentând pagubă produsă prin încasarea de către acesta, în perioada 04 august 2011-14 aprilie 2013, de drepturi băneşti fără temei legal, reprezentând compensaţie lunară pentru chirie, având în vedere constatările, concluziile şi propunerile din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-1519 din 30 aprilie 2015 prezentate de Comisia de cercetare administrativă.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-a reţinut că reclamantul a formulat cerere de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie la 29 aprilie 2010 în baza Contractului de închiriere nr. x din 27 aprilie 2010, înregistrat la Unitatea Militară sub nr. x din 28 aprilie 2010, cu valabilitate 1 mai 2010 - 4 mai 2013, în sumă de 1300 RON/lunar, care i-a fost aprobată prin procesul-verbal din data de 7 mai 2010, până în noiembrie 2011.

La 3 august 2011, reclamantul a reziliat contractul respectiv şi a încheiat un alt contract de închiriere, cu alt proprietar, nr. 531 din 18 noiembrie 2011, cu valabilitate până la 3 august 2013, faţă de care cercetarea administrativă a constatat că, nu a întocmit un raport scris adresat comandantului eşalonului superior, neexistând la dosarul de cercetare procesul-verbal de analiză a condiţiilor de acordare a compensaţiei aprobat de acest comandant, în condiţiile în care reclamantul era împuternicit începând cu data de 15 iulie 2011 să asigure îndeplinirea funcţiei de comandant al unităţii, constatându-se nerespectarea art. 6 şi 7, 10 din H.G. nr. 1867/2005 şi art. 4 din Ordinul M 34/2006.

Prin Adresa nr. x din 9 martie 2012 comandantul Unităţii Militare X Huşi a solicitat Administraţiei Finanţelor Publice informaţii privind valabilitatea contractelor de închiriere încheiate de personalul unităţii, prin adresa nr. x/02 aprilie 2012 a AFP Huşi s-a răspuns că reclamantul avea încheiat Contract de închiriere nr. x din 18 noiembrie 2011 cu valabilitatea 3 august 2011 - 3 august 2013, iar cu adresa, AFP nr. x din 6 iunie 2012 a comunicat că reclamantul avea încheiat pentru perioada 1 mai 2010 - 4 mai 2013 Contractul de închiriere x din 28 aprilie 2010, reziliat la 3 august 2011.

La data de 15 aprilie 2013, comandantul Unităţii Militare X Huşi a dispus verificarea documentelor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie privind pe reclamant, iar la 26 aprilie 2013 a dispus efectuarea cercetării administrative. Prin procesul-verbal din 17 iunie 2013, s-a propus transmiterea dosarului la Parchetul militar pentru efectuarea de verificări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni iar după soluţionarea definitivă a dosarul penal, urmare a respingerii plângerii formulate de comandantul Unităţii Militare X Huşi împotriva Ordonanţei de clasare din data de 1 august 2014 date în Dosarul penal nr. x/2013, prin încheierea nr. 20 din data de 13 octombrie 2014, prin OZU nr. 63 din 1 aprilie 2015, s-a procedat la continuarea efectuării cercetării administrative.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, reţinând în mod judicios situaţia de fapt şi înlăturând în mod legal şi temeinic, atât motivele de nelegalitate invocate cu privire la încălcarea art. 23, 24 şi 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 şi a Instrucţiunilor din 1999, cât şi susţinerile pe fond privind neîntrunirea condiţiilor de antrenare a răspunderii materiale.

Astfel, referitor la respectarea termenului de 60 de zile, de la data când comandantul sau şeful unităţii a luat cunoştinţa de producerea pagubei, conform art. 23 din O.G. nr. 121/1998, nu se poate susţine că la data de 10 aprilie 2012, comandantul a luat cunoştinţa de existenta posibilului prejudiciu, întrucât această adresă era un răspuns la solicitarea acestuia cu privire la situaţia contractelor de închiriere a tuturor angajaţilor, care a fost urmată de o nouă adresă cu privire la situaţia Contractului de închiriere x din 28 aprilie 2010, reziliat la 3 august 2011, înregistrată la unitate 15 iunie 2012.

Este adevărat că de la această dată şi până la emiterea OZU nr. 75 din 15 aprilie 2013, prin care s-a decis verificarea documentelor pentru acordarea compensaţiei lunare de chirie pentru reclamant, a trecut aproximativ 10 luni, însă, în condiţiile în care nu există vreo dovadă că la data de 15 iunie 2012 existau suficiente elemente pentru a contura existenţa prejudiciului, făcându-se verificări pentru toţi salariaţii care beneficiau de compensarea chiriei, nu se poate reţine că data de la care ar trebui calculat termenul de 60 de zile este 15 iunie 2012 sau o altă dată anterioară datei emiterii OZU nr. 84 din 23 aprilie 2013, prin care comandantul unităţii a constatat producerea şi existenţa unei pagube.

În condiţiile în care verificările au vizat situaţia contractelor de închiriere referitoare la toţi salariaţii unităţii, fără a fi particularizate în privinţa reclamantului, perioada derulării acestora nu poate fi inclusă înlăuntrul termenului de prescripţie de 60 de zile de efectuare a cercetării administrative, ci se calculează de la momentul în care a fost determinată luarea la cunoştinţă a unui prejudiciu produs de subiectul răspunderii.

De altfel şi din referatele la care a făcut referire şi recurentul în cererea de recurs rezultă că verificările au avut ca obiect legalitatea contractelor în ansamblu şi situaţia acestora, nu particular în ceea ce priveşte pe reclamant, rezultând că a fost vorba despre o verificare financiar contabilă, care s-a finalizat cu o situaţie, pe baza căreia comandantul a constatat existenţa prejudiciului şi a dispus efectuarea cercetărilor prealabile.

Instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cazul de faţă, primirea unor sume lunare cu titlu de compensaţie pentru chirie este o faptă continuă în timp, a început a se produce la 3 august 2011, data pretinsei rezilieri a contractului de închiriere, şi a încetat la 14 aprilie 2013, când s-a suspendat acordarea compensaţiei pentru reclamant.

Recurentul susţine că în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, după ce a diminuat decizia de imputare cu valoarea sumelor achitate cu titlu de compensaţie lunara pentru chirie, a menţinut sancţiunea pentru perioada 23 aprilie 2012 - 15 aprilie 2013. Sumele au fost primite în aceasta perioada, iar decizia de imputare a fost emisa în anul 2015, fiind depăşit termenul de un an de la data primirii sumelor.

În raport de data de 23 aprilie 2013, care este data constatării pagubei, este evident că faţă de data de 14 aprilie 2013, când s-a suspendat plata compensaţiei, a fost respectat termenul de un an de constatare a pagubei, prin urmare, nu s-a depăşit termenul de 3 ani începând cu data de 23 aprilie 2012, dată de la care Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a menţinut sancţiunea.

Pe fondul cauzei, recurentul susţine că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de legiuitor, în data de 03 august 2011 a încheiat un nou contract de închiriere cu B. pentru perioada 3 august 2011 - 3 august 2013, iar la data de 01 septembrie 2011 a depus un raport scris adresat comandantului UM X Huşi prin care făcea cunoscute aspectele menţionate. Raportul a fost verificat şi aprobat, existând rezoluţia preşedintelui comisiei de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, pe verso-ul căruia existând menţiunea "analizat în cadrul comisiei" fiind semnat de către cei 5 membri.

Potrivit extrasului din Ordinul de zi al Comandantului Batalionului 202 nr. 146 din 27 iulie 2011, în perioada 15 iulie 2011 - 30 noiembrie 2011, reclamantul a fost împuternicit pentru a asigura îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de comandant al batalionului, calitate în care a avizat bun de plată statele de plată contravaloare compensaţie chirie pe lunile iunie 2011 - decembrie 2011.

La 17 aprilie 2013, reclamantul a înregistrat la unitatea militară o cerere din 1 septembrie 2011, cu următorul conţinut: "Ca urmare a încheierii unui contract de închiriere cu un alt proprietar, completez dosarul cu documentele necesare în vederea continuării acordării compensaţiei lunare pentru chirie.", însoţită de un contract de închiriere înregistrat la administraţia finanţelor sub nr. x din 18 noiembrie 2011, încheiat la 3 noiembrie 2011 şi cu valabilitate până la 3 august 2013. Pe această cerere există rezoluţia: "1 septembrie 2011, Preşedintele comisiei de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie; analiză în cadrul comisiei, în evidenţă", semnată chiar de reclamant, iar pe verso, cuprinde menţiunea: "Avizat în cadrul comisiei" şi prezintă 5 semnături.

Potrivit art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 1867/2005, în cazul în care se modifica valoarea contractului de închiriere prin voinţa părţilor, se schimba proprietarul imobilului ori se încheie un contract de închiriere cu un alt proprietar, cadrele militare beneficiare ale compensaţiei lunare pentru chirie au obligaţia de a comunica schimbările survenite, în termen de 30 de zile, prin raport scris adresat comandatului/şefului unităţii militare, la care anexează noile documente justificative.

În mod corect prima instanţă nu a luat în seamă acest înscris ca fiind depus la data de la 1 septembrie 2011, cum pretinde reclamantul, în condiţiile în care a fost înregistrat la organele financiare data de la 18 noiembrie 2011, iar data înregistrării cererii şi contractului este menţionat cu număr de înregistrare şi ştampilă de intrare, A 1000/17 aprilie 2013, rezultând astfel că reclamantul nu a respectat procedura de acordare a compensaţiei, nedepunând în termenul de 30 de zile de la încheierea contractului de închiriere din 3 august 2011 actele necesare acordării în continuare a compensaţiei.

Împrejurarea că atât înscrisul cat şi semnăturile din cuprinsul acestuia au fost analizate de Tribunalul Militar, care a dispus scoaterea de sub urmărire penala, nu exclude antrenarea unei răspunderi materiale sau disciplinare, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale, aceste forme de răspundere coexistând.

De asemenea, nu se poate susţine că este lipsită de relevanţă data la care s-a dispus înregistrarea raportului însoţind noul contract de închiriere, dacă acest contract a fost încheiat în realitate, a fost înregistrat la organele fiscale şi a fost adus ulterior la cunoştinţa unităţii, justificând astfel compensaţia ce a fost acordata, întrucât astfel cum rezultă din dispoziţia mai sus reţinută, în cazul în care se modifica valoarea contractului de închiriere prin voinţa părţilor, se schimba proprietarul imobilului ori se încheie un contract de închiriere cu un alt proprietar, reclamantul, în calitate de cadru militar beneficiar al compensaţiei lunare pentru chirie avea obligaţia de a comunica schimbările survenite, în termen de 30 de zile, prin raport scris adresat comandatului/şefului unităţii militare, la care să anexeze noile documente justificative.

Prin urmare în mod legal s-a reţinut neîntocmirea unui raport scris, adresat comandantului eşalonului superior şi inexistenţa unui proces-verbal de analiză a condiţiilor de acordare a compensaţiei aprobat de comandant, din care să rezulte că s-au verificat condiţiile pe care reclamantul trebuia să le îndeplinească pentru primirea sumelor, potrivit din H.G. nr. 1867/2005.

Împrejurarea că UM Huşi a analizat iniţial condiţiile acordării şi a aprobat plata chiriei, nu exclude dreptul ca ulterior, să procedeze la efectuarea de verificări ocazie cu care să constate încălcări ale prevederilor legale, care să conducă la antrenarea răspunderii materiale în condiţiile O.G. nr. 121/1998.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva Sentinţei nr. 126 din 27 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva Sentinţei nr. 126 din 27 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - LM