Retrocession of religious property: standing of a diocese as mandatary versus registered ownership by a distinct monastic order

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara în baza procurii speciale nr. 3263 din 16 iunie 2006 dată de Ordinul Surorilor de A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România din cadrul A.N.R.P, a solicitat anularea Deciziei nr. 3929 din 29 octombrie 2015 a pârâtei, ce i-a fost comunicată la data de 27 noiembrie 2015, obligarea pârâtei să emită o decizie legală prin care să fie atribuite terenurile în cauză, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 86 din 29 martie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara, prin reprezentant legal msgr. B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România din cadrul A.N.R.P.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a formulat recurs reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara, mandatară a Ordinului Surorilor de A., solicitând casarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În susţinerea recursului, reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara arată, în esenţă, că în mod greşit a respins instanţa de fond cererea de chemare în judecată, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile prezentate în cauză, reclamanta a acţionat doar în calitate de mandatar al Ordinului Surorilor de A., urmând ca retrocedările să fie făcute către acest ordin monahal.

În opinia recurentei-reclamante, prima instanţă a interpretat greşit probele pe care le-a administrat în cauză şi care erau de natură să demonstreze că demersul procesual a fost iniţiat în calitate de împuternicită de către Ordinul Surorilor de A. (ordin ce a fost reactivat din 1993), nicidecum în nume propriu.

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, calitatea în care a acţionat rezultă atât din cuprinsul art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 care stipulează că "cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare", cât şi din cuprinsul Adeverinţei nr. x din 22 ianuarie 2004 emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor, în care s-a reţinut că "Ordinul Surorilor de A. din Timişoara" figurează în Schema de Funcţiuni a Episcopiei Romano Catolice la pag. 254, poziţia 564, în conformitate cu prevederile Decretului-Lege nr. 177/1948.

De asemenea, potrivit Procurii speciale nr. 3263 din 6 aprilie 2006 "Ordinul Surorilor de A." a împuternicit-o pe reclamantă să o reprezinte în toate acţiunile ce au ca scop retrocedarea imobilelor ce i-au aparţinut ordinului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând, în esenţă, că sentinţa atacată este legală, deoarece reclamanta a formulat în nume propriu atât cererea de retrocedare, cât şi contestaţia împotriva Deciziei nr. 3929 din 29 octombrie 2015, emisă de către Comisia specială de retrocedare.

Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, invocate de către recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de recurs, se referă strict la modalitatea de depunere a cererilor de restituire formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 şi nu îndreptăţeşte retrocedarea în favoarea centrului de cult a unor proprietăţi asupra cărora aceasta nu şi-a dovedit dreptul de proprietate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 aprilie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara, mandatară a Ordinului Surorilor de A., invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 3929 din 29 octombrie 2015 şi retrocedarea imobilelor menţionate în cererea de retrocedare.

Se constată că, prin cererea formulată în procedura administrativă, în baza Legii nr. 247/2005 şi înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara sub nr. x din 15 septembrie 2005, ulterior redirecţionată spre competentă soluţionare Comisiei speciale de retrocedare şi înregistrată sub nr. x din 21 februarie 2012, Episcopia Romano-Catolică Timişoara a solicitat retrocedarea terenurilor arabile proprietatea Ordinului Surorilor de A., terenuri situate preponderent în cartierele C. şi D. Ulterior, solicitanta şi-a precizat obiectul cererii de retrocedare, indicând numărul cadastral şi de carte funciară al terenurilor a căror restituire o solicită, terenuri cu privire la care autoritatea pârâtă a reţinut că, la momentul preluării de către Statul Român, s-au aflat în proprietatea tabulară a Ordinului Surorilor de A., persoană juridică distinctă de Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

Comisia, analizând documentaţia prezentată, s-a pronunţat prin decizie motivată asupra acestei cereri, respingând-o pe considerentul că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilelor la momentul preluării abuzive a acestora de către Statul Român.

Neîndoielnic, acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile reparatorii ale O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În aplicarea prevederilor acestui act normativ, prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Totodată, prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002, a fost constituită Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispoziţiile actelor normative sus-menţionate. Acesta a fost cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei a cărei legalitate se contestă.

Acest cadru normativ a creat posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...)".

În prezenta cauză, restituirea bunurilor imobile în litigiu a fost solicitată de către reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara şi vizează bunuri despre care a afirmat că sunt terenuri arabile proprietatea Ordinului Surorilor de A., situate preponderent în cartierele C. şi D.

Prin sentinţa atacată, prima instanţă a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că, din analiza cărţii funciare nr. x a localităţii Timişoara, rezultă că proprietar tabular al imobilelor solicitate spre retrocedare de către reclamantă a fost Ordinul Surorilor de A., persoană juridică distinctă de Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

În faţa instanţei de fond, apărarea reclamantei a fost structurată cu precădere pe ideea că Episcopia Romano-Catolică este continuatoarea Ordinului Surorilor de A., iar autoritatea pârâtă cunoştea această calitate din documentele pe care le-a depus în cadrul dosarului administrativ.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a susţinut teza potrivit căreia, aceasta a acţionat exclusiv în calitate de mandatar al Ordinului Surorilor de A., aspect ce rezultă din înscrisurile administrate în cauză (cu referire expresă la Adeverinţa nr. x din 22 ianuarie 2004 emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor şi procura specială nr. 3263/16.05.2006 tradusă şi legalizată la BNP E.), dar greşit interpretate, în opinia sa, de instanţa de fond, urmând ca retrocedările să fie făcute către ordinul monahal.

Din documentaţia existentă la dosar rezultă că fostul proprietar al imobilelor în discuţie, înscrise în CF nr. x a localităţii Timişoara, a fost Ordinul Surorilor de A., iar nu Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Episcopia Romano-Catolică Timişoara nu deţine calitatea de proprietar asupra respectivelor imobile, întrucât cel care figurează în calitate de proprietar tabular este Ordinul Surorilor de A., care şi-a redobândit personalitatea juridică începând cu anul 1993 şi care este îndreptăţit să formuleze o astfel de cerere.

Or, aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, cererea de retrocedare, adresată iniţial Primăriei Municipiului Timişoara, a fost formulată de Episcopia Romano-Catolică Timişoara în nume propriu, aspect ce reiese din modul de formulare a acestei cereri, solicitarea Episcopiei fiind în sensul "vă rugăm să binevoiţi a ne retroceda terenurile arabile proprietatea Ordinului Surorilor A.".

De altfel, prin recurs, recurenta-reclamantă a confirmat cele menţionate expres prin cererea nr. x din 15 septembrie 2005 adresată Primăriei Municipiului Timişoara, respectiv că a solicitat retrocedarea unor bunuri care au aparţinut Ordinului Surorilor de A.

De asemenea, şi Adeverinţa nr. x din 22 ianuarie 2004 a Ministerului Culturii şi Cultelor, de care se prevalează recurenta-reclamantă în recurs şi care a făcut obiectul analizei primei instanţe, nu este de natură să confirme decât că Ordinul Surorilor de A. are personalitate juridică, figurând în schema de funcţiuni a Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara, iar nu că aceasta din urmă ar fi formulat cererea în calitate de continuatoare a respectivului ordin monahal.

Cât priveşte Procura specială nr. 3263 din 16 mai 2006 tradusă şi legalizată de BNP E., prima instanţă a reţinut că, prin această procură, numita F., superioară provincială a Surorilor "de A.", reprezentantă legală a "Ordinului Surorilor de A." a împuternicit Episcopia Romano-Catolică de Timişoara să reprezinte Ordinul Surorilor "de A." la toate organele puterii şi administraţiei de stat, în vederea preluării şi punerii în posesie, precum şi a întabulării dreptului de proprietate în favoarea Ordinului în ceea ce priveşte imobilele dobândite de Ordinul Surorilor "de A." prin restituire în baza Legii nr. 501/2002 şi a Legii nr. 247/2005. În aceeaşi procură se arată că mandatara Episcopia Romano-Catolică, în numele şi pentru Ordinul Surorilor "de A.", va formula cereri şi declaraţii, va propune şi administra probe, va întocmi documentaţii, va face orice act legal şi necesar pentru preluarea imobilelor restituite, va administra cu diligenţele unui adevărat proprietar imobilele astfel redobândite.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, în baza acestei procuri speciale, Episcopia Romano-Catolică Timişoara a dobândit doar calitatea de mandatar al Ordinului Surorilor de A. în vederea preluării şi punerii în posesie, precum şi a întabulării dreptului de proprietate în favoarea Ordinului. Practic, prin Procura specială nr. 3263 din 16 mai 2006, nu i s-a conferit recurentei-reclamante dreptul de a formula cereri de restituire în baza Legii nr. 247/2005, aspect evident şi din faptul că cererea de retrocedare este anterioară emiterii respectivului mandat, fiind adresată Comisiei speciale de retrocedare la data de 15 septembrie 2005.

Nu poate fi primit argumentul recurentei-reclamante că mandatara se putea comporta faţă de imobile ca un adevărat proprietar, întrucât mandatul primit de Episcopia Romano-Catolică Timişoara de la Ordinul Surorilor de A. (entitate juridică distinctă, cu personalitate juridică proprie) nu transferă dreptul de proprietate asupra bunurilor solicitate prin cererea de retrocedare. De altfel, aşa cum a menţionat intimata prin întâmpinarea la recurs, în cauză, este vorba doar de obligaţia de diligenţă care revine mandatarului în privinţa administrării bunului altuia.

De asemenea, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2004 menţionate de recurentă nu fac nicio referire la dreptul de proprietate, ci reglementează doar modul de depunere a cererilor de restituire formulate în temeiul acestui act normativ şi nu îi dau dreptul la retrocedarea în favoarea centrului de cult a unor proprietăţi asupra cărora nu şi-a dovedit dreptul de proprietate.

În consecinţă, având în vedere înscrisurile depuse la dosar şi corect interpretate de instanţa de fond, precum şi însăşi recunoaşterea Episcopiei Romano-Catolice Timişoara, care a arătat în mod expres în cererea de retrocedare că solicită să-i fie retrocedate terenurile arabile proprietatea Ordinului Surorilor de "A.", confirmând, astfel, soluţia administrativă dispusă prin decizia contestată în cauză, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre a cărei reformare nu se impune.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că sunt nefondate motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara Mandatară a Ordinului Surorilor de A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara Mandatară a Ordinului Surorilor de A. împotriva Sentinţei civile nr. 86 din 29 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - LM