Inadmissibility of successive annulment motion against prior annulment decision under unicity of appeals principle

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2929 din 21 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva Deciziei nr. 55 din 7 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii contestatoarea S.C. "A." S.R.L. a formulat o nouă contestaţie în anulare.

Contestatoarea susţine, în esenţă, că pentru data când a avut loc judecata, procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, iar contestatoarea nu a participat la judecată, instanţa încălcând dispoziţiile art. 157 alin. (1) lit. c), g) şi j) C. proc. civ., art. 397 alin. (1), art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, mai susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., deoarece în mod nelegal a respins contestaţia în anulare formulată, aceasta fiind corect motivată în fapt şi în drept şi se impunea admiterea acesteia.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În speţă, contestatoarea critică faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din, însă acest lucru nu este susţinut de actele şi lucrările dosarului.

În cauza de faţă, pentru termenul de judecată din data de 21.09.2018 procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Sub acest aspect, faţă de considerentele expuse anterior şi în raport cu dispoziţiile legale citate, contestaţia în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, invocat de S.C. A. S.R.L., reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., îl constituie situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu ne aflăm în prezenţa unei hotărâri date asupra recursului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa acestei situaţii.

Înalta Curte constată faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare nu s-a soluţionat un recurs promovat de contestatoare, ci s-a respins contestaţia în anulare formulată de aceeaşi contestatoare împotriva Deciziei nr. 55 din 7 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de societatea A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1307 din 30 martie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017

Înalta Curte constată, aşadar, că, sub un dublu aspect, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ.:

"Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", acest text de lege reprezentând o aplicaţie a principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Or, în speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare.

Cum, potrivit principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestaţie în anulare, calea de atac formulată în cauză va fi respinsă ca inadmisibilă.

Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanţelor de recurs, respectiv la acelea prin care s-a soluţionat recursul, prin exercitarea controlului judiciar, astfel că n-ar putea fi introdusă o astfel de contestaţie împotriva unei hotărâri dată într-o contestaţie în anulare, similară celei care face obiectul prezentei contestaţii.

Pe de altă parte, erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare.

Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Deşi formal contestatoarea şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2929 din 21 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - NN