Admissibility of moral damages claim against state authority for failure to respond to petition, based on subsidiarity of administrative liability and lack of prior annulment of the challenged administrative act.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2.570 din 13 septembrie 2016, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin hotărârea atacată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea, s-au încălcat regulile de procedură şi termenele privind redactarea, semnarea şi comunicarea hotărârii atacate.

Recurentul arată că instanţa nu a pus în discuţie excepţia de nelegalitate, cu toate că la termenul din 13 septembrie 2016 a luat la cunoştinţă de punctul de vedere al pârâtului referitor la excepţia de nelegalitate.

Se mai arată că instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, fără a cuprinde pronunţarea privitoare la excepţia de nelegalitate încălcându-se astfel art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata de despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că la data de 11.02.2015 s-a adresat cu o petiţie pârâtului la care nu a primit nici un răspuns.

Înalta Curte constată că susţinerea recurentului-reclamant în ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate este neîntemeiată, având în vedere că, prin practicaua sentinţei atacate, Curtea de Apel s-a pronunţat asupra acestei excepţii, reţinând că, în cauză, nu sunt îndeplinite prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 referitoare la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Ordinului din data de 22.03.2001 şi a Ordinului nr. 141 din 02.03.1991 emise de către pârâta din prezenta cauză.

Dispoziţiile legale în discuţie fac posibilă cenzurarea legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, şi-a produs efectele şi s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual care l-a generat s-a definitivat prin neexercitarea în termenul legal a acţiunii în anulare.

Astfel, s-a apreciat că prin dispoziţiile în discuţie, ce permit, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi după împlinirea termenului în care partea putea exercita acţiunea în anulare, cum este şi actul ce face obiectul prezentei cauze, respectiv Ordinul din data de 22.03.2001 şi a Ordinul nr. 141 din 02.03.1991 emise de către pârâtul din prezenta cauză, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept consecinţă crearea unui "climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică", aşa cum a concluzionat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în parag. 99 al Hotărârii pronunţate în cauza P. contra României.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit cărora repararea pagubei în contencios administrativ are un caracter subsidiar şi este condiţionat de anularea unui act administrativ care să genereze această pagubă şi prin raportare la prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 care guvernează obiectul acţiunii judiciare după anularea unui act administrativ.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Din analiza prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se reţine că repararea pagubei în contenciosul administrativ are un caracter subsidiar şi este condiţionată de anularea în tot sau în parte a unui act administrativ care a generat prejudiciul a cărui reparare se solicită.

Repararea pagubei în contenciosul administrativ este reprezentată de existenţa unui act administrativ anulat în tot sau în parte, producerea unui prejudiciu şi dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ nr. 554/2004 sub aspectul îndeplinirii condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţilor pârâte, respectiv existenţa unui act administrativ ilegal, anulat de instanţă care trebuie să reprezinte situaţia premisă a cererii de acordare de despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect s-a apreciat că acţiunea recurentului-reclamant nu îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităţilor pârâte, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că pretinsul prejudiciu a fost cauzat prin emiterea actelor administrativ fiscale anulate, respectiv nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre acestea.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2.570 din 13 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - ED