Foreign national wins long-term residence; court quashes denial based on stale criminal record as disproportionate

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Emigrări - Direcţia Migraţie, a solicitat anularea Deciziei Inspectoratului General pentru Emigrări- Direcţia Migraţie, nr. x/S2/BF din data 26.01.2018, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România, obligarea Inspectoratului General pentru Emigrări- Direcţia Migraţie de a elibera un nou act prin care să i se acorde dreptul de şedere pe termen lung pe teritoriul României şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3147 din 29 iunie 2018, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, a anulat decizia IGI - Direcţia Migraţiune, nr. x/S2/BF din 26.01.2018, a obligat pârâtul să acorde drept de şedere pe termen lung în România pentru reclamant şi, totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod eronat a reţinut prima instanţă faptul că măsura respingerii cererii reclamantului de a i se acorda drept de şedere pe termen lung nu poate fi justificată, deoarece simpla săvârşire a unor fapte prevăzute de legea penală care aduc atingere ordinii publice conduce la neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 (forma legislativă în vigoare la momentul analizării cererii reclamantului) privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind constatată intervenţia instituţiei reabilitării în privinţa solicitantului.

Împrejurarea că reclamantul a formulat o cerere de reabilitare judecătorească este relevantă, însă această cerere a fost respinsă definitiv de către Curtea de Apel Timişoara (pentru neachitarea despăgubirilor civile, nefiind îndeplinită aşadar condiţia prevăzută la art. 168, lit. b) din C. pen.

Susţinerea reclamantului, în sensul că infracţiunile săvârşite de către acesta nu s-ar încadra printre cele prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, nu este relevantă, deoarece săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală care aduc atingere ordinii publice, chiar dacă acestea nu constituie o ameninţare şi pentru securitatea naţională a României, conduce la neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 conform căreia:

"Dreptul de şedere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: (...) f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională".

La baza măsurii contestate au stat informaţiile cuprinse în Certificatul de cazier judiciar cu nr. x din 24.11.2015, eliberat de Inspectoratul General al Poliţiei Române - I.P.J. Arad, din care rezultă faptul că străinul a fost implicat în cauze penale.

Astfel, având în vedere infracţiunile săvârşite, în raport de prevederile legale incidente, Inspectoratul General pentru Imigrări nu putea soluţiona pozitiv cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România.

Prin urmare, apare ca firesc faptul că obţinerea dreptului de şedere pe termen lung să fie condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe mult mai stricte decât cele cerute pentru obţinerea dreptului de şedere temporară. Este evident că existenţa unui pericol pentru ordinea publică poate fi de natură să împiedice acordarea dreptului de şedere pe termen lung chiar dacă nu împiedică acordarea dreptului de şedere temporară.

Faptul că cetăţeanul străin este beneficiarul unui drept de şedere temporară este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru obţinerea dreptului de şedere pe termen lung. Statul este liber să decidă în conformitate cu legea şi pe cale administrativă cu privire la şederea unui străin pe teritoriul său.

Cât priveşte motivarea refuzului acordării dreptului de şedere pe termen lung, cerinţa este îndeplinită, prin indicarea temeiului de drept şi a situaţiei de fapt, în sensul că străinul prezintă pericol pentru ordinea publică ca urmare a faptului că figurează cu menţiuni în cazierul judiciar, fiind expus în concret motivul pentru care i-a fost refuzată prelungirea dreptului de şedere pe termen lung.

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002:

"Refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de şedere al titularului cererii", reclamantul din prezenta cauză având reglementat dreptul de şedere temporară până la data de 09.11.2020.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a solicitat anularea deciziei Inspectoratului General pentru Imigrări prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România, comunicându-se faptul că cererea sa a fost respinsă pentru că nu îndeplineşte condiţiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 întrucât figurează cu menţiuni în cazierul judiciar.

Conform art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, forma în vigoare la momentul emiterii actului contestat, "(1) Dreptul de şedere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: (...)"

La lit. f) este inserată condiţia potrivit căreia persoana, solicitantul, "nu prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională".

Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, apreciază faptul că menţiunile din cazierul judiciar nu echivalează cu aceea de a prezenta pericol pentru ordinea publică.

În cauză, cererea de reabilitare pentru infracţiunile menţionate în cazier a fost respinsă definitiv de către Curtea de Apel Timişoara, după ce, în prealabil fusese admisă de către tribunal, pe motiv că nu a achitat despăgubirile civile, fapt ce nu poate constitui un temei pentru a se considera că reclamantul ar putea prezenta un pericol pentru securitatea naţională sau ordinea publică.

Este adevărat că reclamantului i s-a respins cererea cu motivarea generală că prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională, iar din analiza documentelor care au stat la baza emiterii refuzului autorităţii de a-i acorda dreptul de şedere pe termen lung, reiese că acest refuz nu a fost justificat de motive întemeiate.

Textul de lege în baza căruia a fost respinsă cererea reclamantului face referire la o stare de pericol, iar măsura dispusă de autorităţi trebuie să fie proporţională cu starea de pericol, astfel încât nu poate fi justificată măsura respingerii cererii reclamantului de a i se acorda dreptul de şedere pe termen lung doar prin aceea că are menţiuni în cazier.

Prin Raportul nr. x/18.01.2018 se arată că potrivit verificărilor efectuate în evidenţele operative ale SRI, Biroul Naţional Interpol din cadrul IGPR, DIPI şi SIE, reclamantul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.

De altfel, în acelaşi sens sunt şi concluziile formulate de către reprezentantul Ministerului Public.

Din actele aflate la dosar nu rezultă că, în prezent, reclamantul ar mai prezenta un pericol pentru ordinea publică, având în vedere că sentinţa penală prin care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, s-a pronunţat în anul 2002, deci în urmă cu 16 ani, iar de atunci şi până în prezent reclamantul nu a mai săvârşit alte fapte care să pună în pericol ordinea publică.

Faţă de cele reţinute mai sus se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 pentru ca reclamantului să i se acorde dreptul de şedere pe termen lung, iar măsura atacată este netemeinică.

Nu pot fi reţinute criticile recurentei, potrivit cărora instanţa de fond în mod greşit a stabilit că nu este incidentă situaţia prevăzută de art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 (pericol pentru ordinea publică) privind regimul străinilor în România, susţinându-se existenţa antecedentelor penale.

Menţiunea antecedentelor penale nu poate fi asimilată pericolului concret pentru ordinea publică fără a se efectua o analiză concretă a conduitei reclamantului pe teritoriul României.

Înalta Curte mai constată că O.U.G. nr. 194/2002 nu prevede nicio "interdicţie" specială în cazul în care un cetăţean străin este condamnat şi doreşte ulterior să depună o cerere de acordare a unui drept de şedere pe termen lung. Singurele decăderi şi interdicţii sunt prevăzute de legea penală şi respingerea unei cereri de acordare a unui drept de şedere pe termen lung pe considerentul strict că o persoană are fapte în cazier, nu se regăsesc printre acestea.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie împotriva Sentinţei civile nr. 3147/2018 din 29 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - NN