Taxpayer's challenge to suspended fiscal appeal and tax assessment rejected; annulment claims dismissed as premature and on merits.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2015 (reînregistrată în urma disjungerii sub nr. x/2016) pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în temeiul prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 coroborate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare nr. 207/30.06.2015 emisă de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3.024 din 12 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii cererii privind anularea deciziei de impunere nr. x din 16.02.2015 şi a RIF nr. x din 06.02.2015, cu referire la suma totală de 31.383.873 RON (pct. 1 din decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale), a respins acest capăt de cerere ca prematur formulat, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. D.G.R.F.P. Braşov şi D.G.R.F.P. Braşov - AJFP Mureş, privind anularea Deciziei nr. 207 din 30.06.2015 în privinţa pct. 1 şi 3 din dispozitivul şi considerentele acesteia, ca neîntemeiată şi a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A. SA a formulat recurs, reclamanta indicând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut, încălcând normele de procedura.

Obiectul acţiunii judiciare pentru petitele în care organul fiscal a dispus suspendarea, ca urmare a precizărilor însuşite de către administratorul judiciar depuse la dosarul cauzei, era: "Obligarea pârâtelor la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 16.02.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia Fiscală şi R.I.F. nr. x din 06.02.2015 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Mureş, în sensul ... "

Astfel, instanţa de fond practic nu a judecat cererea aşa cum s-a solicitat de către reclamantă, ci a analizat în mod greşit faptul că ar fi o contestaţie doar împotriva deciziei de soluţionare, respectiv a R.I.F.-ului, pe fond, fără ca acestea să fi fost soluţionate de organul fiscal, fiind suspendate ca urmare a sesizării organului de urmărire penală.

Obiectul acţiunii judiciare pe aceste petite viza obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a deciziilor, respectiv anularea deciziei de suspendare, care ar fi avut ca efect soluţionarea de către organul fiscal a contestaţiei administrative.

Însăşi formularea cererii către organul penal lasă semne de îndoială asupra existenţei unor eventuale infracţiuni, organul fiscal neformulând o plângere penală cu indicarea stării de fapt şi de drept şi a probelor pe care se fundamentează aceasta, rezumându-se la a formula o sesizare prin care solicita organului de urmărire penală să verifice dacă există eventuale infracţiuni.

De asemenea, organul fiscal de soluţionare competent nu a motivat că existenţa indicilor a cărei constatare s-a făcut ar conduce în vreun fel la o soluţie de înrâurire hotărâtoare ce urmează să fie dată în procedura administrativă, aceştia rezumându-se doar la faptul că s-a formulat o sesizare penală.

Recurenta consideră că se află în faţa unui exces de putere cuprins la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 în cazul în care în baza unui demers formal a condus la consecinţa amânării nepermise a procedurii administrative. La o simplă vizualizare a aspectelor cuprinse în sesizare, poate fi observat că aceste aspecte fiscale nu ţin de sfera penalului, ele ţinând de chestiuni fiscal-administrative, de exemplu:

- necalcularea unor dobânzi ca urmare a unui împrumut acordat unei asociaţii non-profit;

- înregistrarea cu întârziere a unor "venituri" din chirii;

- înregistrarea unor investiţii în curs pentru imobile ce nu au legătură cu activitatea economică a acesteia;

- imobilizări corporale în curs, cort, care nu are legătura cu activitatea economică a acestuia (legătura cu activitatea societăţii era una de notorietate economică a acestuia, bunul - cort de nunţi, fiind evident că societatea pe lângă activitatea de salubritate, deţinea şi complex hotelier, organizând nunţi şi evenimente), etc.

Însăşi din actele depuse în prezentul dosar rezultă o cu totul altă stare de fapt, atât cu privire la activitatea economică desfăşurată, atât pe salubritatea oraşului, cât şi cu privire la alte desfăşurări de activităţi de agrement, hoteliere şi festivităţi, fiind în contradicţie cu susţinerile şi încadrările organului fiscal, că nu ar avea legătură cu activitatea economică a acestuia.

Astfel, organul fiscal nu a susţinut în decizie existenţa unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. .

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia pronunţată de Înalta Curte asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.024 din 12.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca prematur formulat capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x din 16.02.2015 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 06.02.2015, cu referire la suma totală de 31.383.873 RON.

De asemenea, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 207 din 30.06.2015, în privinţa punctului 1 şi 3 din dispozitivul şi considerentele acesteia.

Recurenta îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din noul C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut, încălcând normele de procedură.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre corectă.

În ceea ce priveşte cererea recurentei de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 16.02.2015 şi a RIF nr. x din 06.02.2015, cu referire la suma totală de 31.383.873 RON, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că nu se poate pronunţa asupra acesteia câtă vreme, prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative a societăţii, organul de soluţionare a luat măsura suspendării soluţionării contestaţiei până la soluţionarea definitivă a aspectelor de natură penală care au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se dea în calea administrativă de atac.

Potrivit prevederilor art. 205 din C. proc. fisc. , împotriva actelor administrative fiscale prin care sunt stabilite impozite, taxe sau contribuţii în sarcina contribuabililor, pot fi formulate contestaţii pe cale administrativă, iar potrivit prevederilor art. 210 alin. (1) din C. proc. fisc. , organul competent de soluţionare a contestaţiei se va pronunţa prin decizie sau dispoziţie, după caz.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc. , deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă, acestea fiind actele administrative care pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă prealabilă care este obligatorie, iar actul administrativ care poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ este decizia prin care se soluţionează contestaţia pe cale administrativă, în speţă Decizia emisă de către organul administrativ care a soluţionat contestaţia administrativă, decizie prin care se analizează fondul actelor administrative contestate.

Aşa cum rezultă din textul de lege menţionat mai sus, actul administrativ ce poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ este decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă şi nu decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală întocmite de către organele de inspecţie fiscală.

În legătură cu suma menţionată, recurenta a formulat o contestaţie administrativă, însă organele fiscale au suspendat soluţionarea acestei contestaţii, fără a analiza fondul acesteia, în condiţiile în care au constatat că există suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Cu toate acestea, recurenta s-a adresat instanţei de judecată, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. x/16.02.2015 şi RIF nr. x/06.02.2015, motiv pentru care instanţa de fond, în mod corect a reţinut că aceasta cerere nu poate fi analizată de instanţa de contencios administrativ decât după soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă privind fondul cauzei, care este o procedură obligatorie.

Totodată, una din raţiunile legiuitorului de a institui o astfel de procedură specială în ceea ce priveşte actele administrative fiscale este aceea de a da posibilitatea organelor care au emis actele atacate de a reveni asupra măsurilor dispuse.

Soluţia primei instanţe este corectă şi în privinţa respingerii cererii recurentei de anulare a punctelor 1 şi 3 ale Deciziei nr. 207 din 30.06.2015, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, din cadrul ANAF.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere faptul că organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş au stabilit că societatea nu poate justifica realitatea operaţiunilor declarate, a înregistrărilor efectuate, respectiv a ascuns sursa impozabilă, fapte care au generat diminuarea obligaţiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar suma de 31.383.873 RON reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile din dividende şi accesoriile aferente acestora.

Pentru perioada verificată, organele de inspecţie fiscală au stabilit impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 5.744.944 RON, TVA suplimentară de plată în sumă de 9.972.844 RON şi impozit pe veniturile din dividende în suma de 4.491.164 RON, pentru care au fost calculate accesorii aferente în sumă totală de 3.669.728 RON, 5.701.116 RON, respectiv de 1.804.377 RON.

Potrivit prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stipulează:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă ".

Pentru faptele constatate pe parcursul inspecţiei fiscale efectuate la recurentă, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş, au întocmit şi transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş Sesizarea penală nr. 177 din 18.02.2015, împreună cu Procesul-verbal nr. x din 12.02.2015, solicitând începerea cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. a) - c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Între faptele penale sesizate şi cele constatate de inspecţia fiscală există o interdependenţă care constă în faptul că în urma verificărilor în speţă se pune problema realităţii operaţiunilor declarate, a înregistrărilor efectuate, respectiv ascunderea sursei impozabile, având drept consecinţă diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

Organele de inspecţie fiscală au considerat că nu se probează realitatea tranzacţiilor înregistrate de societate şi nu au fost înregistrate toate veniturile, în fapt majorându-se nejustificat cheltuielile deductibile şi TVA deductibilă, cu consecinţa diminuării impozitului pe profit, TVA de plată şi impozitului pe veniturile din dividende.

Înalta Curte constată că în urma verificărilor efectuate, recurenta a înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli cu achiziţia de bunuri şi servicii fără documente justificative sau neconfirmate de furnizori, cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transportul personalului reprezentând plăţi din casieria societăţii care nu au fost justificate, imobilizări în curs efectuate la imobile care nu aparţin societăţii şi nu au legătură cu activitatea societăţii, plăţi către diverse persoane fizice fără finalitate, precum şi neînregistrarea unor venituri din chirii şi din dobânzi, fapte care au generat diminuarea obligaţiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar suma de 20.208.652 RON reprezentând impozit pe profit, TVA şi impozit pe veniturile din dividende.

Astfel fiind, instanţa constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 3.024 din 12 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2019.

GGC - ED