Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2077/2019 AI generated

Annulment of professional illness refusal for failure to specify omitted investigation documents and justify risk factor identification

Case Number Decizia nr. 2077/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Court of Cassation dismissed the appeal filed by the Occupational Medicine Experts Commission, thereby upholding the lower court’s judgment that annulled the Commission’s administrative decision regarding the claimant’s professional illness. The dispute concerned an administrative challenge to a commission decision that refused to confirm the diagnosis of a professional disease and instead ordered the refactoring of the investigation file for the second time, which the employee contested on the grounds of procedural delay and lack of justification. The appellate court held that the administrative act was legally defective because it violated the obligation to provide specific motivation, failing to explicitly identify which documents were allegedly missing from the investigation file as required by the methodological norms on occupational safety and health, and did not specify how the risk factor identification was erroneous; consequently, the lack of concrete reasoning on both facts and law rendered the decision arbitrary and subject to annunder, establishing that the duty to motivate an administrative act is a condition of legality rather than a mere formal requirement.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Annulment of professional illness refusal for failure to specify omitted investigation documents and justify risk factor identification: The dispute concerned an administrative challenge to a commission decision that refused to confirm the diagnosis of a professional disease and instead ordered the refactoring of the investigation file for the second time, which the employee contested on the grounds of procedural delay and lack of justification. The appellate court held that the administrative act was legally defective because it violated the obligation to provide specific motivation, failing to explicitly identify which documents were allegedly missing from the investigation file as required by the methodological norms on occupational safety and health, and did not specify how the risk factor identification was erroneous; consequently, the lack of concrete reasoning on both facts and law rendered the decision arbitrary and subject to annunder, establishing that the duty to motivate an administrative act is a condition of legality rather than a mere formal requirement.

Keywords

AI generated
occupational medicine procedural violations challenge of administrative decisions documents in the file administrative investigation grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the court's decision to dismiss the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. C 1070/19.10.2015 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 448 din 18 octombrie 2016 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul INSP, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Olt şi S.C. B. S.A., având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat Hotărârea nr. C 1070/19.10.2015, emisă de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii, în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi a respins acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului Comisia arată că o entitate fără personalitate juridică formată din specialişti din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Membrii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestaţiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană, numai în baza documentelor care alcătuiesc dosarul de cercetare a cazurilor de boli profesionale şi a altor documente solicitate în baza art. 5 pct. 3 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008.

Recurenta consideră că hotărârea nr. C 1070/2015 este motivată în fapt şi în drept, Comisia făcând referire la modalitatea de cercetare şi declarare a cazurilor de îmbolnăvire profesională.

H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 149-162, enumeră în mod expres şi limitativ documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de instanţa de fond.

O dezvoltare a motivelor hotărârii mai detaliată decât a apreciat Comisia a fi lămuritor, nu se impunea, întrucât Comisia nu are obligaţia de a reface analize sau alte proceduri ci doar analizează documentele medicale şi de expunere existente în dosarul de contestaţie, având ca rezultat final confirmarea sau infirmarea bolilor profesionale.

În conformitate cu art. 8 pct. 4. din Ordinul comun M.S.P. şi M.M.F.E.S nr. 1256/443/2008, actualizat, Comisia "întocmeşte şi eliberează documentul final privind soluţionarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei ".

Recurenta, în mod netemeinic şi fără să existe niciun act normativ care să stabilească condiţiile imperative de forma ale hotărârii nr. C 1070/2015 adoptată de Comisie a procedat la anularea acestui act administrativ în considerarea conţinutului acestuia, apreciind în mod arbitrar dificultăţile de înţelegere a conţinutului în raport cu destinatarul.

Destinatarul actului administrativ care face obiectul prezentei cauze nu sunt intimaţii- reclamanţi, ci angajatorul S.C. B. S.A., persoană juridică care beneficiază de suportul de specialitate al unui medic de medicina muncii şi al unui jurist. Destinatarul actului administrativ atacat de intimaţii- reclamanţi nu a ridicat niciun fel de obiecţii de fond sau, după caz, de formă, cu privire la conţinutul, respectiv efectele juridice ale actului emis de Comisie.

De altfel, Comisia a explicat punctual intimaţilor-reclamanţi aspectele legale şi medicale din conţinutul hotărârii cu ocazia răspunsului la plângerile prealabile formulat.

În susţinerea recursului este invocată practică judiciară a Curţii de Apel Craiova.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Sănătăţii şi A. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată, recurenta Comisia de Experţi de Medicina Muncii a analizat contestaţiile formulate de S.C. B. S.A. împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boală profesională pentru intimat, solicitând infirmarea bolii profesionale.

Comisia a constatat că nu s-au respectat recomandările dintr-o hotărâre anterioară a Comisiei nr. H C959/15.05.2015 privind refacerea cercetărilor cazurilor şi a anulat procesele-verbale şi Fişele BP2 aferente fiecărui proces-verbal, în ce priveşte pe intimatul din prezenta cauză.

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că prin hotărârea C1070/19.10.2015, Comisia dispune pentru a doua oară consecutiv (a se vedea şi hotărârea C959/15.05.2015), refacerea cercetării cazurilor de boală profesională privind pe reclamanţi.

Înalta Curte reţine că s-au respectat recomandările Comisiei de Experţi, procedând la refacerea cercetării cazurilor de boli profesionale conform reglementarilor legale, reconfirmându-se boala profesională dobândită prin emiterea altor fişe de declarare a bolii profesionale şi a proceselor-verbale .

Semnalarea suspiciunii bolii a fost efectuată de un medic specialist.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că se conturează un refuz nejustificat al Comisiei de a-şi exercita atribuţiile conform Ordinului 1256/2006 şi de a pronunţa o soluţie finală de infirmare ori confirmare a diagnosticului stabilit prin fisele BP2 şi prin procesele-verbale de cercetare, în consens cu atribuţiile prevăzute de art. 5 şi 8 din Ordinul sus invocat.

Confirmarea diagnosticului de profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP Olt-Biroul de medicina muncii dar şi de către ITM Olt şi Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii Craiova.

În cuprinsul proceselor-verbale, respectiv la punctul 1 lit. a), se) menţionează că îmbolnăvirea profesională s-a datorat ca urmare a expunerii la pulberi de nisip, cocs, grafit, gaze şi vapori iritanţi şi respectiv SI02.

Potrivit prevederilor art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la direcţiile de sănătate publică judeţene şi cuprinde următoarele documente:

-opisul documentelor din dosar;

- istoricul de expunere profesională care certifică ruta profesională;

-copia de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale;

-documentul medical (bilet de ieşire din spital) care precizează diagnosticul de boală profesională;

- procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala;

- copie de pe fişa de semnalare BP2.

Direcţia de Sănătate Publica Olt a efectuat cercetarea bolii profesionale respectând prevederile H.G. nr. 1425/2006 în sensul că dosarele de cercetare au cuprins toate documentele prevăzute de art. 159.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Hotărârea nr. C 1070, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în materia bolilor profesionale, a Ordinului nr. 1256/443/2008.

Obligaţiile autorităţii emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanţie contra arbitrariului conduitei administraţiei publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreţionare.

Astfel, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă, ci ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ.

Motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elemente de fapt şi de drept care, pe de-o parte să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

De asemenea, motivarea actului administrativ conferă acestuia transparenţă, importanţă atât pentru cei vizaţi cât şi pentru instanţa de judecată, care înfăptuieşte controlul de legalitate, fiind decisive pentru a face şi demarcaţia între actul administrativ adoptat de autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă şi cel adoptat prin exces de putere.

În consecinţă motivarea actelor administrative este o condiţie de legalitate, iar neîndeplinirea acestuia conduce la anularea acestora.

Înalta Curte constată că hotărârea nr. C-1070/19.10.2015 a fost emisă fără a motiva în concret şi a indica expres documentele omise din dosarul de cercetare şi prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 şi fără a explicita în ce măsură este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional pentru a respecta anexa 3 din H.G. nr. 355/2007

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia de Experţi de Medicina Muncii împotriva sentinţei nr. 448/2016 din 18 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.