Annulment of administrative order cancelling professional disease recognition: obligation of substantive motivation and compliance with occupational health investigation procedures.

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. C 1070/19.10.2015 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 447 din 18 octombrie 2016, a admis în parte acţiunea formulată de A., B. şi C., în contradictoriu cu intimaţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Olt şi S.C. D., a anulat Hotărârea nr. C - 1070/19.10.2015, emisă de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii, în ceea ce priveşte pe reclamanţi şi a respins acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi S.C. D. S.A. au declarat recurs.

I. Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului Comisia arată că este o entitate fără personalitate juridică formată din specialişti din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Membrii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestaţiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană, numai în baza documentelor care alcătuiesc dosarul de cercetare a cazurilor de boli profesionale şi a altor documente solicitate în baza art. 5 pct. 3 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008.

Recurenta consideră că hotărârea nr. C 1070/2015 este motivată în fapt şi în drept, Comisia făcând referire la modalitatea de cercetare şi declarare a cazurilor de îmbolnăvire profesională.

H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 149-162, enumeră în mod expres şi limitativ documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de instanţa de fond.

O dezvoltare a motivelor hotărârii mai detaliată decât a apreciat Comisia a fi lămuritor, nu se impunea, întrucât Comisia nu are obligaţia de a reface analize sau alte proceduri ci doar analizează documentele medicale şi de expunere existente în dosarul de contestaţie, având ca rezultat final confirmarea sau infirmarea bolilor profesionale.

În conformitate cu art. 8 pct. 4. din Ordinul comun M.S.P. şi M.M.F.E.S nr. 1256/443/2008, actualizat, Comisia "întocmeşte şi eliberează documentul final privind soluţionarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei ".

Recurenta, în mod netemeinic şi fără să existe niciun act normativ care să stabilească condiţiile imperative de formă ale hotărârii nr. C 1070/2015 adoptată de Comisie a procedat la anularea acestui act administrativ în considerarea conţinutului acestuia, apreciind în mod arbitrar dificultăţile de înţelegere a conţinutului în raport cu destinatarul.

Destinatarul actului administrativ care face obiectul prezentei cauze nu sunt intimaţii- reclamanţi, ci angajatorul S.C. D. S.A., persoană juridică care beneficiază de suportul de specialitate al unui medic de medicina muncii şi al unui jurist. Destinatarul actului administrativ atacat de intimaţii- reclamanţi nu a ridicat niciun fel de obiecţii de fond sau, după caz, de formă, cu privire la conţinutul, respectiv efectele juridice ale actului emis de Comisie.

De altfel, Comisia a explicat punctual intimaţilor-reclamanţi aspectele legale şi medicale din conţinutul hotărârii cu ocazia răspunsului la plângerile prealabile formulat.

În susţinerea recursului este invocată practică judiciară a Curţii de Apel Craiova.

II. S.C. D. S.A. în recursul formulat arată că instanţa de fond, soluţionând cauza în primă instanţă, a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, respectiv a dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidenţa dispoziţiilor art. 175 din C. proc. civ., care reglementează nulitatea condiţionată, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Instanţa, nesocotind dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, a dispus introducerea în cauză a subscrisei, şi, nesocotind dispoziţiile art. art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii socotind îndeplinită procedura prealabilă.

Potrivit încheierii de şedinţă de la termenul din 7 iunie 2016, la acel termen niciuna din părţile iniţiale nu au fost prezente, astfel că aprecierea instanţei de fond privind necesitatea introducerii în cauză a altor părţi nu se poate considera că a fost pusă în discuţia părţilor şi cu atât mai mult nu s-ar putea considera că vreuna dintre părţile iniţiale a solicitat în mod expres introducerea în cauză a D..

Recurenta precizează că nu are calitatea de emitent al actului administrativ supus controlului de legalitate, anume Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2010, aceasta fiind emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, iar pe de altă parte, introducerea în cauză a altor subiecte de drept în materie contencioasă se poate face numai la cererea expresă a uneia dintre părţile iniţiale, iar în cazul în care nu există o astfel de cerere în vederea ocrotirii interesului general invocat de către instanţa de fond, instanţa trebuie să respingă cererea fără a se pronunţa cu privire la fondul cauzei.

Se mai susţine că intimaţii-reclamanţi din prezenta cauză trebuiau să solicite autorităţii emitente a actului considerat vătămător, respectiv Comisiei de experţi de Medicina Muncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii nr. C1070 din 19.10.2010 revocarea în tot sau în parte a acestui act. De asemenea, aceştia aveau posibilitatea să sesizeze cu o plângere prealabilă şi organul ierarhic superior Comisiei de experţi de Medicina Muncii, respectiv Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

O astfel de procedură prealabilă nu a fost iniţiată de către intimaţii-reclamanţi în ceea ce priveşte hotărârea nr. C1070 din 19.10.2010 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii.

În opinia recurentei se impunea respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea hotărârii nr. C1070 din 19.10.2010 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în temeiul dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1425/2006 stabileşte o procedură de urmat ce implică următoarele etape: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii în vederea confirmării/infirmării caracterului profesional, declararea cazului de boală profesională, raportarea cazului de boală profesională.

Ulterior semnalării suspiciunii de boală profesională şi completării fişei de semnalare BP1, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire în vederea confirmării/infirmării caracterului profesional.

În acest sens, dispoziţiile art. 151-158 din H.G. nr. 1425/2006 stabilesc că după primirea fişei de semnalare BPI, medicul specialist de medicina muncii din cadrul autorităţii de sănătate publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii profesionale.

Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia şi are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. x a H.G. nr. 1425/2006.

Procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesională este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.

În cazul în care se confirmă cazul de boală profesională, acesta se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, de către direcţia de sănătate publică ce a declarat cazul de boală profesională, la Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediu comunitar Compartimentul sănătate ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului National de Sănătate Publică.

Această procedură nu a fost respectată în cazul declarării bolilor profesionale ale intimaţii-reclamanţi.

În ceea ce priveşte semnalarea suspiciunii de boală profesională, Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a întocmit fişele BPI fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obţine de la Direcţia de Sănătate Publică Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fişa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007).

Cercetarea cazurilor de boală profesională privind pe intimaţii-reclamanţi a fost efectuată de un medic din cadrul Direcţia de Sănătate Publică Olt care nu avea specialitatea medicina muncii, fapt ce contravine prevederilor art. 1 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional al medicului de medicina muncii, respectiv ale art. 151 şi 158 din H.G. nr. 1425/2006.

Între documentele prevăzute de prevederile art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, se regăsesc şi documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de pe carnetul de muncă (istoricul de expunere profesională), respectiv documentul care atestă nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată. Or, în cazul intimaţii-reclamanţi declararea cazurilor de boală profesională s-a făcut de către Direcţia de Sănătate Publică Olt fără ca din istoricul de expunere profesională (carnetul de muncă) să rezulte expunerea la noxa Si02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) şi nici măsurători ale nivelului acestei noxe, care să susţină silicoza semnalată prin fişa BPI.

Ca urmare a contestaţiilor formulate, Comisia de experţi de medicina muncii a emis în data de 15.05.2015 Hotărârea nr. HC 959/15.05.2015 prin care a decis că nu se poate pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, pentru că nu s-au respectat prevederile legale privitoare la semnalarea, cercetarea şi declararea bolilor profesionale, prevăzute de dispoziţiile H.G. nr. 1425/2006, propunând refacerea cercetării cazurilor de boală profesională cu respectarea acestor prevederi, sens în care a cerut ca noile dosare de cercetare să cuprindă toate documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1425/2007, respectiv a cerut ca fişele de identificare a factorilor de risc profesional să fie conform modelului din Anexa 3 a H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor.

Direcţia de Sănătate Publică Olt nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor din Hotărârea Comisiei de experţi de medicina muncii nr. HC 959/15.05.2015, sens în care nu a refăcut cercetarea suspiciunilor de boală profesională, ci doar a înţeles să completeze dosarele iniţiale cu următoarele documente: Proces-verbal de cercetare; Fişe de declarare a cazurilor de boală profesională BP2 semnate de un alt medic de specialitatea medicina (spre deosebire de primele fişe de declarare a cazurilor de boală profesională care au fost semnate de un medic care nu avea specialitatea de medicina muncii); Fişe de identificare a factorilor de risc profesional, completate conform Anexei 3 din H.G. nr. 355/2007, fără expunere la SI02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) sau cu expunere la SI02, dar fără precizarea perioadei de expunere. Or, pentru stabilirea diagnosticului de silicoză este necesar ca expunerea la dioxid de siliciu liber cristalin să se facă pe o perioadă îndelungată, în acest sens, potrivit Ghidului de practică medicală-Silicoza aprobat prin Ordinul nr. MS1220/20I0, Silicoza este o pneumoconioză colagenă cauzată de inhalarea timp îndelungat de pulberi anorganice care au în compoziţie crescute de Si02 l.c, fiind încadrată în categoria fibrozelor pulmonare nodulare.

Faţă de împrejurarea că nu a fost refăcută efectiv cercetarea suspiciunilor de boală profesională, Comisia de experţi de medicina muncii a emis Hotărârea nr. CI070 din 19.10.2010 prin care, constatând că nu au fost respectate recomandările din Hotărârea nr. HC 959/15.05.2015, a dispus anularea proceselor-verbale privind cercetarea cazurilor de boală profesională, respectiv a fişelor de declarare a cazurilor de boală profesională BP2, recomandând refacerea cercetări cazurilor cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1425/2006.

În opinia recurentei cea de-a doua Hotărâre a Comisiei de experţi de medicina muncii (Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2010), ca şi cea dintâi a fost emisă cu respectarea normelor legale în vigoare, respectiv în exercitarea atribuţiilor astfel cum aceste sunt prevăzute de dispoziţiile art. 8 din Ordinul nr. 1256 din 7.07.2008 pentru aprobarea componentei şi atribuţiilor Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Sănătăţii Publice şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse .

Faţă de neparcurgerea în mod real a etapelor obligatorii pentru declararea unor cazuri de boală profesională, Comisia de experţi de medicina muncii, sesizată ca urmare a noilor contestaţii, nu ar fi putut trece peste aceste vicii de procedură, respectiv nu s-ar fi putut pronunţa cu privire la existenţa sau nu a caracterului de boală profesională al îmbolnăvirilor.

Referitor la afirmaţiile intimaţii-reclamanţi potrivit cărora Hotărârea Comisie nu este motivată, dincolo de faptul că potrivit art. 8 pct. 4 din Ordinul nr. 1256/2008, în atribuţiile Comisie intră întocmirea şi eliberarea documentului final privind soluţionarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei, faţă de împrejurare că nu au intervenit modificări efective ale situaţiei deduse spre analiză Comisiei prin raportare la momentul emiterii Hotărârii nr. 959/15.05.2015, nefiind refăcută efectiv cercetarea cazurilor de boală profesională, nu se impunea o reanalizare a situaţiei cu a cărei soluţionare a fost învestită.

Cât priveşte afirmaţia potrivit cărei nu s-au efectuat controalele medicale periodice în funcţie de expunerea la riscuri profesionale şi de faptul că angajatorul nu a avut medic în întreprindere, trebuie menţionat că la controlul periodic anual intimaţii-reclamanţi nu au prezentat simptomatologie sau semne obiective patologice la nivelul aparatului respirator, examenele complementare efectuate corespunzător riscurilor profesionale fiind în limitele normale. Totuşi trebuie arătat că prezenta cauză nu are ca obiect rezultatele date de medicul specialist de medicina muncii, acest aspect putând fi contestat de intimaţii-reclamanţi în condiţiile art. 30 şi urm. din H.G. nr. 355/2006, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte Înalta Curte le va analiza împreună şi răspunde criticilor prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată, recurenta Comisia de Experţi de Medicina Muncii a analizat contestaţiile formulate de S.C. D. S.A. împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boală profesională pentru intimaţi, solicitând infirmarea bolii profesionale.

Comisia a constatat că nu s-au respectat recomandările dintr-o hotărâre anterioară a Comisiei nr. HC 959/15.05.2015 privind refacerea cercetărilor cazurilor şi a anulat procesele-verbale şi Fişele BP2 aferente fiecărui proces-verbal, în ce priveşte pe intimaţii din prezenta cauză.

Prin hotărârea C1070/19.10.2015, Comisia dispune pentru a doua oară consecutiv refacerea cercetării cazurilor de boală profesională privind pe intimaţi.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată.

Obiectul contestaţiei formulată în faţa Comisiei conform art. 5 din Ordinul nr. 1256/2008 este reprezentat de procesele-verbale şi Fişele BP2 de cercetare boli profesionale, acte favorabile intimaţilor.

Împotriva acestor acte a promovat contestaţie şi a parcurs procedura prealabilă administrativă prevăzută de Ordinul 1256/2008, angajatorul nemulţumit de soluţie, respectiv S.C. D. S.A.

Comisia a soluţionat procedura conform atribuţiilor prevăzute de Ordinul 1256/2008, pronunţând hotărârea finală, act ce a fost atacat conform art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004 de către reclamanţii vătămaţi.

În ceea ce priveşte nelegala conceptare în cauză şi citare în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, recurenta consideră că legea permite judecătorului doar punerea în discuţie contradictorie a necesităţii lărgirii cadrului procesual prin introducerea unui nou subiect de drept. Nu permite, afirmă recurenta, introducerea subiectului de drept în lipsa oricărei cereri a unei părţi din proces.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 cu art. 22 C. proc. civ. rezultă că, în materia contenciosului administrativ, instanţa poate introduce noi subiecte de drept, emitente ale actelor vizate de controlul de legalitate.

S.C. D. S.A. este angajatorul intimaţilor faţă de care are loc cercetarea cazurilor de boală profesională. În plus, este titulara contestaţiilor în procedura administrativă în faţa Comisiei de Experţi de Medicina Muncii, iar toate efectele hotărârii Comisiei se răsfrâng asupra pârâtei S.C. D. S.A.

Articolul 16 din Legea nr. 554/2004 are un caracter special, prioritar în raport cu art. 78 C. proc. civ. şi este interpretat prin prisma prevalenţei interesului public în raport cu principiul disponibilităţii părţii, principiu specific raporturilor civile de drept comun .

Faptul că în lipsa unei cereri de introducere a noului subiect de drept, instanţa poate din oficiu, să pună în discuţie lărgirea cadrului procesual nu implică interdicţia de a se pronunţa în sensul admiterii acestei măsuri.

Înalta Curte constată că recurenta este autoarea contestaţiei în procedura prealabilă, în lipsa căreia nu ar fi fost sesizată Comisia de Medicina Muncii.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că s-au respectat recomandările Comisiei de Experţi, procedând la refacerea cercetării cazurilor de boli profesionale conform reglementarilor legale, reconfirmându-se boala profesională dobândită prin emiterea altor fişe de de declarare a bolii profesionale şi a proceselor-verbale .

Semnalarea suspiciunii bolii a fost efectuată de un medic specialist.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că se conturează un refuz nejustificat al Comisiei de a-şi exercita atribuţiile conform Ordinului 1256/2006 şi de a pronunţa o soluţie finală de infirmare ori confirmare a diagnosticului stabilit prin fisele BP2 şi prin procesele-verbale de cercetare, în consens cu atribuţiile prevăzute de art. 5 şi 8 din Ordin.

Confirmarea diagnosticului de profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP Olt-Biroul de medicina muncii dar şi de către ITM Olt şi Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii Craiova.

În cuprinsul proceselor-verbale, respectiv la punctul 1 lit. a), se) menţionează că îmbolnăvirea profesională s-a datorat ca urmare a expunerii - la pulberi de nisip, cocs, grafit, gaze şi vapori iritanţi şi respectiv SI02.

Potrivit prevederilor art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la direcţiile de sănătate publică judeţene şi cuprinde următoarele documente:

-opisul documentelor din dosar;

- istoricul de expunere profesională care certifică ruta profesională;

-copia de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale;

-documentul medical (bilet de ieşire din spital) care precizează diagnosticul de boală profesională;

- procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala;

- copie de pe fişa de semnalare BP2.

Direcţia de Sănătate Publica Olt a efectuat cercetarea bolii profesionale respectând prevederile H.G. nr. 1425/2006 în sensul că dosarele de cercetare au cuprins toate documentele prevăzute de art. 159.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Hotărârea nr. C 1070, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în materia bolilor profesionale, a Ordinului nr. 1256/443/2008.

Obligaţiile autorităţii emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanţie contra arbitrariului conduitei administraţiei publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreţionare.

Astfel, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă, ci ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ.

Motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elemente de fapt şi de drept care, pe de-o parte să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

De asemenea, motivarea actului administrativ conferă acestuia transparenţă, importanţă atât pentru cei vizaţi cât şi pentru instanţa de judecată, care înfăptuieşte controlul de legalitate, fiind decisive pentru a face şi demarcaţia între actul administrativ adoptat de autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă şi cel adoptat prin exces de putere.

În consecinţă motivarea actelor administrative este o condiţie de legalitate, iar neîndeplinirea acestuia conduce la anularea acestora.

Înalta Curte constată că hotărârea nr. C-1070/19.10.2015 a fost emisă fără a motiva în concret şi a indica expres documentele omise din dosarul de cercetare şi prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 şi fără a explicita în ce măsură este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional pentru a respecta anexa 3 din H.G. nr. 355/2007.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele- pârâte Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi de S.C. D. S.A. împotriva sentinţei nr. 447/2016 din 18 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.