Judicial suspension of tax assessment based on apparent illegality of land ownership and imminent financial harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Borşa şi Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Borşa, B., C., D., E., F. şi G., a solicitat instanţei suspendarea actelor administrative contestate, respectiv: anularea Adresei nr. x/21.06.2017 denumită "obligaţie de plată", anularea deciziei de impunere pentru anul 2017 înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea procesului-verbal-înştiinţare de plată înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea deciziei de impunere pentru anul 2017 înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea declaraţiei fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea procesului-verbal - înştiinţare de plată înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea declaraţiei fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren înregistrată sub nr. x/21.06.2017. De asemenea, a mai solicitat, obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 1 leu cu titlu de daune morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâţilor, în solidar, în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004 la plata unor despăgubiri evaluate provizoriu în cuantum de 2.261.086 RON şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2018, în Dosarul nr. x/2017, a admis cererea formulată de reclamanta A. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea actelor administrative contestate: Adresa nr. x/2017, Decizia de impunere nr. x/2017, Procesul-verbal nr. x/2017, Decizia de impunere nr. x/2017, Declaraţia fiscală nr. 61337/2017, Procesul-verbal nr. x/2017, Declaraţia fiscală nr. 61336/2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Borşa - Primăria Oraşului Borşa - Direcţia de venituri a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) şi ale art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele unei hotărâri trebuie să se arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale, pretinzându-i acestuia să le examineze în mod efectiv. Dreptul la justiţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, printr-un examen efectiv al argumentelor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În opinia recurentei, instanţa, pe de-o parte, nu poate să treacă peste puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 113/A/10.04.2017, prin care s-a statuat, cu titlu definitiv, că:

"faptul că ar fi fost puse în posesie alte persoane" pe cele 17.000 ha nu constituie cauză de anulare a celor două procese-verbale de punere în posesie emise în favoarea A. Or, tocmai cele două procese-verbale valabile, împreună cu nedepunerea declaraţiilor fiscale, ne-au dat dreptul de a stabili impozit pe teren.

Ca atare, competentă să se pronunţe asupra nulităţii proceselor-verbale de punere în posesie şi a titlurilor de proprietate, ale reclamantei sau ale persoanelor cărora reclamanta susţine că li s-au emis ulterior astfel de acte, este judecătoria de la locul situării imobilului.

Pentru aceste motive recurenta consideră că erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a emite deciziile de impunere din oficiu şi că nu există nicio "împrejurare vădită de fapt sau de drept" care să justifice suspendarea executării acestora.

Deşi în considerentele încheierii recurate se vorbeşte în mai multe rânduri des-pre "probaţiunea administrată până la acest moment" şi "în special de înscrisurile depuse în probaţiune de către reclamantă şi de către pârâtă", instanţa era datoare să arate din care anume probe şi înscrisuri ar rezulta, la nivelul aparenţei, un indiciu suficient de puternic de nelegalitate a actelor contestate, care să justifice suspendarea executării lor.

Instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală, aşadar, şi din perspectiva faptului că nu indică nicio probă pe care îşi întemeiază convingerea că planează îndoieli puternice asupra legalităţii actului administrativ.

Motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare sunt aceleaşi cu argumentele pentru anularea actelor administrative, pentru dovedirea cărora instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiză specialitatea silvicultură (cu numeroase obiective, completate şi modificate în mai multe rânduri), cu interogatoriu, cu nenumărate înscrisuri şi cu cercetarea unora dintre ele (registre agricole) prin comisie rogatorie la locul unde acestea se găsesc.

O altă normă de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii ce a fost încălcată în speţă este cea prevăzută la art. 14 alin. (6) C. proc. civ., conform căruia instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale stabilite, a căror achitare de către reclamantă ar fi imposibilă, nu este suficientă pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube care trebuie să constea într-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încheierea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material), recurenta consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta susţine că a invocat atât prin notele de şedinţă din 19.03.2018, cât şi oral la termenul de judecată din 21.03.2018, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a acestui act, întrucât el nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ori un act administrativ fiscal în sensul art. 1 pct. 1 C. proc. fisc.

Adresa nr. x/21.06.2017 nu dă naştere/modifică/stinge raporturi juridice şi, prin urmare, nici nu stabileşte o situaţie individuală şi nu produce efecte juridice, prin ea însăşi, faţă de intimata-reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece recurenta critică hotărârea instanţei de fond, sub aspectul neadministrării probelor solicitate şi nu sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordie publică, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine publică, când sancţiunea este nulitatea relativă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare

Pentru a analiza excepţia inadmisibilităţii acţiunii astfel cum a fost invocată, Înalta Curte va avea în vedere faptul că este învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a unui act administrativ individual, în condiţiile dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, ceea ce se va verifica în cadrul cererii de suspendare va fi aparenţa legalităţii actului, pentru care nu se vor administra probe decât sub aspectul îndeplinirii condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa pronunţându-se fără a avea nevoie de administrarea unor probe ce ţin de fondul cauzei.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că argumentele recurentei în susţinerea excepţiei sunt legate de fondul cauzei, punând în discuţie chiar natura juridică a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, ceea ce implică cercetarea pe fond a pricinii.

Or, instanţa nu se poate pronunţa, într-o cerere de suspendare, pe admisibilitatea acţiunii în anulare.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin actele administrative contestate de reclamanta A. a fost stabilită în sarcina acesteia plata sumei totale de 2.246.132 RON. Prin decizia de impunere pentru anul 2017 înregistrată sub nr. x/21.06.2017 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată faţă de bugetul comunei Borşa în cuantum de 1.285.920,00 RON, iar prin procesul-verbal înştiinţare de plată înregistrată sub nr. x/21.06.2017 s-a stabilit un impozit total pe teren aferent anului 2017 în sumă de 214.320,00 RON. Prin decizia de impunere înregistrată sub nr. x/21.06.2017 s-a stabilit impozitul aferent anului 2017 în sumă de 348.080,00 RON.

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative contestate.

În consecinţă, există la acest moment, la nivelul aparenţei, o îndoială cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenurilor ce au generat, din perspectiva pârâtei, obligaţia de plată a impozitului pe teren, apt pentru a fi pus în posesia efectivă a reclamantei.

În acelaşi timp, se susţine de către reclamantă că a fost supusă impozitării şi în privinţa unor suprafeţe de teren cu privire la care există scutire de la plata impozitului, aspect ce va fi, în mod evident, lămurit cu prilejul în urma administrării probei cu expertiza solicitată de către partea reclamantă şi încuviinţată de către instanţă.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actelor administrative contestate.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Înalta Curte are în vedere cuantumul concret al sumei stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de impozit pe teren precum şi aspectele legate de componenţa persoanei juridice a composesoratului ce se compune din persoane fizice precum şi regimul juridic special al acestei persoane juridice, respectiv scopul constituirii, şi anume administrarea terenurilor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice ce alcătuiesc composesoratul.

De asemenea, instanţa are în vedere şi aspectul referitor la determinarea obligaţiei de plată, care, în raport de susţinerile reclamantei, nu a fost corect determinată situaţie în care eventuala executare pentru suma arătată în acte are un caracter vătămător.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Borşa - Primăria Oraşului Borşa - Direcţia de Venituri împotriva încheierii din 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - NN