Lawfulness of government certification of local public domain lands and the inadmissibility of civil property title verification in administrative litigation

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la nr. x/2013 din data de 19.11.2013, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României şi a solicitat anularea parţială a Anexei nr. 5 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Oraşului Baia de Aramă din H.G. nr. 963/2002, conform anexei ataşate cererii. Reclamanta a solicitat, ca măsură reparatorie, pentru folosirea şi încasarea nelegală de taxe, impozite, pentru terenurile sale, darea în proprietate a blocului cu 13 apartamente, în prezent locuinţe de serviciu, situat în Oraşul Baia de Aramă, str. x, bloc I 2 (poz. 125 din anexa 5 la H.G. nr. 963/2002).

2. La data de 28.11.2013, reclamanta A. a precizat obiectul acţiunii, anularea parţială a Anexei nr. 5 din H.G. nr. 963/2012 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Oraşului Baia de Aramă, conform anexei, respectiv: Trupul numit "x": 23, 27, 28, 29, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 50, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 148, 149, 165; Trupul numit "y": 107, 162, 164.

3. Ulterior, a restrâns acţiunea la următoarele poziţii: poz. 35 - teren spaţiu verde blocul 24; poz. 37 - teren spaţiu verde: poz. 38 - teren spaţiu verde bloc 14 apartamente; poz. 39 - teren spaţiu verde magazin universal; poz. 40 - teren spaţiu verde blocul 7; poz. 41 - teren spaţiu verde ocolul silvic; poz. 42 - teren spaţiu verde blocul 11; poz. 43 - teren spaţiu verde Arta populară; poz. 44 - teren spaţiu verde B.; poz. 45 - teren spaţiu verde faţă complex comercial; poz. 46 - teren spaţiu verde lateral complex comercial; poz. 50 - stadionul oraşului; poz. 71 - teren aferent blocului 19 şi blocului 21; poz. 73 - teren aferent blocului G23 şi blocului G25; poz. 74 - teren aferent blocului 14 apartamente; poz. 77 - teren aferent blocului 7; poz. 78 - teren aferent ocolului silvic; poz. 79 - teren aferent blocului 11; poz. 80 - teren aferent Arta Populară; poz. 81 - teren aferent Han Turistic "B." poz. 88 - teren aferent spate policlinică-C.; poz. 89 - teren aferent complex comercial; poz. 92 - teren aferent blocului I4; poz. 95 - teren aferent sediului S.G.A.; poz. 96 - teren aferent autostaţie călători; poz. 148 - cariera de piatră; poz. 149 - pădure-plantaţii; poz. 158 - teren izlaz Ciopec 10.000 m.p.; poz. 162 - trup păşune Crihala 26 ha; poz. 164 - teren izlaz Dealul Primăriei 15 ha; poz. 165 - teren izlaz x 16 ha; poz. 328 - teren aferent păstrăvărie 15,156 m.p.; poz. 329 - teren aferent centru colectare fructe de pădure.

4. Prin Sentinţa nr. 57 din 28 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2013. Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

5. Prin Decizia nr. 3038 de la 07 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, a fost admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

6. Instanţa de recurs a reţinut că în cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, având în vedere că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial, Partea I, astfel că, având în vedere că Monitorul Oficial cu numărul "bis" este distribuit numai celor interesaţi, este improbabil ca reclamanta să fi cunoscut că prin acest act administrativ s-a luat vreo măsură în ceea ce priveşte terenul în litigiu. Cum actul administrativ atacat este un act individual şi nu unul normativ, nefiind comunicat reclamantei, termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 curge de la data luării la cunoştinţă a hotărârii de guvern. În consecinţă, în raport cu data la care reclamanta a luat cunoştinţă, a constatat că acţiunea în anulare a fost introdusă în termen.

7. În rejudecare, la termenul din data de 15 ianuarie 2016, s-a solicitat precizarea cererii şi pct. de vedere cu privire la necesitatea introducerii în cauză a Unităţii Administrativ Teritoriale Baia de Aramă, faţă de prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

8. Prin cererea formulată la data de 28.01.2016, reclamanta a depus la dosar o precizare a acţiunii, prin care a arătat că menţine capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii constând în darea în proprietate a blocului cu 13 apartamente (în prezent locuinţe de serviciu) situat în strada x nr. 3, bloc I 2 din anexa 5 la H.G. nr. 963/2002, şi a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâte a Unităţii Administrativ Teritoriale Baia de Aramă şi a Primăriei Oraş Baia de Aramă.

9. La termenul din 12 februarie 2016 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a Unităţii Administrativ Teritoriale Baia de Aramă şi Primăria Oraş Baia de Aramă.

II sentinţa pronunţată de instanţa de fond

10. Prin Sentinţa civilă nr. 251 din 3 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Baia de Aramă şi Primăria Oraş Baia de Aramă.

III Recursul formulat de reclamantă

11. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., a solicitat modificarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii formulate, cu modificările şi completările ulterioare.

12. În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentinţa cuprinde motive contradictorii. A arătat că era previzibilă soluţia, având în vedere că cererea a fost rejudecată de acelaşi judecător după casarea cu trimitere spre rejudecare. A arătat că afirmaţia instanţei că inventarierea şi declararea apartenenţei la domeniul public s-a făcut de către autorităţile publice locale, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate publică, nu are acoperire legală.

13. Art. 7 din Legea nr. 213/1998 prevede cum se dobândeşte dreptul de proprietate publică, iar actele întocmite de către Primărie nu se încadrează în niciunul din acestea. Instanţa ia în considerare în mod ilegal că trecerea în proprietatea Primăriei a trupurilor de terenuri ce au aparţinut A. s-a făcut prin procesele-verbale nr. x/1938 şi nr. y/1938, şi anume au fost incluse cele mai mari suprafeţe de teren: trupul de păşune "z" - 30 HA; trupul de păşune "x" 40 ha; aceste procese-verbale, în afară de faptul că nu se încadrează în art. 7, sunt şi nereale, fabricate în laboratoarele Primăriei; mai mult, deţine procesul-verbal încheiat la 9 iulie 1994 privind predarea primirea averii Primăriei Baia de Aramă, în care se arată clar că la această dată Primăria avea în proprietatea sa numai 5 poziţii de terenuri, şi anume: poz. 57 - un plaţ de 3931 m.p., poz. 58 - un plaţ de 2365 m.p., poz. 59 - unul idem de 670 m.p, poz. 60 - unul din str. x de 930 m.p., poz. 60 - una piaţă de 3454 m.p., astfel că în mod logic trebuia ca poziţiile indicate în procesele-verbale contrafăcute să se regăsească şi în procesul-verbal din 9 iunie 1949; instanţa în mod cu totul nelegal nu a luat în considerare acest proces-verbal şi nu a făcut nicio referire la el, pentru a forţa obţinerea unei soluţii favorabile pârâtelor, prin luarea în considerare a unor acte falsificate. În acest fel, instanţa a încălcat în mod intenţionat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dreptul la un proces echitabil.

14. Este inexactă afirmaţia instanţei că Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, nu avea posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate publică, întrucât la inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public e o rubrică numită Situaţia juridică actuală (denumire act proprietate sau alte acte doveditoare), care niciodată nu a fost completată sau verificată. Guvernul României trebuia să solicite autorităţilor locale să transmită actele de proprietate sau alte documente, lucru pe care nu l-a făcut, şi astfel a dat posibilitatea autorităţilor locale să naţionalizeze pe bază de acte false sau vechi bunurile aparţinând A..

15. A arătat recurenta că afirmaţia instanţei că în condiţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 a fost efectuată inventarierea şi declarată apartenenţa la domeniul public al Oraşului Baia de Aramă prin intermediul Hotărârii Consiliul Local nr. 15/30.08.1999, hotărâre ce a fost adusă la cunoştinţa publicului, nu are nicio acoperire legală, în sensul că Legea nr. 213/1998, art. 7, este foarte clară în ceea ce priveşte dobândirea calităţii de bun public, hotărârea Consiliului Local este nulă de drept, fiind elaborată pe bază de acte nelegale, false, încalcă flagrant art. 7 din Legea nr. 213/1998, iar Procesul-verbal încheiat la 9 iulie 1949 privind averea Primăriei nu conţine niciun bun ce a fost inclus în domeniu public, acesta fiind ultimul document ce trebuie luat în considerare, şi nu acte "semnate" în 1938. Se întreabă recurenta dacă este logic că obştea nu putea ataca în 1999 HCL nr. 15, fiind înfiinţată în 2013, şi dacă este logic faptul că nu putea solicita retrocedarea acestor suprafeţe de teren în termenele stabilite de legile fondului funciar, dacă a luat fiinţă în 2013.

16. Recurenta a mai arătat că instanţa menţionează că pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat, însă se întreabă ce poate fi mai evident decât faptul că în cuprinsul sentinţei se face mereu referire la faptul că s-a respectat art. 7 din Legea nr. 213/1998, lucru inexact. Primăria nu a dobândit dreptul de proprietate publică prin aceste prevederi, lucru confirmat de procesul-verbal de predare primire din 9 iulie 1949, pe care instanţa l-a ignorat. De asemenea, trebuie avută în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 136/1998, pct. 10, paragraf 4, care arată că simpla apartenenţă a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea lui în natură vechiului proprietar şi, cu atât mai puţin, pentru despăgubirea acestuia prin echivalent, fiind de datoria instanţei supreme să repare nedreptatea făcută în mod voit de către instanţa de fond care, la analiza şi elaborarea acestei hotărâri a dat dovada de bâlbâieli, contradicţii, motivaţii nelegale, ceea ce impune modificarea ei în totalitate.

IV Apărările formulate de intimatul pârât

17. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

18. Cu privire la primul motiv din cererea de recurs, a arătat că H.G. nr. 963/2002 este un act de aprobare a inventarelor întocmite şi, ulterior, însuşite prin acte ale autorităţilor locale învestite cu atribuţii şi competenţe legale în acest sens. Prin urmare, inventarierea şi declararea apartenenţei la domeniul public s-a făcut de către autorităţile publice locale, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate publică.

19. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ - teritoriale se întocmeşte de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari. Inventarele, astfel întocmite, sunt însuşite, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale. Aceste inventare sunt centralizate de consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se transmit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau local. La întocmirea inventarelor au fost avute în vedere Listele cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ - teritoriale, prevăzute în Anexa la Legea nr. 213/1998 şi Anexele la Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor şi judeţelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999.

20. Consideră că, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local nu creează drepturi noi (nu este constitutiv de drept de proprietate), nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic regimul juridic al bunurilor respective şi nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin aceste acte se stabileşte doar regimul juridic diferenţiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietăţii private a altor persoane. Compararea titlurilor de proprietate, respectiv cenzurarea valabilităţii titlului, excede cadrului procesual dedus judecăţii, fiind de competenţa instanţelor de drept comun.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele:

21. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ. "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

22. Recurenta a arătat că sentinţa cuprinde motive contradictorii, fără însă a expune în concret argumente din care să rezulte existenţa acestora. Motivele contradictorii pot rezulta din existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o altă soluţie, precum şi din considerente contradictorii, însă, în cauză, nu există asemenea motive. Prin susţinerile sale, invocă în fapt o aplicare greşită a prevederilor legale, astfel că aceste motive se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ. "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", ce va fi analizat în continuare.

23. Reclamanta A. a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 963/2012 privind atestarea domeniului public al judeţului Mehedinţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi, publicată în Monitorul Oficial nr. 678/12.09.2002, cu privire la Anexa nr. 5, poziţiile menţionate anterior, prin care a fost atestat domeniului public al Oraşului Baia de Aramă.

24. Raportat la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acţiunii, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.", se adresează instanţei de contencios pentru anularea actului administrativ persoana vătămată prin acesta într-un drept al său ori într-un interes legitim.

25. În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat faptul că aceste terenuri aparţin A., potrivit Actului de Partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.04.1927 de către Judecătoria de Pace Mixtă Baia de Aramă descendenţii moşilor deţineau în indiviziune cinci trupuri de pământ situate în Baia de Aramă care nu au devenit proprietatea statului român, acestea rămânând în proprietatea A.; a arătat reclamanta că, potrivit procesului-verbal de predare-primire a averii Primăriei Baia de Aramă, încheiat la data de 9 iulie 1949, aceasta avea în proprietate numai 11.351 mp, iar de la acea dată nu a mai avut loc nicio confiscare sau naţionalizare a terenurilor obştii.

26. Potrivit Statutului Asociaţiei autentificat la data de 20.03.2013, scopul A., care a fost înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor în baza încheierii Judecătoriei Baia de Aramă pronunţată la data de 22.03.2013 în Dosar nr. x/2013, îl constituie "îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate indiviză asupra terenului cu vegetaţie forestieră, precum şi a celorlalte terenuri, pe numele Asociaţiei, precum şi administrarea acestor terenuri, conform reglementărilor legale în vigoare, cu respectarea dreptului de proprietate al fiecărui proprietar, moştenit de la bătrâni, astfel cum sunt aceştia menţionaţi în Actul de partaj voluntar" autentificat la Judecătoria de Pace Mixtă Baia de Aramă nr. 240/29.04.1927.

27. Hotărârea Guvernului nr. 963/2002 este act administrativ unilateral cu caracter individual, a fost adoptată de Guvernul României în temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României (anterior republicării) şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fiind publicată în Monitorul Oficial al României la data de 12 septembrie 2002.

28. Regimul juridic al proprietăţii publice este reglementat le Legea nr. 231/1998, care prevede şi o procedură specială de atestare a apartenenţei la patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale a bunurilor de interes local.

29. Prin Hotărârea nr. 548/1999, în vigoare la data emiterii actului administrativ, au fost aprobate Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.

30. Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data emiterii actului administrativ, "(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însuşite se centralizează de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local.".

31. Hotărârea de Guvern care atestă apartenenţa bunurilor la domeniul public este emisă, aşadar, în baza inventarelor bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, întocmite de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari, însuşite după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, centralizate de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

32. Instanţa de fond a reţinut că Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, nu are posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate publică, fără însă a avea în vedere că, în calitate de emitent al actului administrativ, analizează documentaţia întocmită pentru atestarea domeniului public, aspect confirmat de dispoziţiilor art. XII din Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor aprobate prin H.G. nr. 548/1999, care prevăd că "Inventarele astfel transmise vor fi analizate de Departamentul pentru Administraţie Publică Locală, împreună cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, şi vor fi supuse aprobării Guvernului până la data de 28 octombrie 1999". Instanţa de fond a reţinut în mod corect, însă, că hotărârea de guvern nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi. Actul administrativ are rolul de a atesta apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau local, în baza inventarelor întocmite şi însuşite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi consiliilor locale, inventarierea fiind efectuată de către autorităţile publice locale în condiţiile Legii nr. 213/1998, care a reglementat o procedură specială pentru atestarea domeniului public, finalizată printr-o hotărâre a Guvernului României.

33. În analiza legalităţii actului administrativ, se impunea a se verifica, astfel cum instanţa de fond a procedat, dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale în baza şi executarea cărora a fost emisă, respectiv ale Legii nr. 213/1998.

34. H.G. nr. 963/2002 a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, anterior emiterii H.G. nr. 963/2002 fiind adoptată de Consiliul Local Baia de Aramă Hotărârea Consiliului Local nr. 15/30.08.1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public, întocmit de Comisia Specială constituită prin HCL nr. 14/1999, act prealabil adoptării de către Guvern a actului administrativ de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public.

35. Conform Notei de fundamentare a H.G. nr. 963/2002, la întocmirea inventarelor însuşite prin hotărâri adoptate de Consiliul Judeţean, respectiv consiliile locale, au fost avute în vedere Listele cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ - teritoriale, prevăzute în Anexa la Legea nr. 213/1998 şi Anexele la Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor şi judeţelor, aprobate prin H.G. nr. 548/1999.

36. Fiind contestată hotărârea de guvern care atestă apartenenţa la domeniul public, instanţa de fond a avut în vedere, în examinarea cererii, documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia, şi a reţinut, raportat la cele invocate de reclamantă şi la apărările pârâţilor, că susţinerile reclamantei A. privind deţinerea trupurilor de proprietăţi menţionate în acţiunea precizată sunt infirmate de pârâta U.A.T. Baia de Aramă prin procesele-verbale din care rezultă că aceste terenuri au trecut în proprietatea Oraşului Baia de Aramă în anul 1938; astfel, s-a reţinut că, potrivit proceselor-verbale aflate în arhiva Oraşului Baia de Aramă, mai multe trupuri de pădure şi păşuni au trecut în proprietatea comunei Baia de Aramă în anul 1938, conform proceselor-verbale nr. x/1938 şi nr. y/1938, trupurile de păşune "Poiana Dumitrei - Crihala" în suprafaţa de 30 Ha şi "Lunca Băii" în suprafaţa 40 Ha; s-a mai arătat că trupul de pădure "Valea Giurii" este în proprietatea Statului Român cu drept de administrare OS Baia de Aramă - RNP, trupul numit "Dealul Dochiciului" reprezintă proprietăţi particulare (locuinţe şi terenuri agricole), pădure de stat, UAT Baia de Aramă deţinând în acest punct suprafaţa de 9000 mp înscrisa în cartea funciară, suprafaţă pe care a precizat că a fost realizat un proiect european denumit "Condomine romi".

37. În mod corect a reţinut instanţa de fond că H.G. nr. 963/2002 a fost adoptată cu respectarea atribuţiilor şi competenţelor legale ale Guvernului, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public local. Referitor la susţinerile recurentului privind încălcarea art. 7 din Legea nr. 213/1998, care stabileşte modurile de dobândire a proprietăţii publice, este de observat, astfel cum s-a reţinut anterior, că hotărârea de guvern în cauză nu are caracter constitutiv sau translativ de proprietate, prin aceasta se atestă apartenenţa la domeniul public, în baza art. 21 din Legea nr. 213/1998, şi trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 3 din lege, care prevăd că "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. (...) (4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.".

38. Susţinerile recurentei privind faptul că în mod nelegal au fost luate în considerare procesele-verbale nr. x/1938 şi nr. y/1938, care sunt nereale şi contrafăcute, faptul că poziţiile indicate în acestea ar fi trebuit să se găsească şi în procesul-verbal din 9 iunie 1949, cel care trebuie luat în considerare şi care confirmă că nu s-a dobândit dreptul de proprietate prin prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, sunt nefondate, în condiţiile în care nu s-au adus niciun fel de probe în sensul că procesele-verbale nr. x/1938 şi nr. y/1938, prezentate de pârâţi, nu sunt reale, iar procesul-verbal din 9 iunie 1949 ar fi cuprins în mod exclusiv şi absolut toate bunurile aflate în patrimoniul oraşului.

39. Raportat la acestea şi situaţia juridică a bunurilor în cauză, susţinerile recurentei reclamante nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea actului administrativ adoptat de Guvern şi vătămarea prin acesta a unui drept pretins de reclamantă, pentru recunoaşterea şi ocrotirea căruia, în condiţiile în care pretinde existenţa acestuia, are posibilitatea exercitării mijloacelor legale specifice prevăzute în materia dreptului de proprietate.

40. Invocarea de către reclamantă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/1998 cu privire la constituţionalitatea art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 448/24.11.1998, în care s-a reţinut că "simpla apartenenţă a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea lui în natură vechiului proprietar şi, cu atât mai puţin, pentru despăgubirea acestuia prin echivalent.", nu conduce la o altă concluzie. Asemenea solicitări nu formează obiectul cauzei în contencios administrativ, care are ca obiect anularea actului administrativ şi repararea pagubei cauzate prin emiterea actului nelegal. O eventuala comparare a titlurilor de proprietate pretinse asupra aceloraşi bunuri excede cadrului procesual din prezenta cauză, fiind de competenţa instanţelor de drept civil, şi nu a instanţei de contencios administrativ, al cărei control de legalitate vizează conformitatea actului administrativ cu normele legale în baza căruia a fost emis.

41. Sancţiunea nulităţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, iar condiţiile de legalitate se stabilesc în concret, în funcţie de dispoziţiile normelor juridice care conturează regimul juridic al actului administrativ în discuţie. Regimul juridic al hotărârii de guvern de atestare a dreptului de proprietate este reglementat de dispoziţiile legale menţionate, raportat la care, din analiza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a constatat în mod corect că au fost respectate şi nu sunt motive de anulare a acesteia.

42. Pentru aceste motive, sentinţa recurată este legală, instanţa de fond a constatat în mod corect, cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente, că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 963/2002, în ceea ce priveşte Anexa nr. 5 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Oraşului Baia de Aramă, cu privire la poziţiile menţionate anterior, invocate de reclamantă.

VI Soluţia instanţei de recurs

43. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin Comitetul Director al A. împotriva Sentinţei civile nr. 251 din 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - GV