CNCD advisory opinion on normative discrimination in state salary laws: scope of non-jurisdictional powers under O.G. 137/2000 vs. Constitutional Court limits on annulling legislative acts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 21.04.2016 de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea parţială a Hotărârii nr. 109 din 10.02.2016 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu privire la emiterea unui punct de vedere de specialitate, prin care a constatat că se află în prezenţa unei fapte de discriminare, arătând că odată cu apariţia legii cadru privind salarizarea personalului bugetar suntem în prezenţa încălcării principiului plăţii egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut de art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituţia României.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa nr. 3864 din 06 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 3864 din 06 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Ministerul Justiţiei, considerând că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pe cale de consecinţă a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii.

În opinia recurentului, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a constatat în mod neîntemeiat că punctul de vedere privind existenţa discriminării, emis de CNCD odată cu Hotărârea nr. 109/2016 este de fapt o completare a considerentelor hotărârii, în condiţiile în care CNCD îşi declarase necompetenţa materială de a se pronunţa pe fondul cauzei, în speţă pe existenţa discriminării.

Se mai susţine că emiterea printr-o hotărâre a Colegiului director a unui punct de vedere de specialitate, lipsit de forţă juridică obligatorie, cu privire la o speţă dedusă spre soluţionare, încalcă reglementarea cuprinsă în art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a avut de soluţionat sesizarea unui petent care a solicitat să se constate existenţa discriminării impusă de Parlamentul României prin art. 48 pct. 7 din Legea nr. 330/2009, prin care a fost abrogate art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, conform căruia pentru toţi judecătorii care deţineau titlul de doctor în drept era prevăzut sporul de 15%, precum şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, coroborat cu art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, care prevăd acordarea unor sume compensatorii corespunzătoare acestui spor numai pentru cei ce deţineau titlul de doctor şi beneficiau de acesta la data de 31.12.2009.

Prin aceeaşi sesizare s-a solicitat şi înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

Prin Hotărârea nr. 109 din 10.02.2016 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia necompetenţei materiale şi în acelaşi timp a dispus emiterea unui punct de vedere de specialitate privind situaţia supusă analizei Colegiului Director.

Pentru a ajunge la această soluţie, Consiliul a avut în vedere Decizia nr. 997/2009, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Interpretând dispozitivul hotărârii contestate prin prisma considerentelor sale, CNCD a constatat, în temeiul deciziei Curţii Constituţionale, că nu are competenţa de a dispune înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii, iar prin punctul de vedere emis ca urmare a măsurii dispuse la pct. 2 din dispozitiv nu face decât să constate că situaţia discriminatorie izvorăşte din actele normative aplicabile în domeniul salarizării în domeniul bugetar.

Astfel, reclamantul-recurent a reţinut greşit că punctul de vedere în cauză ar fi fost emis în exercitarea atribuţiilor administrativ-jurisdicţionale.

Punctul de vedere în cauză a fost emis, în afara atribuţiilor administrativ-jurisdicţionale, ulterior stabilirii necompetenţei de soluţionare în cadrul acestor atribuţii.

Mai mult decât atât, faptul că acest punct de vedere a fost emis în afara atribuţiilor administrativ-jurisdicţionale, care sunt de competenţa Colegiului director, rezultă şi din forma punctului de vedere, care este un act anexă al hotărârii.

Practic, punctul de vedere emis ca urmare a măsurii dispuse la pct. 2 din hotărâre (măsură criticată în speţă) nu este altceva decât o completare a considerentelor hotărârii.

Cu privire la temeiul de drept în baza căruia a fost emis punctul de vedere, se observă că acesta este reprezentat de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 R, coroborat cu art. 79 din "Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor".

Potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 79 din "Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor", prevăd în mod expres faptul că:

"Colegiul Director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării".

În raport cu cele anterior expuse, nu se pot reţine susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora emiterea de păreri şi opinii este incompatibilă cu atribuţiile autorităţii intimate. Corect s-a reţinut că, potrivit considerentelor exprimate în decizia Curţii Constituţionale, "în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării".

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 3864 din 06 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - NN