Territorial jurisdiction for replacing contraventional fines with community service: domicile versus place of infraction

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topliţa din data de 17.09.2018 sub nr. x/2018, petentul A., cu domiciliul în judeţul Harghita, a solicitat în contradictoriu cu intimatul Unitatea Administrativ Teritorială Topliţa, cu sediul în judeţul Harghita, înlocuirea amenzii contravenţionale aplicată acestuia prin Procesul-verbal de contravenţie nr. x/27.05.2011 încheiat de Postul Jandarmeriei Montane - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 391 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 970/18.12.2018, Judecătoria Topliţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 391 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 stabilesc competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de înlocuire a amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit contravenţia.

Întrucât petentul a fost sancţionat contravenţional pe raza localităţii Gura Humorului, judeţul Suceava, iar normele privind competenţa teritorială sunt exclusive, în baza art. 129 alin. (2), pct. 3 şi 132 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 391 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, s-a apreciat că revine Judecătoriei Gura Humorului, competenţa de soluţionare a cauzei.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 75/29.01.2019, Judecătoria Gura Humorului a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topliţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este transformare amendă şi nu plângere contravenţională, context în care a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, ci prevederile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care stabilesc competenţa teritorială în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază persoana sancţionată, în speţă, Judecătoria Topliţa.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topliţa.

Obiectul acţiunii îl constituie cererea formulată de petentul B. prin care a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 200 RON, aplicată prin Procesul-verbal de contravenţie nr. x/27.05.2011, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, în temeiul art. 391 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

În conformitate cu Anexa nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, (forma în vigoare la data de 17.10.2018), Municipiul Topliţa, unde are domiciliul petentul, se află în raza teritorială a Judecătoriei Topliţa, iar loc. Gura Humorului, unde a fost săvârşită fapta contravenţională, se afla în raza teritorială a Judecătoriei Gura Humorului.

În raport cu obiectul litigiului, sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I din O.G. nr. 17/26.08.2014 (începând cu 30.08.2014), conform cărora: (3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În acelaşi timp, potrivit art. 391 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.

În primul rând, se constată că prevederea art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 a fost modificată prin art. I din O.G. nr. 17/2014, în timp ce prevederea art. 391 alin. (1) şi-a păstrat forma iniţială încă de la data adoptării prin Legea nr. 352/2006.

Apoi, soluţia pentru care s-a optat, potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, aşa cum a fost modificat prin art. I din O.G. nr. 17/2014, respectiv de a institui competenţa teritorială în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază persoana sancţionată, este justificată în contextul în care potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, competenţa de executare a amenzii care se face venit la bugetul local revine organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul persoană fizică, care vor verifica dacă există posibilitatea executării silite, sens în care instanţa în a cărei rază teritorială se află domiciliul contravenientului (şi nu cea în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia) este cel mai bine plasată pentru a examina cerinţele impuse de art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 pentru a exista o corelare între atribuţiile organelor administrative de la domiciliul contravenientului, abilitate a trece la executarea sancţiunii amenzii contravenţionale şi competenţa instanţei în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sancţionată, unica autoritate în măsură a dispune înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în cazul în care nu există posibilitatea realizării creanţei pe cale silită.

Astfel, din coroborarea acestor dispoziţii legale, în ceea ce priveşte cererile având ca obiect înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, formulate conform prevederilor art. 9 alin. (3), respectiv art. 391 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază persoana sancţionată, în speţa de faţă, Judecătoriei Topliţa, instanţa învestită iniţial cu soluţionarea cererii de chemare în judecată.

În consecinţă în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va soluţiona conflictul de competenţă în sensul stabilirii competenţei în favoarea Judecătoriei Topliţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Topliţa în favoarea Judecătoriei Topliţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2019.

GGC - NN