Inadmissibility of reexamination remedy against cassation decision: Article 200(5) CPC inapplicable to appellate rulings.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the applicant’s request for reexamination, thereby upholding the prior decision that had annulled a clarifying request for lack of signature. The dispute arose from the applicant’s attempt to utilize the reexamination remedy provided for in Article 200(5) of the Code of Civil Procedure to challenge a decision issued by the High Court in the context of a cassation appeal. The Court held that the provisions of Article 200 of the Code of Civil Procedure, which govern the verification and regularization of initial statements of claim at trial level, are not applicable to decisions rendered on appeal. Relying on Articles 7 and 22 of the Code of Civil Procedure, Article 457(1) thereof, and Article 129 of the Romanian Constitution, the Court determined that the principle of legality and the constitutional guarantee of appeals require that only statutory remedies may be employed; consequently, the reexamination mechanism is unavailable for final cassation decisions, which are subject only to extraordinary remedies of appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 200 alin. (3) din C. proc. civ, art. 200 alin. (5) din C. proc. civ, art. 7 din C. proc. civ, art. 200 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of reexamination remedy against cassation decision: Article 200(5) CPC inapplicable to appellate rulings: Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea cererii de reexaminare întemeiate pe art. 200 alin. (3) - (7) din C. proc. civ., constată inadmisibilitatea acesteia pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de reexaminare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin Decizia nr. 4135 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018 s-a dispus anularea cererea precizatoare ca nesemnată.
S-a disjuns şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei pentru capetele de cerere nr. x, 3 şi 4 din acţiunea principală (nulitate raport ANI nr. 38336/2017, nulitate rezoluţie nr. 1096/2016 a Inspecţiei Judiciare şi constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului judiciar A.) în favoarea Curţii de Apel Cluj - SCAF.
S-a acordat termen la data de 31.01.2019, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării pe fond a capetelor de cerere din acţiunea principală nr. 1, 5 şi 6 referitoare la anularea Deciziei nr. 31 din 11 ianuarie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nulitatea raportului nr. x/2017 a Inspecţiei Judiciare şi cererea de apărare a reputaţiei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 decembrie 2018 sub nr. x/2018/a2 reclamanta B. a solicitat revenirea asupra măsurii anulării cererii precizatoare dispuse prin decizia nr. 4135 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de împrejurarea că cererea a fost semnată anterior termenului de judecată.
În motivarea cererii, petenta a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 200 alin. (3) din C. proc. civ., atunci când instanţa s-a pronunţat prin decizie în loc de încheiere asupra neîndeplinirii obligaţiei semnării acesteia.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 200 alin. (3) - (7) din C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat inadmisibilitatea cererii de reexaminare potrivit art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., întâmpinare comunicată şi contestatoarei.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea cererii de reexaminare întemeiate pe art. 200 alin. (3) - (7) din C. proc. civ., constată inadmisibilitatea acesteia pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:
"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:
"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.",
Potrivit art. 200 din C. proc. civ. privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia:
"(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării..."
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta,"
Din conţinutul textelor de lege, mai sus redate, rezultă că dispoziţiile art. 200 alin. (3) priveşte verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată adresate unei instanţe de fond şi procedura de urmat la primirea cererii de către instanţa sesizată şi de către părţi.
Prin urmare, aceste dispoziţii reglementează procedura aplicabilă cererilor de chemare în judecată adresate instanţelor judecătoreşti, nefiind aplicabile în ceea ce priveşte atacarea unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs.
Apreciază Înalta Curte că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. dau expresie principiului constituţional prevăzut de art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, astfel că o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.
Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.
Aşadar, reţine Înalta Curte că, în cauză, Decizia nr. 4135 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de reexaminare nu priveşte regularizarea unei cereri de chemare în judecată, ci este pronunţată în recurs, având caracter definitiv, neputând face obiectul căii de atac a reexaminării prevăzute de art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., împotriva acesteia putându-se exercita, doar căi extraordinare de atac, în condiţiile legii.
Temeiul de drept al soluţiei pronunţate
În temeiul acestor considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de contestatoarea B., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de reexaminare formulată de contestatoarea B. împotriva măsurii de anulare a cererii precizatoare prin Decizia nr. 4135 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.
GGC - OB