Inadmissibility of appeal against final appellate judgment in disciplinary challenge to dismissal resolution under Law 317/2004.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 28.04.2016, reclamanta Divizia de A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei de clasare nr. 182/IJ/116/DIJ/2.03.2016 şi trimiterea dosarului la CSM pentru continuarea procedurii disciplinare.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Prin Sentinţa civilă nr. 2623 din 16 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta Divizia de A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

II.Recursul

Împotriva Sentinţei civile nr. 2623 din 16 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta Divizia de A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esenţă, s-a arătat că prima instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată, că nu s-a răspuns argumentelor reclamantei, fiind preluate susţinerile pârâtei din rezoluţia atacată, precum şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ., fiind primite la dosar înscrisuri după rămânerea cauzei în pronunţare.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând atât recursul prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speţă, recurenta -reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând, în esenţă, examinarea legalităţii unei rezoluţii de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o împotriva unor judecători care au instrumentat Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2014, sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost declarată neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică cea mai asemănătoare, în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Or, potrivit art. 47 alin. (7) din legea nr. 317/2004, în forma aplicabilă în cauză, hotărârea prin care curtea de apel soluţionează contestaţia împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării disciplinare este definitivă.

În acest sens s-a cristalizat jurisprudenţa instanţei supreme, conform procesului-verbal al şedinţei din 9 octombrie 2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, constatând că recurentul a formulat recurs împotriva unei sentinţe care în conformitate cu rigorile Legii nr. 317/2004 este definitivă, recursul formulat fiind inadmisibil.

Chiar dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a menţionat în dispozitivul sentinţei că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalităţii căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituţia României, urmăreşte ca, în afară de căile de atac prevăzute de lege, să nu se poată apela la alte mijloace procedurale în scopul de a obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, or, în speţă, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel conform Legii nr. 317/2004 nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004., instanţa de control judiciar urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Divizia de A. împotriva Sentinţei nr. 2623 din 16 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - OB