Insolvency fund's obligation to pay inflation-updated insurance compensation and binding nature of administrative repair valuation over later system estimates

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 4904/09.03.2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.088.46 RON, reprezentând diferenţă deviz pentru reparaţie a autoturismului proprietate personală cu numărul de înmatriculare x avariat, şi la plata actualizării cu indicele de inflaţie a sumei de 3500 RON, începand cu data de 25.05.2016.

1.2. Hotărârile primei instanţe

1.2.1. Prin încheierea din 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a dispus amânarea pronunţării sentinţei.

1.2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3901 din 24 octombrie 2017, a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 4904/09.03.2017 emisă de pârât şi a dispus obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 2.088,46 RON, reprezentând diferenţă despăgubire, actualizată cu indicele de inflaţie, şi a sumei de 201 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivarea opţiunii sale procesuale recurentul pârât a susţinut următoarele:

Dispoziţia primei instanţe de obligarea a pârâtului la plata către reclamantă a diferenţei de 2.088,46 RON respinsă la plată prin decizia contestată, actualizată cu indicele de inflaţie reprezintă o plus petita, prima instanţă acordând ceea ce nu s-a cerut de către partea reclamantă, hotărârea fiind dată şi cu încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., instanţa dispunând cu privire la ceva ce nu s-a pus în discuţia părţilor în cadrul discuţiilor în contradictoriu, în şedinţă publică.

Acţiunea în justiţie pe care creditorii de asigurare o au împotriva pârâtului este contestaţia la decizia de respingere, în tot sau în parte, a cererilor de plată formulate de aceştia pentru plata de despăgubiri/indemnizaţii ce decurg din contracte de asigurări, instanţa învestită cu contestaţia împotriva deciziei FGA neavând posibilitatea de a acorda suplimentar faţă de cele pretinse prin cererea de plată alte sume de bani, care nu au format obiectul analizei Comiei speciale din cadrul FGA şi cu privire la care FGA nu a avut posibilitatea să dispună în cadrul procedurii administrative necontencioase şi nici nu a avut posibilitatea discutării în contradictoriu în cadrul judecăţii dosarului de fond. Prin urmare, în prezenta cauză, instanţa învestită cu o contestaţie la decizia de respingere a cererii de plată nr. x/26.04.2016 are competenţa, pe baza probatoriului administrat şi ţinând seama de pretenţiile petentului astfel cum acesta a înţeles să le formuleze prin cererea de plată în cadrul procedurii administrative necontencioase, să menţină, să modifice ori să anuleze decizia contestată, dacă este nelegală.

Se subliniază că, nicio instanţă judecătorească nu se poate subroga în atribuţiile şi competenţele Comisiei speciale din cadrul FGA, instanţa putând să verifice doar legalitatea deciziilor FGA.

Totodată, actualizarea sumei cu indicele de inflaţie nu constituie creanţă de asigurare în sensul definiţiei dată acestei noţiuni de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004 art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, se consideră că sentinţa recurată este dată cu nesocotirea dispoziţiilor exprese şi imperative ale art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc următoarele:

"Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103".

Totodată, se arată că nu este incidentă situaţia de excepţie reglementată la art. 103 din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere pe de o parte prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificată şi completată, precum şi data la care instanţa competentă a dispus deschiderea procedurii de faliment a asigurătorului B. S.A., considerăm că dobânda legală, penalităţile de întârziere, actualizarea unui debit cu indicele de inflaţie sau alte accesorii nu pot fi calculate şi pretinse a fi plătite din disponibilităţile FGA ale cărui atribuţii se declanşează la data publicării deciziei ASF de constatare a stării de insolvabilitate şi de la data deschiderii procedurii falimentului unui asigurător prin hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, considerăm că soluţia dată de prima instanţă, care a obligat FGA la plata sumei de 2.088,46 RON, actualizată cu indicele de inflaţie - deşi această actualizare nu a fost solicitată prin cererea de plată precizată este o soluţie pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 14 alin. (1) şi (4) şi art. 13 alin. (3),(4) şi (5) din Legea specială nr. 213/2015.

Astfel se consideră a fi inadmisibilă, respectiv neîntemeiată soluţia data de prima instanţă cu privire Ia obligarea FGA la plata sumei actualizate cu indicele inflaţiei deşi reclamanta nu a solicitat aceasta, fără parcurgerea procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea specială nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015 emisă în aplicarea acestui act normative cu caracter special.

În ceea ce priveşte soluţia dată de prima instanţă care a admis capătul de cerere al acţiunii reclamantei, prin care acesta solicită obligarea FGA la plata sumei de 2.088,46 RON, se susţine că în mod greşit a reţinut prima instanţă că este "relevantă calculaţia realizată în termenul legal (adică devizul estimativ depus de patentă în cadrul procedurii administrative), care i-a creat reclamantei o aşteptare legitimă în ceea ce priveşte nemodificarea valorii despăgubirii, care trebuia să rămână aceeaşi din moment ce se raportează la caracteristicile autovehiculului la momentul accidentului.

Pronunţând această soluţie, prima instanţă a nesocotit prevederile art. 12 şi art. 13 alin. (3) din Legea specială nr. 213/2015, deoarece FGA nu are încheiate convenţii de colaborare cu unităţile service nici pentru dosarele preluate de la asigurătorul în faliment şi nici pentru dosarele de daună deschise direct la FGA, FGA necomportându-se asemeni unui asigurător şi nepreluând de la acesta o creanţă certă, exigibilă şi lichidă.

La data emiterii poliţei RCA în baza căreia s-a solicitat plata despăgubirii, condiţiile pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normei A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Dispoziţiile privitoare la penalităţile de întârziere pe care un asigurător le poate plăti în cazul în care nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 37 din Norma RCA nr. 23/2015 nu se aplică Fondului de garantare a asiguraţilor, aceste prevederi fiind de strictă aplicare şi interpretare, tot astfel nici prevederile art. 51 alin. (7) din Norma RCA 23/2015 nu sunt aplicabile pârâtului, care are un scop bine determinat prin Legea nr. 213/2015, iar obligaţiile legale care incumbă Fondului trebuie îndeplinite astfel încât să fie asigurată plata de despăgubiri către creditorii de asigurări fără discriminare, în aceleaşi condiţii de tratament şi analiză, fără diminuarea nejustificată a resurselor FGA care nu este constituit ca fiind un "ghişeu" pentru efectuarea plăţilor astfel cum sunt pretinse, ci are obligaţia de a analiza cererea de plată şi a stabili cuantumul despăgubirii pe baza înscrisurilor şi în sistemul specializat, achiziţionat cu respectarea legislaţiei achiziţiilor publice, C..

Prin urmare, nu s-ar putea susţine că FGA trebuie să se limiteze la plata sumelor astfel cum sunt menţionate în documentele depuse de petenţi, fără să aibă posibilitatea de a cenzura şi de a analiza distinct fiecare dosar în parte. Ţinând cont că despăgubirea are doar caracter reparator, iar nu de îmbogăţire fără justă cauză, FGA nu este ţinut de preţurile practicate de anumite unităţi service reparatoare, această situaţie fiind aplicabilă doar asigurătorilor care sunt autorizaţi şi sunt liberi să dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici.

Cu privire la sistemul de stabilire a despăgubirilor C., se menţionăm că are o cotă de piaţă actuală: cea 85%, a efectuat peste 3.500.000 de calculaţii începând din anul 2006, că furnizează o bază uniformă de date pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto şi oferă un serviciu calitativ, exclusiv între competitori, de interogare a VIN-ului pentru o identificare completa a tuturor opţiunilor de fabrică ale unui model ceea ce conduce la o calculaţie rapidă şi exactă, reducând negocierea între părţi - asigurători, pe de o parte, şi unităţile de reparaţie, pe de altă parte, utilizând sistemul de calculaţie a costurilor de reparaţie date de producător.

În cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constat că numita A. a depus o calculaţie - deviz, fără a prezenta şi documentele de plată care să ateste că a efectuat reparaţia, pentru suma de 3.500 RON.

În acest caz a fost întocmit devizul estimativ de reparaţie în sistemul C. pentru acordarea de despăgubiri în sistem regie proprie.

Conform devizului întocmit în sistemul de specialitate pentru stabilirea despăgubirilor C. a rezultat o valoarea de despăgubire în cuantum de 1.411,54 RON, nejustificându-se la plată acordarea sumei de 3.500 RON pretinsă de petentă.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului.

În speţă, prima instanţă a ajuns la o concluzie eronată, deşi a reţinut corect faptul că FGA a luat în considerare vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, parcurs în kilometri şi o stare de întrebuinţare comparabile, astfel cum impun condiţiile de asigurare menţionate la art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014. Prima instanţă considerând că FGA trebuia să achite despăgubirea în cuantum de 3.500 RON astfel cum rezultă din devizul estimativ depus de petentă la dosarul administrativ, fără să analizeze şi să stabilească creanţa/cuantumul despăgubirii în condiţiile utilizării sistemului de specialitate C., conform art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014.

Or, această soluţie este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material anterior menţionate, inclusiv a prevederilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 213/2015.

Se mai consideră ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ soluţia primei instanţe care menţionează în dispozitiv că sentinţa civilă nr. 3901/24.10.2017 este "executorie", în condiţiile în care potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "recursul suspendă executarea".

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse în continuare:

2.1.1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că recurentul l-a invocat numai la nivel formal, fără ca în motivarea în concret a recursului să releve aspectele de conţinut ale hotărârii atacate care să contureze şi să susţină concluzia că aceasta este nemotivată, că ar conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei, pentru incidenţa în cauză a cazului de casare invocat.

Prin urmare, instanţa de control judiciar consideră că aceste critici nu sunt fondate.

2.1.2. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul a formulat mai multe critici care se circumscriu acestui motiv de casare.

S-a criticat soluţia instanţei referitoare la acordarea sumei respinsă la plată prin decizia nr. 4903/09.03.2017 în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie, cerere care în opinia recurentului era neîntemeiată, întrucât actualizarea nu reprezintă o creanţă de asigurare, şi totodată era inadmisibilă pentru că nu a fost solicitată pârâtului prin cererea de paltă solicitată.

Criticile cu acest obiect sunt neîntemeiate.

Actualizarea unei sume sau indexarea reprezintă procedeul de reevaluare de a cuantumului unei sume obiect al obligaţiei pecuniare, în funcţie de variaţia unui indice de referinţă, în scopul menţinerii echilibrului între prestaţiile datorate, prin acoperirea deprecierii valorii monedei naţionale şi păstrarea în timp a puterii sale de cumpărare.

Dispunerea actualizării unei sume reprezintă calculul valorii prezente (sau actualizate) a unei sume viitoare (care reflectă o plata sau o încasare), astfel că reclamanta nu era ţinută a o solicita pârâtului, fiind vorba de suma solicitată la plată, care nu-şi pierduse din valoare, în condiţiile în care cererea era soluţionată integral şi în termenul legal.

Acest aspect demonstrează că cererea adresată instanţei în acest sens nu era inadmisibilă, întrucât recunoaşterea judiciară a dreptului de creanţă solicitat presupune elemente importante de timp până la care reclamanta va intra în posesia sumei solicitate, care sunt de natură a atenua puterea ei de cumpărare, astfel că spre acoperirea integrală a prejudiciului se justifică solicitarea şi acordarea sumei actualizate.

Pe de altă parte, actualizarea nu poate fi privită distinct de suma solicitată, împreună reprezentând valoarea reală ca întindere a prejudiciului suferit de reclamantă la momentul executării hotărârii judecătoreşti atacate, astfel că asemeni sumei solicitată la plată de reclamantă, în privinţa căreia nu au fost ridicate obiecţii că nu ar reprezenta o creanţă de asigurare în sensul definiţiei dată acestei noţiuni de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004 art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, şi actualizarea ei reprezintă o creanţă de asigurare.

Actualizarea nu este o creanţă accesorie în raport de suma supusă acestei operaţiuni pentru a fi aplicabile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc următoarele:

"Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103."

Pe de altă parte, aceste accesorii nu curg împotriva persoanei juridice în insolvenţă conform normei anterior enunţate, situaţie în care recurentul pârât cu evidenţă nu este.

Nu sunt fondate nici criticile recurentului pârât referitoare la dispoziţia instanţei de fond de acordare suplimentară a sumei de 2.088,46 RON reprezentând diferenţă despăgubire.

În dezacord cu susţinerile recurentului, instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului nu a determinat întinderea sumei acordate reclamantei în funcţie de o calculaţie - deviz, ci de calculaţia reparaţiei în sistem C. efectuată la 28.03.2016, aceeaşi aplicaţie folosită şi de pârât la emiterea deciziei pârâtei, care a furnizat valori inferioare în urma interogării efectuate la data de 15.02.2017.

Valorile au fost determinate luând in considerare vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile, dar la momente diferite, generând rezultate arătate întrucât ofertele înregistrate în sistem la momentul calculaţiei erau diferite.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond în mod just a apreciat că relevantă este calculaţia realizată în termenul legal, care i-a creat reclamantei o aşteptare legitimă în ceea ce priveşte nemodificarea valorii despăgubirii, care trebuia să rămână aceeaşi, din moment ce se raportează la caracteristicile autovehiculului la momentul accidentului.

În consecinţă, decizia pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraţilor de aproba parţial cererea de plată a reclamantei este nelegală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva încheierii din 17 octombrie 2017 şi sentinţei nr. 3901 din 24 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva încheierii din 17 octombrie 2017 şi sentinţei nr. 3901 din 24 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 aprilie 2020.