Security officer status: whether compliance with internal surveillance regulations legitimizes suppression of fundamental rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul A., să constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1161 din 6 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul A. formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond, în mod eronat, a aplicat dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, considerând că situaţia de fapt prezentată de CNSAS, relativă la activitatea desfăşurată faţă de numitul B., intră în sfera activităţilor prevăzute de aceste dispoziţii.

În opinia recurentului, în speţă nu este îndeplinită cerinţa referitoare la suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, întrucât înscrisurile administrate în cauză nu fac dovada îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond s-a pronunţat exclusiv pe înscrisurile depuse la dosar de către CNSAS, înscrisuri care, nefiind coroborate cu alte înscrisuri sau probe, nu pot forma convingerea automată că prin existenţa lor au fost încălcate drepturi fundamentale ale celui vizat prin înscrisurile respective, în speţă B..

CNSAS nu face dovada faptului că notele sale la notele informative sau rapoartele depuse la dosarul în cauzei, ar fi avut ca finalitate încălcarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale numitului B., sau că acesta ar fi suferit din punct de vedere fizic sau psihic.

Apoi, prin faptul existenţei notelor informative şi a rapoartelor invocate în cauză, nu înseamnă că, în mod automat, s-au încălcat drepturi fundamentale ale numitului B. atâta vreme cât aceste înscrisuri nu sunt coroborate cu alte înscrisuri constând în documente corespunzătoare prevăzute de procedura de la acel moment, separate de notele informative şi nu doar menţiunile adnotate de ofiţeri ai Securităţii pe notele informative.

Mai mult decât atât, aşa cum a arătat şi la fond, nu şi-a făcut decât datoria pe care o avea în baza regulamentelor interne ale serviciului, în vederea respectării legii, activitatea desfăşurată faţă de domnul B. fiind în acord cu regulamentele şi instrucţiunile ministerului de interne, în scopul respectării legii, în speţă cea vizând libertatea cuvântului faţă de orânduirea socialistă.

Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că a acţionat conform unor ordine în vădită contradicţie cu reglementările legale ale statului, când de fapt activitatea sa s-a desfăşurat în acord cu acestea.

Deşi instanţa de fond s-a exprimat în sensul că activitatea sa nu a fost decât o opţiune personală, achiesând la ordinele unui stat ce-şi încălca propriile ordine, nu a fost deloc aşa, întrucât, în calitatea pe care o avea era obligat a ţine sub observaţie persoanele care-şi exprimau nemulţumirea faţă de orânduirea socialistă.

Având în vedere activitatea sa în timpul exercitării serviciului (angajat al Ministerului de Interne, organ central), pe care instanţa de fond a reţinut-o, nu se poate reţine decât că a acţionat în acord cu legea fundamentală a epocii, cu ordinele şi instrucţiunile ministerului din care făcea parte. Faptul că a semnat un raport cu propunere de avertizare doar, nu înseamnă că a încălcat un drept fundamental al omului, al cetăţeanului din România. B. nu a fost stingherit în vreun fel în viaţa sa privată, în activitatea sa profesională sau în viaţa intima. Imixtiunea în viaţa privată a cuiva presupune impunerea forţată a unor clemente/reguli/restricţii celui în cauză, în dezacord cu voinţa sa, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Consideră că dacă B. nu ar fi fost chemat de către lt. major de cercetare penală C. pentru a fi avertizat în legătură cu exprimarea acestuia faţă de orânduirea epocii, poate că nici nu ar fi ştiut vreodată că a fost monitorizat de Securitate, iar o asemenea cerere împotriva sa, ca cea formulată de intimatul CNSAS, nici nu ar fi fost.

În opinia recurentului, în mod evident, din cele reţinute prin Nota de constatare nr. x/13.08.2015 întocmită de CNSAS, rezultă că nu poate fi acuzat de vreo imixtiune sau amestec în viaţa particulară a dlui B., de vreo îngrădire a dreptului la exprimare a acestuia, astfel încât în mod eronat a reţinut instanţa de fond că cea de-a doua condiţie cerută de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost îndeplinită, în sensul că nu s-a dovedit că ar fi întreprins activităţi care să fi avut ca finalitate încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv ale domnului B..

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În speţă, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentul-pârât A. a fost verificat, la cererea adresată C.N.S.A.S. de către Ţ.E.., care a solicitat verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii a ofiţerilor-subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a solicitat accesul.

Înalta Curte observă din cuprinsul notei de constatare nr. x/13.08.2015, precum şi din înscrisurile ataşate, că pârâtul, având gradul de locotenent în cadrul IJS Giurgiu, a propus deschiderea dosarului de urmărire informativă asupra profesorului E.. deoarece acesta era cunoscut în evidenţele Securităţii "cu manifestări duşmănoase la adresa partidului şi statului nostru", fiind semnalat în februarie 1984 că este "nemulţumit de politica partidului nostru, adresând calomnii şi injurii."

Prima instanţă, după analizarea materialului depus în probaţiune de către CNSAS - note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. a) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în privinţa pârâtului.

Aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.

Înalta Curte constată că în speţă s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor legale necesare pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Criticile privind neîncadrarea activităţii recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt nefondate.

Potrivit prevederilor enunţate, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului."

Prima condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, al Securităţii în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul A. a avut în anii 1984 - 1985 gradul de locotenent în cadrul IJS Giurgiu, Serviciul 1.

De asemenea, cea de-a doua condiţie vizată de art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Fără a mai evoca conţinutul ansamblului probator prezentat în cauză, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei rezultă că pârâtul-recurent a informat cu privire la anumite persoane şi evenimente, în mod punctual.

Activitatea desfăşurată de recurentul-pârât, prin măsurile dispuse sau încuviinţate, a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanţă a reţinut că pârâtul a întreprins o serie de activităţi, relevante pentru soluţionarea pricinii, în dosar x, avându-l ca titular pe numitul B., "luat în S.I. (supraveghere informativă - n. D.I.) prioritar încă din anul 1980", "pentru manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru, uneori ascultând şi posturile de radio străine, comentând în mod duşmănos ştirile difuzate de acestea", ulterior cu dosar de urmărire informativă, în baza "semnalărilor colaboratoarei "F.", din care rezultă că sus-numitul avea grave manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru. Prin măsurile întreprinse, după deschiderea dosarului de urmărire informativă s-a stabilit că obiectivul se situa pe o poziţie potrivnică şi în mod repetat comenta tendenţios şi denigrator politica partidului şi statului nostru, fapt pentru care la data de 28.06.1985 organele noastre au procedat la avertizarea numitului B.".

De asemenea, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că măsurile avizate/aprobate/executate de pârât în dosarul menţionat, privind urmărirea numitului E.. datorită manifestărilor duşmănoase la adresa politicii statului, faptul că ascultă posturi de radio străine şi comentează în mod duşmănos ştirile difuzate, interesul expres manifestat al pârâtului pentru discuţiile private ale acestuia, pentru anturajul şi relaţiile apropiate ale acestuia, dovedesc un mecanism specific de supraveghere poliţienească intruziv în viaţa privată a celui urmărit şi o grevare a exercitării libertăţii de exprimarea acestuia, toate aceste acţiuni ale pârâtului constituie activităţi prin care s-a suprimat sau îngrădit.

Contrar celor susţinute de recurentul-pârât, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate în România. De asemenea, nu are nicio relevanţă împrejurarea că asupra persoanei urmărite s-au luat şi alte măsuri abuzive în afară de cele la care a participat pârâtul.

În mod corect a reţinut prima instanţă că eventualele repercusiuni la care pârâtul s-ar fi expus din partea unui stat totalitar, care nu îşi respecta propriile reglementări legale şi/sau constituţionale, dacă nu ar fi executat dispoziţiile/ordinele primite, nu interesează în cauză. Decizia pârâtului de a urma astfel de ordine, în vădită contradicţie cu înşişi prevederile constituţionale în vigoare în perioada de referinţă, a căror supremaţie era de asemenea consacrată, şi cu prevederile tratatelor internaţionale ratificate de România, de a se face unul din instrumentele de supraveghere şi represiune ale regimului comunist, constituie o opţiune personală a acestuia, fără nici o relevanţă în aprecierea activităţii sale din perspectiva incidenţei art. 2 lit. a) din ordonanţă.

Nu pot fi reţinute argumentele recurentului în sensul că CNSAS nu a făcut dovada că notele informative furnizate de pârât ar fi avut ca finalitate încălcarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale numitului B., întrucât legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar informaţiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Împrejurarea că activitatea desfăşurată de pârât a respectat şi s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare şi ordinelor comandanţilor nu este de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, care nu fac o astfel de distincţie între cei care au respectat şi cei care nu s-au conformat normelor care reglementau activitatea Securităţii.

Înalta Curte constată că activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată, prevăzute de art. 33 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat iar sentinţa este temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1161 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV