Securitate collaborator status; sufficiency of "targeting" fundamental rights violations under O.U.G. 24/2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.03.2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând să se constate calitatea de colaborator al Securităţii a acestuia.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 182 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al securităţii .

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul A. formulat recurs, criticând soluţia instanţei ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare şi respingerea acţiunii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond în mod greşit, a apreciat probele administrate în cauză, reţinând acţiunea intimatului C.N.S.A.S. ca fiind întemeiată sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 în mod cumulativ.

Recurentul a arătat că a semnat forţat, nu benevol, un angajament cu securitatea pentru a furniza informaţii care interesau securitatea statului şi nu îngrădirea drepturilor şi liberaţilor omului. Din analiza notelor informative din dosarul său nu rezultă furnizarea de informaţii care să fi atras încălcarea acestor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului . Cu atât mai mult, din Raportul cu propuneri de încetare a legăturii cu informatorul, depus de reclamant, se arată că nu furnizează informaţii, nu este punctual la întâlniri fiind caracterizat ca un element neserios sub acest aspect şi se propune încetarea legăturii .

Din nota informativă din data de 11.11.1982 reiese faptul că se ocupa, aşa cum reiese din informaţia sursei B., de poezie, contactându-I pe poetul C. care l-a refuzat îndemnându-l să facă poezie revoluţionară şi nu filosofică. Tot din această Nota informativă reiese faptul că face mare agitaţie în legătura cu faptul că nu mai vrea să stea în ţară dorind să se stabilească în Canada sau Australia unde se va putea realiza.

În opinia recurentului, nicio categorie de informări nu îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 24/2008, iar instanţa nu poate reţine afirmaţia din cererea introductivă precum că ar fi suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, întrucât instanţa de judecată trebuia să se pronunţa pe baza de probe administrate şi nu pe prezumţii.

Recurentul a susţinut că nu există la dosarul cauzei nicio proba materială care să ateste dovada încălcării a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimare.

Ca o concluzie, din actele depuse la dosar rezultă că nu şi-a asumat calitatea de colaborator, ci având activităţi de mic comerciant între studenţi, a fost folosit pentru informaţii în ceea ce priveşte securitatea şi siguranţa statului român.

Astfel, din Angajamentul de la dosar reiese în mod neechivoc faptul că a declarat că este conştient că apărarea securităţii statului este o datorie de onoare a fiecărui cetăţean. N-a fost îngrădit niciun drept sau o libertate a vreunui cetăţean român.

Mai mult decât atât, din înscrisurile celor două dosare depuse ulterior, nu rezultă calitatea sa de fost colaborator al securităţii, ci o întreagă activitate de dizidenţă. Astfel, lucrări despre D., dovezi că a dorit să emigreze în Canada, deplasări în Caraş Severin - unde a fost şi reţinut de organele de miliţie şi Oraviţa pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În fine, recurentul a concluzionat, arătând că instanţa de fond a reţinut faptul că recrutarea sa fost decisă de organele de securitate, deci nu a fost un act benevol.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, constată că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În speţă, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentul-pârât A. a fost verificat la cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, conform prevederilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Verificarea recurentului a fost determinată de împrejurarea că acesta este deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă apărările prezentate prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată.

Argumentele de fapt şi de drept reţinute în considerentele sentinţei demonstrează că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză şi la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile circumscrise motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., considerentele hotărârii explicând soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod real probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este întemeiată acţiunea cu care a fost învestit.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat, apreciind că au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 şi Legii nr. 293/2008 fiind nefondate.

Din actele aflate la dosar, rezultă că pârâtul a semnat la data de 28.07.1989 un "angajament", prin care se angaja să răspundă cu promptitudine la toate solicitările organului de securitate, ţinând cont de faptul că acesta îi dă prilejul să demonstreze că faptele comise au constituit un accident.

Potrivit disp.art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008: "este colaborator al Securităţii orice persoană care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, care să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Prima instanţă, după analizarea amplului material depus în probaţiune de către CNSAS - note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în privinţa pârâtului.

Aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.

Reevaluând probele administrate de către prima instanţă, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speţă s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor legale necesare pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Astfel, din definiţia legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Fără a mai evoca conţinutul ansamblului probator prezentat în cauză, care include note informative semnate olograf de către recurentul-pârât, angajamentul semnat la data de 28.07.1989, prin care acesta a preluat numele conspirativ "E." şi a notei informative furnizate olograf sub numele conspirativ din data de 03.01.1981, Înalta Curte constată că o parte semnificativă din informările pe care acesta le-a făcut, a prezentat interes pentru organele de securitate, informările fiind apreciate şi exploatate, aspecte care se circumscriu dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist şi, în acelaşi timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că informaţiile privind intenţiile de plecare în străinătate, relaţiile unor persoane cu cetăţeni străini, ascultarea unor posturi de radio considerate ostile, opiniile politice ale unor persoane, au fost de natură să încalce dreptul la viaţă privată şi libertatea de exprimare a acestora.

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar informaţiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Totodată, se constată că recurentul nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe pct. de a comite o infracţiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supuse intruziunii în viaţa sa privată, iar notele informative furnizate de acesta despre un număr mare de persoane pe parcursul a trei ani, conduc la concluzia că pârâtul nu a fost constrâns să ofere informaţii.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prima instanţă interpretând şi aplicând corect aceste prevederi legale.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat iar sentinţa este temeinică şi legală.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinţei civile nr. 182 din 26 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV