Reexamination of 2007 political police classification invalid: Res judicata and prospective effect of unconstitutionality bar CNSAS nullity claims

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate:

a) Refuzul de a soluţiona cererea sa pentru:

1. Constatarea nulităţii actelor administrative: Decizia nr. 457/20.02.2007 şi Decizia nr. 1495/10.05.2007, emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,

2. Revocarea actelor administrative: Decizia nr. 457/20.02.2007 şi Decizia nr. 1495/10.05.2007, emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,

3. Reexaminarea dosarului reclamantului de reţea şi a dosarului său de urmărire, raportate şi la Sentinţa de reabilitare nr. 1517/19.08.2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 4, Bucureşti, secţia penală, în Ds. nr. x/4/2009. i

4. Aprobarea notei de constatare din care să rezulte faptul că reclamantul nu a avut calitatea de informator al securităţii, nici de colaborator al acesteia, nici de asimilat colaboratorilor şi nici nu a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.

5. Radierea de pe site-ul CNSAS a Deciziilor: nr. 457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

b) Constatarea nelegalităţii actelor administrative cu caracter/l individual: Decizia nr. 457/20.02.2007 şi Decizia nr. 1495/10.05.2007, emise I de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în temeiul art. 4 | din Legea nr. 554/2004.

A solicitat obligarea pârâtei la recunoaşterea dreptului legitim al reclamantului de reexaminare a actelor administrative emise în baza actelor noi şi emiterea unei noi note de constatare, din care să rezulte că nu a fost agent al poliţiei politice comuniste.

A solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative Decizia nr. 457/20.02.2007 şi Decizia nr. 1495/10.05.2007, emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi, pe cale de consecinţă, anularea acestora.

Prin Sentinţa civilă nr. 4844/24.06.2015, Tribunalul Bucureşti - SCAF a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17.07.2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 291 din 3 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii în sensul constatării nulităţii celor două acte administrative atacate şi obligării intimatului la emiterea unei adeverinţe din care să rezulte că nu avut calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată, recurentul susţine că nu a contestat Decizia civilă nr. 9/17.12.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru a se putea reţine că prin această sentinţă "s-a constatat cu putere de lucru judecat, legalitatea celor două decizii emise de intimată".

Instanţa de fond nu a analizat motivul de nulitate al Deciziilor nr. 1457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, aceste decizii având caracterul unor acte administrative.

Potrivit teoriei care guvernează actele administrative, acestea îşi încetează efectele în momentul scoaterii lor din vigoare care se poate face, fie prin revocare de organul emitent, fie de instanţele judecătoreşti, pe calea unei acţiuni în anulare.

În speţa de faţă, cauzele care sunt de natură a conduce la anularea celor două acte sunt concomitente cu emiterea acestora, deciziile adoptate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fiind adoptate cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, organul care a pronunţat decizia nu îndeplinea exigenţele de imparţialitate cerute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că prin Legea nr. 30/18.05.1994 a fost ratificată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de către România.

În conformitate cu prevederile art. 1l din Constituţia României, Statul Român are obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă competentă şi imparţială care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

În speţa de faţă au fost nesocotite prevederile convenţionale, deoarece acelaşi organ, respectiv Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a adoptat atât Decizia nr. 1457/20.02.2007 prin care s-a stabilit că ar fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, dar şi Decizia nr. 1495/10.05.2007 prin care s-a soluţionat contestaţia sa.

Instanţa de fond a omis astfel să constate nulitatea celor două acte administrative, având în vedere că, între organul care a stabilit calitatea şi cel care a soluţionat contestaţia sa există identitate, situaţie în care, având în vedere şi practica Curtea Europeană a Drepturilor Omului respectiv, cauza Procola contra Luxemburgului, a avut loc o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza menţionată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în situaţia în care aceiaşi membrii ai unei autorităţi exercită succesiv şi în privinţa aceloraşi decizii, ambele competenţe cea de decizie şi cea de examinare a legalităţii, are loc o confuzie a funcţiilor în gândirea membrilor componenţi ai organului respectiv.

Alături de argumentul decurgând din exercitarea unor atribuţiuni de decizie şi de control de către aceeaşi autoritate, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 51/2008, a arătat că şi modul de numire al Colegiului Consiliului, respectiv compunerea acestuia dintr-un reprezentant al Preşedintelui României, al Primului ministru, ş.a. sunt de natură a pune în discuţie încrederea pe care o jurisdicţie trebuie să o inspire într-o societate democratică.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Sramek contra Austriei, în care a decis asupra încălcării art. 6 paragraful 1, ca urmare a componenţei unei autorităţi regionale de tranzacţii imobiliare arătat că, din moment ce într-o autoritate decizională se află o persoană care este subordonată ca funcţie şi sarcini faţă de una din părţi, justiţiabili pot să se îndoiască în mod legitim de independenţa acelei persoane.

Recurentul a susţinut că, având în vedere că în cauză a avut loc o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încălcare invocată implicit în acţiune şi, ţinând seama şi de faptul că în totalitate Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituţională, tocmai pentru motivul că există o confuzie între funcţia de anchetă, cea de judecată şi cea de soluţionarea căilor de atac împotriva propriilor decizii, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate, se impunea admiterea acţiunii, în sensul anulării celor două Decizii nr. 1457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, emise de intimată.

Alături de considerentele enunţate, instanţa de fond a omis să constate că actele administrative supuse examinării sunt expres în contradicţie cu situaţia de drept creată prin declararea ca neconstituţională a Legii nr. 187/1999 dar şi cu abrogarea acestei legi prin art. 38 din O.U.G. nr. 24/2008 context în care, se impunea anularea celor două decizii, acestea devenind ilegale, iar sancţiunea ilegalităţii este nulitatea actului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În speţă, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulităţii actelor administrative: Decizia nr. 457/20.02.2007 şi Decizia nr. 1495/10.05.2007, emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi aprobarea notei de constatare din care să rezulte faptul că reclamantul nu a avut calitatea de informator al securităţii, nici de colaborator al acesteia, nici de asimilat colaboratorilor şi nici nu a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, opinie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei constatând că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii precum şi o corectă apreciere a probatorului administrat în cauză.

Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că prin petiţia nr. 203/26.09.2014, reclamantul a solicitat autorităţii pârâte constatarea nulităţii/revocarea Deciziei nr. 1457/20.02.2007 menţinută prin Decizia nr. 1495/10.05.2007. Deciziile menţionate au fost emise în temeiul Legii nr. 187/1999 şi au statuat în sensul calităţii reclamantului de agent al poliţiei politice comuniste, iar prin adresa nr. x/06.11.2014, pârâtul a răspuns petiţiei reclamantului, aducându-i la cunoştinţă acestuia că nu pot fi primite motivele de nulitate/revocare a celor două decizii.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, instanţa de control judiciar reţine că nu se poate constata nulitatea Deciziilor nr. 1457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, având în vedere că asupra lor s-a pronunţat deja o instanţă de judecată, prin Decizia civilă nr. 9/17.12.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziilor menţionate, constatându-se cu putere de lucru judecat legalitatea acestora.

Cu privire la refuzul pârâtei de a constata nulitatea/revocarea Deciziilor nr. 1457/20.02.2007 şi nr. 1495/10.05.2007, Înalta Curte constată că pentru acelaşi raţionament, atât timp cât prin Decizia civilă nr. 9/17.12.2007 a CAB, secţia a III-a civilă (decizie irevocabilă) a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziilor menţionate, autoritatea pârâtă nu are posibilitatea legală de a soluţiona favorabil petiţia reclamantului, întrucât prin aceasta s-ar contrazice cele statuate de o instanţă judecătorească printr-o hotărâre irevocabilă.

Conform prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, actele şi lucrările efectuate în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor capitolului 6, până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, rămân valabile.

Este adevărat că potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, numai dacă sunt descoperite documente şi informaţii noi şi neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanţe de urgenţă o decizie de neapartenenţă sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii iniţiază şi aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă.

Înalta Curte constată, în acord cu soluţia primei instanţe că prevederile art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008 nu îi sunt aplicabile recurentului-reclamant, având în vedere că nu a fost emisă o decizie de neapartenenţă sau de necolaborare cu Securitatea.

Nu pot fi primite nici argumentele recurentului referitoare la neconstituţionalitatea Legii nr. 187/1999, întrucât Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că Legea nr. 187/1999 este neconstituţională, nu produce efecte în privinţa situaţiei juridice a recurentului, deciziile Curţii Constituţionale având putere numai pentru viitor.

Alegaţiile recurentului referitoare la încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt lipsite de relevanţă, întrucât Decizia nr. 51/2008 produce efecte numai pentru viitor, astfel că nu poate produce efecte asupra deciziilor referitoare la recurentul-reclamant, acestea fiind emise în 2007.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat iar sentinţa este temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 291 din 3 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - OB