Securitate collaborator status: Objective fulfillment of information furnishing and fundamental rights restriction without requirement of subjective intent

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1005 din 23 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1005 din 23 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii reclamantei, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a aplicat şi interpretat eronat dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, care presupun îndeplinirea a 3 condiţii: să existe o furnizare de informaţii; informaţiile să fie de calitate, în sensul de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi intenţia colaboratorului ca informaţiile furnizate să ducă la îngrădirea drepturilor fundamentale.

Susţine că, în ceea ce priveşte nota informativă prin care recurentul-pârât informa despre B. că a făcut afirmaţii cu privire la dezamăgirea acestuia la locul de muncă şi că va face tot posibilul să plece în Germania, aceasta nu era o atitudine potrivnică regimului comunist întrucât viza tratamentul de la locul de muncă şi desfacerea contractului de muncă, nu reacţii împotriva regimului. Pe de altă parte, arată că nici intenţia sa nu a fost să-i fie îngrădit vreun drept fundamental, în speţă dreptul la liberă circulaţie, ci pentru că era constrâns de lucrătorii Securităţii, încerca să le ofere date cât mai generale şi nesemnificative.

Mai arată că din materialul probator administrat în cauză reiese că activitatea sa de oferire de informaţii către Securitate s-a rezumat la note informative laudative la adresa persoanelor despre care informa. Astfel, arată că: prin Nota informativă din data de 10.11.1986 a informat despre un cetăţean negru care vorbea limba română; prin Nota informativă din data de 3.12.1986 l-a lăudat pe numitul S.V.; prin Nota informativă din data de 20.05.1987 a avut numai cuvinte de laudă pentru numitul CX; prin Nota informativă din data de 28.08.1987 a informat despre doi cetăţeni italieni care au venit şi au mâncat cu C.; prin Nota informativă din data de 15.09.1987 a informat despre două colege că au fuste de blugi de provenienţă americană.

Consideră că aceste informaţii furnizate denotă intenţia sa de a nu da informaţii care să afecteze în vreun fel drepturile fundamentale ale vreunui cetăţean, ci informaţii generale şi vagi, pentru a nu suferi consecinţe în caz de refuz. Precizează că a fost recrutat fiind ameninţat cu pedepse penale pentru fapte fabricate.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu a făcut o analiză corectă a probelor, ci s-a rezumat la analiza a două note informative care, privite singular şi scoase din context, pot forma o convingere greşită, aspecte ce au dus la aplicarea greşită a normelor de drept incidente, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Precizează că în speţă nu se poate reţine nici calitatea informaţiilor furnizate, cu atât mai mult cu cât rapoartele ofiţerilor de securitate în mod constant au calificat activitatea sa ca fiind foarte slabă.

Referitor la nota informativă prin care informa că un grup de 6-7 muncitori aveau la ei un casetofon şi, după ce au consumat diferite băuturi alcoolice, au pus o casetă pe care era înregistrat de la postul de radio D. un fel de "colind" satiric referitor la cel mai înalt demnitar român, arată că putea da informaţii detaliate despre identitatea acestora, dar a refuzat să dea nume complete şi a declarat că nu poate afla identitatea acestora. Mai mult, susţine că ascultarea unei casete înregistrate în care era redat un colind satiric nu este considerată o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, ci doar discutarea ştirilor difuzate de postul D. era considerată atitudine potrivnică, astfel că cerinţa calităţii informaţiei nu este îndeplinită.

Consideră că nu se poate reţine îngrădirea dreptului fundamental la viată privată, deoarece acei muncitori se aflau într-un loc public, iar recurentul-pârât nu a avut o asemenea intenţie, aşa încât nu sunt incidente în cauză prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi nici art. 17 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice, reţinute de instanţa de fond, raţionamentul acesteia fiind greşit.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în speţă sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Înalta Curte constată că aspectul litigios dedus judecăţii poartă asupra calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, din minuta sentinţei recurate, de la dosar fond, precum şi din considerentele acestei sentinţe, nefiind vorba despre calitatea de lucrător al Securităţii, astfel cum este menţionat în considerentele hotărârii recurate.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În speţă se constată că recurentul-pârât A. a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii la data de 24 aprilie 1986, conform angajamentului dat de acesta şi depus la dosar fond, precum şi a referatului cu propunerea de recrutare, depus la dosar fond.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, se constată că, ulterior acestui moment şi până în 1989, inclusiv, acesta a întocmit note informative, sub numele conspirativ de "E.", conţinând caracterizări ale angajaţilor din turism, prezentând în special relaţiile avute cu persoane din străinătate.

Astfel, în data de 13.12.1988, pârâtul a dat o notă informativă prin care a semnalat că în aceeaşi zi, în timp ce prelua serviciul de tură, fostul barman B. s-a exprimat că dacă ar fi ştiut ce i se va întâmpla la întoarcerea din Germania, ar fi rămas acolo, exprimându-şi intenţia de a pleca din nou în străinătate, iar în baza aceste informări, Serviciul de Securitate a dispus emiterea unei adrese către formaţiunea de paşapoarte.

De asemenea, în data de 28.03.1989, pârâtul a redactat o altă notă informativă, prin care a semnalat faptul că în data de 23-24.03.1989, la F. au venit pentru a serba ziua de naştere a unuia dintre colegi, vreo 67 muncitori ce deservesc draglina de pe Olt, în aval de popas, iar la casetofonul pe care l-au adus au pus o casetă înregistrată de la postul de radio D. cu un "colind" satiric referitor la cel mai înalt demnitar român. Cum în urma acestei note, recurentului i s-a trasat sarcina de a identifica persoana ce avea caseta şi să anunţe în timp util, pentru a se putea interveni, pârâul a întocmit o noua notă informativă în data de 07.04.1989, prin care a relatat că cel ce a adus cei 6 muncitori la restaurant este "G.", şef echipă, a cărui soţie este recepţionera în staţiunea Olăneşti.

În urma acestei note, ofiţerul de legătură a propus anchetarea celor şase muncitori şi avertizarea acestora, sens în care pârâtul a întreprins în continuare măsuri pentru identificarea muncitorului care a adus casetofonul şi caseta şi a întocmit o noua notă informativă în data de 30.05.1989, prin care relata că a încercat ca, în discuţiile purtate cu membrii formaţiei de lucru să afle cui aparţinea, dar muncitorii au refuzat, motivând ca acel casetofon fusese împrumutat de la o cunoştinţă.

Dincolo de aceste exemplificări, Înalta Curte constată că la dosarul de fond au fost depuse multe note informative date de către recurentul-pârât în perioada vizată, acestea fiind depuse la filele x, aspectele ce făceau obiectul acestor note vizând persoanele cu care recurentul-pârât intra în contact ori legăturile acestora cu alte persoane.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Astfel, se constată că recurentul-pârât, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate - contrar celor susţinute de către acesta - chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informaţii cu privire la anumite persoane, dar şi cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informaţii despre viaţa privată şi intenţiile lor.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, unele dintre notele informative pe care acesta le-a dat fiind urmate de măsuri în acest sens.

Curtea de apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de către intimatul-reclamant, incluzând note informative depuse la dosar, întocmite de acesta în perioada în care era colaborator al Securităţii.

Înalta Curte constată că atât prin întâmpinarea formulată, cât şi prin motivele de recurs, recurentul-pârât nu a solicitat probe în combaterea înscrisurilor depuse de reclamant, criticile sale fiind subsumate, în esenţă, faptului că prin acţiunile sale nu a îngrădit drepturile şi libertăţile persoanelor, ci, fiind constrâns de organele de Securitate şi ameninţat cu pedepse penale pentru fapte fabricate, a încercat să ofere date cât mai generale, nesemnificative şi vagi şi că s-ar fi rezumat la note informative laudative la adresa persoanelor vizate.

Or, Înalta Curte constată că informaţiile oferite nu au caracter general ori nesemnificativ, din contră, fiind relevate punctual aspecte de potenţial interes pentru regimul comunist din România.

De asemenea, se reţine a fi nefondată şi susţinerea recurentului-pârât conform căreia s-ar fi rezumat la note informative laudative la adresa persoanelor respective, câtă vreme din chiar notele la care recurentul-pârât face referire reiese faptul că acestea vizau orice formă de legătură a persoanelor vizate cu persoane din străinătate ori deţinerea de obiecte procurate din străinătate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul-pârât susţine în mod nefondat că, întrucât în speţă nu există intenţia colaboratorului ca informaţiile furnizate să ducă la îngrădirea drepturilor fundamentale, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la acest aspect se reţine că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii nu este condiţionată de elementul intenţional, ci priveşte doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informaţii, indiferent sub ce formă, cum ar fi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În speţă, se constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că faţă de recurentul-pârât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reţinerea calităţii acestuia de colaborator al fostei securităţi, care a furnizat informaţii, sub formă de note informative, prin care denunţa activităţile sau atitudinile apreciate ca fiind potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigenţe deduse din textul legal, la analiza calităţii de colaborator trebuie să se aibă în vedere şi raportul rezonabil de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare. Astfel, textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de colaborator numai acelor persoane ale căror activităţi au avut ca urmare suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Un exemplu în acest sens ar fi nota informativă din data de 13.12.1988, ce a avut ca urmare emiterea unei adrese către Serviciul de paşapoarte în ceea ce îl priveşte pe numitul B..

Contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că din actele depuse la dosarul de fond rezultă că recurentul-pârât a dat un număr mare de note informative, din a căror examinare rezultă faptul că acesta a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, astfel cum bine a reţinut judecătorul fondului, acţiunile recurentului putând fi încadrate în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acel moment.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată şi proclamată de Adunarea generală a ONU prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice, cât şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fuseseră ratificate de România la momentul desfăşurării activităţii informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaţionale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme acesta a contribuit la această stare de lucruri.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi faptul că recurentul nu se poate apăra nici invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfăşurate ori ordinele superiorilor şi nici normele interne care reglementau activitatea Securităţii, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârşirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaţionale asumate de România.

Astfel fiind, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât, în calitate de colaborator al Securităţii, a încălcat, din motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de Constituţie cât şi de tratate internaţionale ratificate de România, ceea ce corespunde definiţiei colaboratorilor Securităţii, în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, în raport cu probatoriul administrat şi susţinerile părţilor.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat A. împotriva Sentinţei civile nr. 1005 din 23 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 1005 din 23 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.

GGC - OB