Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1540/2019 AI generated

Salarization parity for public employees: suspension of proceedings against defendant under Civil Procedure Code Art. 242 misapplied due to burden of proof rules

Case Number Decizia nr. 1540/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal declared by the defendant, quashed the appeal court's suspension order, and remanded the case for further proceedings, leaving the first-instance judgment favorable to the plaintiffs pending re-examination by the appellate court. The dispute concerned a labor and administrative fiscal litigation where two public employees sought to compel their employer to set their base salary at the maximum statutory level based on a grid applied at a sister institution, claiming entitlement to salary differences from January 31, 2018, alongside legal interest and inflation index updates. The appellate court had previously suspended the appeal proceedings under Article 242 of the New Code of Civil Procedure, imposing on the defendant the obligation to clarify the finality of prior judgments referenced in the salary grid, with the suspension sanctioning the defendant's non-compliance. The Supreme Court held this application erroneous, ruling that Article 242 allows suspension only when the normal course of proceedings is impeded by the fault of the claimant, not the defendant, and that under Article 1169 of the Civil Code, the burden of proof for the underlying labor rights rests with the claimants; consequently, the suspension constituted a violation of procedural rules warranting cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 din C. proc. civ, art. 1169 din C. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ; Salarization parity for public employees: suspension of proceedings against defendant under Civil Procedure Code Art. 242 misapplied due to burden of proof rules: The dispute concerned a labor and administrative fiscal litigation where two public employees sought to compel their employer to set their base salary at the maximum statutory level based on a grid applied at a sister institution, claiming entitlement to salary differences from January 31, 2018, alongside legal interest and inflation index updates. The appellate court had previously suspended the appeal proceedings under Article 242 of the New Code of Civil Procedure, imposing on the defendant the obligation to clarify the finality of prior judgments referenced in the salary grid, with the suspension sanctioning the defendant's non-compliance. The Supreme Court held this application erroneous, ruling that Article 242 allows suspension only when the normal course of proceedings is impeded by the fault of the claimant, not the defendant, and that under Article 1169 of the Civil Code, the burden of proof for the underlying labor rights rests with the claimants; consequently, the suspension constituted a violation of procedural rules warranting cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code violation of procedural rules burden of proof administrative sanction pending proceedings public employment law

Cited Legislation

AI generated
art. 242 din C. proc. civ
Se arată că art. 242 din C. proc. civ.
art. 1169 din C. civ
În al doilea rând, încheierea este netemeinică deoarece prima regulă în materia probaţiunii este cea prevăzută de art. 1169 din C. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 din C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 488 din C. proc. civ
Deşi nu a indicat în concret vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., din criticile formulate rezultă că acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut în art.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
civ., din criticile formulate rezultă că acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii").
art. 242 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit art. 242 alin. (1) din C. proc. civ.:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main procedural ground cited in the dispositive to authorize the admission of the appeal and the quashing of the appellate court's order.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive governing the legal effects of the cassation decision, specifically the remittance of the case to the same instance for further proceedings.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea formulată la data de 08.03.2018, introdusă pe rolul Tribunalului Teleorman, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată, în baza art. 39 alin. (1) - alin. (4), art. 6 lit. b) şi lit. c), art. 9, art. 10 din Legea 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), modificată şi completată de O.U.G. nr. 91/2017, Legii 53/2003R - Codul Muncii pe pârâta Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. - obligarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman să le stabilească, începând cu 31.01.2018, salariul de bază la nivelul salariului de bază maxim de 6869 RON aflat în plată la data de 31.01.2018 pentru funcţia publica de INSPECTOR, clasa I, nivel studii S (superioare), grad profesional SUPERIOR, gradaţia de vechime 5 aflat în plată la 31.01.2018 în cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Iaşi, instituţie sau autoritate publică aflată în subordinea aceluiaşi ordonator de credite (respectiv Inspecţia Muncii), având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar ca şi pârâta I.T.M. Teleorman, conform art. 39 alin. (1) - alin. (4) din Legea 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), modificată şi completată de O.U.G. nr. 91/2017;;

2. - obligarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman să le recalculeze şi să le plătească drepturile salariale în integralitatea lor, reprezentând diferenţele dintre drepturile salariale la nivel maxim (stabilite conform primului capăt de cerere) la care aveau dreptul de la data de 31.01.2018 şi drepturile salariale efectiv achitate de pârâtă, actualizate cu dobânda legală şi cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 212 din data de 09.05.2018 Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ITM Teleorman, excepţie invocată de pârâtă, cererea de renunţare la invocarea excepţiei fiind formulată după închiderea dezbaterilor.

A admis cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul ITM Teleorman.

A obligat pârâtul să stabilească pentru reclamanţi, începând cu 31.01.2018, salariul de bază la nivelul salariului de bază maxim, de 6869 RON aflat în plată la data de 31.01.2018 pentru funcţia publică de inspector, clasa I, nivel studii S, grad profesional superior, gradaţia de vechime 5.

A obligat pârâtul să recalculeze drepturile salariale pentru reclamanţi începând cu data de 31.01.2018 şi să plătească drepturile salariale în integralitatea lor, reprezentând diferenţele dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim, la care au dreptul, şi drepturile salariale efectiv achitate de pârâtă, sume ce se vor actualiza cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei civile nr. 212 din data de 09.05.2018 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.06.2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus citarea recurentului-pârât cu menţiunea de a preciza dacă hotărârile judecătoreşti vizate în grila de încadrare la ITM Iaşi sunt definitive. Această menţiune fiind stabilită sub sancţiunea suspendării recursului, conform art. 242 din Noul C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea cauzei până la îndeplinirea obligaţiei stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 15.10.2018.

4. Cererea de recurs cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 26.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman.

Prin cererea de recurs se arată că încheierea de şedinţă este nelegală şi netemeinică.

Se arată că art. 242 din C. proc. civ. menţionează că:

(1) Instanţa va suspenda judecata:

1.când amândouă părţile o cer;

2.dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.

Faţă de aceste aspecte consideră că motivul suspendării nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 242, în consecinţă încheierea de suspendare nu are temei legal.

În al doilea rând, încheierea este netemeinică deoarece prima regulă în materia probaţiunii este cea prevăzută de art. 1169 din C. civ. care prevede că:

"cel ce face o propunere înaintea prejudecăţii trebuie să o dovedească". Or, întotdeauna reclamantul este cel care face primul o afirmaţie în faţa judecătorilor şi deci el trebuie să-şi dovedească susţinerile.

În cauza de faţă, instanţa de recurs trebuia să pună în vedere reclamantelor să aducă dovezi în sprijinul acţiunii.

Este adevărat că judecătorii sunt obligaţi să stăruie în aflarea adevărului, dar aceasta nu presupune ca ei să acţioneze în numele şi interesul uneia dintre părţi, propunând şi administrând mijloace de probă în mod unilateral. În egală măsură, judecătorul cauzei trebuie să dea o corectă apreciere şi principiului disponibilităţii ce guvernează procesele în materia dreptului privat, evaluând ca atare stăruinţa părţilor în ceea ce priveşte modul în care înţeleg să stăruie ele însele la administrarea mijloacelor de probaţiune.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea de şedinţă din data de 15.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus citarea recurentului-pârât cu menţiunea de a preciza dacă hotărârile judecătoreşti vizate în grila de încadrare la ITM Iaşi sunt definitive, sub sancţiunea suspendării recursului, conform art. 242 din Noul C. proc. civ.

Având în vedere că, până la termenul de judecată din data de 26.11.2018 recurentul-pârât nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 din C. proc. civ.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt.

Deşi nu a indicat în concret vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., din criticile formulate rezultă că acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii").

Potrivit art. 242 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt aplicabile".

Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 242 din C. proc. civ. şi a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligaţia de a preciza dacă hotărârile judecătoreşti vizate în grila de încadrare la ITM Iaşi sunt definitive, deoarece, textul de lege vizează conduita reclamantului şi stipulează în mod expres că suspendarea cauzei poate interveni când desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1169 din C. civ. potrivit cărora:

"cel ce face o propunere înaintea prejudecăţii trebuie să o dovedească".

Faţă de aceste aspecte şi având în vedere că în cauza de faţă se solicită stabilirea unor drepturi băneşti rezultate din raporturile de muncă ale funcţionarilor publici cu recurentul-pârât, intimatelor-reclamante le revine sarcina administrării probelor necesare soluţionării cauzei.

În consecinţă, se reţine că sentinţa este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va dispune trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman împotriva încheierii din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - OB