Disciplinary sanctions for non-compliance with fee restitution orders and failure to appear at bar hearings: validity of service receipts without forgery challenge and admissibility of new defenses on appeal

Şedinţa publică din data de 19 martie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a contestat Decizia nr. 11 din 07.04.2016 a Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti şi Decizia nr. 11 din 26.05.2017 a Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin care s-a constatat săvârşirea, de către reclamantă, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 43 din Legea nr. 51/1991 republicată şi art. 232 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 279 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, constând în aceea că nu a respectat decizia Decanului Baroului Bucureşti nr. 93 din 16.07.2015, de restituire a unui onorariu, şi nu s-a prezentat la solicitarea repetată a organelor de conducere ale profesiei, reclamantei fiindu-i aplicată în final sancţiunea interdicţiei exercitării profesiei pe o perioadă de trei luni.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3272 pronunţată la 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Comisia Centrală a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

3. Motivele de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului şi în rejudecarea cauzei să se dispună desfiinţarea în tot a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii introduse la instanţa fondului, pentru motive ce pot fi subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În critica sentinţei atacate, recurenta- reclamantă a arătat că instanta de fond a interpretat greşit prevederile art. 301- 305 C. proc. civ., privind verificarea înscrisurilor şi demararea procedurii înscrierii în fals, susţinând că această procedură instituie obligaţia instanţei în faţa căreia un înscris a fost defăimat ca fiind fals sa procedeze la verificarea înscrisului cu pricina. În spetă, instanţa de fond a încălcat aceasta obligaţie, absolutizând în principiul disponibilităţii părţilor.

Recurenta-reclamantă mai precizează că s-a reţinut în mod greşit, de către instanţa de fond, că procedura de citare ar fi fost legal îndeplinită.

În plus, partea susţine că şi în ipoteza în care ar fi fost corect citată, faptele sale nu pot constitui abatere disciplinară, deoarece, în activitatea desfăşurata în calitatea sa de avocat, s-a aflat în imposibilitatea evidentă de a se prezenta în fata comisiei de disciplina, în condiţiile în care, la termenele fixate, a pledat în faţa instanţelor judecătoreşti, în dosarul nr. x/2014 sau în alte cauze, în care fusese angajată de clienţii săi.

În fine, recurenta-reclamantă critică sentinţa în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere termenul de promovare a acţiunii disciplinare, ce are durata de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii, făcând referire la intervalul de timp care s-a scurs de la "data soluţionării cauzei care ii interesa în mod direct pe autorul plângerii adresate Baroului."

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Baroul Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimatul Baroul Bucureşti, Înalta Curte s-a pronunţat în şedinţa publică asupra ei, apreciind că este neîntemeiată, în speţă, recurenta-reclamantă dezvoltând critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, prin încheierea din 05 iunie 2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile procedurale şi materiale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziilor prin care organele disciplinare ale structurilor profesionale au constatat săvârşirea, de către partea menţionată, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 43 din Legea nr. 51/1991, republicată (în forma în vigoare la acea dată) şi art. 232 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 279 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat constând în aceea că nu a respectat decizia Decanului Baroului Bucureşti nr. 93 din 16.07.2015, de restituire a unui onorariu, şi nu s-a prezentat la solicitarea repetată a organelor de conducere ale profesiei

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul abaterilor disciplinare, excluzând de la examinare aspectele de fond menţionate în cuprinsul deciziei Decanului Baroului Bucureşti nr. 93 din 16.07.2015, prin care s-a stabilit obligaţia reclamantei de a restitui unui client suma de 2000 RON, asupra cărora a insistat recurenta-reclamantă şi pe care le-a reluat parţial în cererea de recurs, motivat de faptul că instanţa a fost învestită cu analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei nr. 11 din 07.04.2016 a Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti şi deciziei disciplinare nr. 11 din 26.05.2017 a Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În ceea ce priveşte aspectele vizate de prima critică a recurentei-reclamante, referitoare la procedura înscrierii în fals cu privire la semnătura pe dovada de comunicare a convocărilor, instanţa de fond a reţinut că la dosar se regăsesc dovezile de comunicare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a convocărilor adresate reclamantei, pentru datele de 15.09.2015, 29.09.2015, 13.10.2015, 27.10.2015, la Consiliul Baroului Bucureşti, dovezi care poartă semnătura reclamantei la rubrica "semnătura destinatarului" şi că, "deşi a negat că semnătura din cuprinsul acestor înscrisuri i-ar aparţine reclamantul nu a înţeles să recurgă la procedura înscrierii în fals conform art. 164 alin. (4) C. proc. civ. În aceste condiţii simpla negare a primirii convocărilor în condiţiile în care acestea poartă semnătura de primire nu constituie un element suficient pentru a determina instanţa să considere că acestea nu au fost recepţionate."

În plus, prima instanţă a avut în vedere şi o comunicare transmisă reclamantei prin email, pentru care s-a depus la dosar dovada.

În conformitate cu procedura instituită prin art. 164 C. proc. civ., dovezile de înmânare sau procesele-verbale încheiate de cei însărcinaţi cu înmânarea actelor de procedura fac dovada deplină până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care le-a încheiat, inclusiv cu privire la persoana care a semnat, confirmând primirea înscrisului.

În speţă, deşi neprezentarea în urma convocărilor transmise de Barou constituia elementul material al uneia dintre abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, recurenta- reclamantă nu a contestat semnăturile în etapa procedurii administrative de contestare a deciziei disciplinare iniţiale, în termenele prevăzute în art. 301şi 304 C. proc. civ., iar ulterior, cu toate că în cererea de modificare a acţiunii adresate instanţei judecătoreşti a arătat că semnătura de pe dovezile de comunicare nu îi aparţine, nu a reiterat acest aspect în cadrul dezbaterilor, prin raportare la etapele procedurii de verificare a înscrisurilor.

Cât priveşte cea de-a doua critică a recurentei-reclamante, conform căreia, chiar şi în ipoteza în care ar fi fost corect citată, s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la convocările primite, deoarece, la termenele stabilite, se afla în faţa instanţelor judecătoreşti, într-un dosar personal sau în alte cauze în care fusese angajată, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o apărare pe fondul cauzei, care nu poate fi examinată direct în faza de control judiciar, în condiţiile în care a fost formulată pentru prima dată direct în recurs, fără a fi fost supusă anterior analizei în procedura administrativă sau în faţa instanţei de fond. Împrejurarea că, în procedura disciplinară, raportorul a propus clasarea cauzei nu constituie un aspect de nelegalitate a sancţiunii aplicate în final, raportul constituind o etapă prealabilă, care nu leagă organismul disciplinar în exercitarea dreptului său de apreciere.

În altă ordine de idei, ţinând seama de conţinutul abaterilor disciplinare în discuţie, constând în nerespectarea deciziei Decanului Baroului Bucureşti nr. 93 din 16.07.2015 şi neprezentarea la solicitarea repetată a organelor de conducere ale profesiei, pentru datele de 15.09.2015, 29.09.2015, 13.10.2015, 27.10.2015, acţiunea disciplinară exercitată în baza hotărârii nr. 3029 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti s-a încadrat în termenul de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare, prevăzut în art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare în perioada de referinţă.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în speţă, criticile invocate de recurenta-reclamantă A., circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, considerente pentru care în temeiul art. 497 C. proc. civ. urmează a respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin care se prevede că partea care pierde procesul are obligaţia de a plăti părţii care a câştigat, la cererea acesteia, cheltuielile de judecată, Înalta Curte urmează să oblige recurenta-reclamantă la plata sumelor de 400 RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti şi 400 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3272 din 22 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 400 RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti şi a sumei de 400 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2019.