Tax authority appeals dismissed; VAT deduction preserved for demolished buildings intended for residential redevelopment under EU jurisprudence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.08.2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia sector 5 a Finanţelor Publice prin care să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 724/15.07.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Serviciul Soluţionare Contestaţii;

- anularea Deciziei de impunere fiscală nr. x/04.03.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice şi anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x, prin care, în mod nelegal, în urma controlului fiscal, organul fiscal a stabilit în sarcina sa:

(i) TVA în valoare de 3.280.669 RON reprezentând ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată (TVA) aferente achiziţionării unor clădiri şi construcţii situate la punctele de lucru din Timişoara şi Comuna Margina, Judeţul Timiş;

(ii) majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 1.324.403 RON;

(iii) penalităţi de întârziere 552.194 RON.

- anularea Deciziei de impunere a Raportului de Inspecţie Fiscală prin care, în mod nelegal, organul fiscal a dispus respingerea la deducere a TVA în sumă de 101.218 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL şi a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 724/15.07.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Serviciul Soluţionare Contestaţii, a Deciziei de impunere fiscală nr. x/4.03.2015 emisă de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/4.03.2014 emis de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice în ceea ce priveşte stabilirea TVA în valoare de 3.280.669 RON, reprezentând ajustare drept de deducere TVA, majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate ca aferente acestei sume.

Instanţa de fond a respins în rest cererea de anulare a actelor sus-menţionate, în ceea ce priveşte deducere TVA în sumă de 101.218 RON, majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate ca aferente acestei sume.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 96 din 19 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâta Administraţiei Sectorului 5 a Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

Prin cererea de recurs, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sectorului 5, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, reiterând pe larg situaţia de fapt, a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.

Recurenta-pârâtă a susţinut că pentru perioada verificată a fost micşorată baza impozabilă cu suma totală de 467.052 RON şi nu a fost acordat dreptul de deducere al T.V.A. în suma totala de 101.218 RON, deoarece organul de inspecţie fiscala a constatat ca serviciile prestate nu sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

S-a procedat la ajustarea dreptului de deducere a T.V.A. cu suma de 3.280.669 RON, aferenta unei baze impozabile în sumă de 21.607.070 RON, ce corespunde achiziţionării, la data de 18.01.2007, a unor clădiri situate la punctele de lucru Timişoara şi comuna Margina, judeţul Timiş, pe motiv ca acestea nu au fost utilizate în folosul operaţiunilor taxabile, deoarece prin demolare şi-au încetat existenta în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile, intenţia dezvoltării unui proiect imobiliar nefiind demonstrată, pentru pct. de lucru Margina, nici în cadrul contestaţiei.

Recurenta- pârâtă a mai afirmat că nu a încălcat principiul predictibilităţii fiscale şi principiul neutralităţii fiscale, în timp ce intimata- reclamantă a interpretat trunchiat prevederile Directivei 2006/112/CE, precum şi Decizia CEJ în cauza C-257/11 privind SC Gran Via Moineşti SRL împotriva A.N.A.F. şi A.S1F.P. Bucureşti, situaţia de fapt fiind diferită, în sensul că acea societate deţinea autorizaţie de desfiinţare pentru construcţiile demolate, a executat lucrări de desfiinţare încheind un proces-verbal în acest sens şi a obţinut un certificat de urbanism în vederea unei autorizaţii de construire pentru realizarea unui complex rezidenţial pe suprafaţa de teren.

Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin cererea sa de recurs, a apreciat hotărârea instanţei de fond ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Această recurentă- pârâtă a arătat, la rândul său, că în cazul de faţă intimata- reclamantă nu a prezentat autorizaţia de demolare şi nu a obţinut certificat de urbanism, pentru vreunul dintre obiectivele enumerate în acţiune, astfel că nu se poate concluziona că şi-a demonstrat intenţia de a realiza un complex imobiliar pe terenurile achiziţionate, care să fie utilizat în folosul operaţiunilor sale taxabile, situaţia de fapt din speţă fiind diferită de cea existentă în cauza Gran Via Moineşti, menţionată în motivarea sentinţei atacate.

Potrivit art. 149 alin. (4) lit. d) din C. fiscal "ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează (...) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa cu unele excepţii prevăzute de legiuitor, respectiv, dacă bunul a făcut obiectul unei livrări pentru care taxa este deductibilă, în cazul pierderii, distrugerii ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră dacă aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător, precum şi în situaţia furtului în condiţiile în care furtul este dovedit printr-o hotărâre judecătorească definitivă", iar conform art. 149 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, taxa aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital

Având în vedere aceste texte legale, recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi a arătat, în esenţă, că SC A. SRL a achiziţionat, la data de 18.01.2007, unele terenuri cu clădiri şi construcţii situate în Timişoara şi comuna Margina, jud. Timiş iar apoi, în 2011 şi 2012 a demolat clădirile şi construcţiile de pe aceste terenuri, fără a avea autorizaţie de demolare.

Faţă de această împrejurare, organul de inspecţie fiscală a procedat la ajustarea dreptului de deducerea a TVA, aferentă unei baze impozabile de 21.607.070 RON, corespunzătoare achiziţionării terenurilor cu clădiri şi construcţii, motivat de faptul că aceste construcţii au fost demolate, nefiind utilizate în folosul operaţiunilor taxabile.

Prin demolare, clădirile şi construcţiile şi-au încetat existenţa, iar pe terenurile respective nu au fost construite altele noi, astfel că, în mod corect şi legal organul de inspecţie fiscală a procedat la ajustarea dreptului de deducere a TVA, stabilind în sarcina societăţii obligaţii de plată suplimentare în sumă de 3.280.669 RON.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca vădit nefondate.

În apărarea sa, a susţinut că recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice nu conţine vreun motiv de casare, ci doar reia argumentele din Raportul de inspecţie fiscală.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, intimata- reclamanta a reţinut că în principal acesta are în vedere faptul că, contestatoarea nu a prezentat nicio autorizaţie de demolare şi nici nu a obţinut un certificat de urbanism în vederea unei autorizaţii de construire măcar pentru un singur obiectiv din cete enumerate în acţiune, astfel că nu se poate concluziona că şi-a demonstrat intenţia de a realiza un complex imobiliar pe terenurile achiziţionate, care să fie utilizat în folosul operaţiunilor sale taxabile, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

În combaterea acestei critici, intimata-reclamantă a subliniat incidenţa interpretării date de instanţa europeană în cauza Gran Via Moineşti, care nu condiţionează dovedirea intenţiei de a dezvolta un proiect imobiliar de efectuarea anumitor demersuri, ci arată că, în situaţia în care proprietarul demolează construcţiile având în vedere efectuarea unui proiect imobiliar, taxa pe valoare adăugată nu este supusă regularizării.

Contrar tuturor celor susţinute, atât de către DGRFP Bucureşti în reprezentarea AFP Sector 5, cât şi de DGRFP Galaţi, intimata- reclamantă a arătat că: de la momentul achiziţiei a intenţionat demolarea construcţiilor în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar de anvergură, motiv pentru care a angajat un consultant în dezvoltare imobiliară, plătind sume importante de bani, de peste 700.000 euro; a întreprins studii de fezabilitate şi de mediu în vederea demarării unor proiecte imobiliare; a întreprins demersuri la parteneri privaţi şi autorităţi locale în vederea dezvoltării imobiliare; a angajat societatea B. SRL (în prezent denumită C. SRL) cu scopul de a demola clădirile de pe terenurile achiziţionate şi de a realiza ecologizarea acestora, tocmai în vederea demarării unor proiecte imobiliare; a obţinut certificatul de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie; a plătit integral costurile demolării şi a solicitat respectarea tuturor condiţiilor de demolare şi ecologizare a terenului, punând termene clare pentru finalizarea demolării.

Faptul că C. nu a finalizat demolarea nu este în niciun fel culpa societăţii în litigiu şi nu poate să infirme în vreun fel intenţia de a dezvolta pe teren proiecte imobiliare de natura celor pentru care a obţinut certificatul de urbanism.

În raport cu cele invocate de recurente, intimata-reclamantă apreciază că beneficiază de mai multe argumente decât cele prezentate de Gran Via Moineşti în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a instanţelor române pentru admiterea definitivă a acţiunii sale şi anularea obligaţiei de plată a TVA, în mod ilegal ajustată de organul fiscal de control.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, însă prin încheierea din 23 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru analiza raportului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-pârâte şi a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Înalta Curte constată că, deşi urmează îndeaproape argumentele prezentate în Raportul de inspecţie fiscală, în cuprinsul cererii de recurs pot fi identificate argumente ce se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 724/15.07.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Serviciul Soluţionare Contestaţii, a Deciziei de impunere fiscală nr. x/4.03.2015 emisă de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/4.03.2014 emis de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice, în ceea ce priveşte stabilirea TVA în valoare de 3.280.669 RON, reprezentând ajustare drept de deducere TVA, majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate ca aferente acestei sume.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că aplicarea prevederilor art. 149 din Codul fiscal trebuie făcută în conformitate cu jurisprudenţa Uniunii Europene având în vedere că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, prevederile Codul fiscal în materie de TVA au fost armonizate cu prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 388/1977, înlocuită ulterior cu Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a avut ca reper hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C257/11 Gran Via Moineşti, cauză în care, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 185 din Directiva 112/2006 trebuie interpretat în sensul că demolarea unor construcţii edificate pe o suprafaţă de teren, dobândită în vederea realizării unui complex rezidenţial în locul acestor construcţii, implică o regularizare a deducerii iniţiale a TVA-ului aferent achiziţionării construcţiilor menţionate.

Instanţa europeană a statuat că articolul 185 din Directiva 112/2006, transpus în legislaţia naţională prin art. 149 din Codul fiscal, trebuie interpretat în sensul că demolarea unor construcţii achiziţionate împreună cu suprafaţa de teren pe care au fost edificate, efectuată în vederea realizării unui complex rezidenţial în locul acestor construcţii, nu determină o obligaţie de regularizare a deducerii iniţiale a tva-ului aferent achiziţionării construcţiilor menţionate, cât timp pot fi constatate împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal.

În cauza de faţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit intenţia de dezvolta un complex imobiliar prin elemente obiective demonstrate prin proba cu înscrisuri, precum: contractul de prestări servicii (project management) încheiat în anul 2005 cu societatea D. SRL;Sentinţa civilă nr. 199/F/2004 din 27 octombrie 2005 în Dosarul nr. x/2002 al Tribunalului Alba, prin care intimata-reclamantă a fost declarată câştigătoarea licitaţiei de achiziţie a activelor E. SA - vânzare în bloc; Sentinţa civilă nr. 255/F/2004 din 28 decembrie 2005, prin care toate opoziţiile/obiecţiunile/contestaţiile formulate de F., AVAS, G., H. şi alţii au fost respinse şi s-a admis cererea lichidatorului judiciar de autentificare a contractului de vânzare cumpărare din 08.11.2005 al activelor E. SA; contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 40/18.01.2007 de către BNP I., prin care activele E. SA au fost din nou transferate către intimata-reclamantă, pentru preţul de 21.500.000 euro + TVA, preţ achitat integral, în cea mai mare parte în luna noiembrie 2005; contractul de cooperare dintre J. SA (operatorul K.), L. SRL (societate de construcţii) şi D. SRL (project manager al A.; Contractul de prestări servicii nr. x M. SRL - A. SRL şi Acordul preliminar (Head of Terms) pentru dezvoltarea proiect imobiliar K. - D. SRL; dovada negocierii unui acord preliminar cu N. în vederea finanţării şi, ulterior, a achiziţiei celor 8 proiecte K., unul din proiectele imobiliare propuse fiind cel din locaţia E. Timişoara situată în str. x.

Efectuând propria evaluare a elementelor raportului juridic fiscal dedus judecăţii în limitele aferente stadiului controlului judiciar, prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca fiind legală concluzia instanţei de fond, în sensul că situaţia de fapt este similară cu cea din cauza C257/11 Gran Via Moineşti, în speţă, confirmându-se că reclamanta are intenţia de a dezvolta un complex imobiliar.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în care se încadrează criticile invocate de recurentele-pârâte, este neîntemeiat, astfel că recursurile formulate în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 96 din 19 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - GV