Exclusion of pre-judicial tenure from salary calculation under public-sector reclassification laws

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministrul Justiţiei, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4552/C din 15 decembrie 2014 şi obligarea la emiterea unui alt ordin prin care să i se ia în calcul la calcularea drepturilor salariale întreaga vechime în funcţie (peste 15 ani), precum şi întregul spor de confidenţialitate în cuantum de 15 % şi întregul spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporuri recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat şi nedesfiinţate prin nici o cale de atac recunoscută de lege.

Totodată s-a solicitat obligarea la plata sumelor de bani reprezentând spor de confidenţialitate în cuantum de 15 % şi spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru trei ani anteriori introducerii prezentei cereri şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor salariale sus arătate .

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1478 pronunţată la 26 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantului la soluţionarea acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Finanţelor Publice ca rămasă fără obiect şi, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei şi Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În critica sentinţei recurate, reclamantul susţine că instanţa a interpretat greşit legea şi nu a motivat de ce nu a ţinut cont de cele invocate de acesta, privitoare la prevederile art. 3 alin. (3) din anexa VI, cap. VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei" din Legea nr. 284/2010 potrivit cărora "personalul îşi păstrează drepturile câştigate aferente gradului sau treptei profesionale, vechimii în muncă, vechimii în funcţie sau, după caz, în specialitate dobândite în condiţiile legii până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Recurentul-reclamant susţine şi că instanţa de fond nu a motivat de ce nu se impunea aplicarea cu prioritate a art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, în raport cu legislaţia naţională.

Referitor la sporul de confidenţialitate şi de suprasolicitare neuropsihică recunoscut recurentului prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (Decizia civilă nr. 395/CM/2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2009 şi Sentinţa civilă nr. 1377/2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea), acesta apreciază că instanţa a interpretat în mod greşit legea arătând practic că statul poate interveni prin măsuri legislative pentru a încălca dreptul de proprietate şi hotărârile judecătoreşti.

De asemenea nu a motivat de ce nu se încalcă art. 6 din CEDO, aceasta în raport de cele susţinute prin acţiune prin care a arătat că măsurile dispuse contravin art. 6 din CEDO referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Sub acest aspect, recurentul apreciază că, deşi nu există nici o cale legală pentru desfiinţarea în justiţie a acestor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul Român intervine şi diminuează aceste drepturi printr-o lege (Legea nr. 284/2010 anexa VI - cap VIII art. 4 şi 5), afectând astfel în substanţa lor drepturile câştigate prin aceste hotărâri judecătoreşti.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, prin Încheierea din 12 decembrie 2017.

Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile procedurale şi materiale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu respectarea prevederilor 425 C. proc. civ., republicat, privitoare la conţinutul hotărârii, instanţa reţinând în considerentele sentinţei recurate motivele care i-au format opinia şi care au condus la soluţia pronunţată, în raport de poziţia procesuală a părţilor şi probatoriul administrat în cauză. Aşadar, Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant în motivarea cererii sale de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că pe fondul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în principal anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4552/C din 15 decembrie 2014 şi obligarea la emiterea unui nou ordin din care să se ia în calcul la calcularea drepturilor salariale întreaga vechime în funcţie, precum şi întregul spor de confidenţialitate şi întregul spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Înalta Curte apreciază, în acord cu opinia instanţei de fond, că la data emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4552/C din 15 decembrie 2014, în ceea ce priveşte neluarea în calcul în stabilirea drepturilor salariale în funcţia de judecător a vechimii de consilier juridic, s-au avut în vedere prevederile legale în vigoare de la acel moment, Legea nr. 284/2010, respectiv Legea nr. 285/2010.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte apreciază criticile recurentului, conform cărora a arătat instanţei de fond că există prevederi legale derogatorii de la aceste legi, ca fiind nefondate.

Astfel, în critica sentinţei recurate, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a interpretat greşit legea şi nu a motivat de ce nu a ţinut cont de prevederile art. 3 alin. (3) din anexa VI - cap. VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei" din Legea nr. 284/2010 potrivit cărora "personalul îşi păstrează drepturile câştigate aferente gradului sau treptei profesionale, vechimii în muncă, vechimii în funcţie sau, după caz, în specialitate dobândite în condiţiile legii până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Înalta Curte este în acord cu motivarea instanţei de fond, care a subliniat că, potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul sau procurorul a îndeplinit funcţia de consilier juridic sau ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice. Însă, în temeiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcţie, grad şi gradaţie, pe clase de salarizare, conform noii legi. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, "personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010".

În ceea ce priveşte vechimea în funcţie, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 27/2006, prin vechime în funcţie se înţelege vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Sub acelaşi aspect, potrivit pct. 1 din Nota la Cap. I "Coeficienţii de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor" din Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în mod corect instanţa de fond a reţinut că "Prin vechime în funcţie, în sensul prezentei anexe, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent".

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut, în raport cu textele de lege invocate anterior că la calculul vechimii în funcţie, necesară pentru încadrarea în clasa de salarizare, respectiv pentru stabilirea drepturilor salariale, nu pot fi luate în considerare şi alte funcţii (precum ofiţer de poliţie judiciară sau consilier juridic), ci numai acelea care sunt prevăzute expres, de lege.

În acord cu raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 şi, respectiv, a Legii nr. 285/2010, noţiunile de "vechime în muncă", "vechime în magistratură" şi respectiv "vechime în funcţie", sunt noţiuni juridice distincte, cu efecte juridice diferite.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la raţionamentul instanţei de fond în raport cu sporul de confidenţialitate şi de suprasolicitare neuropsihică recunoscut anterior reclamantului, prin hotărâri judecătoreşti, în sensul că instanţă de fond a interpretat greşit legea lăsând să se înţeleagă prin motivarea oferită că statul poate interveni cu măsuri legislative care pot încălca dreptul de proprietate şi hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte apreciază că este o critică neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut corect că reclamantul a obţinut sporul de confidenţialitate în cuantum de 15 % şi sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prin Decizia civilă nr. 395/CM/2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2009 şi prin Sentinţa civilă nr. 1377/2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea,

Cu toate acestea instanţa de fond a arătat că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, "personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010", astfel că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, drepturile salariale ale judecătorilor au fost calculate, în temeiul prevederilor Legii - cadru nr. 330/2009, precum şi ale O.U.G nr. 1/2010, care prevedeau un mod de calcul diferit al acestor sporuri şi pe care ordinul de ministru contestat l-a respectat întocmai, având în vedere şi prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a arătat că, prin ordinul atacat, pârâtul nu a făcut decât să pună în aplicare dispoziţiile legale menţionate mai sus, fiind cert că voinţa legiuitorului a fost aceea de reîncadrare pe clase de salarizare şi de reaşezare a sporurilor acordate personalului din sectorul judiciar.

Cu privire la criticile recurentului-reclamant privitoare la faptul că instanţa de fond nu a motivat de ce nu se impunea aplicarea cu prioritate a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO în raport cu legislaţia naţională, Înalta Curte constată că şi această critică este neîntemeiată, deoarece instanţa de fond a prezentat pe larg argumente sub acest aspect.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în considerentele sentinţei recurate în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, că deşi reclamantul poate justifica o ingerinţă în măsura existenţei unor drepturi câştigate prin hotărâri judecătoreşti anterioare, totuşi prin adoptarea unei noi legi de salarizare unitară, statul a stabilit alţi coeficienţi pentru sporurile obţinute prin hotărâri judecătoreşti şi o altă modalitate de calcul a acestora, astfel că în speţă sunt respectate principiul proporţionalităţii şi al legalităţii.

Înalta Curte constată că prin notele scrise depuse la 14 martie 2019 intimatul-pârât a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată au intervenit schimbări în legislaţia privitoare la salarizarea magistraţilor, care au clarificat în mare măsură neconcordanţele legislative învederate.

Aşadar, se reţine, fără ca aceste date noi să influenţeze soluţia instanţei, că la data de 9 aprilie 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prin care s-a prevăzut că personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Urmare a acestor prevederi, la data de 24 mai 2017 a fost emis OMJ nr. 1490/C/2017, în aplicarea dispoziţiilor OMJ nr. 4680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor reclamanţilor, începând cu data de 9 aprilie 2015, în funcţie de vechime, grad, gradaţie, în conformitate cu Legea nr. 71/2015. Prin urmare la data soluţionării recursului, prin modificările legislative survenite în timpul litigiului, recurentul-reclamant se bucură de efectele Legii nr. 71/2015.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele de casare invocate de recurentul-reclamant, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1478 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - CP