Exemption from property and vehicle taxes for state public institutions based on statutory exclusions in the Fiscal Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14 noiembrie 2014, reclamantul Institutul de Geodinamica, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2 şi cu chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instantei să dispună anularea Deciziei nr. x din 1 septembrie 2014, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 3 mai 2014 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 3 iulie 2014 precum şi anularea actelor administrative fiscale menţionate.

În subsidiar, în situaţia respingerii (totale sau parţiale) a acţiunii, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu 72 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat obligarea chematului în garanţie Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata întregii sume de 1.090.111 RON, stabilite prin actele administrative fiscale în litigiu.

Printr-o cerere modificatoare ulterioară, reclamanta a solicitat ca, în subsidiar, Curtea să admită şi capetele de cerere având ca obiect constatarea suprafeţei impozabile (să se constate că suprafaţa de teren supusă impozitării este de 1254,16 mp din care 1079 mp suprafaţa ocupată de construcţii şi 175 mp suprafaţă neconstruită) şi constatarea bazei impozabile (să se constate ca baza impozabilă la care trebuia calculat impozitul pe clădiri era valoarea de 2465500 RON în loc de valoarea de 6281600 RON).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 827 pronunţată la 23 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, formulată de reclamantul Institutul de Geodinamica, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2, astfel cum a fost modificată şi a dispus anularea Deciziei x din 1 septembrie 2014, Deciziei de impunere nr. x din 3 iulie 2014 şi deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 3 iulie 2014.

A respins ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect constatarea suprafeţei impozabile şi constatarea bazei impozabile.

A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus obligarea pârâtei Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2 la plata către reclamantă a sumei de 150 RON taxă de timbru.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2 solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiate a acţiunii formulate de reclamantul Institutul De Geodinamica.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, interpretând greşit prevederile art. 249 alin. (1), art. 256 alin. (1), art. 261 alin. (1), art. 250 alin. (1) pct. 1, art. 257 lit. f) şi art. 262 lit. c) din Legea nr. 571/2003, texte de lege avute în vedere în stabilirea impozitului în sarcina reclamantului.

Recurenta-pârâtă, văzând dispoziţiile art. 1 din Hotărârea nr. 364 din 3 aprilie 1990, coroborate cu dispoziţiile pct. 21 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal şi art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, a apreciat că Institutul de Geodinamica nu este o instituţie publică şi nu se încadrează în nicio scutire prevăzută de titlul IX din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, motiv pentru care s-a procedat la stabilirea obligaţiilor de plata în sarcina acestuia, obligaţii de plata aferente bunurilor declarate la organul fiscal.

A mai precizat recurenta-pârâtă că reclamantul figurează înregistrat în evidenţele fiscale ale DVBL S2 şi cu imobil situat în Bucureşti, str. x, format din Corpurile de clădire A, D, E, F. astfel ca recurenta a luat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii instituind şi sechestrul asupra clădirilor menţionate mai sus, aşa cum reiese din Încheierea nr. 595 din 4 decembrie 2014 reieşind în mod clar că reclamantul este proprietarul acestor clădiri.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-chemat în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate. Totodată a solicitat şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie.

Intimatul-reclamant Institutul de Geodinamică a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, întrucât recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ.

În motivarea acestei măsuri s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Institutul de Geodinamică Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerente pentru care excepţia nu este întemeiată.

Trecând la analiza cererii de recurs şi examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a probatoriului administrat în cauză şi a apărărilor exprimate prin întâmpinările formulate de intimaţi, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În speţă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă şi-a întemeiat apărarea pe ideea conform căreia Institutul de Geodinamica nu este instituţie publică şi, ca atare, acesta datorează impozit pe bunurile imobile (teren, clădiri) şi mijloacele de transport. În susţinerea acestei poziţii, recurenta-pârâtă a avut în vedere dispoziţiile art. 249 alin. (1), pe cele ale art. 256 alin. (1), pe cele ale 261 alin. (1), precum şi pe cele ale art. 250 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Înalta Curte este în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi cu motivele reţinute de aceasta în considerentele sentinţei recurate, în sensul că, în ceea ce priveşte obligaţia plăţii impozitelor pentru mijloace fixe, acestea nu se află în proprietatea reclamantului, ci doar în administrare, iar în ceea ce priveşte plata impozitului pentru bunurile imobile, reclamantul se bucură de scutire în calitatea sa de instituţie publică.

Astfel, în ceea ce priveşte obligativitatea de plată a impozitului pentru bunuri imobile, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, depuse chiar de pârâtă, că din inventarul centralizat, clădirile corp A - F din str. x, Bucureşti, se află în administrarea Institutului de Geodinamic al cărui ordonator principal este Academia Romana, iar aceste clădiri fac parte din domeniul public al statului.

În conformitate cu prevederile art. 250 alin. (1) pct. 1 din Codul fiscal "Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: 1. clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public."

Or, în cauză se confirmă că aceste clădiri pentru care pârâta a dispus plata impozitului se află în administrarea reclamantului şi fac parte din domeniul public al statului, aparţinând Academiei Române, care este o instituţie de interes public naţional având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 752/2001.

În ceea ce priveşte interpretarea instanţei de fond asupra deciziei de impunere a plăţii impozitului aferent mijloacelor de transport pe care reclamanta le deţine, Înalta Curte apreciază că aceasta a dat o interpretare corectă, întemeiată pe dispoziţiile art. 262 lit. c) din Codul fiscal, conform cărora "taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru mijloacele de transport ale instituţiilor publice".

Pentru a reţine calitatea de instituţie publică a reclamantului, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a stabilit că Institutul Naţional de Geodinamica a fost înfiinţat prin H.G. nr. 364/1990, care prevede expres subordonarea institutului faţă de Academia Română, în conformitate cu prevederile art. 1.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Romane, "Academia Română este instituţie de interes public naţional de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.", iar în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) şi (4) "În subordinea Academiei Române funcţionează, în condiţiile legii, institute şi centre de cercetare ştiinţifică. Institutele de cercetare ştiinţifică din subordinea Academiei Române se înfiinţează şi se organizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Adunării generale a Academiei Române."

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 lit. c), d) şi g) din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse următoarele categorii de unităţi şi instituţii de drept public: "c) institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare din subordinea Academiei Române sau a academiilor de ramură; d) alte institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice ori de drept public; g) alte instituţii publice sau de drept public care au ca obiect de activitate şi cercetarea-dezvoltarea ori structuri ale acestora legal constituite."

Având în vedere aceste dispoziţii legale, intimatul-reclamant are calitatea de instituţie publică, considerente pentru care acesta este scutit de taxa asupra mijloacelor de transport, împrejurare care a determinat ca în mod corect instanţa de fond să anuleze actele administrative contestate cu privire la acest aspect.

Înalta Curte constată în soluţionarea cererii de recurs că recurenta-pârâtă nu a criticat sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie, motiv pentru care nu se impune o analiză asupra apărărilor formulate prin întâmpinare de intimatul-chemat în garanţie, sub acest aspect.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă, autoritate emitentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind parte "căzută în pretenţii" conform normei procedurale menţionate.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Institutul de Geodinamică.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2 împotriva Sentinţei civile nr. 827 din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - CP