Challenge to emergency government ordinance on revolution hero recognition declared inadmissible after Constitutional Court rejection of unconstitutionality exception

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 2 martie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea şi suspendarea O.U.G. nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în M. Of. nr. 969/30.12.2014, cu modificările şi completările operate prin O.G. nr. 1/2015 publicată în M. Of. nr. 44/19.01.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 20 din 3 februarie 2017, Curtea de Apel Galaţi a respins cererea de retrimitere a excepţiei de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, formulată de reclamant, şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin reprezentant legal prim-ministru, având ca obiect anulare act administrativ - suspendare act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 20 din 3 februarie 2017, pronunţată de instanţa de fond, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susţine recurentul-reclamant că prima instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, arătând, în acest sens, că, la data de 15.11.2016, a formulat o cerere de retrimitere a dosarului la Curtea Constituţională, însă instanţa de sesizare (Curtea de Apel Galaţi) nu a ţinut cont de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 978/27 februarie 2014 şi nici nu a motivat refuzul de a admite cererea respectivă, încălcând astfel o obligaţie legală.

A mai susţinut recurentul A. că a omis prima instanţă a se pronunţa asupra excepţiei inexistenţei O.U.G. nr. 95/2014, invocată de titularul cererii de chemare în judecată, motivată de împrejurarea că actul normativ nu a fost publicat pe site-ul instituţiei pentru dezbatere publică, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003, nu a fost pe ordinea de zi a şedinţei de guvern din data de 29.12.2014 şi nu a avut avizul obligatoriu al Consiliului Legislativ, conform art. 4 din Legea nr. 73/1993, aviz ce a fost obţinut abia la data de 30.12.2014, cu obiecţii. A pretins recurentul-reclamant că lipseşte semnătura ministrului justiţiei de pe O.U.G. nr. 95/2014.

Totodată, a afirmat recurentul-reclamant că nu se putea pronunţa Curtea Constituţională a României pe o ordonanţă de urgenţă inexistentă, iar la dosar nu există o dovadă a înfiinţării Curţii Constituţionale. Aceste critici au fost încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinând recurentul A. că s-a pronunţat prima instanţă fără a constata inexistenţa O.U.G. nr. 95/2014.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a pretins recurentul-reclamant că sentinţa primei instanţe este nelegală, însă pentru aceleaşi argumente vizând lipsa semnăturii ministrului justiţiei de pe O.U.G. nr. 95/2014, neluarea în considerare a Deciziei nr. 978/27.02.2014 pronunţată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1595/2011, publicată în M. Of. Nr. 924/2011, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 375/6.07.2005, publicată în M. Of. Nr. 591/08.07.2005, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 830/2008, publicată în M. Of. Nr. 559/24.07.2008.

A înţeles recurentul-reclamant să invoce, în calea recursului, excepţia inexistenţei Guvernului României, inexistenţa Curţii Constituţionale a României, inexistenţa O.U.G. nr. 95/2014, făcând trimitere, ca temei de drept, la prevederile art. 6 pct. 1, art. 13, art. 17, toate din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la prevederile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut intimatul-pârât că este legală şi temeinică sentinţa primei instanţe, având în vedere faptul că, prin încheierea de şedinţă din 24.09.2015, în temeiul art. 29 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, a dispus judecătorul cauzei trimiterea sesizării formulate de reclamantul A. la Curtea Constituţională a României, pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 95/2014, iar prin Decizia nr. 389/14.06.2016, Curtea Constituţională a respins această excepţie ca neîntemeiată.

5. Răspunsul la întâmpinare

Răspunzând argumentelor din cuprinsul întâmpinării formulate de Guvernul României, recurentul A. a susţinut că, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 978/27.02.2014), dacă într-un litigiu întemeiat pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, se invocă mai multe excepţii de neconstituţionalitate, iar Curtea Constituţională, pronunţându-se, omite să soluţioneze una dintre ele, instanţa de sesizare este obligată să clarifice împrejurarea ivită şi să sesizeze din nou Curtea Constituţională pe acest aspect sau să ceară lămuriri, în caz contrar judecătorul fondului neputându-se pronunţa în mod legal, respingând acţiunea ca inadmisibilă.

A reluat recurentul-reclamant celelalte argumente formulate în cuprinsul căii de atac declarate în cauză.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 15 ianuarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, a temeiurilor de drept invocate şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către A. în cadrul Dosarului nr. x/2015 îl reprezintă anularea şi suspendarea în tot a O.U.G. nr. 95/2014, fiind invocate dispoziţiile art. 14 ale Legii nr. 554/2004, iar din susţinerile în fapt ale acţiunii se reţine că, în realitate, titularul cererii consideră că viciul de neconstituţionalitate este cel ce afectează în tot actul normativ contestat, solicitându-se, în consecinţă, trimiterea cauzei la Curtea Constituţională, pentru a se pronunţa asupra excepţiei ridicată de reclamant, prin raportare la textele constituţionale a căror încălcare a pretins-o A.

În sprijinul calificării temeiului de drept pe care şi-a fundamentat reclamantul demersul judiciar, au fost depuse precizările de la dosarul de fond, în care se arată că "anularea şi suspendarea efectelor O.U.G. nr. 95/2014 este o consecinţă a examinării la Curtea Constituţională a României a aspectelor de neconstituţionalitate ale respectivei ordonanţe", textul aplicabil unei asemenea acţiune fiind art. 9 din Legea nr. 554/2004, calificare corect realizată de către prima instanţă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.09.2015 s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a întregii Ordonanţe de Urgenţă nr. 95/2014, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (3), (4), (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 22 alin. (1), art. 31 alin. (2), art. 44 art. 47 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 82 alin. (2), art. 114, art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţia României.

Prin Decizia nr. 389/14.06.2016, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 95/2014, iar Dosarul nr. x/2015 a fost repus pe rol, la Curtea de Apel Galaţi. Pentru termenul de judecată din 15.11.2016, reclamantul a solicitat retrimiterea excepţiilor de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, apreciind că au fost omise chestiuni punctuale la care autorul sesizării a făcut referire şi nu au fost luate în considerare decizii ale judecătorului constituant, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, evocate de A. în susţinerea punctului său de vedere cu privire la viciile de neconstituţionalitate ale O.U.G. nr. 95/2014.

Prin aceeaşi cerere au fost invocate mai multe excepţii de nelegalitate şi excepţia de inexistenţă a O.U.G. nr. 95/2014.

În acest context factual şi legal, a pronunţat prima instanţă Sentinţa civilă nr. 20/F/03.02.2017, ce formează obiectul prezentului recurs, soluţia fondului fiind de respingere a cererii de retrimitere a excepţiei de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională a României şi de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii în anularea şi suspendarea O.U.G. nr. 95/2014.

Reţine Înalta Curte că demersul judiciar întemeiat pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 este unul ce depinde, indisolubil, de soluţia instanţei de contencios constituţional dată asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Criticile din calea de atac a recursului, care se impun a fi analizate, sunt cele formulate în referire la soluţia pronunţată de prima instanţă, avându-se în vedere, totodată, cauza juridică a litigiului dedus soluţionării, ale cărei limite nu trebuie depăşite.

Invocarea, în cauză, a motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 3 şi 4 C. proc. civ. este una formală, criticile subsumate acestor temeiuri de drept fiind, în mod evident, neîntemeiate. Astfel, chestiunea pronunţării hotărârii cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe a fost susţinută pe împrejurarea că s-a refuzat retrimiterea excepţiilor la Curtea Constituţională, soluţia judecătorului fondului fiind considerată nelegală, cât timp nu s-a pronunţat Curtea Constituţională a României pe toate aspectele pe care recurentul-reclamant le considera a fi date în competenţa sa.

În realitate, observă Înalta Curte că prima instanţă s-a pronunţat în limitele competenţei sale materiale şi teritoriale, doar cu privire la cererile ce ţin strict de atribuţiile sale de soluţionare, atât cererea de trimitere/retrimitere la Curtea Constituţională a României a unor excepţii de neconstituţionalitate, cât şi cererea de anulare/suspendare a unui act administrativ fiind date de legiuitor în competenţa instanţei de contencios administrativ determinate în funcţie de criteriile prevăzute la art. 10 din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind legal învestită Curtea de Apel Galaţi, completul desemnat pentru cauze de contencios administrativ.

Tot în referire la faptul că nu s-a pronunţat Curtea Constituţională a României asupra excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de către reclamantul A., a pretins acesta că s-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare reglementat de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. Şi aceste critici sunt neîntemeiate, cât timp filtrul de verificare a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru a fi sesizată Curtea Constituţională a României cu o excepţie de neconstituţionalitate îl realizează instanţa de trimitere, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar respingerea unei solicitări în acest sens nu echivalează cu depăşirea atribuţiilor conferite puterii judecătoreşti, ci reflectă chiar exercitarea lor legală în cadrul unei acţiuni în justiţie.

A mai fost invocat, de către recurentul-reclamant, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., şi acesta fiind nefondat.

Cererea de retrimitere la Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 95/2014 a fost corect respinsă de către prima instanţă, reţinându-se, în examinarea sa, că, în sesizarea anterioară, realizată în cadrul aceluiaşi dosar, au fost avute în vedere, de către instanţa de contencios constituţional, temeiurile din Constituţia României pretins încălcate prin textul O.U.G. nr. 95/2014, temeiuri ce au fost expuse în considerentele Deciziei nr. 389/14.06.2016. În cadrul aceleiaşi decizii s-a arătat că îşi păstrează valabilitatea soluţiile şi considerentele din decizii anterioare, în care au fost examinate critici de neconstituţionalitate similare cu cele din cauza pendinte.

Trimiterea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţei de contencios constituţional nu poate fi permisă ori de câte ori se consideră că nu s-a pronunţat expres Curtea Constituţională asupra unor chestiuni care, invocate fiind, nu sunt susceptibile de a reclama un răspuns punctual, sau în situaţia în care titularul sesizării, nemulţumit de soluţia pronunţată, solicită reexaminarea aceleiaşi excepţii. Faptul că nu s-a făcut referire, în considerentele Deciziei nr. 389/2016, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocată de către A. prin notele scrise depuse la dosarul pendinte la Curtea Constituţională, nu reprezintă un temei al admiterii solicitării sale de retrimitere, cererea formulată în acest sens fiind corect respinsă de către prima instanţă.

Soluţia de respingere a acţiunii în anulare/suspendare a O.U.G. nr. 95/2014, ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nu a fost recurată de către reclamantul A., astfel că nu va fi repusă în discuţie în examinarea prezentei căi de atac.

În privinţa excepţiilor vizând inexistenţa Curţii Constituţionale a României şi a Guvernului României, acestea nu reprezintă veritabile excepţii, fiind privite doar ca motive de recurs, care, de altfel, nu au legătură cu soluţia ce se critică, examinarea lor fiind, aşadar, irelevantă din perspectiva aspectelor dezlegate de către judecătorul fondului.

Nici chestiunile referitoare la inexistenţa actului administrativ contestat, prin reluarea prezentării unor vicii de nelegalitate ale O.U.G. nr. 95/2014, nu pot fi verificate în calea de atac de faţă, cât timp hotărârea primei instanţe a fost de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, în raport de faptul că excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 95/2014 a fost respinsă ca neîntemeiată, temeiul de drept al acţiunii în contencios administrativ fiind cel prevăzut de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 3, 4 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 20 din 3 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa ce va fi menţinută întocmai, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 20 din 3 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.

GGC - NN